Ca să nu mai spună careva că revistele pentru femei sunt de proasta calitate, un fel de telenovelă doar sub altă formă grafică…
Citeam tocmai un articol pe tema neuroni vs picioare & ţâţe care conţinea termeni ca Aristotel, Tolstoi, Voltaire. Interesantă abordarea, am citit până la capăt şi bine am făcut că fix acolo stătea timidă o anecdotă , pe care musai să v-o împărtăşesc.
Evident, cele care ştiu deja pe de rost numărul de mai al revistei Cosmopolitan nu mai trebuie să îşi solicite nervul optic în următoarele rânduri..
Cică era Voltaire al nostru (ok, nu al nostru, al lor, că noi mai mult decât un Eminescu n-am ştiut produce. Ori am PRO-dus, dar n-am ştiut A-duce în văzul lumii) la ceva cină festivă la masă, flancat de două doamne. Ambele distinse amante ale preafericitului, una blondă, ailaltă deşteaptă.
Şi se găseşte asta de pe urmă să iniţieze conversaţie, că doar orice femeie vrea să se arate superioară rivalei în faţa obiectului rivalităţii, bărbatul -în cazul ăsta, domnul Voltaire.
“Dacă ai fi nevoit, pe care ai salva de la înec, pe mine -preaInteligenta, multCercetătoarea viitorul ştiinţei şi progresul întruchipat- sau pe domnişoara blondă de alături?”
Iar răspunsul omului vine prompt –şi pe care-l prind că râdeeeh… !”#¤%&/?(!)=)(!!!
“Pe duduia blondă aş salva-o, că mata ai găsi singură o soluţie!”
na, poftim…
fă-te blondă, sando, termopane, termopane…
Marius
sunt oameni inteligenti, oameni puternici si oameni care se folosesc de cei inteligenti si puternici.
ghici unde se incadreaza “blondele” ca grup 🙂 de asemenea, ghici care dintre cele 3 categorii va pieri ultima 😉
o blonda cazuta... pe ganduri
hehe mda, asta inseamna automat ca cei inteligenti nu sunt puternici si nici cei puternici, inteligenti. ultima parte a afirmatiei se aplica uneori [imoral de multe ori in Romania], dar prima parte nu e aprobata de carte mine. Sustin ca inteligenta e cea mai mare putere pe care nu ti-o poate lua nici o schimbare de regim politic. Si mi-as dori ca oamenii sa isi aminteasca de cuvintele mele si nu de culoarea parului meu. cu toate ca uneori, nici nu e asa de rau. In sensul ca e mai usor sa deschizi o usa daca ai certitudinea ca nu-l sperii pe cel de dupa ea 😉
si nu cred ca acea categorie care va pieri ultima, va fi cea mai fericita. e trist sa fii singur. chiar si atunci cand esti blonda.
dar e dragut comentariul tau, m-a amuzat si sunt convinsa ca e bine intentionat. dar eu am comentat, ca doar nu oi sta dejaba! :p
3ditorial
am redus la extrem “teoria”, tocmai pt ca nu am timpul lui arthur c. clarke la indemana 🙂
nu aratam pe nimeni cu degetul, spuneam doar ca de cand lumea au fost oameni capabili prin ei insisi si oameni care s-au folosit de cei capabili. asa-mi explic citatul respectiv.
P.S. nu-ti face griji, daca dispar toate celelalte categorii si raman doar blondele, sansele sunt ca nu veti fi singure prea mult timp 😛
Sorin Dincea
Ce-i frumos şi lui Voltaire îi place!
o blonda cazuta... pe ganduri
probabil asta e ideea principala. a bancului. si principiul blondelor.
vai, acum sunt rea. iertare!