Weekend la glamping cu fetele din Sisterhood Society

Miercuri seara, dezbrăcată, pe masa de consultație:

-Nu pot acum, vă rog, revin săptămâna viitoare. Am ceva important în weekend și am nevoie de mine aptă. Funcțională. Bucuroasă. (Merg cu fetele din Sisterhood la glamping, mă gândeam. Vin femei din Franța, Spania, Germania, Austria și UK. Să nu merg din București eu?! Aștept această ieșire de o lună și jumătate, suneți nebuni la cap, vreau să fac drumeții, să mă înmuiez în ciubăr, să dansez în jurul focului, să ascult povești la gura cortului, ce facem aici!)

-Mă puteți ruga.., zice medicul.

De parcă n-aș ști și eu că medicina nu funcționează așa.

-Nu arată deloc cum ar trebui, continuă el. Eeeevident, că doar nu m-am dus pentru cafea. Facem cum doriți, dar nu puteți rămâne așa. Aveți încredere.

Și-am avut. M-a tăiat, am plecat. Pe drum am plâns. Fără sughițuri, că trecea anestezia și deja durea. Era operația de care mă temeam de peste un an, din cauza riscurilor. Pe care vine un moment când ți le asumi ca un om mare ce ești.

Voiam la mama mea. Cred că, până ai părinți, când simți durere și frică, ești cel mai copil din tot adultul pe care nu poți să-l să fii.

Dar am fost bine pe urmă. Am pornit.

La glamping era de vis. Corturile aveau beculețe albe, care luminau curtea ca la sărbători. Simțeai nasul cum ți se înroșește de la aerul curat. Auzeai pietrele cum  scârțâie sub tălpi. Bine ați venit! Tu cine ești? Io-s Ana, stai că nu te văd. Io-s Deea, păi te-am recunoscut după râs! Nici nu trebuia să zici mai mult! Io-s Miruna. Staaaai să te strâng!

Am fost la Piniale Glamping Trib, revin cu articol separat despre loc.

Am ajuns pe noapte, după un drum în care am râs cu două sistere. Cea mai tare fază a fost înainte să ajungem, când, după ce-am trăncănit cu Luciana pseudoanalizele noastre psiho-emoționale, Ana din spate ne dă șah mat: e psihiatru. Bam!

Rapid ne-am luat corturile în primire (mulțumim, Alina, pentru organizare) și ne-am dus în spațiul comun să facem cunoștință sau să ne revedem. Încă o dată zic, unele fete erau din străinătate (au venit special pentru acest weekend și repet asta, fiindcă, da, mă onorează într-un mod incredibil! Am prieteni care stau la 2 minute în București și e nevoie de amenințări, să bem o cafea).

Știu exact cum am făcut cunoștință cu cine nu mă știam decât din online și nu mai țin minte reîntâlnirea cu cele pe care le știam deja. Atât de firească a fost. Parcă nu ne văzuserăm de ieri, alaltăieri.

Parcă am continuat o conversație lăsată acum 5 minute într-o virgulă sau așa.

Cred că asta se întâmplă când menții firul ăla conectat. Poate asta înseamnă să păstrezi legătura. E un soi de atașament prietenesc, habar n-aveam că încap atâția oameni sub el. Poate Oana are dreptate, și chiar există plase de siguranță formate din oameni pe pământ.

Apoi momente, vi le zic fix cum au rămas la mine în cap.

Fața Speranței, când a intrat și i-am cântat. Mulți ani trăiască, ea era tânără și frumoasă, emoționată ca la 15 ani.

Ioana de la Glamping Piniale, care se zdrobea. Tot weekend-ul s-a zdrobit să ne fie bine, să ne simțim, să ne placă, stai liniștită, mai venim.

Diana cu cozonacii și părul ei de Gaviota și tinerețea de a nu ști cine-i Gaviota. Dacă nici voi nu știți, mucles, că nu v-am întrebat!

Lucia care a intrat pe poartă și m-a văzut. VĂZUT-VĂZUT, deși era noapte și beznă. Nu-mi place de tine, cum te simți. Femei care poartă grija altor femei. Care văd prin întuneric lucruri pe care nu poți să le ascunzi. Astea sunt femeile-radar, cărora le pasă, pe care nu poți să le păcălești că ți-e bine, când nu-ți e.

Roxana, și ce a spus în timp ce încerca să păstreze toate lacrimile-n ochii ei. Secretele mă onorează, le simt ca pe un botez al tainei prieteniei într-un fel. Roxana îmi citește blogul de ani întregi, uneori publicam și abia așteptam să văd ce va comenta.

Alina care mi-a adus un pahar cu apă și mi-a ordonat: ”bea”. Nu mă așteptam. Asta poate fi o formă de a spune teiubesc fără să spui teiubesc. Sigur că și io-s cu nervii un pic, dar așa am simțit.

Corina, când s-a ridicat, crezând că nu observ. Am observat. Femeie-radar e și Miruna un pic. Vede prin întuneric, simte și ce nu spui. Vede și lacrimile care nu curg.

Și Oana, care nu și-a luat brațul din jurul Corinei mult timp. E tot o formă de a spune teiubesc fără să spui teiubesc. Și ele nu-s cu capul, numai eu.

Andreea care m-a smotocit ca pe un copil mic. Big Sis, cum ești, o să am grijă de tine, să știi. Și a avut.

