Cum a fost la noi, Paști 2018

Ciudat cred că reflectă cel mai aproape de noua realitate. Fiindcă redefinim noile tradiții de sărbători. Din perspectiva părintelui, se vede totul altfel.

Deși nu am făcut eu friptură de miel și iepurașul încă a venit și la mine, emoția principală a fost pentru altcineva. Toată atenția, bucuria și magia a fost trăită prin ochii unui băiețel de 2 ani și ceva.

Nu am mai putut ține post (după 2 zile în care mai mult n-am mâncat decât am mâncat, fiindcă na, ca să chiar poți mânca ceva de post ai nevoie de cineva care să-ți facă, am executat o criză de hipoglicemie ca la carte. Sunt bătrână, iar departe-s vremurile în care duceam cele mai draconice cure de slăbire pe picioare), nu am mers nici la biserică ( vineri ploua torențial, deci nu avea sens să stau cu 12 kg de băiețel adorabil agățat de mine, sub umbrelă, iar la Înviere nu avea sens să-i schimb programul, să risc un mega circ pe “veniti de luați lumina”, ne-am rugat foarte bine și de-acasă, în timp ce copilul dormea.

Încă sunt în Sibiu, vacanța asta o să mă vindec. De o oboseală care-mi face ravagii la minte și la trup, am nevoie de timp să mă regăsesc pe mine, să mă iert și să mă recompun.

De exemplu, vacanța asta am deschis laptop-ul o singură data și atunci, să mă uit la un film. Am dormit 12 ore pe noapte. M-am trezit singură de 2 ori, adică atunci când mi-a ajuns mie somnul, nu când le-a ajuns, cum se întâmplă de obicei, celor din jur. Mi-am petrecut diminețile în brațele iubitului meu, ca pe vremea când abia ne-am cunoscut. Am visat niște prostii incredibile, de-mi vine să râd și acum.

M-am spălat pe dinți singură în baie și m-am dat zilnic cu cremă înainte de culcare. Am ieșit nemachiată când soțul mi-a zis: 10 minute, te invit la cafea! Ce-i mai important decât această întâlnire? Nu cred că mă invita pentru felul în care știu să-mi asortez rujul la poșetă.

Multă lume m-a bătut la cap zilele astea să-l înțarc. Foarte multă lume. (Pentru că mă confrunt cu o problemă de sănătate, nu mă întrebați, vă povestesc după ce găsesc o soluție.) De obicei, răspund politicos, că e ceva personal între Tudor și mine. Când am chef de introspecții, îmi spun că, dacă aș ști că asta mi-ar rezolva toate problemele de sănătate din acest moment, de mâine aș închide la lăptărie. Dar nu cred. Eu cred că tot ce are legătură cu copilul meu mă vindecă în feluri pe care ei nu le înțeleg.

Însă a fost totuși ciudat, fiindcă e prima oară când, între a fi multe lucruri pentru mulți alții, m-am concentrat și pe a fi eu pentru mine însămi.

Știți, era o vreme, când orice bubă îmi ieșea, ai mei lumea zicea că e din cauză că nu fac sport. Acum e din cauză că încă alăptez copilul, că dorm cu el și îl țin în brațe prea mult.

Ceea ce voi continuă să fac, pentru oricine întreabă :p

Na, și în rest am mâncat, am mâncat și am mâncat, poate la fel de mult ca dumneavoastră.

Articolul anterior

Liniștea e mai mult decât un cuvânt, iar lumina e o urare înțeleaptă

Articolul următor

Îți dai seama că a trecut timpul când îți vezi prietenii că au neveste și copii

33 Comentarii

  1. Nicu

    Hold on, be strong! Un gand bun si sanatate iti transmit! 🙂

  2. Rusu Delia

    Multa sanatate si pupici muuuuuulti!!!

  3. Greta

    Un gând bun și de la mine, Miruna 🙂

    Și chiar dacă mă repet (sunt mai bătrână ca tine, îmi permit :D), țin să-ți spun că ești cea mai cool mami-bloggeriță din România, cea mai realistă, cea mai simpatică și cea mai elegantă (în atitudine, zic, dar nu numai).
    Și mi-ești dragă de nu mai pot. Și tu, și piciul cu zulufi 🙂

    Din suflet îți doresc să te faci bine cât mai curând 🙂

  4. Iulia D.

    Am incredere ca vei gasi o solutie si ca totul va fi bine! Sanatate! Si nu renunta la alaptat decat cand iti doresti si hotarasti tu!

