Iar n-am dormit, asa ca am prins live atacul rus de ieri. Intai a fost inchis spatiul aerian ucrainean, apoi au anuntat ca s-a dat start. Am visat numai organe cu sange si creiere in galeti.
Azi e o saptamana de cand ne-am intors de la munte si am senzatia ca vacanta a fost a altcuiva. Atatea s-au intamplat intre timp. Nu va bag in detalii, ca sunt penibile in context de razboi, dar azi-dimineata fiul nostru l-a gasit pe tatal lui dormind pe covor. Tipul asta care functioneaza exceptional cu foarte putin somn a capitulat.
E o batalie cu oboseala in fiecare familie, saptamana asta a fost mai putin usoara decat de obicei pentru noi.
Cand nu mai poti, cere ajutor, ati zice acum.
Am cerut.
Am primit asigurari ca ajutorul va veni, dar nu se stie cand. Doar că noi aveam nevoie ACUM. Nu e nicio problema, nimeni nu are nicio obligatie să sară când noi strigăm. Stiam asta deja, oare cum am putut uita.
Ma pregatesc sa-l iau pe Tudor de la gradi. Il voi invita la o prajitura doar noi doi, asa cum isi doreste de cand ne-am intors si n-am apucat. Tocmai m-am trezit dintr-un somn vindecator, in care am visat ca port o fusta cu tutu, care fosnea pe mine ca pe o vedeta pop. Eram la o petrecere cu prieteni dragi si puneam la cale un plan important.
Ce s-a schimbat de m-am relaxat?
Dupa pranz, am primit un mesaj.
Sunt pe Valea Oltului.
Cine credeți că era?
Mama mea.
A venit fara s-o cheme cineva.
S-a jucat in liniste cu cineva mic, pana eu am visat. Tutu-uri roz și prieteni vechi.
Domnul sot n-a dormit ca inca e la spital, dar m-a intrebat pe mesaje daca e vis sau adevarat.
Razboiul ne afecteaza in mod subconstient pe toti. Imaginile cu femei si copii despartiti de barbati sunt ceva de speriat. Ne uitam la ei si ne intrebam daca maine am putea fi noi. Pune asta peste oboseala unui parinte in secolul modern, cu epuizarea muncii de acasa si solicitarea de catre copii, e un fel de dezastru natural.
Sunt atat de recunoscatoare pentru mama mea!
Daca aveti copii si nepoti si cititi acest mesaj, sa stiti ca nu vi se pare, e si despre voi. De cele mai multe ori nu stiti toata povestea, nici nu aveti cum daca nu sunteti cu ei. Ajutati-i, nu mai stati cu fundul pe canapea.
Fiti ca mama mea.
Si daca v-au năpădit scuzele ca “dar eu nu am carnet” sau “am tensiune si ma misc greu”, dacă v-a trecut prin cap ”nu sunt femeie, ci bărbat” ori ”au zis că se descurcă ei”, cu tot respectul, va amintesc: nu aveti nicio obligatie, dar atunci cand chiar vrei sa ajuti, îți miști fundul de pe canapea. Cauti solutii.
Cand vrei sa stai la televizor, gasesti scuze să nu pleci.
Nu ai carnet, te urci în autobuz. Ai tensiune, ți-o tratezi. Nu ești femeie, ci bărbat, dar scoate-ți mâinile din buzunar. Nu poți alerga prin parc, faci o ciorbă sau ceva.
Daca aveti copii si nepoti, iar ei sunt milionari în euro, care locuiesc la Monaco și au menajere, bone, bucătari, nu mai citiți. Dar dacă ei merg zilnic la un serviciu, chiar dacă numai pe zoom, dacă v-au povestit că nopțile nu-s nopți și zilele sunt mai mult gri decât roz, nu mai stați. Puneți mâna sa-i ajutati. Nu au nevoie sa le faceti curat si nici mancare pe următorul an. Au nevoie sa le dati cel mai de lux cadou al vremurilor noastre, adică timp.
Mama unei prietene face naveta cu trenul: în fiecare duminică seara vine la ea și pleacă vineri după serviciul fiicei ei. Pe pandemie, cu tensiune și diabet, dar și cu un spirit extraordinar de femeie pe care nu o poate opri nimic să îi ajute pe copiii ei.
Tatăl unei prietene s-a mutat la ei când ea s-a întors la serviciu și n-avea cu cine o lăsa pe fetița lor. Și-a încuiat gospodăria de la țară și a venit într-un oraș mic ca Bucureștiul. S-a descurcat brici. Îl admiram și apreciam cu voce tare de câte ori îl vedeam în parc. Cum îi prindea părul cu agrafe și îi băga maioul în pantaloni.
La grădinița fiului meu e un bunic care ia băieții în fiecare zi. Sunt trei frați. Nici nu știu dacă e în pensie încă, uneori îl văd grăbit. Nu știu dacă e bunic matern sau patern, dar când l-am lăudat mi-a zis: Ce să fac, doamnă, credeți că pot merge acasă și sta?
Bună întrebare, îți dă de gândit.
Bunica mea de 92 de ani, azi-mâine 93, mi-a zis zilele trecute așa: că nu se suportă când ea stă la Sibiu și eu nu știu pe ce pune mâna în București. Asta îmi zice de obicei, dar de data asta a adăugat: ”Nu ți-aș mai fi acum de folos, nu prea mai pot, dar cred că măcar să stau dimineața cu Victor până-l duci pe Tudor la grădiniță aș reuși. Mă gândesc că e complicat să ieși din casă cu doi copii mici în contratimp.”
S-a gândit, măi. Bunica mea de 92 de ani, mamă de băiat. S-a gândit!
Mama mea are trei cabinete și coordonează patru echipe medicale în paralel. Îi sună telefonul non-stop, sunt oameni care depind de sfaturile și deciziile ei. Dar își face timp să ne salveze mereu.
Nimeni dintre bunicii de mai sus nu sunt obligați. Nimeni nu îi amenință, nimeni nu le ține pistolul la cap. Fac asta pentru copiii și nepoții lor și pentru felul în care sunt ei.
Am prietene care au divorțat, altele care au chemat ambulanța și s-au îmbolnăvit, știu inclusiv bărbați care și-au dat demisia fiindcă nu mai puteau. Ar fi putut face diferit cu puțin ajutor? Habar n-am. Dar ar fi meritat aflat? Sigur că DA!
Cand mama a venit, m-am gandit ce sa fac pana ma duc dupa Tudor. Sa dorm sau sa ma spal pe cap? Am ales să dorm, evident, și m-am trezit aproape când grădinița se închidea. Am zis, pfua, să vezi că nu voi putea dormi toată noaptea!
Între timp e seară și m-am răzgândit. Întrevăd niște probleme, dar nimic legat de mine și de somn. A ajuns și soțul între timp, are ochii roșii de cât s-a concentrat. Mi-a zis să mergem undeva doar noi, chiar dacă dăm numai o tură cu mașina prin oraș.
P.s. Când l-am luat pe Tudor de la grădi, i-am zis:
-Nu observi nimic schimbat la mine, o surpriză ceva? și m-am învârtit.
-Unde-i Victor, a plecat?
Daca aveti copii si nepoti si cititi acest mesaj, sa stiti ca nu vi se pare, e si despre voi. De cele mai multe ori nu stiti toata povestea, nici nu aveti cum daca nu sunteti acolo să vedeți. Ajutati-i, le prinde bine orice firimituri aveți de dat.
Violeta
Eu ma pregatesc deja, nu imi va fi usor, dar sunt gata 🙂…in toamna o sa fiu bunica🥰
Miruna
OO, ce veste bună! Felicitări!
Visniuc Nadia Nicoleta
Bună, și eu sunt mamă la 5 copii. 3 băieți și 2 fete, soacra cu 3 nurori. Am 4 nepoței, 3 fetițe și un băiețel. 2 nepoței, fata și băiat de la fata cea mare :1 nepoată de la băiatul cel mare :și 1 fata de la fata cea mică. Când a avut nevoie de mine, fata cea mare pentru baia nepoțelului, era abia adus din maternitate, mergeam la serviciu, tocmai în Titan, și veneam seara la ea, tocmai în Bragadiru. Eu, locuiesc în București, Crangasi. Nu îmi era greu, chiar dacă sunt supraponderala, cardiacă și cu un BPOC, faza 2 Băiatul cel mare, i-a crescut fetița socrii, stau la un loc cu toții, și spre rușinea mea, nu am mers niciodată sa o iau de la grădiniță, școală. Nu am fost activă în viața ei, până în prezent. Iar, fata cea mică are o fetiță de 1 lună și jumătate, suntem efectiv 2 străine. Am fost jignita de ea, acum circa 4 ani, și de atunci relațiile mamă – fiică nu mai există între noi. Mi-a fost greu, cu 5 copii, dar, alături de soțul meu, nu a fost nimeni lângă noi. Munceam în schimburi cu soțul, să îi putem creste, anii au trecut, ei, au uitat. As fi vrut să fiu mai activă lângă ei, dar, efectiv nu pot din cauza bolilor care înaintează rapid. Îmi plesnește inima de bucurie, când nepoata din partea băiatului, îmi zice bunica, și se lipește de mine, mă topesc de bucurie, cu totul că, nu am nici un drept, nu am crescut o eu. Nepoții de la fata, sunt reci și egoiști, chiar dacă, printre picături am fost lângă ei. Adunat, scăzut, împărțit, nu am fost bunica ideală pentru nici un nepoțel, și, deci, nu am drept la riposta. Dar, să crești 5 copii, cu vârste foarte apropiate, să ai servici, toate au dus la o lehamite perpetua din partea mea. Admir, bunicile care sunt alături de nepoții lor și atât.
