Să fie clar, pe 15 mai nu se termină nimic

Și eram la Lidl, la casă. În fața mea, se strecoară o doamnă peste 65 de ani, îi dau voie, desigur, să nu depășească ora 1. Eu mă dusesem cât de devreme posibil după puterile mele, aveam o urgență care nu mai putea aștepta.

Îmi mulțumește că o las în față, ridică din umeri că n-are ce să facă și îi zice tipei de la casă:

-Abia aștept 15 mai, să se termine odată.

La care, casierița de după o mască:

-S-ar putea, abia atunci să-nceapă.

Image by Rudy and Peter Skitterians from Pixabay

Articolul anterior

”Preeclampsia e de luat foarte în serios”- dr. Natalia Pătrașcu, unul dintre puținii cardiologi specializați pe sarcină, din România

Articolul următor

Astăzi e ziua acestei femei minunate, care îmi face viața cea mai frumoasă

26 Comentarii

  1. Oana

    Sper să priceapă oamenii. Lunile astea mi-au reiterat convingerea că disciplina e departe rău de a fi punctul nostru forte, ca popor.

    • God

      Cand dragii patronei decid ca pe ei ii doare-n **** de angajat asa ca mai bine il da afara decat sa-l tina in somaj tehnic conform legii .. si toate sursele tale de venit s-au dus dintr-o data, fara motiv, fara alte optiuni si te roade matu de foame, ti-ar mai arde tie de disciplina si sa accepti sa fii calcata in picioare *la propriu* daca nu ai declaratie? 🙂

      • Eu

        Și vi se pare că este bine să mergi la un loc de muncă și să te infectezi, nerespectând regulile de distanțare socială, de igienă, de protecție nici la locul de muncă și nici pe drum? Și apoi, infectat fiind, că doar trebuia să vă duceți la muncă, să vă infectați și copiii, partenerul de viață, prietenii, eventual și bunicii/părinții pt ca, de, trebuie sa mergem sa îi ajutăm și pe ei. Și să ajungă și ei, Doamne ferește, într-o stare grava din cauza căreia trebuie sa li se amputeze membre (tocmai se anunta că se poate ajunge și la așa ceva din cauza cheagurilor de sânge formate de o inflamație foarte mare a celulelor) și să stai tot restul vieții să te uiți la copilul / soțul/ prietenul tău fără un picior sau o mână din cauza ta, pt că ai vrut să te duci la muncă sau la cumpărături pt că se relaxase măsurile și ne-am saturat sa stăm în casa…. Sau, și mai rău, să se întâmple să moară un membru al familiei tot din cauza faptului că tu l-ai infectat pt că am vrut sa mă duc la plimbare…. Eu cred că cei care vorbesc așa nu au avut de-a face cu acest virus direct și nu știu cum este. Nu exista disciplina și responsabilitate de nicio culoare și nu ne dăm seama cat de serioasa este treaba și cât de multă disciplină trebuie sa avem dacă într-adevăr se întâmplă ceva pe 15 mai. Lumea deja se relaxează, în lipsa lor de responsabilitate, și asta poate duce la schimbarea faimoasei date de 15mai dacă dintr-o dată vor crește iar numerele… Credeți că dacă din 15 mai toată lumea începe sa facă ce făceam și înainte nu o sa se întâmple nimic? Eu, personal, cred că atunci o să fie un nou val de îmbolnăviri, și mai mare decât până acum, și nu la toamnă cum se crede….

      • Alexandra

        Sunt una dintre dragii patronei:). E foarte greu și pentru noi. Am plătit salariul din buzunar pt 6 angajați. Am primit 3800 de lei somaj tehnic din care 1600 s-au dus înapoi la stat. In mod normal ar trebui sa le dau din 2200 rămași 365 lei la fiecare. Nu știu dacă îmi permit sa mai susțin din buzunar mai mult de o luna. Chiria merge in continuare, impozite pt angajați, etc, chiar dacă suntem închiși.

  2. elena luiza

    Acum incepe munca de echipa. Toti trebuie sa respectam regulile de igiena, distanTare sociala, purtat masca etc.

    • Oana

      Trebuie să învățăm să fim civilizați și să trăim cu virusul asta..eu nu cred că se termină prea curând doar că trebuie să ne adaptăm noi tuturor regulilor atât de igienă cat și de distanțare socială. Eu îmi doresc să se ridice restricția doar ca sa nu îmi fie frica că merg cu copilul la curte fara sa dau explicații.

