Stai liniștită, nimănui nu îi e milă de tine

Dacă tu nu mai poți într-o zi, dacă tu ai crăpa mâine în două, dacă nu te-ai mai ridica din pat, ar fi triști oamenii care depind de tine să-i plătești. Zugravul, tâmplarul și încă vreo câțiva. Dar s-ar descurca fără grijă și ei. Probabil ar scrie doi chiori pe feisbuc că ai fost om bun, că ai fost o extraordinară, o mamă devotată și toate lucrurile pe care tâmpiții n-au fost în stare să ți le spună cât erai vie și te chinuiai.

Ar plânge copiii, fiindcă li s-ar face foame, apoi frig, apoi dor de tine. Dar le-ar trece și lor, nimic nu durează o eternitate, nici măcar lacrimile pe obrajii fiilor.

Pe unii poate i-ar apuca remușcările, că de ce nu s-au prins mai devreme. Ar fi fost de ajutor și ieri. Să facă aia și ailaltă, cum ar fi să deschidă ochii un pic. Alții ți-ar reproșa că de ce nu le-ai zis. Ce, să-și ridice fundul de la tv? Să nu te lase chiar singură-cuc, ”descurcă-te”?

Ai făcut copii, să ți-i crești.

Te-ai apucat de casă, să ți-o construiești.

Ai mașină de spălat vase și scutece de unică folosință, ce mai vrei?

Nu dormi noaptea, ar trebui să înțarci.

Febră și muci, toți copiii se îmbolnăvesc.

Ai un job de la care poți să lipsești, ești o supergagică, o să reușești.

Nu e un bilet de adio și nu mă siuncid, stați liniștiți. Faptul că nu îi e nimănui milă de mine m-a ajutat și în trecut. Acest text e doar întărirea unui gând.

Mi-am cumpărat un pulover nou. Nu-mi vine grozav, fiindcă e oversized, dar are niște culori care parcă au fost cu dedicație pentru mine în toamna asta. Verde și mov. Mi l-am luat fără să clipesc. E de la copii, nu a fost scump.

M-am întâlnit cu niște prieteni în weekend și m-au întrebat ce fac de mă topesc. Nu știu, nu asta se întâmplă când trăiești? Obosești la un moment dat. Fiindcă se adună toate nopțile fără somn. Fiindcă nici corpul nu te mai suportă și într-o zi spune bietul ”gata, madame, pân-aici ți-a fost.”

Să-l împac pe el e primul meu pas și cel mai greu.

-Ce faci acum, m-a întrebat o prietenă, când îi spuneam cum am aranjat eu teoretic toate lucrurile în viața mea, încerci să te convingi, zice ea, că n-ai motive să simți ceea ce simți? Toată oboseala? Toată frustrarea?

Ce vrei să zici, că de vină ești tot tu? În ce fel te ajuta asta? Dă-ți voie să fii furioasă, dacă asta simți. Să urli ca-n codru, chiar dacă ești în bloc la etajul trei.

Da, pentru că să urli e chiar de mare ajutor.

Of.

Adevărul e că nimănui nu îi e milă de tine și aia e. Nimeni nu va veni pe un cal alb să te salveze de tot somnul care-ți lipsește la kilometraj, de toate rufele, vasele, copiii, filmele pe care nu le-ai văzut și îți dorești, cărțile pe care le-ai cumpărat doar să te amăgești. Nimeni nu o să vină să facă nici nimic pentru tine, fiindcă adevărul e că nimeni nu-ți datorează ceva și că viața asta e o alegere pe care uneori o poți face și alteori ba.

Nu se supără nimeni, în fond e treaba ta.

Păi, nu mă pun eu cu burta pe viață? Ia, să vedem ce are să-mi transmită ea. Țin un creion în mână, e clar că îmi scapă ceva. O lecție importantă, care n-are legătură cu altcineva. Decât cu mine, cum ar zice agramații care nu știu cât de greu poate fi în pielea ta.

