Asa cum diabetul e deficit de insulina, depresia e deficit de dopamina

Sa vorbim despre asta. O mama din Timisoara a plecat sa-si duca la gradinita copiii, dar s-a urcat cu ei pe un bloc cu 10 etaje de unde au sarit toti trei. Baietelul tinea o jucarie in mana cand a fost gasit.

Aceasta femeie nu e “un caz”.
Anchetatorii investigheaza cazul, auzi. Sa investigheze, ca ei nu ii mai ajuta la nimic.

Aceasta femeie e sute de femei care asteapta sa sara. Sa dispara.

In depresie.

Zicea un reporter ca cealalta ipoteza ar fi razbunarea pe un barbat.

Intre noi fie vorba, pe barbat nu te razbuni parasindu-l, ci ramanand sa-l toci la cap. Sa-i faci viata un calvar. Nu divortand, nu sarind de la etaj.

Femeia asta a mers la sigur, nu s-a jucat. Nu cred ca vreo mama sare de la etaj cu copiii ei, ca sa impresioneze vreun barbat.

Cred ca o femeie care creste singura doi copii (si sunt multe astfel de femei, majoritatea casatorite chiar) nu face gestul asta de bine ce ii e. Nu pentru ca spera sa schimbe ceva.

Face asta fiindca i-a ajuns singuratatea la os. Poate pur si simplu nimeni nu o ajuta. Tot ce stim e ca nu mai putea.

As vrea sa vad o desfasurare de forta pentru toate celelalte femei ca ea. Care sunt pe drum spre gradinita sau care deja s-au urcat pe bloc. Sa facem pentru ele ceva, sa nu le lasam si dupa abia sa le anchetam.

Depresia e o boala. Sinuciderea e complicatia ei cea mai groaznica.

Sa nu mai aud pe nimeni ca rade, ca ia depresia peste picior. Hai, draga, ca viata e frumoasa. Termina cu prostiile, uite cat esti de norocoasa.

Nimeni nu ar indrazni sa ii spuna unui diabetic sa termine cu prostiile sau sa isi revina odata. Niciun diabetic nu se simte vinovat ca nu vrea sa se insanatoseasca.

Depresia e o boala care, posibil, te omoara. Ea se ascunde foarte bine in trupuri de mame, care sunt nevoite sa functioneze caci copiii nu prea te lasa altfel.

Daca femeia asta ar fi avut cancer, toata lumea ar fi sarit sa o salveze. Statul i-ar fi platit chimioterapie scumpa, vecinii s-ar fi oferit sa-i duca o supa, barbatul poate ar fi ramas acasa. Dar ea a avut depresie probabil. Ce ghinion. Ce nesansa.

Eu am scris mult despre subiectul asta. Greutatile unei mame nu imi sunt straine. Lupta pe care o poate duce o femeie cu propria ei minte, impotriva unui creier care nu mai secreta dopamina si ii schimba chimia din sange e cumplita. Nu stiu daca poate fi depresja nenorocita invinsa, dar ce stiu sigur e ca poti prinde un moment cand esti mai bine si sa-i dai scorpiei la gioale.

Fara mila.

 

Articolul anterior

Ține aproape oamenii-lumină. Despre Andreea Retea și prietenie, când nu mai ai 12 ani

Articolul următor

Ca femeie, îmi e rușine de acel “eu n-am fost confundată, intelegeti”

43 Comentarii

  1. Elena

    Îmi vine să plâng numai când citesc . . .pentru ea, pentru copii, pentru câtă frica trebuie să fi simțit în momentele alea toți trei și câtă disperare și durere trebuie să fi avut în suflet ea. Îmi vine să plâng pentru că nu mai demult de aseară am spus printre lacrimi de oboseala și epuizare omului de lângă mine că o înțeleg, dar degeaba. . .
    E atât de greu să faci totul singura atunci când cei din jur te privesc critic și te mai întreabă și ce faci toată ziua că doar ești acasă in concediu de creștere copil, iar tu îți musti buzele de durere când te gândești că poate nu ai apucat nici să te speli in ziua aia sau sa dai cu aspiratorul. . . Nimeni nu înțelege, nimeni nu te ajuta. E greu, o înțeleg. . .

