Reţeta e simplă: copilul îmbrăcat ca de săniuş, mă-sa în maieuţ cu breteluţe. Copilul înfofolit bine, tată-său în tricou alb, deschis la culoare, că negrul atrage căldura. Precis i-aţi văzut. Sunt peste tot, Sibiu, Bucureşti, am martori oculari. Îi recunoşti după gradul de rumenire al cărnii de om pe care o poartă cu grijă.
Întotdeauna mi-am certat pacienţii ai căror copii sugeau degetul ori suzeta, la vârste înaintate, adică după 3 ani. Celor cu copii mai mici, le sugeram cam indiferent de cât de mai mici erau copiii, să înceapă încet-încet demersurile pentru stoparea acestui obicei vicios. Îi sfătuiam să citească puţin despre metode de dezvăţare, încât să nu fie ceva traumatizant pentru copil. Îi avertizam că se lasă cu plâns. Dar le explicam că e în interesul copilului şi că puterea e în mâna lor. Îi speriam bine (le spuneam că pericolul nu e numai că se strâmbă dinţii, pe ăia îi putem îndrepta cu sârme, dar se strâmbă oasele, care nu se mai corectează apoi decât –Doamne fereşte- cu operaţie. Cine vrea să-i dea malformaţii copilului său?! )
He cries, it breaks your heart, you carry on.
Astăzi m-am întâlnit cu o prietenă, pe care nu am mai văzut-o de acum 2 copii şi-o nuntă. Tipa cu care mă plimbam în facultate prin Ikea, că doar eram proaspăt mutate la Bucureşti şi mergeam ca la muzeu. Să visăm. Cum va fi când ne-om plimba pe-acolo cu iubiţii noştri şi-om avea cuibul nostru cu ei. Pe vremea aia, n-aveam niciuna dintre noi nici iubiţi, nici perspective.
Scriu aceste rânduri după un drum de 7 ceasuri cu mașina, care ar fi trebuit să dureze 4. Cu un bebeluș la bord, ceea ce poți parcurge și cu ochii închiși devine imprevizibil, ce mai, o adevărată aventură. După fiecare experiență am învățat câte ceva, de aveam impresia că la următorul drum va fi și mai ușor, și mai rapid, și mai și.
