Damă în salopetă, păreri? Mi-e teamă de ce o să ziceți și credeți, dar vă spun un secret despre mine (p)

salopetă damă miruna ioaniScurtă pauză de la textele despre valori de viață, esența din interior și sufletul contează. Astăzi suntem un pic superficiale și vorbim despre… o salopetă de damă. Fiindcă am și eu niște nunți ca tot omul vara aceasta. Și pentru că trebuie să mă înscriu înainte la școala de mers pe tocuri și la o lecție de bune maniere într-un mediu fără minori și rațe. Și pentru că scriu acest text fix într-un tricou de alăptat luat de la prima tură. Că am alăptat și tura a doua, deși practic nu m-am oprit niciodată. Am schimbat copiii, dar am păstrat bluza.

Deci v-ați cam prins cum stau la capitolul eleganță.

Adevărul e că bine n-am stat niciodată în sensul clasic de rochie lungă. Ca să înțelegeți cât de tare mă speriau evenimentele de gală, aflați că la banchetul dintr-a doișpea m-am dus într-o pereche de pantaloni. În apărarea mea, aveau mărgele.

Iar când rockerița clasei, fata-băiat cu care abia schimbasem două vorbe tot liceul, a venit la mine să-mi complimenteze toaleta, m-am simțit Claudia Schiffer. Jennifer Lopez mai bine mâncată. M-am simțit Madonna în tinerețe! N-am poză din vremea aia, că oricum nu v-aș arăta-o, Doamne ferește. Nu eram încă blondă. Iar cine are și o face publică să se considere anticipat dat în judecată. O să cer juma de milion daune morale pentru denigrare și vătămare corporală de imagine blondă. Dar pantalonii erau mișto, nene. Stil șalvari, din ceva mătase plină. Și aveau mărgele.

I-am luat din București, de la un designer celebru.

Biata mama era așa disperată că fata ei va merge în teniși la gală, că mi-a făcut programare într-un butic cu acte-n regulă. Am fost cu vară-mea și cu mătușă-mea acolo, că așa-s femeile din familia noastră: toate deodată. Și mi-am luat pantalonii cu mărgele, niște sandale superbe de piele, pe care le am și în sfântă zi de astăzi.

A lăsat mama jumătate de zestre.

Mi-au potrivit doamnele și un cercel fabulos într-o ureche, da, ați citit bine, m-am dus la banchetul dintr-a doișpea cu un singur cercel gigantic în urechea stângă și părul pieptănat spre dreapta. Zero sărmăluță. Pentru Sibiul anilor aceia am fost o apariție, vă dați seama, dacă și colega rockeriță a fost impresionată. Bine, noroc că nu m-a prins bunicul cum ies pe stradă, că nu garantez c-ar mai fi apucat drăguțul să mă vadă mireasă.

Revenind la salopeta de damă. Ieri am văzut o poză senzațională cu o fată. Într-o, ați ghicit, salopetă elegantă. Aduceți umbrela, că mi se inundă telefonul mai ceva ca Bulevardul Tineretului când plouă. Sigur că nu aș lua-o de nevastă, dar fetele pot avea genul acesta de reacție când o altă fată e foarte frumoasă. Sau poartă salopetă de damă.

Și-am mai vizitat un alt model, tot de damă, pe care îl am într-un wishlist mental, stocat bine în memoria personală.

Nu vreți să știți cum arată. L-am împărtășit cu singura mea prietenă suficient de zăpăcită să mă vadă într-o astfel de… croială. Și suficient de înțeleaptă încât aproape să mă încurajeze c-aș putea intra într-o astfel de…salopetă de damă. Eu fiind damă. Neavând decât un metru și-un zâmbet și, la sutien, cupă cu minus, dar prietena mea se pricepe la psihologia inversă. Îmi zice: ”Da, pisi, ai arăta gorgeous!” Orice femeie cu copii și tricouri de alăptat după ce ei merg la școală are nevoie în viața ei de o prietenă care să-i spună că e gorgeous. Chiar și ipotetic, într-o salopetă pe care n-ar cumpăra-o practic niciodată, fiindcă ar fi mai ieftin un rinichi nou pentru un copilaș care suferă.

În sfârșit. Ce voiam a vă spune. Că merg și eu la o nuntă. Sau la mai multe. Că am și întâlnirea de niște ani de la absolvirea facultății de medicină dentară. Că habar n-am cu ce mă voi îmbrăca, dar am început să mă dau cu cremă pe față, fiindcă dacă încă am toți dinții în gură, chiar sunt șanse să trec drept foarte tânără.

 

Articolul anterior

Vine o criză financiară? 5 idei ca să nu te ia prin surprindere ca zăpada, pe autoritățile române, iarna

Articolul următor

Numaidaț vina pe copii: Încălzirea globală ne va face să pierdem 58 de ore de somn până în 2099

9 Comentarii

  1. Cris B.

    Bună. De unde salopetă cu spatele gol? E superbă 😍

    • uuh, e luată dintr-un outlet acum o mie de ani. A costat 70 lei 🙂 era mototolită toată, dar i-am văzut potențialul.

  2. Christine

    Vrem sa vedem si noi salopeta…

  3. Valentina

    Ufff! Ce te faci când ești nașa și urăști rochiile și mersul pe tocuri?!!!! Chiar as vrea păreri 🤦‍♀️
    Aaaaa! Și trebuie sa te mai ți și după 2 copii dintre care unul super energic fiindcă nu ai cum sa nu îl iei la petrecerea deoarece nu ai cu cine sa îl lași acasă. Chiar te rog insistent sa evem păreri despre o tipa care îți seamănă în privința stilului vestimentar în postura de nașa de botez și cununie. 🤦‍♀️😂

  4. Adriana

    Eu ador salopetele si, de-a lungul timpului, am avut o multime de modele, de zi cu zi sau ”de ocazie”. Ultima achizitie am purtat-o la o nunta, in urma cu 3 saptamani.

  5. Nicoleta

    Eu mi-am comandat o salopeta pentru botezul copilului de pe happyfriday.ro , poate iti face ceva cu ochiul si tie.

  6. Cami

    Fetelor, ca o neștiutoare, vă intreb: cum faceți cu salopeta cind e de mers la baie?

    • o dau jos pe toată, nu e foarte complicat. Tot apare întrebarea asta :)) Ești singură în baie, deci te poți dezbrăca.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 139 queries in 0.412 s