Păi nu-mi cumpăr eu o pereche de papuci și-o cutie de macarons? Uitați-vă la mine, papa.


text scris saptamana trecuta, publicat azi, fiindca viata poate fi si asa. Azi a fost mai buna, luam fiecare zi pe rand, la macarons va trebui sa renunt, dar noroc ca mi-am gasit papuci.

Sa te razbuni pe tine n-are niciun sens. Ce esti tu, un idiot?

Nu sunt un idiot.

Asa ca azi am fost la doctor si mi-a scos rana care sangera. A fost dureros, dar nu prea. Nu prea, fata de ce am indurat. Am plecat mandra ca mi-am facut curaj (nu e vorba de stomatolog, dintii mei sunt sanatosi tun) si intrebandu-ma cum as putea inventa un bisturiu care sa ne scoata si ranile inimii. Sangerezi un pic, te pastilezi cu ketonal, dar stii ca raul a plecat. Cum ar fi?

Pentru ca medicii isi fac treaba, dar vindecarea adevarata incepe abia cand termina ei. Sa-mi scot singura demonii din cap, unde gasesc un bisturiu pentru ei?

Va pup

Photo by Joanna Nix-Walkup on Unsplash

Articolul anterior

Cred că e important să le spunem medicilor noștri și când ne e bine, nu numai când ne e rău

Articolul următor

Rândul în viață, înțelepciuni de la un băiat de 6,5 ani. Al meu

69 Comentarii

  1. Violeta

    Cand nu mai poti…pune-i in pauza pe toti…..si dispari undeva, doar 5 minute, ca mai mult nu se poate. Acum. Dar mai tarziu da, te asigur. Curaj….Panta rei 🙂 Numai bine.

    • Un simplu cititor

      Simplu.. Mergi la psiholog, acolo este bisturiul. Daca nu rezonezi cu primul psiholog, atunci încearcă la un altul, pana îl găsești pe cel care ți se potrivește.
      Un psiholog bun iti va oferi instrumentele cu care sa devii independenta pentru a putea trece singura peste situații atunci când le întâlnești. În cazul meu am ales un psiholog care folosește, printre altele, și tehnici de hipnoza. Acestea ajuta la găsirea și înlocuirea unui tipar cu mult mai rapid fata de psihologia “clasica”.

      • Îți mulțumesc mult pentru comentariu. Apreciez. Am instrumentele, am și prevăzut această situație, dar ceva tot lipsește, ceva tot mai e de căutat, de găsit, de învățat.

  2. Va rog sa observati masurile luate intre timp:
    A venit mama, ceea ce mi-a permis sa dorm, sa vad o jumatate de film, sa stau cu sotul meu, sa sterg doua zile un singur fund, sa casc gura la mobila si sa ma plimb de mana cu iubitul meu.
    Am vazut grey’s, am facut si pentru mine cate ceva, which you do cand te simti shitty asa.

  3. Ioana

    Când găsești bisturiul ăla, să-l trimiți și la mine.
    ❤️

  4. Alta

    Nu stiu ce e mai rau: sa simti ca nu mai poti sau sa nu mai simti nimic. Acum nu mai simt nimic. Cred ca sunt pe pilot automat. Parca totusi e mai bine decat atunci cand credeam ca nu mai pot, desi nu s-a schimbat nimic in exterior. Doar in mine… nu mai simt. Am amortit. Nu mai am dorinte. Nu mai vreau nimic pt mine. Stiu doar ca am de facut zilnic de la a la z, apoi somn(cat o fi) … si repeat la infinit.

    • Alina

      I feel u sister !