    • E foarte greu cateodata, dar exista si alte cai de a iesi la lumina. Aud durerea ta. Sa nu te lasi. Scrie-mi mai multe.

      • Oana

        E foarte greu nu greu ! Eu una abia am reușit sa ma prind de o raza …iar după un an pot sa zic ca am aproape toată lumina ! E greu cumplit de greu 🙁

    • Mihaela

      Te inteleg perfect Elena.. Din pacate, celor din jur le este mai usor sa judece decat sa ajute. Daca incerci sa ceri ajutorul(cand nu mai poti, nu te mai descurci) auzi replica:tu esti de vina, nu stii tu cum sa te descurci!in loc de:cu ce pot sa te ajut? Si uite asa te adancesti tot mai tare in tacere, in singuratate… Poate si mamica aceea a cerut de “n”ori ajutorul dar nu a fost auzita… Trist.. Foarte trist!!!

  2. Maria

    Ști ce ii mai crunt, ca, din câte am citit era și psiholog 😔.
    Cred ca și asta ar trebui sa fie menționat peste tot ca să se înțeleagă cât de grava este depresia și pana unde poate ajunge și ca poate răpune pe oricine. Nu contează ce esti , cine ești, sau dacă ai ajutor sau nu, sau câți copii ai. Depresia e reala, e grava, e o boala!

  3. Andreea

    Eu am jelit ieri toata ziua dupa ce am auzit la stiri. M-a lovit mai ceva ca o palma peste fata. Nu stiu daca mama din mine sau psihiatrul din mine a fost mai afectat, dar ieri toata ziua nu m-am mai putut gandi la altceva. Cata disperare o fi fost in sufletul ei. Sper din suflet ca si in Romania sa se puna mai mult accent pe informarea oamenilor, sa fie constienti ca o depresie te poate omori ca si un cancer sau un sepsis si ca nu e o rusine, ci o dovada de curaj si de responsabilitate a cere ajutor cand ai nevoie.
    Dumnezeu sa ii odihneasca😔

    • Si eu m-am gandit

      • Andreea

        Te cred, ca esti un om empatic si sensibil…e minunat ce faci, ca mereu ai articole pe aceasta tema, nu cred ca sunt niciodata suficiente. Eu sper din suflet acum ca ma intorc sa pot ajuta tinerele mame pe unde o sa lucrez, au atat de multa nevoie de empatie si de doua urechi sa le asculte. Numai sa ajunga la doctor…asta e mai mereu o problema, cel putin in Romania.

    • Cristina

      Depresa e f grea
      Mia murit baiatul cu 37 ani in sp ,lam adus ,da de 7 ani sunt cu depresie.Am fost 3 ani la psiolog si acuma iau pastile ptr depresie am avut tendinta sa ma arunc de la ej 5 da am avut fata linga mine
      E o boala fff grea

  4. ametist

    E absolut devastator să suferi de depresie. Eu trec prin asta, dar am cerut ajutor la timp şi acum merg spre bine. Am avut noroc să am în jurul meu oameni care să vadă că nu îmi e bine şi să mă sprijine să îmi revin. Din păcate nu toți au parte de asta. Nu e joacă, nu e un moft, nu e ceva ce trece doar “gândind pozitiv” sau dacă “pui osul la muncă, să n-ai timp de prostii”. Nu discriminează între tineri şi bătrâni, bogați şi săraci..e ceva real, grav şi foarte important de luat în seamă!