Miruna
Nici nu imi pot imagina cum e cu 5 copii si fara scutece de unica folosinta. Cu tot respectul si admiratia, sunteti grozava pentru onestitate si pentru cat ati facut deja! Va mai astept pe aici.
Mamamia
Draga Miruna
Eu am boala efectiv pe soacra si cumnata mea.
Nici Una nu a venit in strainatate fiind sa isi vada unicul nepot.
Cumnata, singura pe care o am de altfel, nic macar un mesaj de felicitari nu a trimis dupa nastere.
Suntem in Franta acum, la 1.30 h distanta cu avionul si nu au putut sa vina: motiv: bunica este bolnava.
Toate 3 stau in aceasi casa
Soacra pensionara, bunica 92 de ani cu in suflet minunat si o cumnata care face home office.
Am rugat sa ne trimita odata un pachet. A fost mare tam Tam: motiv: nici nu sti ce greu ne.a.fost sa facem acest pachet.
Sotul.meu creapa de rusine in fata mea si eu desi am retineri uneori nu ma pot abtine sa ii spun ce gandesc.
Parinti mei nu sunt ei cei Mai wow. Dar cand am avut nevoie de ei si le.am spus ca cineva trebuie sa stea.cu copilul 24 h pt ca etc.
Au venit 1600 km pe ninsoare noaptea pt noi.
In rest suntem doar eu cu sotul si credema sunt ambii epuizati.
El lucreaza full time si eu non stop casa copil mancare etc.
Te pup
Miruna
Mamamia, te cred. Știu că e foarte greu să ceri ajutor și să nu primești. îmi pare rău că treci prin asta și cred când spui că sunteți amândoi epuizați. Mă miram să fie altfel. Când ai copii și nu te ai decât pe tine, e greu.
O mamă
Dar ce zici când una din bunici sta în același oraș și ii vede doar de zilele lor de naștere și pe fb si e in pensie de 1 an? Inainte având oricum weekenduri libere. Am tot 2 baieti ca tine. Doamne cand am citit faza cu “nu am permis” fix la ea m-am gândit. E greu sa iei autobuzul sau taxi fiind în același oraș. Sau sa ma duc dupa ea cu masina… Am auzit și ca noi stam la et 4 si e greu sa urce 4 etaje, apoi ca o sa vina cu bicicleta cand se mai încălzește afara (au trecut 5 primăveri de atunci). Acum stam la casa cativa km mai departe deci motivele sa nu vina s-au multiplicat. ( Cam 15 km distanta si exista autobuze de 3 ori pe ora zilnic). Nu pot sa înțeleg serios. Nu e obligata dar totuși… Dar cum ziceai in articol, ea crede ca noi “ne descurcam “. Ne descurcam de nevoie si de abia ne menținem la suprafață. As mai avea multe de scris dar incep sa ma plâng iar.
Miruna
Aud toate frustrarile si cata nevoie aveti de ajutor. E foarte greu sa vezi ca esti ultima prioritate in viata parintelui tau, aproape o obligatie.
O mamă
Era vorba de soacra mea. Soțul meu e obișnuit cu asta pt ca asa a fost si ca mama. Mama mea e la 400 km si vine mai des ca ea (o data la 2-3 luni)
O oarecare!
Postare lungă, scuzee!! Foarte bine punctat subiectul bunici vizavi nepoți! Felicitări! Vă scriu din statutul de bunică de nepoțica cu normă-ntreaga, mama de băiat pe care l-am crescut singura de când l-am născut. Nu am avut mama sau bunici care sa ma ajute, a fost cumplit, ma împărțeam între a duce copilul la școală, a-l lua, a ma duce la servici, ca face teme, a ma juca, a face cumpărături cu el dupa mine, a plăti facturi… Totul doar singură! Nu ma întrebați cum am reușit, cum am rezistat…doar dorința de a avea un copil bun și bine crescut! Și am un băiat, bărbat în toată regula, trecut de 30 de ani, cu familie la rândul lui. Prin ceea ce am trecut eu, am zis că fiul meu și nora mea nu trebuie sa treacă! Nora mea a stat 1 an și 10 luni acasă dar singura ei ocupație a fost copilul. Am stat cu ele cât mi-au permis concediile apoi mergeam la serviciu, veneam, în drum către casă făceam cumpărăturile, ieșeam cu micuță la aer, apoi curățenie, mâncare, călcat, spalat, igienizat veselă micuței, culcat la 12-1 noapte, trezit la 5. Iar fiul meu, 2 joburi de la 7 la 11 noaptea. Am văzut-o pe nora mea ca cel mai de preț om pentru fiul meu și am prețuit-o și eu. De 5 ani, nepoțica mea este fiica mea. Eu dorm cu ea, eu o îmbrac de grădinița, eu o iau, eu le fac sa manance la toti, eu le pun sa mănânce, spal pentru toți, calc pentru toți, fac curatenie după toți, adun după toți, ma joc cu cea mică, o duc la activități după amiaza… Absolut totul!! Și, da, lucrez încă! Noroc cu pandemia, de 2 ani în tele muncă. Cum? Ma trezesc a ora 3 și ma culc la 10, după ce adoarme și cea mică. Ajut puțin, ce ziceți? Fiul meu încearcă, în limita timpului, sa facă cumpărăturile, asta dacă nu le fac eu când fug sa o iau pe cea mica de la gradi, în pauza mea de masă! Și, da, lucrez, am și tensiune, cardiopatie, un AIT, hernii de disc cervicale. Nora mea pleacă dimineața și vine noaptea, sunt perioade în care nu-i vede copilul câteva zile pentru ca dimineața doarme, seară adoarme. Dacă mi-e greu?! Nu cu ceea ce fac mi-e greilu ci cu ignoranță norei mele care mi-a spus ca nu o interesează nimic din ceea ce fac! Asta îmi este cel mai greu de suportat! Pentru ca știe ca dacă nu as sta eu cu fata, ar sta tatăl ei.Mama ei, deși nu are servici, nu a fost implicata pe ideea ca cine a făcut copii sa și-i crească! De ce stau? Pentru ca nepoțica mea are nevoie de mine, la fel și fiul meu, chiar și nora mea dar orgoliul și răutatea nu o lasă să recunoască sau sa îmi spună un simplu mulțumesc. Tatăl ei este mai în vârstă, nu mai are asa multa răbdare, a stat ceva vreme cu fetita(adunate ccr 2 luni) și am văzut pe camera cum o brusca, tipa la ea, o amenință că pleacă și o lasă singura, pentru un copil de 3 ani la acea vreme era horror. Nu am spus nimănui nimic despre asta si asa am decis sa fac imposibilul să-i fiu alături. Părinții, dacă au puțin timp, pleacă la prieteni, în oraș… Mama sta pe telefon sau sta la servici pe motiv ca are de lucru iar tatăl, da, se joaca cel mai mult cu ea, când vine mai devreme acasă. Weekend-urile pleacă la părinții ei, iar eu ma relaxez gătind, curățenie generala în timp ce îmi sun prietenele (da, am 2!) și mai vorbim la telefon. Pe nora mea nu o interesează absolut nimic, nici măcar când copilul ei rămâne bolnav acasă, nu da un telefon sa vadă ce face, vrea doar cariera! Micuța suferă cumplit!!! Dacă încerc sa ii spun ceva despre copil nici nu ma asculta, iar despre vreo sugestie, nici vorba, face exact invers, chiar dacă este în detrimentul copilului. Deci, mămici și bunici, nu făceti asa! Părerea mea este ca orice ajutor nesolicitat, este nepotrivit. Însă, dacă sunteți solicitați, nu ezitați! Răbdare va doresc tuturor!
Elena
Multa iubire. Faceti totul pentru copil, pentru ca nepotica si fiul sunt cei mai de pret. Iar nora, probabil cum a fost si ea crescuta..Incercati sa nu mai puneti atata la inima si sa va ganditi cu compasiune la nora: poate a fost crescuta de parinti reci, poate nu e asa de pregatita pentru o viata cu copil, cu cariera si cu stat in casa cu altcineva. Este minunat ca sunteti atat de prezenta in viata micutei si ca o cresteti, asta o va ajuta sa aiba un model bun.Poate cumva o mai mare detasare de nora si timp special pentru dumneavoastra v-ar ajuta sa va fie mai usor. Este mult sacrificiu ca sa cresti un copil.
