Domnul ăsta mic din poză e al doilea băiat al meu. Doi ani și jumătate. Aseară la locul de joacă, frate-său (6 ani) îl invită pe această plasă de copii mari. Care plasă nu e o idee bună când e mult peste limita de vârstă pe care o ai. Nici când e mult sub vârsta care-i scrie maică-tii în buletin. Plasă care se bălăngăne din toate încheieturile când calcă pe ea alt copil. Nu sunt foarte sigură care frate avea mai mare nevoie de celălalt, dar în sfârșit. Ăsta mare îl suie pe ăsta mic, se descurcă ei. Eu mă uit.
Când să ajungă pe -cum-ar-veni- malul celălalt, celui mic îi scapă piciorul într-un ochi de plasă. Nicio surpriză până aici. Dar de aici încolo, poftiți acțiune de film.
Tudor era deja cățărat altundeva, căci o fi el responsabilitatea fraternă, dar are totuși 6 ani. Ăsta mic se pune pe urlat, această alarmă declanșată când ești mic și capturat. Eu nu ajungeam la el nici în Spiderman să mă fi transformat.
-Stai, Victor, că vin să te ajut.
Și-a făcut o săritură ca-n filmele cu Van Damme, a ajuns la frate-său înainte să am timp de îngrijorat. Ăsta mic avea piciorul prins și ghetuța nu mai trecea. Când vede că ăștia mici ai mei buchisesc acolo la un singur picior, un alt băiețel strigă de undeva: ”Stați că vin și eu să vă ajut!”
Toți părinții de pe margine, martori la această scenă se topeau. Le puteai auzi inimile mamelor cum se preling pe tobogan.
Tudor i-a scos ghetuța lui Victor, a eliberat piciorul prins. Dar nu mai știa să-l încalțe la loc. L-am încurajat, i-am zis că sunt sigură că va reuși, că Victor se bazează pe el. Nu puteam să stric acest moment nici dacă aș fi avut vreo 12 ani.
A reușit, bineînțeles. L-am felicitat atât pe el, cât și pe celălalt băiețel, David de 3,5 ani, și pe părinții lui. Ce copii minunați!
Iar după faza asta, Victor povestește tuturor: ”fratele meu mi-a sărit în ajutor”!
Ghiciți cine-i topită, căutați-mă sub tobogan…
Anca
Mi-au dat lacrimile! Poate sunt eu emotiva zilele astea da e asa frumos sa vezi frati care se inteleg intre ei. Si eu am un frate mai mic. Nu stiu daca mai are amintiri din copilarie asa dragute, dar acum ca adulti ne sustinem si ne ajutam cum putem. He’s the tech guy and the car guy iar eu ii mai fac un ceai o paine prajita , o vorba buna 🙂
Miruna
Și pe mine mă emoționează frații mai mari care își iubesc frații mai mici 🙂
Luiza
Îmi amintesc cu drag,ceva de genul,dar un pic invers. Radu 11 ani se luase la harță cu un puști din vecini. În ajutor i-a sărit Cătă,fratele de 4 ani și a aruncat,fix în nasul adversarului,o ditamai nucă verde. Finalul…vecinul însângerat a plecat acasă,iar ai mei,victorioși,s-au luat în brațe fericiți. Încheierea a făcut-o piticul:”De “fatele meu pefelat nu se ia nimeni”!” A se citi- fratele și preferat!😜
andie
Of Doamne, cat de scumpi sunt ei! Am si eu un frate mai mic. El, alaturi de copiii mei, reprezinta lumea mea. Evident ca ne bateam “ca chiorii” in copilarie, insa acum, adulti, ne sustinem, ne suntem confidenti. Il iubesc mai mult decat cuvintele ar putea descrie, mereu ma emotionez cand ma gandesc la el. Acum este departe fizic dar sufleteste mai aproape ca niciodata…