  5. Andreea R.

    Astazi am tras un bocet si m-am racorit unei prietene. Am inceput ziua atat de prost, trezindu-ma din visarea ca am pierdut unul dintre copii. Deja eram posomorata. Apoi o alta problema care tine de linistea de acasa, si oboseala si uite ca am rabufnit.
    Am plans cum nu am mai plâns de mult timp, apoi mi-am revenit. Si gandul mi-a fost, cum naiba, nu gasesc eu o rezolvare, ce-o fi cu mine, o fi depresie? N-are cum, am mai trecut prin asta. Oare asa era?
    Ei bine, toata intamplarea asta nenorocita mi-a dat de gandit. Sa am grija de mine. Sa ies la o cafea, sa ies in oras, sa vorbesc, sa rad, sa plang daca inseamna sa ma descarc, sa izbesc, trantesc, injur, orice am nevoie sa ma descarc. Si apoi sa imi iau copiii in brate si sa ne jucam.
    Stiu cum suna. Groaznic.
    La primul copil, am cerut ajutorul unui medic, mi-a spus ca “sa termin cu prostiile, ce depresie, ce-mi lipseste”? Si am stat. M-am stins incet si-am revenit printre oameni cu ajutorul medicatiei, sportului, dietei, ca doar stim, si stima de sine e la pamant.
    Pfff, ce groaznica situatie, cat de gri i-a fost mintea, cat de mult ajutor avea nevoie si nimeni nu a inteles ca din spatele vorbelor “sunt ok” noi nu suntem ok.
    Eu m-am racorit astazi, m-am scuturat si am inteles ca trebuie sa lucrez sa fiu bine. Azi cineva a fost alaturi de mine.

    • Esti grozava ca ai apelat la prietena ta si ea e minunata ca te—a ascultat

    • Ana

      Am citit comentariul tău și m-a fulgerat și pe mine spusele unui prieten ( da, bărbat ) : fă ceva pentru tine, fi mai egoistă. Acum am înțeles de ce trebuie să fac ceva pentru mine, pentru ca dacă nu fac acum, mâine poate nu mai vreau si se instalează depresia.
      Aveam în plan un program de 2zile doar pentru mine, dar aveam o oarecare reținere să mă duc , să nu mă duc. Acum știu clar răspunsul : Da!

  6. Dana Cirt

    Asa stiri sunt devastatoare. Am trecut pe aici….e groaznic sa nu mai vezi alta cale….e groaznic cand faci planuri si vrei sa le duci la capat. Am avut sansa sa intervina sora mea. Doamne….Scriu cu un nod in gat….Atat de mult ma gandesc la aceasta mama si copiii ei.
    Dupa aproape 3 ani pot zice ca gandesc altfel. Am plecat din relatia abuziva, desi zilnic ma suna, da mesaje…si toti din jurul lui spun …cum a putut pleca?….Of….E foarte greu sa lupti cu proprii demoni, d-apoi daca mai ai si altii care vor sa te înghită.
    Sper…inca sper sa se faca ceva pentru astfel de probleme. E foarte greu sa vorbesti cu cineva.
    Multa putere tuturor!
    Dumnezeu sa-i dea odihna!

  7. S

    O fi depresie, dar poate trebuie si altceva ca sa omori si pe altii, nu doar pe tine? Si nu pe oricare altii. Parca n-am auzit ca depresia singura sa te faca criminal.

    • Alina

      Te ai gandit ca, probabil, in mintea ei se vedea traind fericita intr o lume de apoi perfecta, alaturi de copiii ei? Din prea multa iubire pentru ei, a ales sa ii ia cu ea. Altfel nu-mi explic.

      • S

        Din prea multa iubire?! Bai, ce e cu voi? O mama nu poate fi o psihopata criminala?

    • Bianca

      Te-ai gândit ca poate tatăl e o brută de om, și ar fi știut ce viata nenorocita ar avea bieții copii lângă el ? Hai sa nu mai judecam, te rog eu mult !

      • S

        Wtf, sa nu judec criminala?! Wtf?! Daca era maica-ta si te-ar fi tras dupa ea de pe bloc, era de inteles, daca taica-to era bruta? Wtf?! Cred ca trebuie si tu sa mergi la terapie daca ii cauti scuze. Pe bune.

