Succes peste noapte, după 15 ani de blog: 60 mii de urmăritori noi pe IG în 5 luni

Pentru mine cifrele n-au contat la modul să mă trezesc dimineața să verific topuri, statistici și ce mai e de verificat. Dar nu vă ascund că mă bucur, normal că mă bucur, când văd că oamenii apreciază ce fac. Mă bucur când mă implic într-o campanie și se întâmplă epuizare de stoc. Pentru că nu mă bag în prostii și nu scriu decât despre ce folosesc și e fain de tot.

În iulie am pus primul clip pe Instagram într-un format pe care ulterior l-am putut replica. Deja de un an auzisem de la (cum să le zicem) influensări, creatori de conținut, că abandonează blogul, facebook-ul și se concentrează pe Instagram.

A, dar eu nu mă pot lăsa. Adică, scrisul e în sângele meu. Așa gândesc și simt însăși viața. Prin cuvinte. E limbajul meu, nu credeam că voi putea vreodată traduce totul în imagini și mișcări.

Aș fi vrut și eu să crească pe Insta contul meu, doar că ieșeam atât de bine în poze, încât primeam mai multe reacții la capturi de ecran de pe blog decât la mutra mea. Deci cam asta a fost și cu cariera de fotomodel, pa-pa.

De asta nici nu mi-am bătut capul cu Instagram-ul. Nu părea genul de postări care să mi se potrivească. Nu intram pe Instagram, nu stăteam, nu reacționam, nu înțelegeam.

Ca să pot face acolo ceva, e nevoie să mă distrez.

Să-mi placă MIE înainte de toți.

Și nu-mi plăcea.

Până într-o zi când m-am pus și am filmat ceva. Căutam niște informații pentru un articol, mi s-a părut super ce am găsit, mi-am pus la gât colierul cu creioane și bluza pe care o dusesem la garsonieră pentru ”să nu am nevoie de ea”.

Am mai filmat ceva. Ooo, dar cum să pun public așa ceva? oo, dar uite cum m-a umflat râsul și a doua oară când m-am uitat, cum să nu pun așa ceva?

Al doilea clip după ăsta s-a viralizat. După care încă unul și încă unul. Și tot așa.

Oamenilor le plăcea. Sigur că nu de mutra mea, ci de vorbele mele, mulțumesc Universului pentru așa ceva. Că vorbele rămân mai mult decât mutra. Deși, cu filtrele astea de Instagram… 🙂

Mă distrez teribil și voiam să știți. Și copiii mei râd în hohote când mă văd ce prostii fac. Clipul cu hârtia igienică e preferatul lor. Hohote, vă zic.

Azi s-au împlinit pe Instagram 70mii. M-am uitat de două ori, am crezut că îmi imaginez.

Doar că știți ce? Nu e un succes peste noapte, așa cum s-ar putea vedea din avion. Nu e un noroc care m-a lovit ieri. N-am câștigat la loto, m-am străduit. E o muncă susținuță de fix azi-mâine 15 ani. De când m-am apucat de scris. De online. Nu știu dacă se mai poate numi succes overnight. Și nici cât de trainic e atunci când așa îl obții.

E important pentru mine, fiindcă Instagramul nu e ca blogul sau ca facebook-ul, o întâmplare fericită care m-a găsit. La Instagram simt că am muncit. Mai cu intenție și disciplină. Ca să întineresc.

Nu știu dacă mă urmăriți. Genul ăsta de postare cred că ține de Insta, dar nu știu cum s-o transform într-un video coerent. Dacă aș fi un influensăr adevărat, mi-aș comanda niște baloane și un tort. Aș face un reel și aș pune un sticker cu confetti de la început până la final. Dar cred că e mai sănătos să mă bucur aici cu voi. În casa părintească virtuală a mea. Pe acest blog, unde m-am născut din altceva decât din mama mea.

Ce voiam să zic e un mare MULȚUMESC. Știu că în spatele fiecărui like e cineva. Și fiecare cineva mă onorează și responsabilizează ca și cum ar fi în fața mea.

Dacă încă nu și vă doriți, puteți să mă urmăriți aici 🙂

foto Alina Botica, #RawYou