..în agenda semenilor noştri.
Eram ieri la coadă la un supermarket din ăsta de cartier. Seară, multă coadă şi multă prostie. Mereu aud sau văd câte ceva de mă umflă râsul, dar nu întotdeauna ţin minte şi motivul pentru care m-a umflat. El, râsul.
Da’ acuma nu m-am putut hotărî dacă e de râs ‘au ba. Deci, la coadă. În spatele meu, un tip şi-o tipă. Ea -voce banală de femeie obosită, el -mult mai tânăr decât ea, glas înfipt de “io am pus coada la peşte”, mulţi centimetri în plus faţă de mine, un cercel /ureche şi privire tâmpă. Se asortau unele cu altele, dar cel mai bine se integra atitudinea lui în peisaj. După o preafilozofică discuţie pe marginea cauciului din periuţa de dinţi necumpărată pentru copilul lor care nu era cu ei…aşa…ţineţi şirul…zice el de acolo, de sus: Da’ ce, când sunt Paştile, că o şi-nceput nebunia deja? (Lângă casă era un morman de iepuraşi de ciocolată, Orbituri şi cele obişnuite..) Femeia: Săptămâna viitoare. El: Cum, săptămâna viitoare?! de parcă ar bănui-o de informare incorectă.După care continuă … Am văzut c-o apărut Cola cu Paştile, c-am şi uitat.
Salvată de casieriţă, am plecat cu altă întrebare preafilozofică-n căpşor: oare chiar eram “semeni” cu ăla?