      • Tabita

        Chiar azi am simțit tot ce ai scris tu…am plâns de nervi ca am un sot care muncește la 800 km și vine acasă la 2 săptămâni, și o mamă la două străzi care nu vine sa stea cu cele 2 nepotele măcar o ora pe săptămână sa ies și eu undeva. Am 2 fetite de 3 ani și 1an jumate…
        Apoi m-am gândit ca asa sunt toate femeile, toate mamele, ca exagerez…ca unele femei sunt binecuvântate să aibă pe cineva alături, necondiționat.
        Altele rămân doar cu dorința.
        Am plâns puțin.
        M-am uitat la trandafirii rosii din vază. I-am cumpărat ieri de la market, în timp ce fetita mea mai mare ii admira.
        Mi-am dat seama ca am fost și eu un trandafir roșu cândva.
        Acum sunt doar o vază, îmi țin cei 2 bobocei să crească mari…
        Sper doar ca la rândul meu să fiu alături de fetele mele când vor avea nevoie…
        Apoi m-am rugat. O rugăciune scurtă, din suflet, pe genunchi.
        Si s-a schimbat starea mea de furie, de tristețe de melancolie, de dor de libertate, de o mângâiere sau de o cafea băută cândva cu o prietenă…
        I-am mulțumit Lui Dumnezeu că suntem sănătoși, ca ne avem și ca azi e mai greu, dar mâine știu sigur ca va fi mai bine..❤️
        Ce poate fi mai fragil decât inima unui om?

        Uneori chiar și o melodie face magie când ziua e prea gri…

    • Oooof, nu stiu sa raspund nici eu. Ce citesc la tine e ca ai vrea totusi sa simti, dar niste bucurie si aia nu prea e printre automatizari

    • Amalia

      Suna cunoscut oboseala cronica dupa minim 3 ani de nopti nedormite, combinata cu un sentiment de vina, plus altul de inferioritate (de ce toată lumea poate si eu nu?), plus (gramada cere varf! ) de niste depresie netratata, diabet, hipertiroidism, hipertensiune, etc. Ah, sa nu uitam ca toate astea ca single mom, da, tatal a zis ca el nu suporta sa nu doarma cele 8 ore zilnice. Da, nimanui nu-i pasa. Orice gand de “fac ce pot cat pot de bine” e anulat de vina. Si e fatal pentru perfectionisti si pentru oamenii buni. E o singuratate sociala, culturala, un abandon institutional care uneori naste monstri. De cand sunt mama nu mai judec pe nimeni asa de repede. Nici macar pe monstri. O imbratisare calda de aici de departe.

      • Amalia, cred că interpretezi ca un spirit înalt ceea ce trăiești și știu că o să vină și o răsplată din asta. N-are cum altfel. Sper să vină cât mai repede doar 🙂

    • Andreea

      Sunt in aceeasi situatie.

      • Citește comentariile de aici, Andreea. Citește-le ca și cum ar fi pentru tine. E multă iubire de la alte femei, multă empatie. E și asta un soi de terapie. Works for me.

    • Ilinca

      Dacă citești postările anterioare despre burn out asta de a nu simți este una dintre etapele aproape de final a burn-out-unui. Cred ca e un semnal de alarma ce nu trebuie ignorat. 🤗 🤗🤗🤗

  5. Liliana

    Miruna draga, toate ne regasim in gandurile tale asternute pe hartie(blog ).
    Tu, ai acest dar frumos de a le scrie, iar noi, citindu-le ni le intarim, asa cum spui tu.
    Textul este ca un OF. Un OF BUN.
    Multumim foarte mult ca scrii!

  6. Ana Maria

    Te înțeleg perfect ! E tare greu când simți ca nu mai poți dar cumva te gândești ca trebuie sa poți……. As vrea si eu un bisturiu …. Semnat o mămica de 3 copii (unul de 7 luni si 2 de 8si 10 ani) care trece prin tot ce treci si tu excepție face casa pe care am terminat-o acum 2 ani.

  7. Dana

    Esti mai puternica decat crezi. Ai ajutat multe mamici care erau in momente grele. Ne-ai unit cumva prin cuvintele tale.
    Eu iti citesc blogul de cand eram amandoua studente (tu la stoma eu la generala) si ulterior te-am regasit cand eram amandoua mamici de Tudor cu parul cret.
    Iti multumesc pentru toata energia pozitiva transmisa si te imbratisez cu drag.

