Context: o profesoara de la medicina din Bucuresti a fost filmata intr-un curs online in timp ce ii umileste pe studenti. Profesoara discuta minute intregi într-un mod halucinant despre cum sa i se adreseze studentii si ii intreaba cum ar prezenta-o cuiva, daca s-ar intalni pe strada.
Pagina 146 din 647
Ne-au convins că avem nevoie de geanta cutare ca să fim fericiți. Că trebuie obligatoriu să purtăm geacă de nu-știu-unde, ca să fim în trend. Să mergem în vacanțe exotice ca să ne relaxăm. Să vorbim la telefoane complicate ca să contăm.
Ne străduim să-i creștem cu mai multe DA-uri decât NU-uri. Să îi înțelegem în loc să-i certăm. Să explicăm în loc să pedepsim. Să convingem în loc să amenințăm.
Adesea mă întreabă oamenii ce mai fac și știu că mă întreabă din politețe sau din curiozitate, dar că nu așteaptă un răspuns cu adevărat. În realitate, nu avem timp de problemele altora și le oferim întrebări ca pe-o introducere învățată pe de rost. Nu înseamnă nimic, nu trezește nicio emoție, nu are niciun scop definit. Ce faci e doar o formalitate pe care trebuie s-o bifezi, ca un generic la serialul pe care vrei să-l vezi, ca o reclamă când n-ai plătit la youtube. Pe nimeni nu interesează cu adevărat
CE.MAI.FACI.
Crizele de furie m-au căpiat. Am luat în considerare să merg cu copilul la psiholog, să renunțăm la grădiniță, să mergem părinții la terapie, împreună sau pe rând, combinații luate oricum. Am fi făcut orice. Am fi plătit oricât.
Asta mi-a zis aseară Tudor (4 ani 8 luni). Cred că însumează foarte bine ceea ce simte un frate mai mare, care e, de fapt, mic.
Mami, eu nu sunt mare, ci doar un bebeluș care a crescut.