Coca Ioana
Se poate și mai rău. Adică, sa stea la 10 min de mers pe jos și sa nu “poata”. Sa nu i pese de nici o aniversare. Nu am putut niciodată sa înțeleg astfel de oameni.
Mădălina
Of, cat de greu poate fi. Te aud si te inteleg, am si eu una exact la fel. Nu e in pensie, lucreaza inca, dar timp de iubit si excursii are. De nepot, nu.
Cristina
Aceiași situație si locuiește la distanta de 5 minute ..lipseste voința!
Miha
sa stii ca nu esti singura. Suntem multe aici in situatia asta.
A mea sta la 2 strazi distanta si mereu isi gaseste scuze.. nu e la pensie si nici nu are un serviciu care sa o solicite non-stop.. iar atunci cand sta cu cea mica, ne impune termene si ore.. Ultima data, cand mi-a dat K.O. a fost cand a trebuit sa ma rog efectiv 3 zile de ea, sa stea cu copila cateva ore.. si intr-una din zile s-a nimerit ca sotului sa ii fie foarte rau.. mama mea,a prioritizat alte lucruri si persoane.. in loc sa ia fetita cateva ore la ea..
Am zile cand ma sufoc, de nervi,plans, frustrari si tot ce imi mai provoaca ea.. dar ce sa fac? Asa ca ne luptam noi ca sa nu mai apelam la ea.. Capul sus si vom razbii cumva <3 suntem mame si suntem puternice <3
Anda
Ce să zic…eu sunt o super norocoasă. Mami stă cu fetița mea cea mică în fiecare dimineață, până merge la serviciu, de la 11. După micuța stă cu bunica mea de 86 de ani cât e nevoie până mă întorc. Uneori, mai are și tati zi liberă și atunci mă relaxez cu adevărat…Nu știu ce m-aș face fără ei….
Miruna
Anda, tu ai aproape o jumatate de sat! Ce norocoasa e fetita ta sa se bucure de bunica si strabunica! Iar ele sunt minunate.
Mihaela
Imi pare rau ca va e greu! Nu gasiti pe cineva in Bucuresti care sa vina la nevoie? O studenta, o doamna la pensie, o vecina? Nu bona cu norma intreaga, dar ajutor in caz de urgenta.
Miruna
Avem bona cu norma intreaga, dar saptamana asta s-au adunat toate, ca a avut un deces in familie si s-a imbolnavit. Am avut si eu niste nopti nedormite din cauza unor dureri, iar sotul meu a plecat dimineata si s-a intors seara rupt de obosit.
Ba chiar bona s-a oferit sa vina azi bolnava fiind, ca si-a dat seama ca aproape nu mai pot. Dar nu avea rost sa o chem pana nu e refacuta complet. Macar luni sa fie una dintre noi apta, ma gandeam.
Deci nici macar nu am nevoie de ajutor zilnic, lunar, constant. Ne descurcam 🙂
Sunt insa dupa o saptamana mai grea, in care am aterizat direct din vacanta. Probabil si contrastul e de vina sau ceva, faptul ca nu am apucat nici sa ma spal decat ca pisica rapid. Nu e o gluma. E purul adevar.
Ania
Am o mama ca a ta! Eroina e putin spus! A crescut 2 copii ai ei,3 nepoti, si a ajutat cam toata scara de bloc la veghiatul pruncilor! Care nu avea cu cine i lasa, apela la ea! Fie si pt 2-3 ore! Sau cu saptamanile Ea nu zice nu!
E un om minunat!
De ar fi mai multi asa ca ea…..
PS: intre noi fie vorba, observ o mica tristete la postarea ta! Pare ca tabara cealalta nu misca in front( ca sa vorbim in termeni actuali)
Miruna
Esti figura, zau :)))
Ma bucur pt mama ta! De fapt, pt tine si nepoti. Ce fain e sa ai asa o bunica in viata ta!
elena
cat te inteleg, Miruna! cand era mama la serviciu, vai nu stiam cate aranjamente sa facem si cand avea liber, ori eram la ea(in alt oras) ori ei la noi. acum ca s-a pensionat, ne-am mutat impreuna cu totii, iar eu in fiecare seara ii multumesc Domnului si ma rog sa traiesc acest “vis” cat mai mult. Sunt ingerii mei, nu parintii mei.
Miruna
Jmi creste inima cand aud de astfel de bunici. Ce bine ca va intelegeti cu ei si sub acelasi acoperis!
Elena
Da, desi nu e totul roz, cand tragem linie, suntem pe plus. De aceea, alegem aceasta solutie in continuare:))
elena
Am simtit ca esti suparata pe treaba asta din articolul precedent. Nici nu stiu ce sa spun, decat ca imi pare rau, sincer ca nu primesti suficient si din partea celalata. Stiu ca n-ar trebui sa dau exemplul meu, imi amintesc cat de frustrant era prin copilarie sa nu primim ajutor la nevoie de la bunicii din partea mamei, insa acum copiii mei ii au doar pe bunicii din partea mea…In timp ce eu mai am o bunica , asa imperfecta cum a fost ea…
Elena
Mi s-a pus un nod in gat… nu avem ajutor de niciunde. Ai mei ca nu pot, sunt bolnavi, socrii ajuta cu sfaturi (nu, multumesc) si apoi se lauda ca au crescut 3 copii si 3 nepoti si ca ce greu le-a fost. Cand nu ma gandesc cat e de greu, cand avem rutina noastra si suntem sanatosi, e bine. Daca se strica o mica piesa din tot echilibrul… stii si tu ce se intampla.
Pana una alta, felicitari tie ca ai stiut sa cresti o mama 🙂
Silvia R.
Sa-i dea Dumnezeu sanatate mamei tale!
Stiu ce zici, sa simti ca efectiv nu mai poti chiar si atunci cand teoretic mai poti putin. Asa m-am simtit si eu in acesti ultimi 2 ani, chiar mai mult. Si gandeste-te ca ambele perechi de parinti stau la maxim 15 minute de mers pe jos. Mama sta la 5 minute. Dar cum am intrat in concediu prenatal, apoi de crestere copil, au “fugit” la tara, ca deh… trebuie sa reconstruiasca gospodaria batraneasca. Inteleg ca le e mai bine acolo, mai ales in contextul ultimilor ani. Dar si sa vin mereu cu argumente super precise, de ce am nevoie de ajutor fix in ziua x, si nu in ziua y… nu stiu, prefer sa zic pas, sa ma descurc altcumva.
Penultima data cand a venit mama sa stea cu cei mici, nici n-am intrat bine in casa si a inceput sa mi se planga cat de neastamparati au fost, ca n-au stat o clipa linistiti si ca au alergat prin casa. Ce pot sa zic. Am 2 baieti de 4 si 2 ani, super activi…
Deci, sa ii dea Dumnezeu mamei tale muuulta sanatate!
O mama
Mama ta e sfânta, mama mamei știe cel mai bine, adică bunica materna (din păcate eu nu o mai am); Soacra? Mama soțului? Nicioadata nu se va gândi la tine in termenii unei mame… cel puțin asta e experiența mea; Noua de la primul betahcg (ambii copii cu Fiv) ne-a spus in gluma, ca facem copii sa ni-i creștem; Mi-a fost rău de 3 ori in 2 luni, cu frisoane, singura (soțul) lucrează in delegație mai mult, cu un bebe mic (max 2 luni) și unul mai mare de 12 ani și când am cerut ajutor, o singura data din cele trei dați, a venit după 3 zile, când deja ma taraiam prin casa singura…. Dacă e in zona de confort, acasă la ei (locuim și in orașe diferite), e cat de cat ok cu cel mare… așa a fost mereu, așa a fost și când era băiețelul cel mare mic… niciodata nu m-a ajutat din propria inițiativa, o singura data a venit și la cel mare și s-a internat cu el, pt ca eu aveam umărul sărit și mai mult încurcăm in spital, cu multe explicații si rugăminti, de te lași de ajutor și doar pt ca alternativa era sa se interneze băiatul ei , un milion de scuze…, oameni cu o pregătire peste medie, cu mașina la scara… și o mare comoditate. Nu folosesc cuvinte mari sau dure, eu am crescut cu doua bunici din povesti, una de la țara, care nu știa prea multă carte dar când simțea ea ca nu e ceva in regula, venea pe jos, cu ocazie, cu tren… venea, m-a crescut de la 3 luni!!! Și nu exista altceva decât dragostea de noi, nepoatele ei, universul ei…. nu tehnologie, nu solitare (nu înțeleg cum poți sta ore întregi pe acest joc), era mereu mâncare gustoasa, dulciuri, plăcinte, curatenie exemplara, când puteau? Când aveau timp? Era și este sfânta bunica mea, am norocul sa o am încă in viața, are 92 de ani și încă muncește! Și cealaltă bunica, la fel de prezenta, cu educatie, cu dragoste, cu mâncare buna, cu pomeni speciale de fiecare Moș (de iarna, de vara, de toamna), mereu ne lua farfuriute și canite, cu tone de gogoși făcute… As fi vrut sa aibă si copiii mei parte de așa ceva, sa vina bunica la ei cu surprize (fiind si singura), sa ii sune, sa fie prezenți mai activ, dar nu, ei sunt foarte comozi… Păcat! Ei pierd, cele mai frumoase momente; ei pierd bucuria pura din ochii unui copil; Eu m-am consolat si am învățat sa ma descurc! Dar m-a durut un pic mesajul tău…
Anca
Ajutorul bunicilor este foarte important, dincolo de momentul de respiro acordat părinților, cine ar putea îngriji mai bine un copil, după mama sa, decât bunica. În plus câștigul pe care îl are copilul care are cel puțin un bunica constant în viata sa, nu se compara cu absolut nimic. Mama mea este parte din viata fetitei mele de când aceasta s-a născut. Ori de câte ori avem nevoie de ajutor cu cea mica fie ca e bolnava, fie nu vrea sa doarmă la grădi și trebuie luata mai devreme, mama e acolo. De la nașterea fetitei a primit multe oferte de a îngriji alți copii, însă a refuzat, mereu sub același pretext: “cum pot avea grija de alt copilaș știind ca nepoțica mea nu are cu cine sta?” asta deși pensia este mica și un venit în plus nu i-ar strica. Iar fetița noastră este absolut topita după “maia” nu trece zi fără sa nu o viziteze, și cel puțin doua nopți pe săptămână cere sa doarmă la ea. Ii sunt recunoscătoare mamei mele pentru tot ceea ce face pentru noi și ii mulțumesc Domnului ca mi-a dat-o drept mamă.