    Cand e aniversarea blogului? Poate facem o petrecere cu blonde. Sau o facem oricum fara un motiv anume. 😀

  8. Gigel

    Adevarul e ca e un text prost… Scris prost, gandit prost. De fapt e despre lipsa de atentie de care suferi, nu de faptul ca ai persoane care tin la tine. Niciodata nu o sa fie multe, o sa fie chiar putine, dar nu stii tu sa le pretuiesti… Si de-aici toata drama.
    Textul asta da bine la persoanele dramatice, la persoanele depresive si la cele care sufera sa fie bagate in seama, nici decum la o persoana normala.

    • Ți-aș fi zis vreo două, dar las public comentariul tau, ca te descurci si singur sa te faci de rusine.

    • Eliza

      Auoleu gigele 😅 n-ai priceput nimic, dar e ok.

      • Elena

        Gigele, cum te-ai rătăcit pe aici și ai considerat tu că ar fi de ajutor să – ți arunci puțin din noroiul de pe suflet? Așa e, dacă îndrăznești să spui ce simți, înseamnă că ești nasol rău, ferească Dumnezeu de așa ceva. Emoțiile și sentimentele astea sunt ceva…înfiorător, cum am putea să vb despre ele?? Nu mai bine ca tine, bărbat adevărat, robotizat, pe care nu-l atinge nimic? Nici nu pricep cum de te-ai împiedicat de articolul Mirunei. Te plictiseai, este? Îți doresc să te trezești din somnul dulce la un moment dat. Sper să mai apuci să afli ce înseamnă să trăiești…și să te uiți întâi la tine în curte, să înțelegi cât de inutil ți-ai fost în somn.

        Miruna, îmbrățișări calde și toată energia pozitivă de aici, către tine, suflet drag. Totul e exact așa cum trebuie! 🤗🤗🤗

    • Mona

      Gigele, marsh de aici

    • Alina

      Tu ai venit de la zoso, este? Intoarce-te acolo, nu ai ce cauta aici

    • Just me

      Gigele daca esti insurat,vai de nevasta-ta,vezi ca zece pe undeva plângând ,din cauza ta binenteles…
      Dar daca nu esti,atunci nu te insura omule!Nenorocesti o femeie!

  9. Silvia R.

    Scriu aici tot mai greu in ultimul, pentru ca, efectiv, nu stiu ce sa zic. Cu ce sa te incurajez.
    Cand nu mai stiu nici pe mine cum sa ma ridic.
    Dar sunt aici.
    Hugs!

  10. Metoo

    Chiar ieri am auzit de la cineva apropiat “tu ai ales viata asta, tu ai ales sa ai copii”. Pentru ca se pare ca nici nu mai putem vorbi despre realitățile noastre de zi cu zi pentru ca “ne plângem “. Am auzit asta la telefon pentru ca in viata de zi cu zi nu avem ajutor niciodată de la nici o bunica nici macar o zi in 7 ani. Nu ai idee ce bine te inteleg. Si mai ales la partea cu “nu am motive sa simt ceea ce simt”. Adevărul e că am o viață mai mult decat confortabila dar cu toate asta sunt in depresie (depresie adevarata cu somatizari fizice) de câțiva ani si mi se pare ca nu mai vad sfârșitul si nici nu ma bucur de prezent si nu ma bucur nici de copii (tot 2 baieti).

    • Of, te cred! Vad ca e un comentariu lasat de un om educat, destept, bun observator. Anii aia par asa de grei

    • Mona

      Metoo, draga mamica obosita, nu mai cauta consolare de la persoane singure, fara copii sau care au copii mari si au uitat, ele nu inteleg, atat le duce capul si sufletul.
      Noi celelalte stim, e greu; da, am ales sa fim mamici si e frumos si ii iubim dar este si foarte greu, deoarece ne implicam mult si vrem sa oferim totul, in primul rand emotional, puilor nostri, si da, e tare greu si obositor

