De multe ori am auzit ca femeile sunt impresionate de BMW-uri. Acum ştiu şi de ce.

Oare trebuia sa inversez ordinea imaginilor din postul ăsta? Adică, să fie crescătoare… sau descrescătoare… m-am încurcat de tot.

O fi semn?! Luaţi de vă minunaţi 🙂

Ştiţi că de îndată ce mai citesc şi eu câte ceva -bloguri, that is, că de Morfopat încă nu am binevoit să mă apuc :p- hop mă laud rapid pe blog!

Lăsând gluma la o parte, vreau să mergeţi să citiţi articolul ăsta.
Se numeşte “Dincolo de stabilirea obiectivelor” şi vorbeşte despre datoria fiecăruia de a urma un har, o cale. Despre obligaţia morală faţă de noi înşine de a dobândi fericirea profesională. Sau măcar de a avea curajul să accedem la ea.

Şi am zis fericire, nu realizare, pentru că nu sunt sigură cât are de-a face cu remuneraţiile din conturile bancare.
Dar ştiu precis că cele sufleteşti ar fi abundent îmbogăţite.
Şi probabil, ulterior vine şi restu. Declanşat ca fenomenul în cascadă.

Am făcut apel la conştiinţa mea, pentru a-i pune întrebările cheie din articol. Încă o mai caut să-mi răspundă. S-o fi supărat pe mine? că nu o mai găsesc nicicum…

Ca să nu mai spună careva că revistele pentru femei sunt de proasta calitate, un fel de telenovelă doar sub altă formă grafică…
Citeam tocmai un articol pe tema neuroni vs picioare & ţâţe care conţinea termeni ca Aristotel, Tolstoi, Voltaire. Interesantă abordarea, am citit până la capăt şi bine am făcut că fix acolo stătea timidă o anecdotă , pe care musai să v-o împărtăşesc.
Evident, cele care ştiu deja pe de rost numărul de mai al revistei Cosmopolitan nu mai trebuie să îşi solicite nervul optic în următoarele rânduri..

Cică era Voltaire al nostru (ok, nu al nostru, al lor, că noi mai mult decât un Eminescu n-am ştiut produce. Ori am PRO-dus, dar n-am ştiut A-duce în văzul lumii) la ceva cină festivă la masă, flancat de două doamne. Ambele distinse amante ale preafericitului, una blondă, ailaltă deşteaptă.

Şi se găseşte asta de pe urmă să iniţieze conversaţie, că doar orice femeie vrea să se arate superioară rivalei în faţa obiectului rivalităţii, bărbatul -în cazul ăsta, domnul Voltaire.

“Dacă ai fi nevoit, pe care ai salva de la înec, pe mine -preaInteligenta, multCercetătoarea viitorul ştiinţei şi progresul întruchipat- sau pe domnişoara blondă de alături?”

Iar răspunsul omului vine prompt –şi pe care-l prind că râdeeeh… !”#¤%&/?(!)=)(!!!

“Pe duduia blondă aş salva-o, că mata ai găsi singură o soluţie!”

na, poftim…
fă-te blondă, sando, termopane, termopane…

B : asa ca sa ne bucuram de minunile ce ne inconjoara si de frumusetea lucrurilor ce se nasc pentru a fi iubite , pt ca fiecare dintre noi sa isi gaseasca linistea acolo unde natura vb cot la cot cu sufletul fiecaruia doar prin lumina nuanta miros si forma

eu: wow

eu: te simti bine?

eu: ce frumos ai zis

B : si toate astea sub orchestra compusa din mii de frunze ale copacilor unde vantul da tonul ritmul si linia melodica pt ca fiecare ciripit sa se incadreze simplu dar armonic perfect in marea sinfonie fara de care linistea ar transforma totul in nonsens

B : era preaa frumos astazi acolo

B : si nu am patit nimic

B : dar a fost ceva ce chiar am simtit cat am stat pe banca aia

B : fara forfota si lume in jurul meu

B : si stii cum este vb aia ca sa vezi exteriorul mai intai trebuie sa traiesti prin interior si sa te lasi dus un pic de val si uite asa esti martor la marea simfonie, VIATA

E o discuţie purtată pe mess, pe care am vrut să o păstrez în cea mai naturală formă, aşa cum a existat ea în momentul în care s-a născut. Fiindcă întotdeauna naturalul cucereşte.

p.s. mă gândeam acum cât de frumos e să admiri o floare, te poţi minuna infinit de frumuseţea ei, poţi sta ore întregi să o priveşti fără să te saturi. Şi nimeni nu se supără.

Iar în viaţa de zi cu zi, când vezi un chip frumos, o femeie care îţi taie respiraţia sau un bărbat cu cei mai senzaţionali ochi, permiteţi-mi, e considerat un afront şi o jignire să te holbezi ca nesimţitul. Se poate ajunge la genţi izbite în cap şi vizite la secţia de poliţie. Toţi se supără.

Dar frumuseţea e naturală şi avem dreptul să ne bucurăm de ea.

Anda Călugăreanu – O portocală

Nici nu ştiam că aşa se numeşte doamna aceasta frumos cântătoare. Dar tare mi-a înveselit seara. Bucuraţi-vă şi voi!

Alte posturi ale mele aici şi aici.