Am vrut să știu ce crede despre război un om care nu vorbește din cărți, ci din experiență. Așa că am sunat-o pe bunica.
Ce părere ai de nebunul ăsta de Putin? am întrebat.
Nu știa că a invadat Ucraina. Mi-a zis că nu se mai uită la jurnalele de știri, fiindcă n-are cu cine dezbate și se enervează fenomenal. Că i se face frică și n-are sens. Parcă sunt aceleași lucruri rele care li se întâmplă mereu altor oameni.
-Dar războiul, Miruna, războiul nu e bun niciodată. Războiul înseamnă că nu avem lumină și nici apă caldă. Războiul înseamnă să facem frig și să ne culcăm copiii flămânzi. Să ne oblige să cazăm refugiați. Războiul înseamnă să ne ia băieții pe front și să nu avem ce face când îi vedem plecând. Știi, când eram noi în război, tot așteptam americanii. Să vină să ne salveze americanii. Ei, uită-i că-s aici. Și ce-am rezolvat. Tu crezi că mai poate porni un război clasic în lumea asta modernă cu internet și telefoane?
E o femeie deșteaptă, chiar dacă n-are multă școală. Bunica asta a mea s-a născut într-o familie foarte antreprenorială. Deși pe vremea aia nu îi zicea așa.
Dacă n-ar fi venit rușii, străbunicul meu, adică tatăl ei, și-ar fi deschis bancă. În fncking 1940! Om cu 4 clase, dar cu o viziune și o minte brici. Avea afaceri cu oi, cu pământuri, avea prăvălie și spații date în chirie. Nu semna contracte, ci își dădea cuvântul. Nu făcea bișniță, ci pionierat în comerț.
Au trăit după el generații întregi. Păcat că au moștenit doar ce i-a mai rămas din averi, nu și mintea care i se învârtea în cap.
Pe pereții din holul casei, bunica păstrează și acum fotografii din perioada de dinainte de invazia rusă, când tatăl ei a ars în curte munți întregi de blănuri și piei. Ca să nu le ia nenorociții. A împărțit tot ce avea și ce nu a putut împărți a ars. Munca unei vieți. Nu-i nimic, că oricum l-au prins și l-au întemnițat.
Când știa că nu mai e cale de întoarcere, nu știu dacă în închisoare sau chiar înainte să-l ducă legat, i-a zis bunicii mele ultimul loc secret din grădina casei, unde mai avea îngropată o pungă cu aur și arginți. Ca-n filme. Să se ducă să-i scoată ea și să-i predea.
I-o fi făcut cu ochiul când zicea, dar bunica nu a avut curaj să păstreze aurul pe care l-a găsit și l-a predat până la ultimul bănuț.
N-am înțeles-o până azi.
Când am văzut uncrainienii aceia în piață rugându-se, fiindcă e singurul lucru care rămâne de făcut.
O înțeleg pe bunica acum și sper să nu o înțeleg niciodată mai bine de atât.
-Nici nu mai contează ce cred eu. Când cei care conduc lumea o pot distruge dintr-o apăsare de buton, tot ce putem noi face e să ne strângem copiii în brațe și să ne rugăm.
Silvia R.
Nu imi pica deloc bine articolul tau. Imi da o stare de vinovatie teribila. Tu spui sa ne imbratisam copiii, iar eu tip la ei sa se culce, ca nu mai am rabdare sa stau in fiecare seara, de aproape 5 ani, cate 2-3 ore sa adoarma.
Cat despre razboi, e inca o chestie de rahat care se intampla in lumea asta.
Scuze daca deranjeaza comentariul meu… nu asta imi e intentia.
Doar ma plangeam si eu…
Miruna
Stai linistita, eu citesc in ce ai scris ca esti mai conectata la familie decat la tv si cred ca e mai bine asa. 🤗
Si mai citesc ca e greu cu doi copii, dar asta stiu si de la mine.
Sunt de o saptamana singura cu amandoi, noroc ca e deschisa gradinita, dar H lucreaza din zori si pana in noapte. Nu l-am vazut in nicio dimineata inainte sa plece. Sa ne imbracam toti trei ca sa il ducem oe tudor la timp la gradinita e o mega provocare, iar eu nu am mai facut dus de duminica.
