Să nu mă țineți minte doar mirosind a pastă de dinți și zâmbind

Multă vreme mi-am dorit să mă țineți minte într-un singur fel. Mirosind a pastă de dinți, zâmbind când vă puneați ciorba în poală și cu brațele deschise mereu. Și chiar dacă pentru mine ar fi cel mai ușor ca voi să vă amintiți doar binele de când erați mici, cred că pentru voi ar fi, de fapt, greu.

Poate e bine să vă amintiți și urâtul celor mai grele momente din viața noastră. Să nu credeți vreodată că mamele doar miros a curat și zâmbesc ca-n filme. Să nu aveți vreo clipă impresia că părinții sunt perfecți.

Fiindcă viața și oamenii sunt cu de toate.

Să nu credeți că soții nu se ceartă, că părinții nu își fac griji. Că găsesc soluții mereu. Că nu se satură și ei, că nu au limite și că se mulțumesc cu resturile de la celălalt.

Nu vreau niciodată să vă amintiți că ați avut o copilărie perfectă sau că noi am fost părinți perfecți. Fiindcă asta ar pune o presiune imensă pe voi și ar fi nedrept. Plus că ar fi o minciună.

Nici nu aș vrea să vă amintiți că am avut vreodată pretenția ca voi să fiți perfecți. Ci să vă simțiți iubiți.

Chiar dacă nu vă spălați într-o seară pe dinți.

Sau vă puneți ciorba în poală.

Și nu ascultați când spun de o sută de ori să vă opriți că vă răniți.

Aș vrea să vă amintiți că e normal să îți fie greu uneori. Să îți pierzi răbdarea sau să nu reușești. Că e în regulă să mai trântești câte o ușă la dulap și să spui exact ce simți în acel moment. Că să porți o mască nu e un act de curaj, ci să stai dezbrăcat e, purtând doar ceea ce simți și ce crezi. Că singura șansa de a fi fericit e să te împrietenești cu domnul Adevăr, fără să-ți bagi singur mizerii sub preș.

Că e ok să ratezi. Că e ok orice simți. Și că, de fiecare dată, îți revii de jos.

De unde știi? Pentru că ți-ai văzut părinții cei imperfecți ridicându-se cu o dată în plus față de câte ori au căzut. Și că orice s-ar fi întâmplat, mai presus de orice, Familia și Iubirea au rămas.