Iojo
Sigur!! De ce sa își traiscă bătrânețea ASA CUM VOR!? Chit ca asta înseamnă să se uite la televizor în liniște, să meargă la piață, sau să meargă se plimbe ÎN LINIȘTE ?
Nuuu neeene, nu, nu, nu, ei trebuie sa fie servitorii copiilor până intră în mormânt. Și și mormântul ăla, când o fi, dacă se poate să se afle cât mai aproape de locuința copilașilor, nu cumva sa le ia prea mult timp sa ii ducă la groapă. Că ei sunt obosiți sărmanii și oricum ăl bătrân e mort, ce mai contează.
Ce ziceai? Ca ai dureri? Pai tratează-te, că văd ca bătrânilor asa le recomanzi, să se trateze ca sa poată sa vină să grijească de plozi, ce atâtea scuze pe capul lor.
Tare mare noroc ai tu de oameni buni. Prosti de buni. Că se uita în gura unei sclifosite care a făcut copii care sa fie crescuți de alții. De bona, de bunică, de grădiniță, de școală…
Că deh, ei îi este greu măăi și nu mai poate, asta deși și de muncit, muncește doar soțul. Aaaaa, dar scrisul… Scrisul epuizează nene organismul.
Mai ales când suferi în permanență de o oboseală de prințesă închipuită ce așteaptă să fie salvată.
Mai și scrii de maică-ta că ține x cabinete și bla bla bla și tot te ajută… Si tu ce faci în comparație cu ea ??? Ai 2 copii, care merg la grădiniță, ai bonă, nu mergi la muncă…. Si atunci întrebarea e TU CE FACI?!?! A….tu faci nazuri și emiți pretenții de la toți cei din jurul tău. Ba ii mai încurajezi și pe alții sa facă la fel… Mno, pai poate alții se mai gândesc și la viețile celor din jur, NU DOAR LA EI ÎNȘIȘI.
Zău că nu înțeleg cum de nu iti e rușine sa mai și scrii asa ceva. De fapt înțeleg. Tu efectiv nu realizezi penibilul situației. Nici măcar când il pui pe “hârtie”
BTW știu ca nu aprobi comentariul și nici nu ma interesează sa o faci. E de ajuns ca o sa îl citești tu, chit că e clar că nu vei înțelege absolut nimic.
O mamă
Ai copii? Dacă da, mi-e greu sa cred ca poți sa gândești asa. Spune-ne si situația ta, cum te descurci tu, poate ne dai idei.
Articolul era despre bunicii care sunt în putere. Ti se pare normal sa stai sa vezi cum copilul tău suferă si tu sa nu faci nimic?? Eu am 2 baieti si stiu prin ce trec eu acum in ultimii 6 ani. Nu as putea sa imi las copiii sa treacă prin același lucru, eu sa stau “sa imi trăiesc viata” in timp ce ei se înneacă. Ca și cum copilul tău e bolnav și tu stai și iti vezi de treaba pentru ca “se descurca el”.
Indiferent ce nore voi avea, ii voi ajuta cum pot si ma voi implica activ în viata nepoților. Este evident ca nu ai trecut prin epuizarea de părinte si nu ai ajuns în punctul limita, altfel nu ai scrie asa ceva. Am si eu prietene cu cate un singur copil care se descurca ok si nu înțeleg de ce mie imi este greu și de ce am ajuns la depresie, anxietate, somatizari, nervi constant etc. Dacă ai o astfel de prietena in jurul tău, în loc sa o critici, mai bine îți oferi ajutorul. Iar dacă nu ai copii, te rog sa recitești ce ai scris în momentul în care vei avea.
Ahh si “scrisul” e un job, chiar mai solicitant decât altele pentru ca trebuie sa si gândești si crede-mă ca nu poți sa gândești cu 2 baieti mici in casa.
Sabina
Sigur te-ai întrebat de multe ori de ce nu te iubește nimeni, de ce tot ce o obții este prin efort mult, de ce alții reușesc și tu nu. Pentru ca ești asa cum ai scris în acest comentariu: meschină, îngustă la minte, lipsită de empatie, plina de prejudecăți.
Iojo
@Sabina nu meriți să îți scriu mai mult decât că: ai noroc, cu siguranță vei avea o viață mult mai lungă decât a mea…tu și multe de pe aici 😘
Nu folositoare cuiva, dar mai lungă…
Anca c
Oameni răi îmi provoacă milă, serios! Mi.e milă că în sufletul ăla atât de întunecat de răutate nu poate răzbate putina lumina și bunătate. . . Trist . . .
Cristian
Din intamplare am citit aceasta postare si comentariile. Nu sunt genul sa ma bag in polemici de genul,dar Iojo am catev de spus la adresa ta.
In primul rand , acea femeie a vrut doar sa expuna ceea ce traieste ea, dar sa vi tu care cu siguranta esti o batranica frustrata care toata viata doar ai petrecut si probabil si acum esti tot o (cucoana) , dar am o presimtire ca esti exact opusul unui om cu suglet, cerebral, iubitor , dar la cum te ai exprimat, de iubire nu cred ca ai avut parte toata viata, de aceea si frustrarea asta pe mame observ, pt ca ele au si se bucura unele de ajutorul parintilor. Cred ca tu ai trait degeaba pana la varsta asta si nu ai invatat nimic de la viata. Eu sunt tata si pt copilul meu pana in ziua cand voi murii si sa am putere il voi ajuta indiferent ca are 30 sau 50 de ani. Nu este o obligatie , este ceea ce ne au transmis bunici nostri, parinti cei care ne au iubit , dar ma repet , daca tu nu ai avut parte de asa ceva te ai gasit sa comentezi si tu. La piata, in farmacii, in supermarket uri, e plin de genul asta de oameni care nu au ce sa faca acasa si stau si se plimba toata ziua, dar problema e ca tot voi sunteti aia care comentati si dati sfaturi. Cum de va rabda Dumnezeu pe lumea asta, nu stiu. Sa iti fie rusine pt comentariul lasat.
Iar referitor la acea mama, dar si in general, cred ca pt fiecare nu este virba ca nu vine bunica sau bunicul, cu toti am vrea copilul sa sinta iubire din partea tuturor si cred ca involuntar avem impresia ca daca copilul este fericit si ei intineresc alaturi de ei, si sincer cred ca asa si este. Si da nu este o obligatie ca ei sa vina , dar pentru copil sau copii aceste lucruri conteaza enorm, pt ca altfel asa se pierd traditiile familiare , cam cum se intampla in estul Europei unde tata sau mama nu mai au treaba cu copii sau nepotii , de aceea ajung in multe tari drogati copiii aceia, din lipsa de moralitate , din lipsa de respect fata de notiunea de familie. Tot respectul doamna pentru postare si succes in continuare , dar in incheiere nu pot sa ii urez de sanatate doamnei Iojo, dar in felul meu 🙈🙈🙈
Alexandra
Eu pot spune ca sunt super norocoasa, desi stam in acelasi oras (Bucuresti), soacra mea vine si sta la noi de duminica pana vineri ca sa ne ajute cu copiii. Desi lucrez de acasa, sunt zile cand nu am timp sa ies din birou. Mama, ar veni si ea daca ar fi aproape, dar a plecat in alta tara pentru a o ajuta pe sora mea cu nepotul meu. In cazul nostru, parintii au facut toate eforturile posibile pentru a ne ajuta iar noi suntem cat se poate de recunoscatori si stim ca nu este usor nici pentru ei.
