We drive far too fast to worry about cholesterol

Trăim într-o eră în care pizza ajunge la noi acasă mai repede decât poliţia.
Trăim într-o eră în care e mai simplu de mers cu autobuzul decât cu maşina personală.
Trăim într-o eră în care nu mai aşteptăm restul de la pâine,în care ne luăm celulare tocmai pentru luxul de a nu răspunde la telefon,în care ne facem cumpărăturile în hipermarketuri,în care ne spargem creierii şi rupem spatele să ridicam imperii.Din păcate nu imperii intelectuale,cu toate că şi astea presupun dureri de spate.Aşa am auzit…
Trăim într-o eră în care e mai important să ai decât să simţi,în care e mai important să te arăţi decât să chiar fii,să ştii cui să dai un telefon,decât să rezolvi singur problema.
E o eră în care conteaza prea mult ce îmbrăcăm,şi nu cum ne purtăm,prea mult cu cine ne adunăm,şi nu pe unde umblăm,la ce stilist ne tundem freza şi nu ce ascundem sub ea. Asta in fericitul caz în care mai ascundem ceva…
Trăim în secolul vitezei,în secolul PC-ului,netului si ipodului,când ‘I am online,deci exist!’
Trăim în secolul în care ne preocupăm excesiv cu metode de a renunţa la fumat şi dulciuri,dar în care continuăm să frecventăm baruri si să cumpărăm cola copiilor.
Până acum drumul meu de 160 km spre Cluj dura 3 ore –incluzând o cafeluţă cu mama şi !atenţie o blondă la volan.Toamna asta,in 3 drumuri –cu aceeaşi cafea şi acelaşi talent feminin la volan- vreo 4h!!!Toţi se grăbesc,iar toţi sunt prea mulţi.Posibilităţile tehnologiei şi ştiinţei ne-au anulat limitele,ne-au dat aripi să zburăm.Avem maşini puternice,dar şosele dezastruoase.
Avem orgolii flămânde,dar păcate capitale.Ne jucăm cu sorţii într-o impresie că le ştim pe toate.Că orice ni se cuvine.Sau că nouă nu ni se poate intampla nimic.
Am ajuns să sfidăm natura,să ne reproducem după programări,să ne copiem oile şi –cine ştie-semenii, doar pentru a dovedi că se poate.E fantastic!E extraordinar!Dar e la un pas de prăpastie.
În ziua de azi ne schimbăm de la culoarea părului la cea a ochilor,implanturile sunt de la dinţi şi silicoane la fire de păr; bărbaţii au început să se epileze(uneori cu succes,alteori fără),copiii îşi încep viaţa sexuală scârbiţi de modele ale unei moralităţi expirate.
Nu ne mai căsătorim la primărie, nici nu ne mai jurăm iubire în faţa preotului.Zilele astea dă bine să-ţi juri iubire în faţa reporterului.Aşa sigur o să te ştie toată lumea.
Ne botezăm copiii cu cele mai stupide dintre sunete,pe care o să ajungă vreo tuşă Mărie să le pocească în cea mai sinceră ieşire de drăgălăşenie.Avem trenduri la nume de copii,la număr de kilograme şi la mărimi de sutien.
Şi ne mirăm că obosim tot timpul,că ne enervăm prea des şi pe cei mai puţin vinovaţi.Că totul ne “pute si miroase” încă de la cele mai fragede ore ale dimineţii. Mi-aş dori să urc o dată Babeş-ul întâmpinată de feţe zâmbitoare,să văd oameni în cafenele fără celulare la urechi,părinţi cu copii în parcuri şi o licărire de bunăvoinţă la tanti de la chioşcul de ziare din faţa Casei Studenţilor.Ceea ce va doresc si voua.

Articolul anterior

pe tine, eu

Articolul următor

Libertate

  1. aikisan

    True true.

    Inca am incredere in oameni, in natura lor de OM si sper sa avem parte de un viitor cum zici tu.

    Insa sunt foarte trist si astept cu infrigurare ziua in care planeta ne va spune “Stop!”, asta daca nu mancam intre noi inainte.

    Si cred ca va fi peste foarte putin timp 🙁

    0
  2. la capitolul freza: “fericitul caz in care mai ascundem ceva”
    GRESIT! existenta a ceva sub freza nu este deloc un caz fericit. decat daca este doar la nivel superficial. iar simpla ‘ascundere’ nu rezolva.

    0
  3. madBoy

    Eu, de multe ori ma gadesc ca ignoranta e o binecuvantare. o semi rezolvare am gasito in conceptul “lumea mea” unde fac ce vreau fara sa stiu prea bine ce fac.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 164 queries in 0.515 s