Şi eu! Sunt una dintre fetele care o prefera mică. 😉
(via Tomata)
Categoria: de pe la altii adunate (Pagina 49 din 60)
restul poveştii -la Pamflezistul 🙂
p.s. pozele astea din the One (am văzut pictorialul) mi s-au părut sfidătoare. Atunci şi acum. În contextul în care profesorii cerşesc procente din buget şi medicii ameninţă cu greve generale, alţii se laudă cu “bucle perfecte” prin reviste de pretenţii. Nu mă îndoiesc că n-ar deţine doamna ministru genţi şi pantofi de mii de euro, dar… zău aşa?! Sfidător ziceam?! Mă mai gândesc..
Fiindcă nu pot da link direct către postul cu pricina, voi menţiona doar sursa şi voi prelua textul ca atare. L-am găsit la Oreste şi trebuia să vi-l arăt.
„Un om curat si zambitor, dupa ce i-a intors Tatalui, rasuflarea de viata, a fost condus de catre ingerul sau pazitor in Regatul Adevarului, unde insusi Fiul a venit sa-l intampine ca pe un sfant.
-Bine ai venit, inainte sa te odihnesti putin, ai dori ceva anume?
-Da, mi-ar placea sa vizitez Iadul si Raiul, ca sa pot discerne definitiv intre iluzie si adevar…
Si, Domnul l-a condus pe om, mai intai in iad, unde era o masa mare in mijlocul careia se afla o oala cu mancare foarte buna. Era un cadru neutru, nici bine, nici rau, ci doar niste oameni foarte tristi si foarte slabi, avand de maini, legate niste linguri foarte lungi…atat de lungi incat nu puteau ajunge sa inghita niciodata. Mirarea omului simplu si zambitor a fost cand a vazut Raiul, unde scena era asemanatoare, cu exceptia unui singur lucru: la masa, oamenii, cu lingurile lungi legate de maini erai foarte fericiti si impliniti.
-Iisuse Hristoase, nu inteleg ceva, de ce oamenii din Rai sunt fericiti, iar cei din iad atat de abatuti si flamanzi, daca si unii si altii au linguri atat de lungi incat nu le pot duce la gura?
Si, Domnul zambind bland a spus: diferenta intre unii si altii este atat de evidenta, incat si pentru noi este o enigma de ce iadul, inca mai are clienti. Ai vazut, ca in Rai, oamenii se hranesc intre ei, iar in intunericul de jos, ei nici macar nu se gandesc la asta!”
Ştiţi clipul ?
Permiteţi-mi o părere. E dur, evident. Însă, îmi pare un fel de “uite ce păţeşti, fetiţo, dacă nu eşti cuminte!” care ni s-a repetat din generaţie în generaţie de ne-a ieşit pe ochi, că urechile vin înfundate din fabricaţie.
Şi chiar dacă fetele par mai degrabă scăpate de la balamuc decât bete, tot e impresionant. Dar aştept o continuare care să ilustreze un alt adevăr: cum adesea vieţile altora şi prostiile lor ne afectează iremediabil. După principiul, dacă vrei să te omori, n-ai decât, mori sănătos, vorba aia, dar pe mine lasă-mă cu ale mele..
Repercusiunile faptelor noastre asupra noastră ni le asumăm, dar a fi responsabil de viaţa altora nu e lucru uşor. Şi mulţi se feresc de el. Nu la fel de mulţi se feresc de volan după alcool.
p.s. La campania asta s-a lucrat pro-bono. Dar nu de asta merită promovată. Merită şi atît. Eu beau doar apă plată, dar circul pe străzi. Deci, merită.
În viaţă, sunt oameni şi lucruri pe care tindem să le neglijăm. Uneori. Fiindcă ni se întâmplă întâmplări. Uneori. Si chiar dacă ele sunt minore, pentru nişte oameni mici ca noi, par mari. Adesea.
Iar când vom fi crescut şi ne vom fi uitat în urmă, ne vom fi dat seama de greşeală. Culmea e că ea -greşeala- nu rămâne mică prin contrast, ci creşte direct proporţional cu oamenii. Pentru a da naştere altora. Oameni şi greşeli, într-o determinare cu sens dublu. Şi rar cu sens pozitiv.
M-am regăsit în afirmaţiile fetiţei.
Şi mie mi-e frică de timp. De ce aş putea pierde. Cu sensul de rata. Chiar dacă ceasul meu bate în alt ritm. Oficial, cel puţin…
