Despre relații toxice, din miezul uneia – rândurile unei cititoare

Acest text a fost scris de o cititoare pentru publicarea lui aici. Pentru că este tulburător și foarte personal, și pentru că am vrut să mă asigur că intenția ei rămâne la fel, să știți că mi l-a trimis mai demult. Am așteptat să îl public, am întrebat-o din nou azi-dimineață dacă e sigură, a confirmat.

Vă rog să îl citiți, apoi să comentați doar dacă aveți ceva constructiv de împărtășit.

O să primiți o bucată din sufletul cuiva. Continuați cu grijă, cu onoare și respect. Am încredere în dumneavoastră.

La final, las un video pe youtube, primit de o altă prietenă de la terapeuta ei. Are vreo două ore, după ce l-a urmărit, prietena mea n-a mai dormit câteva nopți. Zice că a fost becul care a aprins lumina în capul ei. Ea e liberă acum, așa cum ar trebui să fie toate femeile pe pământ, indiferent dacă sunt căsătorite, necăsătorite, divorțate, blonde sau roșcate.

Ce este o relație abuzivă? Cum o recunoști? Cum îi supraviețuiești? Cum te vindeci după ea?

Am decis să îmi aștern sufletul pe hârtie astăzi pentru a împărtăși lumii crâmpeie din viața mea. De ce? Pentru că simt că nu mai am aer dacă nu vorbesc, pentru că este un subiect tabu în România despre care nu se discută, pentru că sper ca acest articol să ajute măcar câteva femei care suferă și să apară o schimbare în viața lor, sper să le recunoașteți și să înțelegeți prin ce trec și să le susțineți.

Suntem înconjurați de relații abuzive într-o Românie în care am crescut în cultul rușinii, în care bărbatul trebuie să fie mai frumos decât dracul, în care ești norocoasă că nu te bate, în care ești frivolă dacă vrei să ai o oră pe zi pentru tine. După ce vei citi aceste rânduri, sper că ai să observi că i se întâmplă prietenei tale care e anxioasă de câte ori îi propui să ieșiți într-o seară, vecinei care pare mereu tristă când aleargă cu copiii de colo-colo, fratelui tău care te roagă să nu îl suni după ce ajunge acasă, surorii tale care nu are încredere să aplice pentru un job de teamă că nu ar fi capabilă.

Abuzul într-o relație nu este numai fizic, este și emoțional, care nu lasă vânătăi pe față, ci lasă vânătăi în suflet, iese în evidență în comportament, se răsfrânge în perspectiva pe care o ai asupra vieții, în atitudinea față de oameni, dar mai ales în atitudinea față de tine. Pot fi umilințe, jigniri, intimidare, presiunea de a fi la anumite standarde, gelozii, acuze nefondate, pedepse sub diverse forme.

Cum este victima? Este veșnic într-o stare de alertă, temătoare să nu facă vreo greșeală care să-l supere pe partener, anxioasă, poate avea insomnii, este supusă și nu își mai spune punctul de vedere din teamă de a nu fi criticată, are un sentiment de rușine și de vinovăție, este deconectată de prieteni și familie, uneori nu se poate concentra, i se pare că nu face nimic bine și de cele mai multe ori are o stimă de sine foarte scăzută.

Acum câțiva ani mergeam prin casă „în vârful degetelor” ca să nu îl deranjez, nu îmi mai exprimam părerile pentru că mi se râdea în față cât de penibilă sunt, nu râdeam tare pentru că era vulgar, nu ieșeam cu prietene sau familia pentru că nu merita o lună de scandal pentru o ieșire într-o seară. Hainele mele erau potrivite unei femei cu 20 ani mai în vârstă, ca nu cumva să atrag atenția, mă vedeam grasă și urâtă, mi se atrăgea atenția că vorbesc prea mult cu oamenii și e nepotrivit, era gelos și când ieșeam în pandemie cu declarație oficială și mă întorceam în maxim o oră cu pungile de la Lidl pline. Nu aveam niciun fel de timp pentru mine pentru că femeia trebuie să muncească în permanență, și dacă stăteam pe canapea cu telefonul în mână mai mult de 15 minute eram întrebată dacă mai stau mult pe telefon, oare nu am nimic de făcut? Maximum de relaxare era să scot copiii în parc sau să mă uit cu ei la desene animate seara. Iar seara? Ce să vezi? Eram obosită și voiam să mă culc devreme, nu afectuoasă și caldă cum trebuie să fie o soție după o zi în care a fost hamalită în toate părțile de un bărbat care nu face nimic.

