Veniți la Sibiu? Luați copiii și hai să ne vedem la FITS 2022 – program și bilete

Festivalul Internațional de Teatru e una dintre mândriile orașului meu natal: Sibiu. Anul ăsta se ocupă de comunicarea festivalului și prietenul Alex Hoinaru (pe care-l cheamă Ciucă, de fapt), cu care m-am întâlnit mai des acolo, la FITS, decât în București. Pe motiv că în Sibiu sunt și eu ca-n liceu, pot lipsi de-acasă, cum ar veni.

Întâi m-a sunat să mă întrebe dacă pot, glumești, normal că pot și o să vin, apoi mi-a dat și-un mail oficial.

La ce mă gândeam:

Dacă tot vreți să vizitați Sibiul cândva, FITS e o idee excelentă. Sigur că va fi plin, să vă luați bilete din timp la ce vreți să vedeți și cazare- nu mai zic. Dar o să fie mega distractiv. Orașul se umple de culoare, de viață, de vedete, de tot ce vrei. O să fie cald, mulți umeri goi și rochii vaporoase până-n pământ. Aveți ce face acolo inclusiv cu copiii mici. Chiar dacă nu vor avea răbdare la spectacole, e distracție berechet și pe străzi. Vă zic unde găsiți ecler bun și înghețată, sunteți pe mâinile unui specialist.

Noi plănuim să ajungem în a doua jumătate a festivalului, probabil în weekend-ul de final. Dați un semn dacă sunteți în zonă, poate organizăm ceva cinstit. În parc, mă refer, că totuși n-avem încă adolescenți să mergem la distracție fără ei.

Alex zice că anul acesta așteptăm la Sibiu 3300 de participanți la FITS, pentru 575 de evenimente ce vor avea loc în 70 de spații de joc.

24 iunie- 3 iulie, vedeți pe afiș.

Prețul biletelor este între 30 și 150 de lei, abonamentele online costa 400 de lei, și sunt peste 170 de evenimente cu acces liber – atât indoor cât și outdoor. Program și bilete găsiți aici.

Tema acestui an este FRUMUSEȚE. Așa că, până la festival, organizatorii ne provoacă să vedem partea plină a paharului. Vreau! Putem și posta lucruri inspiraționale, iarbă verde, obraji tineri și grăsuni, spectacole impresionante, orice vrem noi cu #gasesteFrumusete.

Acestea fiind spuse, hai s-o căutăm.

Ne vedem la FITS!

 

 

Articolul anterior

Bebelușul nu te manipulează: Imaginează-ți cât de intensă e foamea, când ai fost doar sătul toată viața

Articolul următor

Să fiu premiantă și olimpică, probabil cea mai mare traumă a copilăriei mele

2 Comentarii

  1. Silvia R.

    Sunt in concediu la bulgari in perioada aia. Ghici unde 😁
    Altfel, mi-ar fi placut. Suna super!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 125 queries in 0.443 s