Iojo
1. “Ti se pare normal sa stai sa vezi cum copilul tău suferă si tu sa nu faci nimic?”
– Nu eu te-am pus sa faci copil/cu atât mai mult copii (!!) asa ca de ce ar trebui sa iti plang de milă și să îmi dedic și ultima parte a vieții crescând copii tăi? Eu te-am vrut și te-am avut pe tine. Iar la naștere nu am semnat un contract în care sa scrie ca voi fi îngrijitorul urmașilor, urmașilor…
2. “Am si eu prietene cu cate un singur copil care se descurca ok si nu înțeleg de ce mie imi este greu și de ce am ajuns la depresie, anxietate, somatizari, nervi constant”
Nu înțeleg pentru ca probabil li se pare total ilogic ca o persoana care se descurca ok/sau nu, cu un copil, să mai facă încă unul, iar mai apoi sa se plângă. Și revenim la pct 1: nu te-a pus absolut nimeni sa îl faci (nici pe primul, nici) pe al doilea, a fost alegerea ta, total asumata (nu????) mai ales ca știai după primul, ce presupune, deci de ce te-ai plânge? Singura situație în care ți-aș găsi scuze ar fi dacă am vorbi de gemeni.
3. “Dacă ai o astfel de prietena in jurul tău, în loc sa o critici, mai bine îți oferi ajutorul”
Vezi punctul 1. Nu am de ce să îmi ofer ajutorul decât în caz de urgenta majoră, tip consultație la doctor etc. Consider că prietena mea este un adult responsabil, care a făcut și al doilea copil în deplinătatea facultăților de la mansardă.
4.”Ahh si “scrisul” e un job, chiar mai solicitant decât altele pentru ca trebuie sa si gândești si crede-mă ca nu poți sa gândești cu 2 baieti mici in casa.”
Vezi pct 1. + dacă scrisul e prea greu, pardon, ganditul, asta deși copiii sunt de fapt la grădiniță și sau cu bona sau bunica precum este cazul autoarei, căreia de altfel m-am adresat, întotdeauna se poate găsi un job departe de casă.
Știi tu, unul care sa implice un orar fix, păr spălat și aranjat, eventual un minim de machiaj, haine curate și călcate, ieșit pe ușa la 7, un metrou, autobuz ori o mașină și stat în trafic, un șef, sarcini bine definite, o singura pauza de masa, nervi, nervi, nervi, șeful, sarcini în plus și iar metrou/autobuz/trafic/acasa. Aia cu siguranta va fi mult, dar mult mai ușor și cu adevărat relaxant decât statul acasă și scrisul.
PS. Vezi punctul 1
O mamă
Chiar nu știi despre ce vorbești… si e de înțeles. Nici un părinte nu știe la ce sa se aștepte când face un copil (de aici și rata mare a divorțurilor dupa copii). Este mai mult decât evident că nu ai copii. Si dupa atitudinea ta, iti va fi foarte foarte greu când vei avea din cauza acestor așteptări nerealiste pe care le ai acum (si care multe dintre noi, inclusiv eu, le aveam înainte sa avem copii). Cred că toți parintii sunt de acord ca este infinit mai ușor sa te aranjezi si sa mergi la job decât sa stai acasă cu copilul și ca te simți ca “intr-o vacanță ” la job – cu asta sunt de acord toate mamele din jurul meu.
Da, ieși pe usa la 7 dar ai grija numai de tine, nu trebuie sa faci toate cele de mai sus + sa le faci și pt alti oameni. Nici măcar nu exista comparație dar nu ai cum sa înțelegi asta acum.
Da, cu tot cu bona si grădinița, este extrem de greu cu 2 copii mici dupa ce ai stat ani de zile singura cu ei (ca si in cazul Mirunei) și nu ma refer doar fizic, ci mai ales psihic. Problema este mult mai ampla dar nu vreau sa mai imi pierd timpul sa scriu despre asta cuiva care are o astfel de atitudine.
Eu o apreciez foarte mult pe Miruna ca are curaj sa scrie public despre asta, despre provocările de a fi mamă. Probabil tie iti plac cele tip Dana Rogoz care pun doar poze frumoase și nu prezintă și greul. Din păcate cele ca ea crează așteptări nerealiste viitoarelor mame. Crezi că Miruna nu poate sa pună poze cu hastag “blessed” si chestii din astea? Poate evident, dar ea prefera sa prezinte realitatea.
Silvia R.
Sunteti de o rautate si lipsa de empatie cumplita. Nu stiu cine sunteti, dar nu mi-as dori in veci persoane ca dvs in jurul meu.
Cat despre asumare, da, fiecare parinte isi asuma cand face copilul. Si il iubeste si creste cum poate mai bine. Asta nu inseamna ca nu e greu. Iar daca ne e greu, nu inseamna ca trebuie sa ne punem pe fata un zambet fals, ca asa vrea societatea.
Putem sa ne spunem oful, iar din fericire, si Miruna si eu, spre exemplu, avem oameni in jurul nostru care sa ne fie alaturi si atunci cand ne e bine si atunci cand ne e rau.
Cat priveste jobul “la sef”, da, e mult mai simplu. Pt ca nu ai responsabilitate asa mare a zilei de maine. Scrisul este sursa ei de venit. Daca nu scrie, nu incaseaza. Daca la job de 8 ore n-ai chef sa faci azi o chestie, ca ddl e abia peste 1 saptamana, mergi la o tigara cu colegii…
Daca veti fi vreodata propriul sef, veti intelege cata disciplina implica, responsabilitate, stres samd.
Va doresc sa aveti parte in viata de prieteni mai buni decat pareti dvs a fi.
O mamă
Later edit:
O singura pauza de masa la job? Dar cand ești mama crezi că ai pauza de masa??? :)) Iti zic eu, nu ai pauza. Ești la job 24/24 si 7/7 fara “pauza de masa”. Si pe autobuz/metrou în drum spre casa ce faci? Stai pe telefon, nu? Sau cumva ai 1-2 copii în brate de care trebuie sa te ocupi și în același timp te gândești ce le faci la cina în seara aia?
Si la întrebarea de ce am făcut al doilea copil: am vazut ca mi-a ieșit tare bine primul si am zis hai să mai fac unul că sunt prea mulți oameni răi și prosti in lumea asta trebuie echilibrată balanta. Acum dupa comentariile astea, poate mai fac unul.
Iojo
A, nu ai pauze??? Hmmm surprinzătoare afirmație tinand cont că voi, mamele astea eroine, aveți timp de scris comentarii kilometrice pe bloguri și sunt sigură că nu doar aici ci și pe Facebook… cam la fel ca o persoană care e în metrou, nu?? A, stai, pe lângă asta, tu o faci din confortul canapelei, nepieptănată, nemachiată și probabil și alte ne-uri în care nu mă bag, că la voi de obicei bărbații devin accesorii după apariția copiilor 😊
Asta că e job 24/24 bla bla, e o minciună cât tine de mare și o știi prea bine, dar evident ca niciodată nici tu și nici o alta nu o veți recunoaște, pentru că e la mare modă să vă dați mai rănite ca ăi’ de luptă pe front.
Și BTW dacă într-adevăr o vedeți ca o slujbă de 24/24 e strict din cauza voastră! Că voi sunteți cele care le suflă în popou secundă de secundă și care nu le oferiți pic de independență, ca mai apoi tot voi sa vă smiorcăiți ca vaaai sunt lipiți de voi și of și vai!
Și nu, mie nu îmi place Rogoz wtf, de ce ai presupune așa ceva 🤣?!? Doar pentru ca tu și turma de mămiki aveți nevoie de niște oi pe care sa le luați drept exemplu/idol, nu înseamnă că toată lumea e asa. A și stai… Știi ce tip de poze pune Rogoz?? Asta înseamnă că stai pe Fb? Păi ai tu timp de asa ceva?
Ntz, ntz, ntz. Si da, fă-l și pe al treilea, ai dreptate, balanța trebuie echilibrată, ca sunt prea puțini oameni sclifositi, ipocriți și egoiști pe partea ailaltă. Dar numerele sunt în creștere și asta doar mulțumită celor ca tine.
Andreea
Eu am ales sa stau acasa. Fara activitati remunerate. Cu 2 fete, 4 si 7 ani. Cea mica o saptamana la gradi, 2 acasa racita. Sunt si lenesa, recunosc. Salariul sotului (lucreaza in invatamant) ne ajunge foarte bine. Nu pot sa ii cer ajutor mamei, are probleme de sanatate, si stiu cat de greu m-a crescut pe mine. Ea tot vrea sa ne ajute, macar sa ne mai trimita mancare…
Minerva
Eu n-am copii, deci vă puteți pregăti cu ”dacă n-ai copii, taci” – argumentul universal valabil, pe care-l repetați toate.