  3. Iulia

    Eu nu pot intelege prostia unora. Cum poti sa crezi ca autoritatile impun aceste restrictii doar de dragul de a le impune?! Eu ies o data la o saptamana jumatate la cumparaturi mai serioase. Si atunci cu frica, cu teama ca as putea aduce virusul acasa. Nu ies din casa in primul rand pentru mine si familie.Ma sperie faptul ca atat de multa lume nu
    sesizeaza gravitatea si pericolul la care se supun cand nu respecta regulile de igiena si de bun simt. Pe ce lume traim? Felicitari tuturor medicilor! Eu una i-as decora la finalul pandemiei. Ei sunt eroii adevarati.

    • Roxana

      Nu doar medicii sunt eroi ci și asistentele, infirmierele, brancardierii, lucrătorii comerciali. Să mergi în fiecare zi la serviciu și să vezi că vin în supermarket fără masca și mănuși, cu copii mici în cărucior de cumpărături. .. trist. Nu au nicio jenă în a te lua la rost ca de ce nu le dai sa guste din produs. . Sunt inconștienți și ne pun pe toți în pericol.

    • Dany B.

      Asta pentru ca ati activat modulul de frica, le-a fost simplu sa va planteze in cap iluzia acestui virus. Nu conteaza ca nimic din ce au spus sau facut nu are sens, dumneavoastra nu puneti la indoiala nimic. Pur si simplu luati totul pe nemestecate. De aceea nu ii intelegeti pe oamenii care, folosindu-si gandirea critica si bunul simt ( instinctul!) au inteles ca totul este CIRC. Panem et Circum. Cea mai veche metoda!! Putem descrie aceasta ”pandemie” asa: Panem et Circum et Divide et Impera. Se bazeaza pe OI.

    • Adina

      Le-au cam impus degeaba. In alte tari regulile sunt si mai stricte si din pacate numarul de cazuri nu a scazut deloc. Va trebui sa ne vedem de viata sa respectam anumite reguli, sa invatam sa traim cu virusul si sa ne imunizam! Alta cale nu exista. Si restrictiile astea nu isi au rostul, in afara ca au dus economia in cap, nu prea vad nici o rezolvare!

    • Ileana

      Si noi stam la fel si vad vecinii cum pleaca si vin toata ziua si noaptea.Am incercat sa mai spun asta dar au sarit sa ma faca informatoare.Chestia este ca degeaba respectam noi cand niste inconstienti imprastie boala.Cred ca trebuia sa fie mai stric impuse regulile astea.Am vb cu rude de prin alte tari si este mult mai severa izolarea.Dupa 15 mai va fi mai greu.

      • Itu

        Si sunt multe alte tari unde e mai putin strict decat la noi. Nu doar Suedia. Germania, Austria, Elvetia, Belgia Olanda, Finlanda, Norvegia, Irlanda, Portugalia, Malta.
        In Italia, Spania si Franta autoritatile au gafat-o si ulterior, panicate, au luat masuri mai dure. De Uk mi-e lehamite sa zic ceva. Niste distrusi.
        Dar la noi s-au luat masuri bune din timp, de aceea nici duritatea si durata lor nu trebuie sa fie mai mare. Cand dublarea cazurilor s-a facut la 16 zile (adica acum 16 zile erau jumatate din cate sunt acum), im conditiile in care Germania hotarase ca se ridica majoritatea masurilor la dublare de minim 12 zile , nu cred ca masurile trebuie sa ramana cele de acum sau mai dure. Mai ales ca la ritmul de crestere al cazurilor din ultima saptamana dublarea s-ar face undeva la 30 de zile sau mai mult. Altii deschid restaurante din mai si unora li se pare ca relaxarea anuntata de la noi va fi prea mare? Asta e , daca apar noi cazuri, se trateaza in parte fiecare, dar avem mult prea putine cazuri, cu o crestere mult prea mica, ca sa “stea acasa” 20 milioane de oameni dupa 15 mai.
        Si mi se pare exagerat ca cineva sa se pronunte pentru limitarea libertatii de miscare a altcuiva chiar si atunci cand specialistii spun ca e ok sa nu mai fie limitata. Restul nu suntem slugile celor care vor sa ne tina in casa. Daca e vorba atat de mult de binele general, nu ar trebui si sa va abtineti de la produs noxe prin mersul cu masina? Nu ar fi bine sa nu mai obligati pe altii sa va inspire otrava doar pt ca voi vreti mai mult comfort? Daca o luam pe panta asta oh, putem sa o luam bine de tot, in numele “binelui general”.

      • Nikki

        Eu zic sa ne sinucidem in masa. Nu mai are virusul pe cine infecta, dispare si el. Ce zici Ileana, ti se pare o masura suficient de stricta? N-o sa mai ai pe cine denunta, too bad! S-a bucurat si batranica aia ca va putea trai din 15 mai altceva decat un simulacru de viata si repede i-a retezat-o casierita.

