Spațiul inadecvat, unul dintre riscurile burnout-ului parental

Am fost azi la casa noastră, care are acoperiș și ușă între timp. E oficial închisă, nu mai plouă și nici nu trage curentul înăuntru. Am mers cu Andreea, să ne jucăm. De fapt, să recapitulăm planul de lumini și prize.

A fost magic, vă zic. Copiii au găsit pisica, niște bețe prin curte. Victor a adoptat o mămăruță. Tudor a frecat două pietre până s-a făcut roșu de sus până jos. Daaaaaar… cel mai important: a fost liniște.

Credeam că ai mei copii n-au mușchiul ăla care-i face să se joace singuri. Adică, ei se joacă, de exemplu, chiar acum se joacă. Dar, Doamne, cât și urlă.

-Luptăăăă-te!
-O să teeeeee înving!
-Stop, stop! Mă doare!
-Șiiiii pe mine!!!!

Vai, dar cum mă doare pe mine capul. Și urechile. Și neuronii sunt în flăcări. Flăcări, prieteni.

Ce-am aflat astăzi la casă e că nu mușchiul jocului fără mamă le lipsește copiilor mei, ci spațiul.

Pfuuu.

Tastez, dar e atâta gălăgie, încât nu se aud nici tastele sub degetele mele.

Am mâncat toată ciocolata în speranța că o să se facă liniște sau că gălăgia nu mă va omorî în astă seară.

Știu că sunt doar niște copii. Nu ne așteptăm de la ei să stea unde-i pui. I-aș putea pune la TV, sigur că da, faptul că aleg să nu trebuie plătit cumva. Cu sănătatea mintală a mea. Oare merită?

Urmăresc o mamă care povestește că la 33 de ani a fost diagnosticată cu ADHD și că asta a eliberat-o cumva. Femeia are doi copii și vorbește des despre suprastimulare. Oi avea o boală și eu?

Mă face să mă simt mai puțin defectă, deși anxietatea rămâne la cote alarmante. Gălăgia mă taie în carne vie. Îmi pune mințile pe bigudiuri, mă lovește la ficat. Aș inventa o pastilă antimiorlăit, antiurlat, antichirăit. De ce nu putem vorbi ca niște oameni civilizați?

Ieri l-am întrebat pe Tudor, de ce se mai joacă așa violent, când știe ce urmează la final. Dacă merită frumusețea jocului lovitura și plânsul de la sfârșit. S-a oprit din plâns, și-a șters mucii, a zâmbit și s-a întors la atac.

V-am mai zis că parenting-ul din viitor o să fie orientat și spre părinți, spre mințile lor puse în tigaie la sfârâit, pe importanța păstrării țiglelor pe casă ori unde sunt. Vreau și sper să mai apuc.

Le simt urletele în plex ca basul când dai volumul la maximum.

Mi-am făcut un test pentru persoane hipersenzitive, lăsat de o cititoare pe fb. Am bifat tot- tot- tot. Inclusiv faptul că reacționez imediat la cofeină, nu pot bea cafea după ora12, că nu mai dorm neam. Mă enervează șosetele cu cusătură, să mai zic?

Vă rog, acum să nu vă autodiagnositcați, c-am scris eu ce-am citit undeva. În weekend ne-am întâlnit cu Adi și Andreea, cu toți copiii noștri, iar după 2 ore eu eram praf, nu mai puteam urmări niște idei simple într-o frază.

Poate sunteți și voi așa, poate uneori aveți nevoie ca cineva să vă amintească faptul că e în regulă să simțiți fără să dați vina pe copii. Îi putem iubi și ne pot arde neuronii în același timp. Le-am dona un rinichi fără să clipim, dar am și fugi chiar acum în lume undeva.

La fel s-au jucat și în curte, doar că nu s-a auzit nici măcar similar. Fiindcă sunetele se împrăștiau. Aveau loc unul de altul, nu se mai ciocneau. Era un timp când îmi era dragă înghesuiala noastră, avea ceva romantic în ea.

Dar acum. Pe terasa acoperită plouă și e frig, deci uscăm rufele în sufragerie, care e și bucătărie, și hol. Nu mă porniți cu apartamentele astea în bloc nou. Dacă vreți un studiu de nefuncționalitate sau cum te poate o locuință scoate din minți, vă invit la noi. Ne prinde bine însă, că știm ce greșeli să nu facem și să grăbim finalizarea șantierului.

Gata, la culcare acum, că avem nevoie de forță, să ne putem lupta și mâine puțin 😂

Articolul anterior

Ce m-a impresionat în sezonul 5 ”The Crown” n-are legătură cu Charles și Diana

Articolul următor

Succes peste noapte, după 15 ani de blog: 60 mii de urmăritori noi pe IG în 5 luni

14 Comentarii

  1. Iona Valeria

    Buna!
    Apropo de hipersensibilitate, stiu ca sunt foarte directa (pentru ca sunt in aceeasi barca cu tine, cu burnout-ul si cu dispraxia parca se numeste😅) si imi cer scuze daca e suparator, dar te-ai gandit vreodata la Asperger?
    Are legatura si cu dermatita atopica si cu hipersensibiliatea dar mai ales cu un IQ peste nivel, pe care eu chiar cred ca si tu il detii.
    Poate te regasesti in informatiile despre Asperger la fete care se deosebeste de modul in care se manifesta la baieti (ah, si cel mai des intalnit la cei cu profesii in domeniul medical), numa’ zic. 😅

    https://youtu.be/LuZFThlOiJI
    https://youtu.be/QY2ctCuTWPw
    Las aici doua linkuri despre topic – unul de la specialistul care explica cel mai bine pe limba oricui Asperger si al doilea de la o fata care a primit diagnosticul. Suna rau, dar fie vorba intre noi, neurodiversii sunt mai multi decat neurotipicii 🤫 si asta face lumea mai frumoasa!

