Mie îmi aminteşte de şlagărele nemţeşti populare, alea vechi. Sau de “gara noastră mică”, Gabriel Dorobanţu Angela Similea şi gaşca lor. Nu că aş avea ceva cu ei, doar mă cărau ai mei la mare la spectacole cu ăştia. Bine, de obicei, mergeam pentru Divertis, da’ tot timpul mai era câte un lălăit strecurat.
p.s. cred că îmi place. Şi mai cred că are potenţial. Versurile le găsiţi aici.
Mi-a amintit de o altă dilemă melodia asta… oare ce şanse are o relaţie “între Roma şi Berlin”? Oare există pe bune? Şi fizic şi psihic, zic…
Sincer, eu am câteva exemple în jurul meu, care ştiu sigur că au funcţionat. Fără liste cu scoruri de genu’ : “m-ai înşelat de x ori, acum e rândul meu, x+1”. Dar nu ştiu dacă asta s-a întâmplat (respectiv NU s-a întâmplat) datorită unei iubiri adevărate sau datorită lipsei de alternativă. Acum, una din cele două poveşti e deja istorie..
Iar eu, când am fost pusă în situaţie ;), când a fost mai “pe bune”,
eram conştientă că, dacă e să intervină ceva la mai puţini kilometri distanţă, nu aş ezita nici o clipă. Evident, punând cărţile pe masă. Doar că, firul epic m-a surprins puternic şi, în loc să pierd din distanţă, am câştigat doar apropiere. Faţă de iubitul meu de departe. Iar când încă mai deţineam niţel control asupra creierului, am luat foarfeca în mână. Şi mi-am sfâşiat inima.
