Dintre toate întâlnirile grandioase pe care le-am avut pe lume, nimic nu se compară cu asta.
Ce-ai făcut cu bebelușul meu, băiețelule? îl întreb seara, când îi spăl dinții permanenți din gură. Sau când îi mut ghetele cu același prefix ca al meu, de mărime.
El râde și se miră. Că a fost mic vreodată nu își amintește. Cât e acum de mare, nici nu își imaginează.
Ce-ai făcut, băiețelule, cu această mirună? Ai pus-o să își dorească, ai făcut-o să citească, să te păzească, să uite multe pe care le știa vreodată. Ai fost cel mai frumos cutremur care i se poate întâmpla unui om pe lume. Care te scutură de toate zorzoanele minții, cele deloc necesare. Care te fac să îți dorești o lume mai bună, pentru că e lumea în care se face bebelușul tău băiețel mare.
Ce-ai făcut cu băiețelul meu, bărbatule? îl voi întreba când mă va da afară din cameră. Când se va încuia în baie. Când va invita prima colegă acasă. Ce mândră sunt deja de tine, îți spun asta în fiecare zi ca pe-o poezie.
Felul în care tu m-ai iubit și te-ai cuibărit în mine m-a înflorit ca nicio altă iubire. Sunt emoționată și până la Ceruri de recunoscătoare ție, băiețelule, care m-ai făcut și pe mine mare.
LuminițaR
Mămică fericită, să-ți crească mari broscuții, să te îmbrățișeze strâns, cu bărbia proptită în creștetul tău cum îmi face mie acum băiatul meu! Parcă ieri avea și al meu bucle și -mi stătea în brațe…
Roxana
La multi ani, baietelului cel mare!!🎉
Sa fiti sanatosi si mandri unii de ceilalti oana la adanci batraneti!!
Furculesteanu Mariana-Crenguta
Bucurii!!
dojo
La multi ani primului nascut. Sa fie sanatos, fericit si toate visurile sa i se indeplineasca 🙂
Celina
La mulți ani cu fericire!