    • Amalia

      Da-mi si mie voie sa te imbratisez. Eu mi-am fixat niste límite pe care le controlez ca pe Dzeu: 1.multa lumina in casa, de asta am inchiriat un apt cu vedere peste jumatate din Madrid. Lumina alunga gandurile negre si face casa primitoare. 2. Serviciul sau el freelancing trebuie mentinute. Fara venit in casa, a single mom ajunge in strada sau depinde de altii si te asigur ca asta e marli rau de at depresie. 3. Cand se ating límitele putintei cu fetita mea si vad negru in fata ochilor, ma departez un pic, respir adanc si imi amintesc ca n are nicio vina. Ideea e sa rezist pana trece furia.
      Limitele/obiectivele astea pe mine ma ajuta sa ma concentrez, nu sunt multe, dar protejeaza ceea ce e mai important.
      Daca poti, pune-tí 2-3 reguli si tiene-te de ele, daca tí merge bine dupa 1 an mai adaugi una, samd.
      Pe mine m-a ajutat.
      Alta chestie: timpul nostru de mai scump ca aurul pentru ca practic nu exista. Nu-l pierde pe Facebook, citeste carti, pagini, bloguri, etc. care te ajuta, motiveaza, alina. Sí reviste sau pagini care te fac sa razi.
      Un abrazo

  11. Ale

    Draga Miruna,
    sa stii ca si eu simt adesea la fel. Si nu am niciun ajutor, ca locuim tare departe de casa.
    Am observat si eu faza asta cu mila. Degeaba visez/i ca sotul si copiii observa cat de tare te zdrobesti pana nu mai poti. Nu vine nimeni sa iti zica sa dormi, relaxezi, distrezi, etc. Pana la urma nu e treaba lor sa aiba grija de nevoile noastre. Asta e treaba noastra. Asa ca si eu incerc sa am grija de mine cat pot de mult si sa spun „stop“ inainte sa pic lata. Atunci e deja mult prea tarziu…
    Ma bucur ca ai reusit cu ajutorul mamei sa ai grija si de tine. ❤️
    Hugs, Ale

    • Exact, Ale. Copiii nu au dezvoltat încă mușchiul ăsta al grijii față de celălalt, ei sunt foarte preocupați de ei înșiși. Iar bărbații sunt niște copii mari, care imediat se obișnuiesc cu binele și se sperie, de obicei, când e groasă și te pocnește o boală sau ceva. Sau nici măcar atunci.
      Dar da, nu e responsabilitatea nimănui și cum zice mama ”e pe piele ta, doar pe a ta”. Deci? Știm ce avem de făcut, iar o pereche de papuci nu e rău deloc dacă ai cu ce și dacă n-ai altă variantă în loc.

  12. Iuria

    Astăzi dimineață m-am convins ca într-adevăr doar eu pot avea grija de mine cum îmi doresc.
    Sunt mama de 3 băieți. Sunt de 3 ani jumate în concediu de creștere copii și îmi e tare dor sa ies la cafea cu o prietena și sa vorbim despre noi, despre cum ne răsfațăm, cum ne relaxam, ce carte mai citim etc…
    Chiar astăzi am decis sa îmi acord timp, sa programez întâlniri, sa fac rezervări, sa ies din casa.
    Astăzi am reușit sa ies la o ciocolata calda cu băiatul cel mare după ce l-am luat de la scoala și apoi sa ma plimb cu tramvaiul pana la biblioteca, sa miros cărțile de pe rafturi, sa imprumut o carte și sa citesc.
    Am reușit sa fac dus fără sa ma stresez, sa ma dau cu rimel și cu ruj când am ieșit din casa și sa oftez mai putin.
    Textul tău e o confirmare ca am ales bine. Ei se descurca un timp și fără mine.

  13. Ioana

    Te imbratisez!