    • Geo

      La asta ma gândeam și eu…nu cumva este mai mult decât depresie? Nu cumva este vorba despre probleme psihice mai grave de atât? Parca la depresie îți faci rău singur…doar ție…

    • C

      Probabil că să gândit că dacă pe ea nu o ajuta nimeni, copiii fara ea nu vor avea pe nimeni…și din păcate a ales să îi ia cu ea…

      • S

        Frate…deci caror criminali le mai gasiti scuze?

        • Alina

          Vad ca esti foarte inversunat/a. Nu ii cauta nimeni scuze, doar alegem sa nu judecam. Nu am avut nicicare probleme psihice si nu cred ca suntem in postura sa intelegem gandirea si actiunile ei. Dar romanii aleg intotdeaua aruncatul cu pietre, in loc sa incerce macar sa inteleaga si sa analizeze posibilele cauze. Eu stiu cazuri si chiar nu au ratiune, desi par oameni normali.

          • S

            Bravo, la un criminal nu judecam, privim nuantat, dar facem generalizari gen “romanii”
            Ia zi, pe cine sa nu mai judecam? Pe Putin? Pe Hitler?

  8. Ionescu Mariana

    Nu trebuie neaparat sa fie mama singura ca sa cada in depresie…poate avea legatura si cu relatia cu parintii, am inteles ca locuia cu mama ei, ori stim toti ce greu trebuie sa fie sa gestionezi conflictul intre generatii, mai ales cand este vorba de cresterea a doi copii mici (sfaturi inutile, pareri, judecati, critici etc)…si eu sunt in aceeasi situatie si credeti-ma ca e asa de usor sa iti doresti moartea in unele momente, ea vine ca o solutie sau ca o eliberare din cotidianul in care copiii urla, fac tantrumuri, mofturi, se bat, iti solicita non stop atentia (varsta de 3 si 6 ani a copiilor cam asa este), in care trebuie sa faci continuu mancare, curatenie si aparent nimic nu se mai termina, aparent “nu mai cresc odata”, varsta aceasta a copiilor e taaaare solicitanta pentru o mama tanara care, pe deasupra, nu are nici sot care sa o mai ajute si a mai trecut si printr-un divort (extrem de delicat momentul) si prin pandemie, ca noi toti….e usor sa muncesti in alta tara, singur, in timp ce altcineva iti creste copiii la o varsta atat de grea…oricum ceva a socat-o destul de tare in ziua fatidica astfel incat sa isi duca planul pana la capat…poate inclusiv o razgandire din partea sotului cu privire la planul de nunta..cine stie…doar Dumnezeu, sa o odihneasca si sa o ierte, sa nu judecam, poate fi orice mama in aceasta situatie…

  9. Bianca

    Te-ai gândit ca poate tatăl e o brută de om, și ar fi știut ce viata nenorocita ar avea bieții copii lângă el ? Hai sa nu mai judecam, te rog eu mult !

    • S

      Pai da, ca ea are drept de viata si de moarte asupra propriilor copii, nu? Sa nu o judecam. Din cauza unora ca voi reactioneaza statele scandinave si iau copiii din familii. Ca e gandirea asta de stapan de sclavi, nu de parinte.

  10. Anonim

    Nici nu trebuie sa fii copleșit de probleme ca să te “lovească” depresia. De ani de zile lupt cu o anxietate/somatizare. Cred ca am încercat aproape orice. E groaznic sa ai timp îndelungat stare de leșin, sa verifici potențiale cauze, sa speri ca poate e “de la tiroida” și sa faci terapii peste terapii, poate doar, doar. Și nasol e ca nu prea înțelege cineva când ii spui ca te simți rău, ți se spune las ca trece, nu te mai gândi. Simplu, nu? Este groaznic ce s a întâmplat și m am gândit și eu, chiar dacă nu sunt mama.

