Textul ăsta l-am publicat pe fb înainte să scriu public că suntem internați. Îl las și aici pentru mine mai mult. Că îmi e drag. Am simțit echipa. Și am simțit iubirea.

Cand aveam 4 ani, era sa ma inece un val aproape de mal. Tata m-a salvat.
Cand mama a lovit prima oara masina, am avut niste emotii cat casa, ce o s-o certe tata. El a zis doar “bine ca n-ai patit nimic, fiarele se repara”.
Si atunci am invatat, ca eram mai mare, despre tata ca, in situații de urgenta, nu te va dezamăgi.

Au mai fost multe pe urma.

Continuare

De luni până duminică am fost internati. Apendicita acuta la cel mic, cu peritonită locală, operatie de urgenta. Suntem acasă acum, ne recuperam. Ne mângâiem, ne iubim, cred că jumătate din recuperare se face cu medicină, jumătate cu mame.
În salonul de alături, toata noaptea plange un bebelus. E greu sa închizi un ochi si toti suntem obositi. Dar e si mai greu sa dormi cand stii ca nu e unul, ci sunt doi nou-nascuti care plang. Internati fara mama, pentru ca mamele lor le-au parasit.

Doua fetite, fiecare cat un ghemotoc.

Continuare

Citesc o carte care mă amuză din mai multe puncte de vedere. În primul rând că e scrisă de o doamnă care și-a revenit brusc dintr-o traumă manifestată prin diverse dependențe, inclusiv de droguri și alcool. După ce și-a revenit s-a gândit cum să se îmbogățească, așa că și-a făcut niște pagini de Instagram, un podcast și a scris o carte.

Continuare

Acest text e scris de o cititoare care și-a dorit să îl citim toți. Nu o cunosc. Mi-a dat un mail. Am răspuns urgent. I-aș da nu una, ci zece mâini de ajutor.

Continuare

După ce val de corectitudine văd pe internet, ai putea crede că-n România nu e nicio mașină parcată pe trotuar.

Nu mă bag în scandaluri, dar permiteți-mi să trec în revistă un val de ură live, deloc online, pe care am încasat-o în inima țării, în iubitul meu oraș natal, Sibiu.

Continuare

În cartea lunii de iunie din Sisterhood am citit ceva care merită notat.

Continuare