Despre povestea al cărei final îl vom afla vineri. Şi ştiţi ceva? M-aş duce liniştită acasă şi fără el. Pentru că ştiu cât de tare mă întristează finalurile pe mine. Doar cheful nu l-aş rata 🙂 Şi pentru că aş putea continua să cred că încă mai urmează ceva…
Azi stăteam cu băieţii la masă, după prezentări. Şi treceam în revistă, de fapt, în capul meu blond, toate câte le iau de la Olimpiade. Şi dincolo de dimensiunea “ştiinţifică” a evenimentului, pentru mine a fost o joacă. Ce m-a costat stagii pierdute la şcoală şi un stand-by prelungit al vieţii din Cluj.
Iar cea mai interesantă parte a întregii experienţe a fost să ma observ pe mine însămi în raport cu toată lumea asta nouă, pe cealaltă lăsând-o într-un sertar la păstrare. Şi tare mi-e teamă că s-a murat între timp!
Mă pliez periculos de bine pe situaţie, dar şi când începe să nu mai îmi placă, reacţionez cu o violenţă agresivă. Pentru că sunt obişnuită să fac ce îmi place. Şi pentru că nu sunt obişnuită să ştiu ce îmi place.
Prima ţine de educaţie, a doua ţine de mine.
Saturnianul
V-am urmărit campania la OC. Felcitări! A fost printre puţinele de la advertising care m-a ţinut alert.
Va să zică eşti studentă la medicină dentară. Adică o să ne cauţi la dinţi. Şi pentru asta trebuia să ne laşi cu gura căscată, nu? 😛
Cît despre faptul că şi o blondă gîndeşte, aşa e. Dar ochiul meu mi-a spus că nu eşti naturală, ci vopsită :D. Adică ne păcăleşti că eşti blondă. Umbli cu cioara vopsită :)) Sigur, ochiul meu se mai înşeală, dar acu’ parcă nu.
Multă baftă în continuare!
o blonda cazuta... pe ganduri
sunt sub acoperire 😉
multumim pentru felicitari, ne cerem scuze pentru balbaielile si poticnelile care trebuiau lasate acasa..
tare mi-as dori sa se fi vazut ceva si dincolo de culoarea parului, lungimea pletelor baietilor sau bocancii din picioare. Pentru ca ideile bune nu se poarta in uniforma. Iar echipa noastra este foarte colorata. In cel mai eficient sens al cuvantului.
Ma bucur ca am lasat si o impresie buna.
Boo
Finalul de vineri. Hmmm.. abrupt. Peliculele bune ard in culminant? Lasa sa ruleze si creditele de sfarsit. cu tot cast-ul.
I’ll be seeing you…