Ce făcea soțul meu în acest timp? Pleca când voia și venea când voia, singurul aport pe care îl avea în casă era financiar, nu se implica absolut deloc în creșterea și educarea copiilor, nu avea nicio idee ce înseamnă întreținerea unei case. În ultimul an, duceam copiii la școală, mergeam la un job de unde lucram remote și pentru al doilea job, luam copiii de la școală, făceam cumpărături, mâncare, ordine, teme, cumpăram cadouri pentru aniversări, pregăteam diverse pentru școală, duceam copiii la activități, le organizam întâlniri cu prieteni, îmi duceam mașina la service/ITP, reparam ce se strica în casă, cumpăram haine pentru copii, făceam proiecte, i-am organizat firma de la zero și i-am pus totul la punct… acuzația de final a fost „ani de zile nu ai făcut nimic”, „nu ești în stare de nimic”, „ia du-te să te angajezi să vezi cum este”. Ce s-a întâmplat când m-am angajat? De furie m-a dat afară cu copiii din casă. Da, a ajuns să facă lucruri pe care nu credeam că le va face vreodată, să rănească copiii ca să mă atace pe mine.

Mă întreba Miruna când mi-am dat seama că nu este în regulă. Sentimentele de neîmplinire, tristețe, frustrare, neputință erau de mult acolo, mă însoțeau orice aș fi făcut. Dar izbucnirile de agresiune (nu neapărat fizice, deși au fost și fizice) în care refula tot veninul, toate acuzațiile, în care mă făcea să mă simt ultimul om… erau periodice. Mereu eram eu de vină: „Tu m-ai făcut să fac”, „Din cauza ta sunt așa”… și eu credeam, și mă învinovățeam și eram din ce în ce mai puțin din ce eram eu și ajunsesem o palpairă slabă din flacăra plină de energie care eram odată. Am realizat în momentul în care a pornit un scandal fără ca eu să fac ceva, fără nicio legătură cu mine. Eram în vacanță cu copiii și a răbufnit pentru că eu sunt prietenă cu o femeie care este o „curvă”. În primul rând nu eram prietene, ne-am întâlnit de două-trei ori, o dată împreună, în al doilea rând, cine ești să cataloghezi o femeie așa (femeia divorțase și era singură momentan, fostul soț mutându-se cu amanta, dar fosta soție era curvă), în al treilea rând ce motiv de ceartă este acesta și într-o vacanță când ar trebui să te simți bine? După care a stat supărat tot restul vacanței. Ce făcusem? Nimic…

Să nu credeți că acuzațiile erau simple fapte. Nu, erau lucruri subtile, care nu se pot demonstra. Erau acuzații perfide pe care puteai specula la nesfârșit. Nu era: te-am văzut în locul x cu persoana y. Nu, pentru că asta se demonta ușor. Era ceva fin, ai vrut să mă înșeli, ai mentalitate de curvă, ai vrut să te duci acolo cu nu știu cine. Să vă spun că am mers la detectorul de minciuni pentru a demonta astfel de mizerii, că m-am înjosit într-atât de mult? Și că mi s-a spus la sfârșit că a fost totul aranjat? Că el a spus că se duce să verifice o relație evidentă și probată și nu s-a dus niciodată, deși am avut dovada clară că a fost plecat cu altă femeie și dintr-o deplasare a venit acasă cu o bluză de femeie?