    Daca te regasesti, I’m here to hear you out! 🤗

    • Multumesc, ma bag sa ma uit. Interesant si apreciez complimentul tau, desi tare m-am saturat sa aud ca sunt speciala. Vreau sa fiu tipica, stii… 🙏🏻❤️

  2. Emilia

    Te rog sa-ți închipui cat de sensibile sunt urechile mele după ce stau 4 ore cu elevi de clasa I,apoi vin acasă la bebe de 8 luni și copil de 6 ani și rămân singura cu ei și toate treburile casnice. Nu- mi dau seama cum se descurca cei cu mai mult de doi copii, căci mi se pare imposibil.

  3. Elisa

    Speciala sau normala? Fifty-fifty.Fiecare om are câte ceva care îl face ne-normal😀 și fiecare din noi e ,,normal”, cu mici diferente care ne fac unicat.😀
    Mamele însă au nevoie de o bagheta magica care sa le ajute sa facă tirul în același timp și sa rămână Zen în orice situație. Și cum asemenea accesoriu încă nu s-a inventat ( poate în viitor), rămânem oameni și facem ce putem.

  4. Anca

    Eu cred ca majoritatea oamenilor chiar daca nu erau sensibili inainte la zgomot ajung asa dupa contactul prelungit in spatii micute cu doi copii mici. In pandemie. Cred ca esti o supertipa ca rezisti. Cand ma doare capul ma enerveaza si daca femeia din fata mea la rand la cantina se cearta cu casierita. As vrea sa fie liniste si pace pe tot pamantul. Dar niste copii mici care nu stiu efectiv ce e linistea. Imi amintesc ca in liceu profesorii mereu mereu ne cereau sa ‘ii asteptam in liniste’ . Ceea ce evident era o misiune imposibila. Directoarea ne apara mereu : ‘ cum sa faca liniste, sunt vii’. Pe de alta parte era o doamna simpatica, mai in varsta , fara copii. Cat rezervor de toleranta la haosul copiilor sa avem? Pe de alta parte ma uit la energia lor, si cum au capacitate sa se urce si sa coboare de 2524 de ori din leagan, in vreme ce eu obosesc sa privesc. Noi am avut odata asta? As vrea sa gasesc acel filon si acum.

    • Daaa. Si eu! Ieri am avut o zi mai grea, durerile au revenit, se mai intampla din cand in cand, si e groaznic cand tu abia te tarasti, copilul sa te roage sa ii desenezi un dragon. Sa ii faci un lapte. Sau orice, nici sa vorbeasca cu tine nimeni nu vrei. A fost o zi mai grea, speram sa fie mai buna asta.

  5. Andreea

    Strict legat de suprastimularea auditiva, de sensibilitate la zgomote etc am aflat ca exista Flare Calmer – niste chestiute mici din silicon foarte moale pe care pe pui in urechi si mai inmoaie din ascutimea sunetelor. Eu am misofonie, n-am copii inca dar urmeaza sa mi le comand…au reviewuri multe pozitive si pe bune. Poate ajuta!

  6. Oh, spatiul este foarte important si curtea are clar beneficii inestimabile. A mea era atat de lipita de mine pana acum un an, ca nici la buda nu puteam merge in liniste. Bun, intotdeauna acolo am stat singura, este singurul loc in care nu ma urmarea, desi se auzea da la usa al cinzecilea milion “mamiiii” pe ziua in cauza.

    Chestia care a facut cel mai mult rau a fost, intradevar, ca eram in spatiu mic, imediat dupa ce am emigrat, plus ca apoi eram prinsi in mijlocul unui divort nasol (nu al nostru), ca stateam in casa cu una din “parti”.

    Bai, parca era turbat copilul numa dupa fusta mea (vorba vine, ca nu stau decat in pantaloni). Am tolerat cat mai mult, pentru ca ii inteleg nevoia de apropiere si ma topesc de dragul ei.

    Imediat ce ne-am mutat la casa noastra, s-a dus la ea in camera si a inceput sa “dispara” cu orele. Are spatiul ei (il avea si cand stateam cu prietenele noastre, dar macar acum nu mai are parte de drame, mai ales ca au divortat si ei pana la urma), in casa e liniste, ca io nu prea ma iau de ta-su. Zona este linistita (deh, e padure, ce sa fie zgomotos aici?) si are, vorba lu’ ta-su “peace of mind”.

    Ma bucur ca se intrevede si soarele pe ulita ta, sigur, odata mutati, va fi mult mai OK. Sa nu zic ca si astia micii cresc si se schimba comportamentele.

    Pupam si va dorim o mutare cat mai rapida 😉

  7. Elena Maria Panainte

    Superb articolul Miruna, mulțumesc!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 173 queries in 0.146 s