Nici mamă nu mai am. Dar am avut. Și dacă aș fi avut și copii și-aș fi fost în locul autoarei, aș fi murit de groază la fiecare drum la care se așterne mama, din Sibiu, pentru că mă jelesc eu și numaipoooot și vaidemineee.
La cum se circulă în România, fiecare drum cu mașina, mai ales pe distanțe mari, a devenit un risc major. Unul la care eu nu mi-aș expune cu bună-știință mama, nici de-aș crăpa de epuizare.
Dar ce știu eu.
(Și nu, argumentul pe care-l prevăd – ”dar ea vrea să vină!” nu e valabil. Se poate repeta-n oglindă, eventual, dar nu se aplică. Dacă nu ar fi vaietele și numaipot-urile, mama și-ar vedea mai liniștită de munca ei și nu s-ar expune riscului de-a circula frecvent cu mașina pe șoselele românești).
O mamă
Păi dupa cum vezi, doar persoane fără copii spun ca se plânge degeaba.
Dacă noi toate astea cu copii, folosim “argumentul universal valabil “, oare suntem proaste toate si ne plângem aiurea? Sau o fi ceva adevar in asta?
Nu îți stric surpriza, te las să descoperi singura in momentul în care vei avea copii.
Minerva
Eu n-am zis că sunteți ”proaste toate”, nici că ”vă plângeți aiurea”, după cum nici n-am speculat cât e sau nu de greu cu 2 copii. Dar victimizarea e la mare modă, după cum se poate vedea. Cine nu sare să vă mângâie pe cap e automat inamic. Mai maturizați-vă, frate, că na, aveți voi însevă copii…
Eu am zis un singur lucru: că nu mi-aș supune propria mamă la riscuri și aș prefera să mă târăsc de oboseală decât s-o știu pe ea expusă la riscuri pe drumurile României, unde sunt atâția bizoni care se cred regii șoselelor. Atâta am zis. Crezi că ai înțeles de data asta?
Cristiana
Dar nu puteti generaliza parerea Dvs. si a altor mame din aceasta comunitate la intreaga populatie de mame, este incorect si ilogic. Va garantez ca in multe alte tari nu se discuta macar aceasta tema, bunicii sunt persoane independente cu viata lor si nu li se cere ajutorul decat punctul.
Nu exista un singur fel de a fi mama, nici un singur fel de a fi bunic, dar ar trebui sa existe un singur fel de a relationa cu alte persoane, indiferent cine sunt acele persoane, cu respect fata de viata lor si prioritatile lor.
Elena
Sau poate mama ei simte ca in aceste vaiete chiar este o nevoie si de aceea sare sa o ajute:)). Dar e normala intrebarea, pana sa ai copii: Hai, frate, ce va plageti atata? De ce i-ati mai facut? Lool. Pana nu ai copii, n-ai cum sa simti cat de coplesitor este la multe niveluri: hormonal, oboseala, rutina, etc. Dar nici n-ai cum sa te incarci cu bucuria inimaginabila de a avea doua manute care te tin dupa gat:)).
Minerva
Păi evident că simte, de-aia și vine, exact asta am spus în primul comentariu, d’oh. Voi citiți tot comentariul la care răspundeți, sau asta e opțional și vă repeziți imediat să scrieți fără să citiți tot?
Exact de asta, pentru că o mamă simte, nu m-aș văicări la ea. M-aș văicări la prietenele cu copii, ca să mă descarc, dar nu la maică-mea, despre care știu că lasă orice ca să vină să ajute. Personal aș fi mult mai liniștită s-o știu în siguranță, nu pe șoselele noastre, unde în fiecare zi se întâmplă măcar o nenorocire.
Dar na, nu-i deloc obligatoriu să gândească toată lumea la fel. Mă mir că n-a apărut nimeni să mă acuze că încerc să fac autoarea să se simtă vinovată, dar nu-i timpul pierdut, potențial există.
(For the record, nu încerc asta, până la urmă nu-i maică-mea… Poate că autoarea nici măcar nu s-a gândit din perspectiva asta, nu știu – și dacă ăsta e cazul, poate se gândește de-acum încolo).
Elena
O, da, asa gandeam si eu inainte sa am copii, chiar nu ai cum sa intelegi si e perfect normal asa. N-avem de ce sa ducem un razboi cu ce cred femeile fara copii si cat de as sunt la teorie:)). E ok, din fericire exista si bunici care ajuta si eu am avut bunici care m-au crescut si acum parintii ma ajuta cu nepotii lor si se simt cei mai impliniti:)).
Rodica
Buna! Dar ce zici cand bunica isi ajuta doar 2 din copii cu nepotii si de al treilea o doare in paispe si cauta motive sa nu stea cu nepotul ei? Si chiar am mare nevoie de ajutor din partea ei dar na, nu am ce face. 🙁
Miruna
Imi pare rau, imi dau seama ca simti multa nedreptate si ca ai mare nevoie de ajutor. Iti dai seama ca nu am solutii…
Esmeralda
Ce am observat eu in jurul meu, sa nu va fie cu suparare: adeseori exista un conflict mocnit sau deschis intre bunica/bunicii cu pricina si parinti/nora/fiica/fiu, etc. Explica lipsa de tragere de inima pt a ajuta. Unde e buna intelegere intre bunici si parinti, nepotii nu prea sufera. Si aici e o intreaga discutie: cine ar tb sa lase de la ei, ce se (mai) poate face…Toti punem binele copiilor in fata, dar nimeni nu ataca problema/cauza.
Sper din tot sufletul sa am o relatie cat mai frumoasa cu copiii mei (si consortii lor) ca sa pot ajuta cat mai mult cand voi fi bunica.
Miruna
E f interesant ce spui. Bunicii mei au fost mult timp certati cu tata. Si era f multa tensiune, nu isi vorbeau. Cand mergeam sa ii vizitez, ii ceream lui voie. De fiecare data ma lasa, dar aveam acest protocol.
Intelegand toate astea, niciodata nu m-as opune unei relatii si mereu am facut eforturi ca totul sa fie bine. Am anulat planuri, cand bunicii si-au anuntat vizita, am schimbat programul copilului, tot ce tine de mine. Si asa voi face in continuare, fiindca am convingerea ca bunicii sunt o comoara in viata oricarui copil si ca nimeni n-are dreptul sa le interzica aceasta comoara. Insa am acceptat si ca de aceasta relatie nu ma ingrijesc eu, ci altcineva. Mingea nu-i la mine 🙁
ada
Acest subiect e delicat si uneori cred ca si dureros deoarece sunt mame care s-ar bucura sa primeasca un ajutor din cand in cand, dar ori nu au cui sa-l ceara, ori nu indraznesc sa-l ceara, ori stiu ca mai bine se descurca singure decat sa ceara un ajutor etc.
Sunt si parinti care abuzeaza de ajutorul bunicilor fara sa le pese.
Sunt si bunici complet nepasatori si egoisti sau care nu-si iubesc nepotii asa cum ar trebui s-o faca.
Eu am doar un copil si pana acum am facut tot posibilul sa ne descurcam fara ajutorul bunicilor.
Amandoi avem parinti buni care ne iubesc, dar stiu ca pentru noi ca familie n-ar fi bine ca ei sa ne stie bine toate obiceiurile, casa, viata pentru ca, intr-un fel sau altul, la un moment dat ar interveni intre noi (avand intentii bune, bineinteles). De aceea eu prefer sa ne fie putin mai greu, dar sa am liniste pe partea cealalta.
In plus, stiu ca toti parintii nostri au avut o viata grea, in care s-au zbatut mult, mama mea, de ex, a avut un serviciu foare solicitant, cu mult stres psihic, de aceea, are nevoie de putina odihna acum, la pensie.
Sa ne ajute daca vor, dupa cum pot sau dupa cum simt ei – e la latitudinea lor.
Balanta este fina si depinde de situatia familiala care e unica pentru fiecare din noi.
Mai bine … multumeste-i mamei de fiecare data (sunt sigura ca-i multumesti), dar poate mai putin in mod public.
Desigur, nu-ti pot spune ce sa scrii pe blogul tau, e doar o idee (pentru c-au mai fost cateva articole asemanatoare in trecut care la fel au starnit discutii).
Miruna
Aud ce zici, insa nu inteleg de ce sa nu ii multumesc in mod public. Sa ascund ce face pentru noi? Ba nu, sa stie si alti bunici care isi pot ajuta copiii ce mare bine e in mana lor. Sigur ca nu sunt obligati, dar macar sa stie cat poate fi de greu chiar si atunci cand te
Descurci.