  11. Riana

    Sunt mama singura. Și sufăr de depresie. Parca e una dintre lines într-un grup de ajutor american. Sufăr și de bulimie. De prea mulți ani. Probabil ca nu ar fi asa de rău dar am făcut și greșeală sa revin în România unde chiar sunt mai multe probleme pentru o mana singura decât pentru restul. Fiecare zi e o lupta și fiecare zi ma apasa mai mult în întuneric. Dar ma agat în fiecare zi de ce am bun în viata. De copil, de mama săraca, de Curtea cu iarba și de micile “bucurii”. Ma păcălesc în fiecare zi. Nu sunt suicidala pentru ca nu pot sa provoc atâta durere și nici sa îmi las copilul singur și traumatizat. Nu sunt nici invidioasa pe nimic altceva decât pe capacitatea celorlalți de a fi bucuroși, de a simți fericirea. La mine vine fericirea câte o clipa și e atât de bine încât îmi dau lacrimile gândindu-mă ca unii se simt asa toată viata. În rest stres, griji, totul e gri și negru, înnorat, totul se termina prost, viitorul e gri și tot asa. Dar pentru mine ajuta sportul, micile munci casnice, să îmi vând picturile (ma bucura pentru ca ma gândesc ca ii bucura pe ei și am creat ceva frumos), etc. As vrea atât de mult sa fie bine și liniște și pentru mine și familia mea. Aveți grija de cei dragi. În cazul meu nimeni nu observa nimic. Poate doar ca sunt mai acra cateodata și ma enervez mai repede în ultimii ani.

    • Riana, îmi pare rău că treci prin asta. Îmi pare bine că poți vedea miciile bucurii atunci când vin, rar, iarba verde, mama, copilul, apreciez că nu te lași. Mersi pentru cometnariu.

  12. Nicoleta

    Este ușor pentru toți să critice, să spună că acea mama și-a ucis copiii. Oare câți dintre noi am putea să ne gândim la acea mamă disperată care în minte ei credea că e cel mai bine pentru ei. Poate tatăl nu era atât de responsabil,poate părinți nu au spijinit-o nici o dată când a avut nevoie și poate că mintea ei gândea că îi lasă pe ceilalți să își vadă liniștiți de viețile lor fără alte responsabilități.
    Pe câți dintre noi oare nu ne-a încercat un gând necurat, când stai acasă cu copiii, încerci să faci totul sa fie cât de cât ok, iar când vine soțul acasă începe “ce ai lucrat toată ziua că nu ai făcut nimic”, cunoștințe și familia care spune” ai destul timp,dar ți-a fost lene să faci lucru “X” și mai grav când se întâmplă ceva rău tot timpul ești vinovată.
    Copii reprezintă cea mai mare bucurie dar și o responsabilitate uriașă, iar ea în minte ei neînțeleasă de nimeni până în acel moment a considerat că pleacă cu toții într-o lume mai bună.
    Este o situație care trage de un sistem de alarmă, ar trebui sa fim atenți la persoanele de lângă noi, sa le oferim sprijinul de care au nevoie, o vorbă spusă la timpul ei face minuni.

    • Lia

      In primul rând știm de undeva ca e vorba de depresie? Prezumția asta că orice mamă e bună face foarte mult rău, doar in ultimele luni am văzut pe la știri diverse mame care își torturau copiii și filmau ca să trimită partenerului. Si alea tot deprimate erau? Mie aici îmi pare crimă cu premeditare: a ales un bloc înalt, a condus până acolo, a urcat cu copiii – asta clar trebuie sa fi fost greu, cine are copii știe – apoi nu i-a aruncat doar pe ei, cum poate s-a gândit inițial, dat fiind ca nici vreun bilet n-am văzut sa fi lăsat, asa ca a sărit si ea ca oricum ar fi ajuns la pușcărie (sau poate n-a sărit, s-o fi ținut vreun copil prea bine). Dacă voia doar sa se sinucidă putea sa ducă copiii întâi la grădiniță si apoi avea tot timpul, dar împotriva lor era, de fapt, îndreptată acțiunea. Prea ușor sărim cu diagnosticele de depresie când unii oameni sunt, pur si simplu, răi.

    • S

      Pai…chiar si-a ucis copiii. Cat timp nu a fost…autoaparare, nu are absolut nici o scuza. Ce sa spun, ganduri necurate…ganduri, exact.