  14. Eli

    Pfoai, textul asta!
    M-a dus imediat cu gandul la un pasaj din ‘Tunelul’ de Sabato care am simtit mereu ca ma defineste si, de cand sunt mama si, mai ales, singura, cu atat mai mult:
    “after all there was only one tunnel, dark and solitary: mine, the tunnel in which I had spent my childhood, my youth, my entire life. And in one of those transparent sections of the stone wall I had seen this girl and had naïvely believed that she was moving in a tunnel parallel to mine, when in fact she belonged to the wide world, the unbounded world of those who did not live in tunnels”

  15. Oana Visan

    Stiu ce simti, am fost si eu acolo, si mai revin din cand in cand. Am 43 de ani in curand, 3 copii, de 12, 10 si aproape 4 ani. Cabinetul ( de stoma) la parterul casei (facuta singura pe santier cu burta la gura, si cu prima fetita alaptand.o inca) ..in 9 luni am facut-o (casa). Toti 3 i‐am nascut natural, toti alaptati, co sleep. Inca mai dorm cateodata toti 3 cu mine, de obicei am 1, 2 pe langa perna mea. Sotul..in alta lume..cu traumele si monstrii lui nerezolvati. Bunici, de watsup..”mai da-ne si noua o poza!!” Mama, cat a putut, cu o oala de mancare, cateodata, cu u “lasa-le la mine”, de cateva ori. In rest..PT AM PLATIT..AM MUNCIT SI AM PLATIT pt orice ajutor am primit. Si a fost putin. Chiar si asa.
    De la 36 ani am inceput psihoterapia. De anul acesta si pe cea de cuplu. Cu a mea, inca continui. Ma ajuta enorm! Imi vindec ranile din cap, si din suflet, una cate una..problema e ca sunt muuulte.. f muuulte. Dar..e mai bine.
    Nu despre mine e aici.. ci despre noi toate..mamele de azi, a parintilor din comunismul de ieri. Si e si despre ei.. partenerii pe care ii avem alturi, de multe ori, mai loviti decat noi, mai neasumati, mai nematuri, mai egoisti si mai reactivi decat putem duce, uneori.
    Am sa las un sfat..care pe mine ma ajuta : ia fiecare clipa PAS CU PAS , ce ai de facut ACUM, si traieste acest ACUM ca si cum nimic nu ar mai urma dupa el. Fa-ti treaba ta, ATAT CAT POTI, in ACEASTA CLIPA. Si apoi perimite-ti o secunda sa te bucuri de ceea ce ai reusit sa faci.
    Nu exista salvatori. Esti SINGURA care te poate salva, vindeca, valida, ierta..samd ESTI SINGURA RESPONSABILA DE VIATA TA si a copiilor tai!
    Asteptarile nerealiste ne fac cel mai mult rau. Speranta chinuie. Bazeaz-te doar pe tine si o sa fie mai bine!
    Imbratisati..

    • Speranța chinuie. Bun. Am citit de două ori ce ai scris. Ce femeie puternică. Ce mamă de milioane! Bunici de watsup, bine zis.

  16. Alecs

    Eu când nu mai pot Mai pot încă puțin … 😊ca trebuie. Serios acum , cea mai buna soluție e
    Sa ceri ajutorul. Noi avem doar una bucata bunica funcțională la 400 km distanta care face ce face și se urca-n tren juma de zi sa vina sa ne ajute. Și nu in ultimul rând ești un exemplu Pt muuulte dintre noi mămicile de doi și cred ca ești Minunata& faci o treaba excelenta. Luv u M.

    • Super Bunică! Mulțumesc pentru ce ai scris. Nu mă las, I have me. Și mai am niște oameni în jur, nu sunt chiar singură-cuc, deși uneori mă simt așa, dar face și asta parte din călătoria mea și a fiecăruia.

  17. Ana

    Și ce bine că toate trec, chiar toate și cele bune și cele rele. Și dacă nu știm să le așteptăm cu brațele deschise pentru ca da, mai avem și zile foarte proaste, e de ajuns doar să așteptăm să treacă . Ieri m-am simțit horror, cu nod în gât și bufeu de plâns . Azi sunt bine și mi-a trecut. Și răul trebuie lăsat să doară până ce dispare.
    Mă bucur că deja ești mai bine , și eu sunt bine.
    Mulțumesc de text.
    Te îmbrățișez !

    • Ana, mă bucur, simt binele dintre rândurile tale. De asta am și publicat după ce valul a trecut, nu aș fi putut primi grija și iubirea săptămâna trecută, când vedeam doar negru și atât.