A.V
Ok nici eu nu am ajutor ca ne despart ceva mii de km . Dar nici dacă as fi aproape nu cred ca as avea pretenția sa ne ajute . Pana la urma au dreptul și ei la o batrânețe liniștita . De la
o varsta nu mai zbarnaie și este greu sa alergi după un copil de câțiva ani și sa îți iei responsabilitatea ca îl predai întreg . Pe lângă asta mă mai macină treaba ce este de făcut atunci când ei nu mai pot ? Cad la pat , au nevoie de asistenta permanenta . Știm și noi cum funcționează sistemul sanitar din România și câți își permit sa plătească centre , azile private . Ce facem atunci ? Ne dam demisia sa ii îngrijim doar pentru ca ne simțim obligați ca ne-au ajutat? Am putea sa ne sacrificam și sa ne împărțim in a îngriji un părinte la nevoie și familia noastră ? Mama este bolnava , eu sunt departe . Sora și fratele meu rămași în țara se ocupa de ea . Ma simt neputincioasa . M-as simți și mai și dacă și-ar fi dedicat câțiva ani din viața sa ne ajute pe noi . Iar eu acum sa fiu departe și sa nu pot face nimic pentru ea . Am familie , copil și nu am cui sa ii las sa pot merge in țara . Si nici variantă sa o aduc la mine pentru ca nu m-as descurca .Eu prefer sa o știu liniștita la ea acasă . Nu sa ii dau eu stres in plus . Vrem nu vrem sa recunoaștem sa crești copilul altuia este stres și se cunoaște in timp. Și pentru cei care totuși vor sa ajute și nu sunt lăsați este tot vina noastră undeva acolo pentru ca nimic din ce fac nu fac bine . Cunosc și astfel de cazuri . Deci ?
Adina
Daca as fi avut mai mult ajutor poate nu plecam din tara…..ai mei stateau la 10 minute de mers pe jos si mama venea sa ajute cu gospodaria, dar nu cu stat cu baiatul “ce sa fac mamaie daca mie imi place mai mult sa spal vase decat sa stau cu tine?”…iar socrii, dupa ce am nascut mi-au spus ca s-au gandit dar ei nu isi asuma responsabilitatea sa ne creasca copilul….de parca m-as fi gandit vreodata la asta…Intr-un an si patru luni l-am lasat o singura data de Revelion pentru 6 ore cu mama si atat…in rest nici in saptamana cand am avut licenta si a trebuit sa fac proiectul nu a vrut mama sa stea cu el cateva ore dimineata, mi-a spus ca e batrana (60 ani) si bolnava – tensiune oscilanta. M-am trezit de la 5 doua saptamani si mi-am facut si proiectul……Iar acum dupa 10 ani spun…..bine ar fi mai fost sa fii in tara sa ne ajuti cu……ar fi fost poate …dar cred ca mai mult pentru ei…..
Georgiana
Ar trebui sa-ti fie rusine fata de mamele care chiar nu au niciun ajutor si nu se plang in halul in care o faci tu in 99% din postarile de pe blog, rusine fata de sotul tau care opereaza pe creiere si tu il critici mereu ca nu te ajuta. Totusi, ma intreb si eu ca cineva de mai sus(retoric, bineinteles) : ce faci toata ziua?
De aranjat nu te aranjezi (dupa cum tot tu spui), de facut curatenie in casa iar nu te omori (dupa cum tot tu te lauzi si le indemni si pe altele sa fie ingalate si imputite), nu te deplasezi la un job, nu ai deadline-uri. Cum de ai totusi timp sa scrii o postare kilometrica despre cum nu ai timp? Asta nu o inteleg neam…
A.V
Doar o precizare : sper sa nu greșesc dar are un job … din ce cunosc eu este medic .
Iojo
Un job pe hârtie nu îți ocupă timpul. Ca să se întâmple asta…trebuie să îl și practici 🤔
Miruna
Stii de ce imi e rusine? De comentariul asta lasat de o alta femeie pentru cineva care se plange ca ii e greu. Cine esti tu sa imi spui mie ce ar trebui sa simt? Altcuiva ar trebui sa ii fie rusine.
Andreea
Draga Miruna, ca sa o citez pe mama ( sa ii dea Dumnezeu sanatate si ani multi sa se bucure de copii si noi toti de ea): “Copiii ii ajuti cand au nevoie, nu cand vrei tu sau cand iti convine”. Asa ca ce sa zic, sa ne traiasca mamele si sa invatam si noi de la ele.
Miruna
Andreea, asa zice si mama mea. Sa invatam de la mamele
Noastre, ca avem de unde!
Miruna
Ca sa nu credeti ca sunt vreo abuzatoare de bunici, aduc niste clarificari strict care tin de mine, fiindca de alte parti nu imi permit sa vorbesc.
In 6 ani nu am lasat copiii la bunici niciodata. Prima noastra vacanta fara copii a fost acum o saptamana.
Ne crestem singuri copiii. Platim o bona si o gradinita.
Pana la 2,5 ani ai baietelului cel mare am fost doar eu la vioara. Cei care imi citesc de mai demult blogul stiu. In afara de mama care era departe, nu ma ajuta nimeni. Eu gateam, eu scoteam in parc, eu alaptam. In paralel scriam si blogul, adica dupa ce adormea copilul. Dormeam cel mult 5 ore pe noapte, si alea cu intreruperi. Nu a fost o problema, a fost o alegere.
Cred ca am asteptat atat inainte de a angaja pe cineva, ca sa o intalnim pe Eme, bona care e cu noi si acum. Care e o femeie extraordinare. As lua-o de nevasta daca nu ar fi maritata deja.
Niciodata nu am cerut niciunui bunic sa iasa la pensie, sa se mute cu mine, sa faca nimic. Am
Solicitat-o ocazional doar pe mama, care ne-a ajutat extraordinar. Dar 6 ani, noapte de noapte am fost acolo eu. Si cand am nascut, m-am intors in aceeasi zi la copilul cel mare al meu. Tot alegeri. As mai face inca o data la fel.
Am
Cerut ajutor din alta parte de fix doua ori: cand a avut mama o procedura la spital si m-am dus cu ea si cand a fost inmormantarea bunicii meie. In ambele dati, au ramas copiii cu bunica si soacra mea. Cateva ore in 6 ani, nici macar o jumatate de zi in total. Am spus asta, sa nu credeti ca m-am dus la mall ori la club.
Saptamana trecuta a fost ceva exceptional, ca au cazut multe pe noi. Eme a avut un deces in familie, dupa care s-a imbolnavit. A lipsit, nu s-a dus nici ea la
Mall.
Si eu am avut o problema medicala de care poate o sa povestesc intr-o zi, cu niste dureri care nu ma lasau sa dorm. As fi avut nevoie de repaos la pat, doar ca viata s-a intamplat. Cand ai copii, asta e.
Veneam si dupa o saptamana de vacanta, deci aveam
Multe chestii restante pt blog.
Zicea cineva de deadline-uri? Lol
Cam cum credeti ca se desfasoara munca pentru acest blog? Faptul ca imi place sa scriu nu inseamna ca nu imi ia timp. Ca nu e ca orice alt job. Ba e.
Am
Clienti, proiecte si deadine-uri. Raspund la cateva zeci de mail-uri pe
Zi. La zeci de comentarii. E ceva care ia timp.
Da, sotul meu opereaza oameni pe creier si are nevoie de tot spatiul si tjmpul, lipseste mult de acasa
Si de obicei ajunge seara cand eu spal copiii pe dinti. Saptamana asta a fost foarte incarcata si pentru el, fiindca saptamana trecuta a lipsit.
Sigur ca il critic, as vrea sa fie mai prezent, dar am acceptat ca job-ul asta e parte din el. Am acceptat asta din prima luna in care l-am cunoscut. Nu l-as schimba pentru nimic in lume, dar asta nu face viata mea sa fie mai usoara in vreun fel.
Daca as veni sa scriu “vai, ce ma bucur ca sotul meu e tot plecat, fiindca e floare la ureche singura cu doi copii”, m-ar crede cineva? Lol.
N-ar fi fost nicio problema saptamana asta fara bona, daca as fi putut sa dorm. Dar noptile albe si durerile m-au terminat.
O sa scriu un articol si despre ce fac eu toata ziua, la minut.
Desi pot descrie niste activitati, iar femeile fara copii tot nu vor intelege efectul
Cumulativ de a trai inte-o negociere constanta cu cineva mic, cand pentru orice pas trebuie sa convingi, sa impaci, sa alini.
Sigur, ar fi mult
Mai simplu sa- i lipesti o palma celui mic, dar unii vor s faca lucrurile intr-un anumit fel. Nu numai sa le faca.
Saptamana asta a fost una dintre cele
Mai grele din viata mea. Am cerut ajutor si am primit flit. Nu am cerut luna de pe cer, ci cateva ore de somn.
Eme mi-a scris joi ca vine asa
Bolnava cum e. Si-a dat seama ca imi e foarte greu. Am apreciat-o enorm, doar ca nici ea nu era inca ok. I-am zis sa mai stea acasa o zi, cu gandul ca luni macar una dintre noi sa fie ok.
Le invit pe toate doamnele care au zis sa-mi fie rusine si pe
Cele care au dat like sa stea o saptamana in papucii mei. Dar nu orice saptamana, ci cu dureri care te apuca fix cand sa adormi, cu deadline-uri si clienti nerabdatori, cu doi copii mici, care vor si au multe nevoi. Sa se descurce ele mai bine, ca am tot interesul sa invat.