  5. Ana

    Un gand bun cu sanatate copila blonda si frumoasa. Ma bucur ca ai un loc unde te poti incarca, odihni si regasi. Te imbratisez 🙂!

  6. Ana

    Un gand bun cu sanatate copila blonda si frumoasa. Ma bucur ca ai un loc unde te poti incarca, odihni si regasi. Te imbratisez 🙂!

  7. Elena

    Sanatate multa iti doresc, sigur vei gasi solutia potrivita! Si pe mine ma bat la cap cu intarcatul, am inceput sa ma gandesc la cea blanda doar pentru ca asa simt eu, nu ca vor ei, dar ne am nimerit in perioada in care ii dau ultimele masele. Si zilele astea doua a stat lipita de san cum nu mai statuse de mult. Trebuie sa fim optimisti ca sigur o vom scoate la capat! Vacanta frumoasa in continuare!

    • Uneori ma gandesc cum o sa fie viata mea la 15 ani ai lui. Atunci precis nu va mai vrea lapte de mama, deci imi trece cu intarcatul brusc.
      Dar, daca eu as simti ca vreau sa oprim, daca nu as mai putea, as opri imediat.

  8. Raluca

    Regasirea de sine asa cum spui, cred ca ajuta foarte mult si mai ales sa fie in sanul familiei care iti da energia cea buna. Multa sanatate Miruna si toate gandurile bune!

  9. Rox

    Timp frumos in continuare si multa sanatate! 12 ore de somn pe noapte suna tare bine ☺️

  10. Roxana

    Multa sanatate!!! Sa faci ce iti doresti cand iti doresti!!!

  11. veronica

    eu zic ca e bine cand ai optiunea asta: sa intarci sau nu. la noi e crunt, la 1 an si ceva nu mananca mare lucru, tot titi e baza, deci exclus orice gand de intarcare. de multe ori simt ca nu mai pot, as vrea sa stea si tasu cu 11 kg de copil atarnate non-stop de tate, dar mama e una singura…inca incerc sa ma adaptez la gandul asta 😀

    • Sa stii ca la noi si acum, dupa 2 ani, sunt zile in care mananca fff prost. Pana la 2 ani, erau saptamani intregi. Poate, fara titi ar fi mai motivati copiii, habar nu am, dar mamele ar fi mai stresate ca nu mananca nimic. Succes!

  12. Mihaela M

    Te îmbrățișez și multă sănătate!

  13. Scriu rar, dar acum tin sa-ti spun.. iubește-te mai mult si ai grija de tine. Sa fii sănătoasa si voioasa tot mereu! Eu asa te-am perceput si la întâlnirea cu tine, tot asta am văzut. M-am minunat de câta energie ai si-ți doresc sa fii plină de energie buna tot mereu.
    😘🤗

    • Ei, atunci eram pe un val de bucurie 🙂 Dar îți mulțumesc că mi-ai amintit. Ce frumos a fost când ne-am întâlnit 🙂

  14. mihaela

    Multa sanatate in trup si suflet!

  15. Alta Miruna

    Te imbratisez si iti doresc sa iti (re)gasesti energia de care ai nevoie! Mi se pare uimitor ca inca mai gasesti timp si pentru noi.
    Ma bucur mult sa te citesc!

    • Timpul mă găsește pe mine. Blogul e o parte din cine sunt. Îți mulțumesc că îți găsești timp să vii pe la mine.

  16. Alina

    Sa fii bine!

  17. Tot ce pot sa iti urez e: sa iti fie bine. Si cu alaptat si fara, tu sa ai grija de tine ca totul porneste din capul tau.

  18. Tu inca nu ai inteles ca alaptatul asta e mama tuturor relelor?! Si daca adaugi si co-sleeping si lugu lugu cu copiii, deja meriti sa fii arsa pe rug. 😀
    Nt nt nt!

  19. Sper sa fii bine, curand!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 196 queries in 0.181 s