Libertate

 

Dacă te laşi de fumat, de băut şi de femei nu trăieşti mai mult… doar că ţi se pare că timpul trece mai încet. (Clement Freud)
Suntem oamenii mileniului trei, trăim în secolul vitezei, ne mândrim cu însuşiri demiurgice prin progresul tehnologiei, avem cărţi despre societăţi secrete, vorbim la TV despre sex, ne publicăm intimităţile pe net şi ne iubim fără perdea. Cu pasiune şi scântei, cu devotament şi inerţie, respect şi perseverentă, cu miracole şi celebrări.
Ne miscăm într-un sistem democratic, în care libertatea persoanei e proslăvită, uneori greşit înteleasă, alteori prost aplicată. Ne învată că avem drepturi, dar noi ne concentrăm pe revendicări. Ne învaţă cum e corect, dar nu vedem exemple. Căutăm să nu ieşim din rând şi preferăm calea de mijloc. Ne strecurăm printre legi şi ne sustragem obligaţiilor. Inventăm artificii de calcul şi ne înmulţim averile. Ne temem să ne exprimăm părerile şi fugim de ridicol. Pentru că ‘ce zice lumea’ e grija prioritară.
Dar câţi oare nu râdeau de Galilei? Şi totuşi: cine râde la urmă râde mai bine.
Însă libertatea îmi place doar intrapersonal. E singura ei formă pe care nu ne-o pot vinde.
Libertate e atunci când contează mai mult ceea ce vezi, şi nu la ce te uiţi, când contează mai mult prilejul, şi nu cadoul, mai mult esenţa şi nu ambalajul.
Libertate e să-i spui primul că o iubeşti şi să te bucure uimirea ei. Sau roşaţa din obraji.
Libertate e să nu ieşi sâmbătă seara in club când toată lumea merge. Pentru că ai hotărât că nu vrei s-arăţi la 30 de ani ca de 40.Libertate e să păstrezi bluza preferată, chiar dacă e de ceva vreme ‘out’.
Libertate e să le mărturiseşti băieţilor, că vineri seara între o bere [sau mai multe] şi iubita ta, o alegi pe a doua. Vor râde că eşti sub papuc. Dar ei sunt cei care se trezesc sâmbătă de sâmbătă…cu perna in braţe.
Libertate e să înveţi la şcoala vieţii şi să nu iroseşti neuroni. Să întelegi diferenţa dintre bine si rău. Dintre ce e important şi restul.
Libertate e să iţi alegi Dumnezeul după simţire şi să nu-ţi judeci părinţii pentru credinţa lor.
Libertate e să-ţi accepţi sentimentele şi kilogramele in plus. Să nu fugi de ele, să nu le înfunzi glasul; o ciocolată nu strică nimănui. Doar o ciocolată in fiecare zi strică!
Să te bucuri de ele, să le arăţi în cea mai autentică manifestare a lor. Şi să-i vezi doar pe cei care înseamnă ceva. Ceilalţi contează doar cât gălăgia gâştelor pe lac.
Trăieşte-ţi libertatea la cel mai înalt rang, fără pretenţii de aprobare a celor din jur. Atâta timp cât nu deranjezi, eşti liber. În spaţiul tău propriu, vei fi veşnic aşa.
Se schimbă dictatori şi regimuri, vremuri şi oameni. Şi nimeni nu dă inimi cu garanţie. Iar nici pastila-minune 90-60-90 nu s-a inventat încă.
Şi atunci de ce să nu ne strigăm iubirea şi durerile, de ce să ne temem de cântare, de bărbaţi puternici sau femei mai blonde.. De ce să ne ascundem dezgustul şi revolta.. de ce să confecţionăm măşti şi să le vindem copiilor..
Sau de ce să nu citim o poveste în loc de email, de ce să nu facem o vizită in loc de telefon, de ce să nu cumpărăm cel mai scump ceas în loc de cea mai strălucitoare chinezărie, de ce să nu ne privim părinţii la micul dejun, şi nu televizorul, de ce să nu ieşim la cină in loc de cinema,de ce să nu spunem te iubesc … Şi acum mă opresc, inainte de a lăsa impresia că am ajuns la o concluzie. Nici vorbă, doar am obosit să gândesc.

Articolul anterior

We drive far too fast to worry about cholesterol

Articolul următor

Daca ai vointa

4 Comentarii

  1. aikisan

    Nu sunt de acord, dar am prea multe de comentat 🙂

  2. o blonda cazuta... pe ganduri

    esti liber a nu fi de acord 😉

  3. carlogeaclaudiu

    As raspunde acestui articol cu un citat, desi nu imi sta in fire, dar mi se pare foarte potrivit aici. Arghezi a spus ca ” Orice om are o idee buna si fixa, care arata incapacitatea lui de libertate.”

  4. Ar fi perfect sa gandeasca mai multe fete ca tine, sa se bucure de fiecare moment minor al vietii fara sa conteze lucrurile artificiale. Scrii foarte frumos.
    Gandeste-te sa scrii o carte intr-o zi. Cred ca ai avea succes! 🙂

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 134 queries in 0.142 s