  13. Monica

    Dragă Miruna,

    Mă bucur că ai scris despre asta, chiar dacă e ceva atât de greu de procesat și citit. Oricât îmi doresc, nu cred că pot să simt și să înțeleg suferința și durerea acestui om la adevărata intensitate. Trebuie să-i fie fost îngrozitor de greu, să se fi simțit extrem de copleșită, singură, o povară pentru sieși. Ce rău îmi pare și câtă tristețe simt când mă gândesc la dimineața aceea în care și-a purtat pașii împreună cu ai săi copii și au urcat pe bloc…Oare câte alte mame, femei, bărbați exersează în minte alte sfârșituri similare? Câți se simt zilnic lipsiți de viață și se comportă cu ei ca și când nu merită nimic bun pe lumea aceasta?
    Mă gândeam că ar putea ajuta să fim mai atenți cu cei din jur. Să ne dăm voie unul altuia la momente de vulnerabilitate. Să începem noi prin a spune când ne e greu, să (ne) normalizăm fricile, neputințele, trăirile, emoțiile. Pe toate. Să normalizăm mersul la terapie. Să ne ducem către comunități care încurajează asta. Și iar simt să îți mulțumesc Miruna pentru faptul că tu ești o inspirație în acest sens. Sunt convinsă că zeci, sute de mame s-au simțit ajutate, ca și mine, prin ceea ce ai scris de-a lungul timpului. Sunt recunoscătoare că îți dedici din timpul, energia și priceperea ta în a împleti cuvinte și a le transforma în mesaje care să facă suflete să vibreze. Să le faci să nu se simtă singure, ci însoțite. E mare lucru.

    • S

      Da’ sa vezi ce greu le-a fost copiilor…si probabil mult timp inainte de actul asta.
      Bai, daca pe mine m-ar fi omorat un parinte, sau ar fi incercat, sigur n-as fi vrut sa fie compatimit. Ia ziceti, daca ii abuza sexual, tot asa ziceati de ea?

  14. Elena

    Multumesc ca ai scris asta, parca simt ca ai vorbit cu mine. Si eu la fel am zis printre lacrimi, cumva o inteleg pe femeia asta, cumva si eu am fost in momente de disperare, in care simt ca mi-a ajuns singuratatea la os. Si asa de bine ai zis, ca majoritatea femeilor care cresc singure copiii sunt casatorite. Chiar in weekend am avut un moment asa de greu cum printre lacrimi i-am zis sotului ca nu mai pot si ca mi-e teama sa nu le fac rau copiilor sau mie, si nu a reactionat in niciun fel, la fel ca in multe alte situatii. Si daca reusesti sa verbalizezi oricum nu esti luat in seama, si mai ales de cine ar trebui sa vada ca nu mai poti..

  15. Raluca

    Ma gândeam și la cum ar putea fi ajutate efectiv. Poate ca după ce ajungi acasă cu bebelușul din maternitate, ar fi util sa te viziteze regulat, măcar o data pe luna, nush, 6 luni măcar, cineva specializat pt ca e obositor și poți oricând s-o iei randeaua. Sau, după divorț, de exemplu, au venit sa facă anchetă socială, sa vadă condițiile de trai ale copiilor, dar pe mine nu m-a întrebat nimeni ‘ tu ești ok, femeie?’ Nu eram depresiva, dar eram într-o situație vulnerabilă… Ori poate în liceu, în loc de dirigenție sa se facă ora de igienă mentala… Cred ca ar trebui sa se pună mai mult accent pe prevenție, sa poți identifica din timp semnele de alarma și sa știi cam ce ai de făcut, unde sa te îndrepți. Este ok cu terapia, dar câtă lume își permite presupunând ca ai reușit sa treci peste stigmatul de ‘om nebun’ ?

  16. Ana

    Nici nu pot sa gandesc pana la capat ce s-a intamplat acolo. Dar nu pot sa nu ma intreb: suntem siguri ca a fost sinucidere? Poate accident? Poate a fost impinsa?..

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 238 queries in 0.202 s