Când am început terapia și am fost întrebată: Ce îți place să faci? nu am știut să răspund. Mie să îmi placă să fac? Adică să mă relaxez? Să am ceva doar pentru mine fără să țin cont de nevoile celorlalți și să le pun mai presus de orice? După 10 ani în care m-am dedicat în exclusivitate copiilor și casei, cineva mă întreba ce îmi place mie, ce vreau eu să fac, de parcă eram o persoana care merita sa fie vazuta si auzita, o fiinta care trebuia respectata si avea dreptul sa faca ceva pentru ea.

Cu acea intrebare a inceput transformarea mea. A fost lunga si dureroasa, prima faza a fost de chin groaznic, in care nu stiam ce e de facut, doream sa salvez relatia, doream sa fie bine, nu acceptam ca nu exista sanse. A continuat cu acceptarea faptului ca sotul meu are comportament narcisist  si nimic pe lumea asta nu il va schimba si lucrurile nu vor fi bune intre noi decat daca el ma manipuleaza sa ii accept toate mizeriile si sa fac tot ce vrea el. Cand am vazut toate lucrurile clar si am reusit sa le accept nu am putut sa ma intorc la ce a fost si mi-am gasit impacarea ca am gasit drumul oricat ar fi de greu.

Vad in jurul meu multe relatii nefericite si abuzive. Inainte ma intrebam de ce nu pleaca din relatie, acum inteleg cat este de greu. Sa iti asumi esecul unei relatii, sa accepti ca ai trait intr-un abuz, sa recunosti ca nu ai avut puterea sa il opresti, sa te minti ca e spre binele copiilor (nu, nu este niciodata spre binele copiilor si nu vreau sa intru acum in acest subiect), ca nu poti altfel. Cu cat o relatie abuziva e mai lunga, cu atat iesi mai greu din ea. Te gandesti ca tu ai gresit si ca tu esti cea defecta si ii gasesti scuze pentru comportament, iti spui ca de fapt nu se intampla nimic si exagerezi, te simti singur si coplesit si ai convingerea ca nu vei face fata unei despartiri, iti e rusine ca nu poti spune stop, simti ca ai sa ii dezamagesti pe cei din jur daca le spui adevarul. Asa ca stai in acea mocirla si accepti lucruri pe care nici un om nu ar trebui sa le accepte. Si nu este despre tine, ca esti slaba si nu poti, ca faci greseli,  este un mecanism care se va respecta la nesfarsit cu urmatorii parteneri, indiferent cum sunt acestia, este un tipar care se repeta, doar sa vrei sa vezi semnele.

Totul a inceput atat de frumos si nu am gandit nici o clipa ca se va ajunge aici. O poveste intensa de iubire cand am spus ca nu voi fi niciodata fericita decat daca voi fi cu el. Narcisistii sunt persoane extrem de sarmante sa stiti, cuceresc si cea mai sceptica persoana. Sotul meu este atragator si inteligent, amuzant, stie sa faca complimente, are o incredere in sine foarte mare si mi-a cucerit toate prietenele la prima intalnire. Totul a fost minunat atata timp cat el a fost centrul universului meu dar s-a prabusit ca un castel de nisip cand a aparut primul copil si am avut alte prioritati si nu a mai primit atentia de care avea nevoie. Pentru ca de asta are nevoie narcisistul, sa aiba atentie, sa fie considerat cel mai grozav si sa nu fie concurat de nimeni. Pe parcursul casatoriei noastre am avut doua familii de prieteni, prietenia fiind terminata de fiecare data de catre el. Prima oara pentru ca prietena mea a avut indrazneala de a-i corecta o greseala de ortografie pe Facebook, a doua oara in timpul unei vacante, din frustrare ca celalalt sot facea mult mai multe lucruri decat facea el si il punea intr-o lumina nefavorabila.

