Categoria: Olimpiadele Comuncării sau de unde a sărit iepurele (Pagina 2 din 2)

A treia putere a lumii

Ce-aţi făcut cu adevărul ?!

Fiecare zi îmi confirmă anularea acestei noţiuni. Am mai bolborosit eu ceva pe subiect. Însă priveam dintr-o perspectivă mai medicală. Acum am mutat puţin unghiul de vedere pe domeniul “comunicării”. Şi critica incisivă pe http://www.greenhorns.wordpress.com/ .

Nu e filozofie, doar cere implicare. Şi aduce bani mulţi. E vorba de creativitate. Dar şi de ocazii şi sorţi cârmuite. Şi responsabilităţi morale.
Aş înfiinţa o nouă disciplină în toată povestea asta –ETICA. Dar în secunda doi aş muri de foame. O foame de dreptate. O dreptate primordială. Prioritatea legilor firii.
Aş putea găsi un poliş de efect. Ca să vândă. Pentru că acesta va deveni unicul mod de a avea acces la mase.
Vânzări.
(Că în religie şi politică nu mă bag.)
Decât dacă merită 😉
M-aş apuca şi de grădinărit:

Politia Romana ataca! La persoana.

Si ataca in valoare de 50 RON in 48 h si 2 puncte de penalizare.
Si unde e Superman cand ai nevoie de o minune?! Cica 65km/h in localitate.
Inainte de a intra in minunatul sat “european” [ca asa scrie pe placuta], Unirea, stiam deja ca e politia mandrei patrii la vanat, ca doar m-au blitzuit masinile de pe contrasens, puternic. Ce nu stiam, e ca prada urma sa fiu chiar eu.
De obicei merg regulamentar, promit. Tocmai pentru a evita concentrari auxiliare la semnalele celorlalti soferi sau radare plasate,etc. Nu ma grabesc, imi place la volan.
M-a trezit ala din mijlocul gandurilor incurcate, m-a tras pe dreapta, si, in slow motion -ca sa zic asa- am oprit motorul, am deschis usa, a bolborosit el ceva, i-am oferit sa se serveasca din actele mele, sa caute ca eu nu ma pricep. Eu doar stiu ca sunt in regula. La acte, nu la altele.
Mi-a zis ca am depasit viteza -lucru confirmat si de un radio vorbitor la comanda. Cica : stiti ca ati depasit? de ce ati depasit?
De ce te vei fi facut tu politai, nenea, gandeam cu neuronul meu blond prins la inghesuiala. Ce sa depasesc,domne, eventual limita inferioara de IQ posibil, cum mama naibii m-or prins cand eram avertizata, blitzuita, semnalata . Uite ca si visele costa cateodata. Mai ales, la volan.
M-a pasat la alt nene, mai in varsta si mai mustacios decat asta primul. Si mai binevoitor, totodata. Dar insuficient de binevoitor, ma-ntelegeti…
Isi ia pixul si-o hartie si incepe sa mazgaleasca. Amintiri din copilarie. Hiu, stie sa scrie! Am o sansa sa ma inteleg cu el -mi-a trecut o clipa prin acelasi neuron de mai sus.
Dar, deja perspectiva taclalelor cu Politia romana, a prelungirilor si pauzelor dintre reprize ma inspaimanta puternic. Mai ales ca, in final, tot la 11 metri se ajunge. 11m de discutii fara rost. Si despre vopsea de par si oja de unghii rezist sa vorbesc mai mult. Si oricum, nu are sens sa stau sa explic ce fara rost e sa stea la vanat, in loc sa stea in locuri strategice ca sa foloseasca lumea si pedala aia din mijloc, nu numai aia din dreapta. Si sa mai salveze cate una-doua vieti nenorocite pe ici pe colo, in punctele esentiale.
Am continuat traseul, calma, in bataia soarelui, in sunetul muzicii si vocalizele laringelui. Pana cand m-am enervat.
Unde era limita de 40km/h… si unde eu o respectam… si unde NUMAI eu o respectam, de ziceai ca m-a uitat Dumnezeu pe sosea, apare un ditamai tirul in depasire. Coincidenta face sa fi fost taman intr-o curba, pe linie continua , cu trafic din sens opus. Norocul face ca n-am murit. Ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti.
Urmatorul catun cu pretentii si taxe de oras. Prima caruta. A doua caruta. Asta imi si taie calea traversand soseaua. Poate avea calul ceva nevoi speciale si urgente. Sau poate avea birjarul, sau cum sa-i zic, ceva lipsuri la mansarda. Ma scuzati, acolo la ei nu s-au descoperit inca “mansardele”. Ca sa nu zic ca nu exista.
Si uite-asa, concluzia creata a infractorului -contravenientului,de fapt- e ca nicicum nu-i bine in tara asta.
Si sincer va spun, prefer sa fac depozite in contul politiei decat slujbe la cimitir.
Pacat ca si ea, politia, tot asta urmareste -verzisori in conturi,sau mai bine -in buzunare- si nu prevenirea slujbelor de vesnica pomenire. Dumnezeu s-o ierte!

