Lipsa spațiului este unul dintre factorii de risc pentru burnout. Pentru depresie. Și pentru anxietate.
Înainte să citesc despre asta, am trăit asta. Înghesuiala a ajuns să mă strângă de gât. Să mă sufoce propriu-zis. Am trecut prin furie, prin depresie, prin resemnare, am crezut că-s de vină bărbatul, copiii, eu. Salvarea a venit de la soț, care m-a văzut că nu mai pot în cel mai de cotitură moment. În care m-am așezat pe podea la noi în hol și am zis NU MAI POT.
Sigur că nu mai privești doar cu ochi de copil această lume. Sigur că observi și ca business, și client. Cum ești tratat. Care e traseul. Ce proceduri. Sisteme. Sigur că e unul dintre cele mai puternice brand-uri din lume Disney. Iar parcul din Paris are 30 de ani fix. Deci suficient timp în care să-și fi perfecționat lucrurile de mai sus.
Sigur că nu e perfect, dar, Doamne, cât de aproape de perfecțiune sunt!
Când a început cel mic al nostru creșa, am primit recomandare de la educatoare să nu îmbrăcăm copiii în haine la care ținem. Ha, m-am gândit! Dar nici eu, mama lor, nu mai port haine la care țin. Pentru că, de câte ori am făcut o excepție, am făcut-o și de oaie. Să vă explic.
Te-ai schimbat față de mine, mi-a zis bunica ultima oară când am văzut-o.
-Cum adică, m-am schimbat?
-Ești altfel, nu știu exact.
A fost un exercițiu interesant, să documentez ce am făcut și când am făcut. Sigur că e puțin probabil să intereseze pe cineva, dar când te trezești la finalul zilei cu nici jumătate din lista de TO DO bifată, începi să te întrebi.
Bunica mea împlinește azi-mâine 94 de ani. Și-a revenit după o gripă urâtă de Crăciun. Ne-am speriat atunci. Rău. Am crezut că o pierdem, că asta e, dar ce bine că nu a fost. Conversațiile și dățile pe care după aia le-am avut au fost savurate ca tortul tău preferat, când știi că e ultima felie din univers. Fabuloase. Sunt recunoscătoare că am avut parte de așa ceva cu oricine și, mai ales, cu ea.