De ce nu am avut prieteni? Pentru ca e mult mai simplu sa manipulezi un om care e izolat de familie si prieteni. Ceilalti iti pot atrage atentia ca anumite lucruri nu sunt ok, plus ca apare comparatia care e zdrobitoare. E un model prost pentru femeia abuzata sa vada o relatie sanatoasa. Daca daca o inchizi in casa, daca ii scazi stima de sine prin critica permanenta si ajunge sa creada ca nu valoreaza nimic, atunci atentia ta e atat de valoroasa si poti manipula in voie. Poti determina omul respectiv sa faca ce vrei tu, il poti controla dupa bunul plac.

Un om abuziv e abuziv in toate relatiile, nu are prieteni decat din interes, are oameni care il venereaza pana cand ii vad adevarata fata, pe tot parcursul vietii s-a folosit de oameni pe care i-a aruncat apoi ca pe o masea stricata, nu are pic de empatie fata de ceilalti, are doar gesturi de bunavointa care il fac sa se simta bine fata de propria persoana si sa fie apreciat de ceilalti.

Cum am ajuns sa va impartasesc aceste randuri din ruina care eram acum doi ani? Cu pasi extraordinar de mici, ca un copil care invata sa mearga. Terapia a avut un rol extrem de important de constientizare si, desi la inceput imi facea mai mult rau decat bine, pentru ca era foarte greu sa vad lucrurile, a fost esentiala. Apoi am facut lucruri pentru mine: ce imi place mie? Sa dansez. Am lasat totul si am mers la dans o data pe saptamana. Am lasat copiii sa se uite la desene animate si am vazut in dormitor un film sau am citit cateva pagini dintr-o carte. Apoi am iesit sa ma plimb jumatate de ora cand aveam timp. Am inceput sa fiu buna cu mine si sa mananc o prajitura doar pentru mine cand am trecut pe langa o cofetarie. Mi-am facut timp sa merg la sala si am inceput sa ma simt bine in pielea mea. Am schimbat hainele de baba cu altceva. Am inceput sa plec singura cu copiii in vacante si a fost minunat. Am putut sa spun stop pentru prima oara si sa am cuvant impotriva lui cand incerca sa ma manipuleze, i-am spus ca lucrurile astea nu mai ajung la mine si ca nu mai primesc ce imi da. Mai am drum lung inainte, inca ma vad grasa cand ma uit in oglinda, desi am 54 de kg la 1,70, Cand cineva ma complimenteaza, inca ma mai gandesc ca are vreun interes ascuns. Cand cineva vrea sa ma ajute inca ma gandesc ce este de fapt sub varful de iceberg.

Am avut noroc de oameni care au fost buni si m-au respectat, m-au incurajat sa scot capul din pamant si sa arat ce pot. Am avut noroc de prieteni care m-au ascultat desi nu m-au inteles si au fost alaturi de mine. Am avut niste colegi minunati care mi-au redat increderea in mine pe plan profesional si mi-au fost alaturi cand mi-a fost greu. Am avut oameni care au crezut in mine si ma incurajeaza constant, imi sunt alaturi neconditionat, fara critica, doar cu empatie si caldura. Si le multumesc tuturor si sper sa li se intoarca binele inzecit.

Stiu ca nu veti da like acestui articol, inteleg cdaca nu veti da share, inteleg ca este greu sa admiti ca traiesti asa ceva sau sa recunosti fata de altii ce se intampla. Dar sper sa il transmiti unei femei care are nevoie sa il citeasca, sper sa fie o samanta care sa rodeasca in tine un adevar atunci cand vei fi pregatita sa il vezi. Sper sa nu le transmiteti copiilor ca acest comportament este normal si sa nu constituie un model de viata pentru ei.

Oamenii iti vor fi alaturi sa stii pe acest drum si vei gasi ajutor atunci cand ai nevoie, exista organizatii care va ajuta sa parasiti un abuzator oferindu-va un camin pentru a parasi domiciliul, psihologi care sa va sustina, ONG-uri care se concentreaza sa ofere sprijin femeilor si copiilor abuzati.