Nici nu știu dacă deja mă ceruse ori doar speram, știu însă că aveam în calculator poză cu una dintre cele mai frumoase rochii de mireasă. Să zicem că eram eu, cea prevăzătoare. Dacă aveam să mă mărit într-o zi, rochia mea AȘA urma să arate.
Simplă și delicată, dar regală și surprinzătoare.
O prietenă își organiza nunta și căuta rochie.
Nu prea îi plăcea nimic din ce văzuse. Țineți minte că vorbim de era înainte de Meghan Markle, maică, deci când existau puține exemplare ca noi, rare, care să nu suspine de emoție la văzul multor kilograme de paiete strălucitoare.
Ia, să îi trimit poza, să se inspire! N-a zis mare lucru decât după o vreme. ”Miruna, știi, sper că nu te superi, dar mi-am făcut rochia după modelul de la tine.”
Cred și eu că ți-ai făcut rochia după modelul de la mine, e cea mai frumoasă dintre rochii de mireasă!
M-aș fi putut supăra ca a furat-o, știți cum sunt fetele și rochiile. Doar că i-o dădusem de bunăvoie și nesilită de nimeni. Plus că i-am trimis-o din toată inima, tocmai în ideea că poate îi place. Nu m-am supărat, deși îmi era clar că va trebui să găsesc o idee și mai bună pentru mine. Ce provocare frumoasă!
A venit nunta ei, a fost spectaculoasă.
Rochia și-o făcuse la o croitoreasă după poza mea inițială, în care se vedea, de fapt, doar jumătate de mireasă. Nici nu știam de la ce casă de modă, dar pe prietena mea venea perfectă. Era ca o balerină subțirică ce răsare dintr-o muzică albă. Cu umeri slabi și clavicule ca un colier de tinerețe. Cu flori naturale în păr, mi-a plăcut totul la această mireasă.
Și-a urmat nunta mea, prieteni, după vreo doi ani sau cine mai știe.
Am căutat rochii de mireasă, de mi-au ieșit ochii din cap și limba de-o palmă.
A venit mama, că pe vremea aia locuiam în Anglia. A stat la noi o săptămână. Am făcut programare pentru probat în Sheffield, Manchester și Londra. La case de modă scumpe și la outlet-uri prin păduri întortocheate. Nu vreți să știți prin ce locuri am ajuns, că doar eu voiam să dau dovadă că nu-s vreo snoabă superficială și că-s open minded. Noroc că nu ne-a furat careva rinichii, prin ce cotloane am dus-o pe mama.
M-am întors la poza cu cea mai frumoasă dintre rochii de mireasă. Și la nunta prietenei mele subțiri ca o balerină. Am găsit sursa rochiei, o casă de modă italiană, cu boutique și în Londra. Ne-am făcut programare, nu cu intenție să cumpăr, ci să probez și să îmi scot din cap nebunia.
Dacă e să fie asta aleasa, aia e, rugăm invitații comuni să închidă ochii. Ori le dăm țuică din prima, să nu-și mai amintească detalii.
Ca să înțelegeți, era un boutique dintre cele care te servesc cu șampanie. Aveau zece rochii în total expuse pe două etaje. Ne-am pregătit și noi cu cele mai elegante haine, că nici nu știam cât costă acolo o rochie.
Dar ce ziceți că am probat-o fix pe cea din poză! Ca să-mi iau gândul, nu v-am zis că nu puteam merge înainte? Și ce credeți, arătam în ea ca o mămăiță.
Rochia prietenei mele fusese mult mai frumoasă decât originala! Mult! Adică mult mai pe gustul nostru, căci ea a croit-o așa cum ne-am imaginat-o noi din poză, nu cum era rochia în realitate.
Și mai departe? Când m-a văzut pe jumătate fericită și pe jumătate dezamăgită, doamna Gina de acolo, o italiancă ce vorbea engleza cu accent ca al nostru, a insistat să mai probez una. Și n-a fost nevoie să mă uit în oglindă ca să mă îndrăgostesc pe vecie.
Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.
Nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește.
Asta e povestea rochiei mele de mireasă și a felului în care există pentru fiecare fată un model pe suflet.
Dacă ați îmbrăcat una, știți sentimentul. Fluturașii din burtă. Nesomnul din noaptea de după. Dacă urmează să vă căutați una, aveți răbdare, căci ea o să vă găsească. Și luați acest sfat de la o fostă mireasă: Viața e scurtă. Cumpărați rochia.
Adriana
Exact asa am facut, am cumparat-o. De fapt, mi-a cumparat-o tata. Desi a fost infiorator de scumpa pentru acele vremuri…
Miruna
Ce super tata!
Cami
La mine a fost foarte simplu – am mers la un magazin de mirese pe care il vazusem de ceva vreme pe instagram si stiam ca are preturi decente, si am facut programare cand aveau ceva sales, sa probez si eu cate ceva. Le-am zis din start ca nu vreau dantela, trena, sclipici, sau decolteu adanc (stiind ca facem nunta la biserica). Am probat fix 3 rochii – una de printesa, “sa fie”, una mermaid cu trena (tot ca “sa fie”, s-au gandit ca poate ma conving), si a treia – simpla, fara maneci, finuta, pana la pamant, cu partea de sus pe corp si fusta lejera. Am asortat-o cu un sash cu cristale, si un voal lung cu ceva cristale mici pe margine, si am plecat cu ea acasa ca era marimea mea… ce sa mai, meant to be! Cred ca am cheltuit maxim 600 de lire cu tot cu voal si centura, si m-am simtit de milioane – o rochie pe care nu am tras-o dupa mine prin noroi in parc (nunta la final de noiembrie… in Manchester… normal ca fost si cu ploaie pe alocuri :D), in care am sarit si topait la party toata seara, si pe care toata lumea mi-a laudat-o. Eram dispusa sa cheltui si mai mult pe rochie, si sa merg la mai multe magazine, dar asta a fost exact ce cautam 🙂
Miruna
Ce noroc!
Mihaela
Am probat o rochie de mireasa în 2005,cand s-a măritat sor’mea și aveam 16 ani, o rochie urata și cu 3 mărimi mai mari și pt mine și pt ea, din bazar. Apoi la nunta am zis ca mi-o fac, n-am probat nimic, am făcut la o doamna tot după o poza, nu a ieșit chiar ce voiam dar nici nu mi-am bătut capul… Asta a fost acum 5 ani! Acum vad ca am avut dreptate sa nu-mi bat capu 😀 ca viata înainte de copii parca nici nu mai exista, parca asa trebuia sa fie și eu asta noua am început sa exist cu ei
Miruna
Hahah, asa e, dar ramanem cu amintirea felului in care ne-am simtit.
Roxana
Rochia mea de mireasa a fost simpla, in genul rochiei prințesei de Monaco, doar ca fusta era puțin mai ampla. Chiar ma gândeam atunci când a fost nunta lor, ca și a ales rochie fix ca a mea:)). Eu m-am căsătorit cu ceva ani înainte. Am făcut-o la o croitoreasa pe Lipscani și a fost extrem de ieftina, dar superba. Imi amintesc cu mare drag de rochia mea de mireasa. Probasem câteva înainte și nu îmi plăcuse nimic, desi ai mei îmi spuseseră sa nu ma uit la preț.