      Am lăsat negrul să fie, apoi i-am dat una fix în cap. Mai învățăm ceva, ne mai ridicăm, mai râdem un pic, așa e viața 🙂

  18. nu nu merci

    Sper sa nu publici comentariul meu:)

    • mulțumesc, am citit. De 2 ori. Și am publicat pe jumătate. E bine așa?

      AI scris din suflet pentru suflet. Nici nu știu dacă ești femeie sau bărbat, deși bănuiesc. Mulțumesc.

  19. Miha

    Buna, mi se pare uimitor ca ai scris asa verde in fata despre asta, foarte putini o sa inteleaga, majoritatea o sa te judece pt ca e mult sa ne uitam la altii si sa i ironizam in loc sa ne uitam cu adevarat la noi insine in primul rand.Conectarea cu sine e cea mai importanta pt ca altfel nu te poti conecta cu nimeni altcineva si te simti mereu singur, sa multumesti pt fiecare zi si sa traiesti fiecare zi cu adevarat,nu doar in concedii, sa faci in fiecare zi ceva pt tine oricat de mic,nu e egoism, e salvator.Traieste❤

    • E salvator, bine zis, te-am auzit. Și ba da, am scris, nu e prima dată când scriu așa, la mine azi e culoare, mâine e apus de soare și apoi vine un răsărit de lună fenomenal. Nu e la toată lumea similar? Important e să vorbim despre ce ne frământă, ce ne bucură și ce ne mănâncă. E eliberator și terapeutic. Pentru toți. Iar beneficiul ăsta e incomparabil mai mare cu riscul de a fi judecat de cei care nu înțeleg. Nici nu-i mai văd.

      • Loredana

        Fii mandra de tine!
        De ce?! Pentru ca poti si merti!
        Pentru ca ai trecut peste multe obstacole,esti in picioare si pentru ca vei lasa ceva frumos in urma!
        Altii o duc mult mai greu,sunt copii desculti si flamanzi,mame disperate …
        Zambeste!
        Cel mai bun psiholog pentru tinr esti tu!

  20. Vio

    Doamne, cum m-ai atins azi….. De as putea sa scot cu bisturiul monstrii din cap, vina ca nu fac ce trebuie pt puica mea, ca nu sunt mama care trebuie, sotia care trebuie, ca nu mai sunt femeie de un an, de cand a venit copila. Am o copila care maine face un an, pe care ne-am dorit-o enorm si pe care o iubesc enorm, dar nu. mai. pot! Cu un sit care (crede) ca face tot ce poate/trebuie, dar de un an nu dorm, nu mananc, nu am nici 5 minute pt mine, pt un dus…..fata e cumplit de lipita de mine, suge incontinuu, zi, noapte, nu mananca solid mai nimic, si totul e pe mine. Copil, casa, cumparaturi, gatit, curat, spalat, calcat, tot, tot, tot. Si am trecut deja de oboseala (nici cand as putea, nu mai pot sa dorm). Si stiu ca ma plang prea mult, si ca ar trebui sa fiu fericita, ca scutece, masini de spalat, etc, dar nu. mai. pot……. Cu o bunica aici care crede ca ajuta dar e mai rau decat un copil, mama e departe, vine cand poate, face ce poate, dar….
    Si cateodata imi vine sa imi iau campii si sa plec si sa nu mai stiu de nimic, dar nu ma lasa sufletul. Si atunci sunt rea cu fata, ridic tonul la ea, si iar ma omoară vina…. Doamne, oare cand o sa mai respir, sa imi placa viata? Oare o sa mai fiu vreodata femeie, sotie? Oare o sa umi mai iubesc sotul? Nu mai stiu nimic, sunt pe pilot automat….
    Imi cer scuze pentru roman, de fapt vroiam sa iti mulțumesc, sa stii ca te inteleg, ca te imbratisez (asa, cu aripi frante, ca orice mama care nu mai poate). Si multumesc ca esti sincera, umana, imperfecta, reala, in lumea asta a imaginilor perfecte.