Iulia, care respira lângă mine pe tot parcursul cercului din prima zi. Am simțit că respirăm împreună ca într-un dans. Inspir-expir, ăștia erau pașii. Și nu cred că are legătură cu faptul că suntem amândouă din Sibiu.

Cât despre cerc, nu vă imaginați c-am premeditat ceva, poate fix de aia, cum zice Ana. Nici n-am întrebat ceva, doar am ascultat. N-ai cum cu aceste femei. Dă-le un cadru, pornește-le cumva și ele se vor desfășura, de te vei minuna.

Cealaltă Alina care a rămas acasă și mi-a scris fix când m-am dus în cameră un pic. Senzor de la distanță, să fiu! Cum ești? Nu prea bine. În secunda doi după ce am luat seen, m-au verificat două fete, alertate din București, precis. Altfel, prea mare coincidență, don t you think?

Geanina, când m-a trimis în camera mea. Geanina e foarte glumeață, totul e o glumă la ea, deci când Geanina vorbește serios, te poți direct îngrijora. ”Știi că e ok să te duci”, mi-a zis aproape șoptit ca unui copil mic uitându-se drept în ochișorii mei.

Și după ce m-am culcat, Oana și Valeria au mers la baie în vecini, nu cumva să mă trezesc. Nici nu le-am auzit când au venit. Acest gen de grijă doar o altă femeie o poate avea. Și nu orice fel de femeie. De asta am zis, Sisterhood Society nu e pentru oricine. Ci pentru genul ăla, care s-ar gândi la așa ceva pentru altcineva. Nu ține de educație, nici de școli. Ci de inima ta.

Prânzul de la Veranda (un restaurant șic din zonă, vi-l recomand când mergeți la glamping, să mâncați aici, ne-au așteptat cu niște platouri imense de brânzeturi, bruschete și specialități).

Discuția cu Ana. Și fetele care se perindau pe la masa mea, că eu nu prea mă puteam ridica.

Speranța cu Nurofenul la ea.

Andreia care bate la uși. Felul în care vorbește despre cerut ajutor. Cu atâta normalitate, că aproape aș îndrăzni să fac și eu așa ceva. Femei care inspiră femei, dacă tu poți, o să pot și eu. Cerutul de ajutor poate nu mai e ceva extrem pe lista mea.

Șampanie în ciubăr.

Foc în curte.

Dans pe Bon Jovi.

Zăpadă pe munți.

Hemoragie.

Troller.

Plec.

Ochii Alinei când a înțeles. Că trebuie să mă lase.

Costumele de baie din frig. Corina pe jumătate în mașina mea. Și întrebarea: O fi bine ce fac.

A fost, da.

În realitate, nici măcar așa dramatic, doar că nu știam și ne-am speriat. Cel mai tare m-a îngrijorat bărbatu-meu, căruia i-am spus de după-masă că nu-s prea ok și a pornit spre Câmpulung. Domnul doctor nu se îngrijorează foarte ușor, pentru că se întâlnește cu cazuri foarte grave destul de des.

La telefon, mama mă întreba dacă mă simt amețită și dacă mi-e frig. Lol. Iar eu mă gândeam că sper să nu-i murdăresc mașina. Dacă mă ia răul, nu mă ia brusc, i-am zis. A stat cu mine în telefon și mă întreba diverse prostii, doar de verificare. Ce culoare aveau corturile de la Piniale?

Fix în acest moment ai vrea să știi? :)))

Până am ajuns la București, hemoragia s-a oprit, posibil din cauza statului în mașină prelungit. Posibil datorită gândurilor bune care s-au trimis.

N-am încheiat eu weekend-ul, dar fetele au dus experiența frumoasă la bun sfârșit.

Fiindcă Sisterhood nu e miruna, Sisterhood e noi.

Sisterhood e împreună când e cazul și separat când e nevoie de spațiu. Când un nu poate, celelalte sar.

Sănătatea e pe primul loc. Și familia e pe primul loc. Încap toate într-o singură viață de femeie. Te las să pleci, ca să te poți întoarce, să schimbăm lumea mai departe.

Am încredere că ai luat cea mai bună decizie, mi-a zis Alina la colțul cortului.

Eu nu aveam, așa că era important s-o aud de la ea. Ce oglinzi fantastice ne suntem. Și ce norocoase că ne avem. Din februarie 2023, când o blondă cu blog a dat un apel. A descris femeile pe care le-ar vrea în cercul ei. Habar n-avea dacă există mai mult de două astfel de Cineva.

Iar ele au auzit. Au înțeles și au venit.

Nu ca să ceva.

Mai degrabă ca să nimic.

Dar să nimic cu oamenii potriviți.

De doi ani nu mă mai ignor, a zis cineva serios. Cu un an înainte de Sisterhood. Poate credeți c-am înnebunit. Nu exclud. Dacă vreți să verificați, suntem într-un flash opening de 24 h, vă puteți înscrie acum.

Vreau în Sisterhood.

Mai este o lună și ceva din 2023. Ce ați făcut anul ăsta pentru voi exclusiv?

Tu pentru tine. Nu pentru casă, nu pentru soț, nici pentru copil. Orice-ar fi, cât respiri, încă e timp. Fă ceva și scrie-mi, că vreau să știu.