Studentă la stomatologie?

aşa a sunat prima întrebare pentru mine. A fost un fel de Da’ tu ce cauţi aici, fătucă?

Aş fi răspuns că prima iubire nu se uită niciodată, aş fi vorbit despre kinderii de la Antenă -care am strălucit odată, despre Sibiul meu şi lalelele primite de la mama. Aş fi început să torăi în germană şi să-i rog să mă salveze. Să-mi cumpere şi mie o haină colorată şi să mă dezbrace de precauţia cu care mi-am planificat viaţa.

Dar mi-am înghiţit gândurile când am conştientizat că, mare parte din ceea ce sunt azi, am modelat în facultate. Că larg mi-am deschis ochii. Şi mi-am îndreptat privirea spre noi direcţii. Că tocmai paradoxul combinaţiei medicină-comunicare face diferenţa. Şi că departe de a fi un handicap, l-am transformat într-un atuu.

Probabil, m-au salvat fără să ştie. Am înţeles că nu mai trebuie să aştept…

Ideea contează

Brainstorming. Momente de sclipiri. Şi idei proaste. Liste scrise şi creioane mestecate. Turbo-viteze şi pauze de Southpark.

Ideea era să construim o campanie de promovare a imaginii Poliţiei Române în ochii tinerilor. Tema în sine a fost mare provocare, mai ales că unii dintre noi sunt şi şoferi, mă înţelegi…

Ăsta e spotul video. Aveţi voie să râdeţi. Oricum, mergeţi încruntaţi dimineaţa la serviciu, aşa că…dacă nu acum, atunci când?

Chiloţii erau ai mei

În afară de faptul că dormisem nici 15 ore în ultimele 4 zile şi că aveam o dispoziţie căcăcioasă, mai şi ploua afară.
Iar în dimineaţa de mers la Preselecţie -cum nu era să mă prezint în obiectul vestimentar favorit, pijamaua – constat că e frig afară şi vreau maieu. Ciuciu maieu, îmi luasem doar un tricouaş de bumbăcel care la momentul ala mă enerva puternic pentru că era lărguţ croit şi nu stătea lipit de şale. Care dacă…mă-nţelegeţi nu stă unde trebe la şale, se instalează frigu-n oase şi îngheţul la neuroni. Tâmpit moment. Ameţită copilă.
Rezolv problema, cerşind de la mama, care trebuie să aibă grijă de ea, dar mai întâi de toţi ceilalţi. Noroc că nu suntem mulţi 😉
Mă urc pe tocuri, trag fermoarul, caut sacoul. Bolborosesc ceva de sănătate, mă enervez numa’ bine să mă trezesc de tot şi cerşesc tot de la mama o salvare. Noroc că e ea slăbuţă şi cu gusturi bune. M-am înfăşurat în haina ei şi-am luat-o la pas.

Cel mai rău mi-e ciudă când n-am pe cine da vina.

Pe verde în capitală

Vizitez capitala de mult. Şi des. Pentr că aici am neamuri. Neamuri din alea de ţi-e drag de ele, de te duci numa ca să mai faci un update interuman, şi nu că n-ai cu cine petrece Crăciunul sau unde merge în concediu.

Însă, de data asta motivul prezenţei mele aici a fost unul de interes personal. Olimpiadele Comunicării.

4 băieţi şi blonda gânditoare au luat capitala de coarne şi traficul la trântă. În ceea ce priveşte traficul, însă, singura pusă la pământ a fost răbdarea nostră.

Ideea e că ne-am descurcat, cu toate talentele mele de femeie la volan. Şi cu toate antitalentele de orientare turistică. Şi mi-am auzit şi laude. Te simţi bine ca fată între 4 băieţi. Ca singura fată :p

Prima luptă, fusese căştigată: am găsit locaţia. Şi loc de parcare. Mai prost am stat la identificarea uşii de intrare, dar asta să nu mai ziceţi la nimeni, că după atâta laudă, dă prost.

Şi chiar mai slabi am fost la capitolul rezistenţă fizică şi acrobaţii pe noroi. Noroc că eram cocoţată pe nişte tocuri de “numai” vreo 10cm, că altfel aş fi fost în contact uniform şi permanent cu solul mlăştinos. Vorbesc tot despre zona CASA PRESEI, să nu credeţi că am trecut la capitolul “capcanele junglei”,din seria “epoca noroiului”.

Roşii în obrăjori şi cu pulsul agitat în carotidă, am găsit minunea. Ne-am dat un refresh şi am încercat să ne ţinem ochii deschişi şi minţile aerisite.

Pagina 2 din 2

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 130 queries in 0.304 s