    • Vio, e tare greu când sunt toate pe tine, dar cel mai greu e când le faci pe toate cu altă ființă agățată de gât. Te cred și te înțeleg. Ce te pot asigura e că nu e că nu mai iubești soțul sau că nu-ți mai place viața, copilul, mămicia, familia, ci că greutățile cântăresc așa mult, încât nu mai poți deschide ochii să vezi lumina, nu mai poți deschide receptorii, să simți bucuria. Când nu mai ai de unde, nu mai ai.

      Ce m-a ajutat pe mine a fost să nu renunț. Să show up. Să hang in. Și niște revoluții în familie, ofc, dar cele mai importante schimbări au fost legate de mine, nu de ei. O să vină o zi când te vei felicită că, în loc să pleci, ai rămas. Sper. Îți doresc.

  21. ametist

    În primul rând vreau să-ți ofer o îmbrățişare apăsată, chiar şi aşa virtuală ❤
    În al doilea, am fost şi eu acolo. La începutul anului trecut se adunaseră prea multe lucruri: pandemia, moartea bunicii care m-a crescut, operația grea a mamei, propriile probleme de sănătate şi senzația că nu prea ajut pacienții. Mi s-a accentuat depresia şi am dezvoltat şi atacuri de panică, de îmi era frică să ies pe stradă. Foarte puțini oameni au ştiut prin ce trec: părinții mei, prietena mea cea mai apropiată şi încă vreo 3 colegi. În rest mi-am dat seama că nu interesa pe nimeni, atâta timp cât îmi făceam treaba de zi cu zi. Până la urmă, cu ajutor psihologic şi psihiatric am ieşit la liman, iar de 3 luni am reuşit să renunț la antidepresive.
    Chiar dacă a durut, am învățat o lecție importantă: să mă mai pun şi pe mine pe primul loc şi să cer ajutor când nu mai pot. Avem cu toții voie să nu fim puternici din când în când!
    Ai grijă de tine, mai ai încă multe lucruri frumoase de descoperit şi le meriți pe toate din plin 😘

  22. Diana

    Imi pare f rau cand citesc cum te simiti, nu doar inacest post, mai sunt cateva recente.

    Inteleg cum te simti si cand zic ce urmeaza zic pentru ca asa se citeste printre randuri.

    Din ce se intelege, se pare ca ai avea nevoie de ‘professional help’. Poate deja ai facut asta – nu este clar.

    Asa se intelege, ca ai nevoie de ajutor mai mult decat din partea familiei sau a prietenilor. Carora eu cred ca le pasa un pic mai mult decat ai scris la inceputul postarii, dar inteleg f bine ce zici. Judecand la rece nimanui nu ii este mila, pana la urma fiecare dintre noi suntem mult mai preocupati de noi insine.

    Oricum ar fi, iti doresc putere, intelegerea si odihna de care ai nevoie!

  23. O mama care incearca sa fie si o femeie de succes, avand o cariera, trebuie sa fie ”omul orchestra”, capabila sa cante singura la toate instrumentele in acelasi timp. Desi nu te cunosc personal, eu cred ca esti perfectionista si vrei sa le faci pe toate de nota 11. Sunt momente cand si un 7 e bun, cand asa se randuiesc lucrurile incat nu iti iese totul perfect, dar asta e ! Pe de alta parte, da, trebuie ajutor si partea unei rude, sau a sotului, sau nu stiu, de oriunde ar veni, este bine venit. Pe urma trebuie sa inveti sa spui ”NU”. Eu am invatat foarte greu acest cuvant si a trebuit sa-mi refac codul genetic sa fiu in stare, dar pana la urma am reusit. Whatever, vad ca totusi ti-a revenit optimismul si ma bucur sincer. Pana la urma adevarul este destul de crud, nu ii pasa nimanui ca tu nu mai poti, de asta trebuie si tu sa devii putin mai nepasatoare si ia lucrurile mai usor. Putere si rabdare iti doresc, se rezolva toate .

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 273 queries in 0.647 s