  4. Teo

    De abia atunci incepe pentru ca nu putem sa respectam niste legi ale bunului simt, ale respectului unul fata de celalalt fara sa fim “amenintati” si supravegheati in vreme de “razboi”.Inca mai sunt persoane care nu cred in ceea ce se intampla, nu imi vine sa cred cat de …nici nu am denumire pentru acesti oameni… Nu trebuie nici sa exageram, sa fim in cealalta extrema, dar nici nu vreau sa ma gandesc la ce va fi dupa 15 mai…nu gandim, suntem inconstienti…in fata mortii.

  5. Amy

    Unii oameni au impresia ca trebuie sa stea in casa doar pentru ca “asa zic autoritatile”, de fapt, nu ca asa zic, asa impun. Cand nu vor mai impune nici o regula, vor putea face ce vor, cand vor. Ei respecta anumite lucruri doar pentru ca sunt impuse, nu pentru ca se tem ca s-ar putea imbolnavi.

    Nu mi-e greu sa stau in casa, prin urmare, voi continua sa ies cat de rar pot. Cel mai greu imi este sa imi iau gandul de la orice vacanta pe anul acesta … 🙁

  6. Itu

    Se termina arestul si amenzile.
    Mie imi ajunge.

  7. Tot mai des sunt lovit în urechi cu preziceri. Se termină, nu se termină, începe, etc. Toți știu viitorul. I-aș plăti 5 lei cui știe bine să-mi ghicească în dragoste.

    În altă ordine de idei, în fiecare oră mor 300 de copii de foame. Mult mai mult decât victimele de covid. Dar de asta nu se spune nimic la TV.

    “Oamenii au mai întrebat și
    How many children die of hunger each day?
    Every hour of every day, 300 children die because of malnutrition. It’s an underlying cause of more than a third of children’s deaths – 2.6 million every year.”

  8. Rox

    Nu stie nimeni ce va fi si cand se va termina. Nu avem noi puterea asta. Nu ne ramane decat sa speram ca vom iesi sanatosi din asta. Si la minte, si la trup. In perioada asta as da orice sa nu fie nevoie sa ma expun, pe mine, pe sot, pe copil. Asta in timp ce altii abia asteapta un 15 mai sa scape, cu orice pret.
    N-o fi covid-ul boala secolului, sigur sunt multe “de plans” pe care nu le numeste nimeni. Dar ar fi bine sa invatam cate ceva din experienta celor care au avut atat de suferit din cauza lui.

    • Oigo

      Care orice pret? Nu se intampla nimic daca te lasa sa mergi singur oriunde. Pt ca restrictia cu formarea de grupuri mai mari de x persoane o sa ramana. Iar daca pericolul e ca o sa se formeze grupuri pe ascuns, ei bine pericolul ala e si acum, cu sau fara restrictia de deplasare (bifezi in declaratie ca mergi la cumparaturi undeva cand de fapt te opresti altundeva)
      Nu putem sa mentinem restrictia de deplasare asteptand…ce? Vaccinul? Adica ani si ani? Sau sa nu mai fie deloc cazuri, ceea ce iar poate nu o sa se intample? Practic incalci prezumtia de nevinovatie pentru toata populatia daca tai un drept pe principiul ca vor fi unii care vor abuza de el.
      Oricum restrictiile astea au fost introduse pentru a da timp sistemului medical, nu pentru a elimina boala. Adica pentru ceva concret, nu pentru ceva pur ipotetic.

  9. Elena luiza

    De asta imi doresc si eu, sa pot merge la tara la ai mei fara sa imi tremure mana pe declaratie, ca poate nu ma crede ca duc mancare la 2 oameni in varsta izolati de 1 luna.

    • Irina

      Nu scapam de virusul asta nici in 5 luni. Trebuie sa ne strecuram printre. Cum? Simplu, soare ptr vit D, apa curata, dieta echilibrata, somn de calitate, meditatie sau fiecare ce crede ptr o buna stare emotionala si bineinteles putina empatie nu strica. Si ar fi bine sa incepem inca de pe acum, fiindca vin vremuri grele…

  10. Gabi

    Singura noastra sansa cred ca e temperatura…. Chiar sper sa micsoreze rata de transmitere prin aerosoli… Ca altfel, clar de prostie nu scapam. Sa prins de acest popor si parca rata de infectare creste mult mai rau decat cea a coronavirusului.

  11. Coviduta

    Totul este circ și mascarada. A crede ca acest virus exista sau ca autoritățile ne vor binele ingradindu-ne libertățile, dând amenzi usturătoare și lăsându-ne sa murim ne foame, asta înseamnă cu adevărat sa fii oaie manipulata!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 173 queries in 0.404 s