Sunt nespalata pe par de dinainte de munte.
Am doua nopti albe din cauza unor dureri care ma chinuie.
Plus ca am avut si de scris in tjmpul asta, fiindca saptamana trecuta am fost in vacanta. Deci iată ce fac după ce au adormit copiii,e o rețetă sigură spre dezastru, doar pur și simplu nu am soluție. Nu am ce face.
Mama e full la cabinet, altcineva nu are cine sa ne ajute. Nu comentez mai multe. Ma plang si eu, cand am la cine 🙂
Sper ca intr-o zi sa fie mai bine.
Ca de la soldat la soldat, te salut cu mana la frunte!
Silvia R.
Offf! Imi pare rau! As veni sa te ajut eu, dar tocmai m-am covidat 😞
Dar sa stii ca mie imi face bine sa ma mai plang, mai ales cand stiu ca sunt inteleasa si nu judecata! 🤗
Or veni si zile mai bune! Si acasa, si peste hotare! Dumnezeu sa ne ajute!
Miruna
Ooof, Silvia! Multa sanatate!
Katya
Nu uita : toate sunt trecătoare ! Ești cea mai buna mama și soție in familia ta și rezisti ! Chiar dacă e greu și simți ca nu mai poți… Dumnezeu nu ne da nimic mai greu decât ce putem duce (fie ea și oboseala, sau poate probleme sau durere ..) .
Zâmbește ! Toate sunt doar momente trecătoare 😇
Alina
Buna!
Imi place sa citesc despre razboi si cand am avut timp am citit carti cu si despre razboi: razboiul vazut prin ochii soldatilor (nici ei nu-s bucuroai ca sunt bagati in lupta chiar daca tara lor e cea care a pornit razboiul) razboul vazut prin ochii celor care adunau mortii dupa raidurile aeriene (de regula tot soldati), am citit o carte DOAR cu citate din felul inncare au vazut si trait copiii razboiul dar nimic nu m-a rascolit ca dimineata, cand, afara fiind cu cainele am vazut avioanele de lupta.
Sunetul ramas in urma lor e diferit si i-au starnit curiozitatea. Probabil avionul ucraienian deja aterizase iar ei se intorceau la baza, era in jur de ora 7. 05-7.10… inca nu stiam ca a inceput razboiul dar, toata energia din jur, si toate stirile tensionate cumva au facut ca la vederea lor sa ma cuprinda frica iar ma primul gand a fost la fiica-mea care ramasese sa se imbrace in casa singura pana ma intorceam eu sa puteam pleca la scoala si m-a rascolit.
In caz de razboi doar Dumnezeu ne mai poate apara….
Miruna
Pfuuu, ai descris excelent, am fost si eu cu tine acolo
Roxana
Miruna, articolul tău ma face sa ma gândesc la bunica mea paterna. Surorile mari ale tatălui meu își amintesc cum stăteau ghemuite în podul casei, împreună cu bunica și unul dintre frații bebeluși. Dăduseră foc în curte și făcuseră sa para ca nimeni nu mai locuiește acolo.
Sa ne ferească Dumnezeu! Sa speram ca se va termina în curând. Și asa am suferit in ultima perioada.
Miruna
povestea bunicii tale mă face să mă gândesc câte povești se nasc chiar în aceste clipe. Pandemia pare pistol cu apă.
Luiza
Mi-e frica, Miruna, pentru ca nebunii de la putere fac ce vor si incalca orice. Am auzit la unii la alti ca fug in alta tara daca se ingroasa gluma la noi. Dar unde, suntem parte NATO, va fi razboi mondial, nu doar aici la noi la usa cortului.
Suntem mici mici sub puterea egoista a unora. Credeam ca Jim Kim cel din Coreea de Nord e nebun…e mic copil pe langa individul acesta de la butoane.
Miruna
Da, exact. Și mie îmi e frică, dar comentariul tău mă pune într-o perspectivă mai liniștitoare. Eu știu oameni care vor să plece în Elveția.