De pe marginea prăpastiei, găluștele cu prune m-au salvat!

somn

Și clătitele proaspete cu cașcaval sau gem de vișine, făcut în casă, mâncate pe rând. Ori piureul de cartofi bătut ca frișca, de o mamă talentată. Ciorba preferată în loc de mic dejun și somn bun, mult somn bun. Sunt în Sibiu.

N-a fost zi în care să mă trezesc mai repede de ora 12 săptămâna asta. După primul somn cinstit, m-am simțit bolnavă, capul îmi plesnea, oasele mele nu mai erau obișnuite chiar așa. Ziceai că-mi revin după o gripă urâtă, după ce n-am mers la școală două săptămâni și m-am trezit în cel mai strașnic miros de supă proaspătă, de casă.

După al doilea somn până la prânz, m-au durut mușchii, ca într-o febră musculară destul de paranormală. Mă ardeau coapsele, gambele, umerii și gâtul. O zi întreagă am căscat, am stat în pijamale, m-am spălat pe dinți de dimineață când deja se însera la loc. Mama m-a iubit atât de tare încât m-a lăsat și să mănânc prăjitură în loc de amiaz. Și i-a ținut pe toți departe și tăcuți, deși cred că ar fi putut cânta la bormașină, nu știu dacă cineva m-ar fi putut măcar întoarce pe cealaltă parte.

După al treilea somn, parcă am început să îmi revin. Simt că pot articula cuvinte, că pot emite raționamente și trece strada nesupravegheată. Am băut 2 cafele în tot acest timp, mai mult de drag, mai puțin de nevoie. Știți cum e senzația aia că ȘI MÂINE O SĂ DORMI??? Doamne, aș opri timpul în loc și aș mai dormi vreo nouă ani de zile.

La noapte, va fi prima dată când am grijă să fie jaluzelele trase; de obicei, prefer să dorm fără lumină. Pe cât mai întuneric cu putință. Îmi vine și să râd când îmi amintesc că existau vremuri când somnul meu punea condiții ca să vină, auzi la el, prințul mofturos! Să fie cald, să fie fără șosete, cu dușul făcut și zero strop de lumină, liniște perfectă, zero atingere străină.

via GIPHY

Mai nou, aș putea dormi și în picioare, nu garantez că nu mi s-a întâmplat de câteva ori și-n mers, nu mai am nevoie de întuneric, liniștea mă interesează mult prea puțin (v-am povestit că, în concediu, am dormit toți trei la prânz, în timp ce vecinul de deasupra dărâma ceva zid cu ciocanul? brick by brick, cioc by cioc. Cioc-cioc.). Adorm în frig, în căldură, acoperită, descoperită, îmbrăcată, dezbrăcată, dușată sau aspirantă la acest statut, mereu pe-o dungă, indiferent cât e patul de mare, cu multe atingeri străine în locuri foarte sensibile, la care cineva mic are acces nerestricționat. Cunoașteți prea bine: ca să fie all I can sleep, e deschis non-stop la all you can eat.

Departe de marginea prăpastiei, vă zic atât: găluștele cu prune-s grozave și dulci, dar cele mai mari minuni le fac mamele noastre.

Articolul anterior

La 2 ani de la Colectiv, câți aveți un extinctor în casă?

Articolul următor

Ce să faci când mama copilului tău îți spune că nu mai poate. Câteva idei pentru soți.

21 Comentarii

  1. Nicu

    cioc by cioc 😀

  2. Gabriela

    Și la mine e mama. De trei seri sting lumina la ora 9 seara. Dimineața trebuie să mă trezesc să merg la serviciu, dar oricum 9 ore de somn si fără grija de a face mâncare, boierie frate! Să ne trăiască mamele!

  3. mihaela

    Amen!

  4. Gabriela F

    Și copilul unde e?( Așa mă întreabă soțul meu când Constantin sta liniștit fara mine in pătut…nu doarme!!! Sta și sejoacă
    ..) Cum de ? Numai peste un an o sa am Șieu parte oare de tratament de asta?…

  5. Larisa

    Oare asa o sa ma plang si eu de nesomn? Nu de alta, dar acum am nopti cu insomnii si chiar am apelat la niste pastile naturiste ca sa dorm si eu un somn cinstit. Cand ma plang altora ca nu pot dormi, imi spun ca sunt prea odihnita :))

  6. Daniela

    Da ! Se poate dormi in picioare , in timp ce mergi cu copilul in brate incercand sa il adormi …. Si cumva mainile functioneaza independent in asa fel incat sa nu scapi copilul .. Am experimentat!! Insa eram cu doi copii sub 2 ani.

    • haha, cineva îmi povestea un episod similar și că s-a trezit în momentul în care și-a dat seama că ține copilul invers :)))) cu capul în jos

  7. As vrea si eu o astfel de pauza. Din pacate, nu e posibil.

  8. Daniela

    Somnnnnn da și eu vreau… De 7 luni jumate cel mult 4 ore continu 🙈

  9. cristina

    Daaaa. Ce frumos! Si la noi a fost soacra-mea si tare bine a mai fost…

  10. Cristina Mihaela Mihaiu

    Ah,abia astept sa vina si mama la mine,chiar dac voi fi la munca,stiu ca voi fi rasfatata cand ajung acasa!mama e tot mama

  11. Csilli

    Ce haios : “ca să fie all I can sleep, e deschis non-stop la all you can eat” ! 😂😂😂

  12. Tu de ce nu te muti la Sibiu? 🙂 Suna prea bine tot ce povestesti…

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 172 queries in 0.209 s