copiii nevoie de ei miruna ioani”Mami, te potobesc” a fost prima lui declarație de dragoste. Între timp a învățat să spună teiubesc.

Cuvintele lor stâlcite pe care vrem să le învățăm pe de rost.

Piciorușele lor reci când le scoți din ghete să le încălzești la subsuori.

Cântecele despre rățuște, gâște, vulpi și poduri de piatră.

Copiii mici sunt un spectacol și sunt o salvare.

Primul lucru pe care l-am citit astăzi a fost ”incendiu”, apoi ceva cu ”nuclear”. Au stins deja focul, relax, mi-a zis soțul imediat.

Apoi i-am simțit mânuțele pe burtă. Mă căutau. Și m-am simțit vinovată că nu a fost el primul lucru pe care-l să-l văd. De ce m-oi fi uitat în telefon?

I-am zărit cârlionții în contralumină și păreau ca o aură bună. Puiul meu celălalt care deja se îmbracă singur fără să mai aibă nevoie de ajutor.

Astăzi n-am fost bună de nimic. Am mâncat două baghete flaut, sunt absolut delicioase, habar n-am ce conțin, dar puteți încerca. Au multă coajă crocantă, trăiască coaja crocantă. De cacofonii, mă doare undeva.

Mi-e dor de tata. Și de Geli. Mi-e dor și de mama, chiar dacă n-am mai văzut-o de câteva zile. Mă enervează ce se întâmplă în lume, mă enervează de nu mai pot și nu știu unde să fug sau cum să dorm sau ce să fac să uit mai bine.

Și-atunci mă trage cineva mic de bluză și se cațără pe mine ca-n pom.

Cuvinte stâlcite, piciorușe pe piele, cântece cu rățuște.

Copiii noștri trăiesc chiar acum într-o lume curată și bună. Ei sunt salvarea noastră și poarta către ea, prieteni. Ce norocoși că-i avem!