Nici nu am visat să fiu pe o scenă TED vreodată. S-a întâmplat sâmbătă, dar nu întâmplător m-am îmbrăcat ca o fetiță de 7 ani și jumătate. Ce nu s-a văzut în timpul discursului meu e cine a fost în acea sală: și o Miruna studentă. Care trecea zilnic prin fața CCS din Cluj cu toate fricile, întrebările și îndoielile.

La câte spectacole am fost singură. La câte întâlniri romantice eșuate. O țin minte în mod deosebit pe una, la care eu m-am făcut zână, iar gagiul a venit în șlapi ca la piață.

Nu-mi plăcea de el pentru încălțăminte, dar să zicem că nu ne-am mai văzut a doua oară.

Am vorbit prima de dimineață. Am deschis ochii pe bulina roșie (pe toate scenele TED, oamenii vorbesc dintr-o bulină celebră) și am văzut sala plină. Wow, ce onoare că atâția oameni s-au trezit să fie acolo într-o sâmbătă.

E un compliment fiecare om care vine să ne facem poză. Fiecare pereche de ochi care spune mai multe decât gura care vorbește. Mulțumesc organizatorilor că m-au invitat și pe mine. Din public, a aplaudat și Miruna, studentă la stomatologie, pe care a așteptat-o la finalul conferinței soțul ei, unul dintre cei mai buni neurochirurgi din România.

Viața e frumoasă, chiar dacă uneori ai nevoie de răbdare să aștepți să fie.