Pana atunci, as vrea sa vad femei care nu-si mai scot mitraliera sa traga in piata publica in inima altor femei. Fiindca m-ati criticat pe mine, dsr voi ati aratat doar cat sunteti de fapt de suparate pe voi, incat nici nu va suportati.
Anca
Mai e un lucru in lumea asta.
Eu nu am copil dar asta nu ma impiedica sa am o saptamana/ luna proasta CA OM.
In genere am lucrat destul de mult, am facut si interventii de noapte ( si da ne bucuram ca avem curent/ internet 24/7 sunt niste oameni care muncesc pt asta). Ei bine luna februarie am avut zile in care am adormit la 19 30. Eu care lucram pana la 22, care ma trezeam la 3 am si a doua zi eram fresh. Si nu mi a picat bine ca s-a dus casa in dezordine , dar atat am putut. Incep sper sa mi revin incet incet. Am avut ajutor, cineva sa mi faca o supa, sa-mi zica o vorba buna de incurajare. Refuz sa ma simt vinovata si nici tu, nu ar trebui sa te simti.
Miruna
Anca, îți mulțumesc. Nu mă simt vinovată, pe cei care-mi comentează pe blog îi știu după ce au comentat anterior. De obicei, ăia plini de venin scuipă venin de câte ori cască gura undeva.
Adi
Doamne, Miruna. Mi-e și rusine cand văd comentarii atat de pline de venin. Oare sunt tot femei doamnele respective sau extratereștri? Lipsa totala de empatie si educație emoționala. Te imbratisez, am parte de terapie când intru la tine pe blog. Îți multumesc! Ești minunata!
Miruna
hugs to you!
Cristiana
Imi pare rau ca va este greu si imi pare bine ca ai o mama minunata care poate sa fie si medic in pandemie si sa fie si acolo pentru tine, nu e usor si e o dovada de iubire imensa. Sper ca e bine, sanatoasa si gaseste momente si pentru ea insasi, e o perioada foarte grea.
As vrea sa subliniez, din nou, ce am zis si la un articol similar. In primul rand, poate gresesc eu, dar nu vad exact unde este respectul de care vorbesti in titlu. Mi se pare ca tonul asta certaret si o generalizare tip “ai tensiune, trateaz-o” sau “sus fundul de pe canapea” etc. nu sunt dovezi de respect fata de bunici. Exista atatea situatii cate persoane, cred ca ar trebui sa tii cont de propriul indemn de la finalul articolului, anume – “De cele mai multe ori nu stiti toata povestea, nici nu aveti cum daca nu sunteti acolo să vedeți”. Exact asa. Unii au relatii dificile cu propriii copii, unii chiar sunt bolnavi, unii sunt coplesiti de cerintelee si pretentiile infinite, altii au relatii complicate cu celalalt partener si unii pur si simplu isi traiesc viata cum au chef. Multi ne grabim sa ne judecam parintii fara sa stim toata povestea.
Parerea mea e ca nu numai ca nu sunt obligati, dar nici nu trebuie santajati, judecati si mistocariti. Un om are dreptul la viata lui si daca e mamaie sau tataie. Si mitul asta al femeii (mai ales) care nu numai ca a muncit o viata intreaga, trebuie si la batranete sa fie la post ar trebui incet sa dispara.
E o problema comuna de mentalitate in Romania. Inteleg nevoile, inteleg traditia, inteleg de unde apare judecata etc., dar mi-ar placea sa se promoveze si o batranete frumoasa, care pentru multi chiar nu inseamna sa stea drepti pentru nepoti. Si e perfect asa.
In opinia mea, e nevoie de mult mai mult respect pentru viata si nevoile altora. Ale tuturor “altora”. Si de mult mai multa empatie. Este dificil, dar calea nu cred ca e generalizarea nedreapta, in nici un caz.
Miruna
Nu am avut nevoie de ajutor un an de zile, ci o zi, ca nu as fi plecat nici macar o noapte. Nu am cerut nimanui sa se mute la mine, sa imi spele vase ori sa imi faca curatenie.
Daca m-as fi internat in spital, ar fi zis lumea “vai, saraca”. Daca am dus-o pe picioare si mi-am permis sa ma plang de asta, e “vai, nenorocita”.
Eu nu as putea sa stau si sa ma uit la copilul meu cum se chinuie si sa nu intind o mana. Pur si simplu nu as putea… dar la ce comentarii am citit la postarea asta, inteleg f bine cat de diferiti suntem. Si e foarte bine asa. Iti dai seama cum ar fi o lume in care toti ne ajutam unii pe altii? Doamne fereste!
Cristiana
Tu ai scris un articol pentru bunici in general si tot revii la situatia ta personala, amestecand un pic discutiile, ceea ce cred ca e din cauza ca esti intr-un moment delicat, pentru ca altfel nu are sens deloc. Inteleg ca iti este foarte greu acum si nu doar acum, imi pare foarte rau! Nu sunt sub nici o forma de acord cu anumite comentarii, din pacate multi dintre noi nu avem nici bun-simt, nici educatie emotionala, de nici unele. Imi pare rau ca fiind intr-un moment dificil a trebuit sa citesti asemenea derapaje, era un gif cu block block block, next, inspira-te din el.
Nu inteleg de ce recurgi la persiflare si ironie in loc de argumente, insa. Asa ai reactionat si data trecuta cand a fost vorba despre acest subiect si imi pare rau ca nu esti deschisa la alte perspective, chiar radical diferite de a ta.
O lume in care ne ajutam toti unii pe altii poate ca nu e asa idilica, de fapt. Depinde fiecare ce resurse are si ce poate sa ofere, pana unde se chinuie sa dea, cat de necesar e ajutorul sau, discutia e lunga.
Din nou, recurgi la judecata altora care nu sunt ca tine, ii consideri inferiori, ii judeci, ii consideri gresiti cumva. Ma bucur ca tu stii sigur ce ai putea si nu ai putea sa faci peste 50 ani si esti o mama asa dedicata, bravo, sper sa ne mai citim si atunci si sa vedem cum stam! Asta nu inseamna ca trebuie sa ii judeci pe altii atat de radical, asta zic eu. Spre exemplu, ai putea sa te uiti la mama ta cum se chinuie fara sa intinzi o mana? E un dublu standard si in opinia mea, din nou, nu exista un raspuns corect si o parte a dreptatii si a erorii. Depinde doar de unde privesti.
Ai grija de tine, sper sa iti revii rapid, despre orice durere ar fi vorba! Sanatate!
Miruna
Cristiana, simt o furie cu care nu stiu ce sa fac,’pentru ca traiesc intr-un univers paralel in care mi se spun lucruri, dar fapte nu vad nimic. Un refuz e cinstit: nu pot, nu vreau, am viata mea. Insa o promisiune in van e perfida si nedreapta. Nu suport prefacatoria. Macar sa stim unde stam.
O prietena mi-a povestit ca mama ei imi citeste blogul si ii povesteste ce grozava e mama mea. Atat intelege ea, nicio clipa nu isi pune problema ca ar putea face si ea ceva.
Prietena mea a ajuns sa cheme ambulanta, a fost in burnout, iar acum a inceput sa somatizeze niste lucruri. De la oboseala probabil. Are noroc cu sotul si cu soacra. Toti trei insa lucreaza. Mama ei e pensionara si bine-merci. Se uita la televizor si o informeaza cum e vremea.
Misto, nu?
Pai da, cu tot respectul, am un mesaj puternic pentru acesti bunici.
ada
Cred ca acum inca iti este foarte greu si nu poti sa-ti dai seama ce a fost in neregula la postarea aceasta.
Poate o vei mai citi o data atunci cand vei fi bine.
Nici eu n-as sta sa ma uit la copilul meu aflat intr-o situatie dificila si sa nu-l ajut. Dimpotriva!
Multa sanatate!
Miruna
Sper sa recitesc aceasta postare cand o sa fiu eu insami bunica si sa nu uit niciun cuvintel.
Delia
Eu sunt depașită de situație,și eu am o soacra care nu se interesează deloc de fiul nostru in vârsta de 4 ani,nu și-a luat nici o zi in anii ăștia pentru singurul ei nepot,dragoste cu forța nu putem face…problema mea nu e numai faptul ca suntem obosiți amândoi având joburi full-time ci mai degrabă faptul ca soțul meu nu vede nimic greșit in atitudinea ei…s a legat mereu de mine și nu am înțeles de fapt ce dorește,am acceptat multe pana la o gluma proasta “ești machiata ca o c’’”a”de atunci am refuzat orice contact cu dansa
Andreea
Da-mi voie sa te contrazic. Nu e doar in Romania. Eu stau in Germania si si aici sunt bunici si bunici. Unii implicati, altii nu. Nu e problema noastra estica pe care o tot scoatem la inaintare mereu. Eu personal stiu cel putin doua bunici implicate activ in viata nepotilor, ambele nemtoaice, ambele femei care au lucrat. Eu nu fac pe avocata Mirunei, nici eu nu sunt de acord mereu cu ce scrie ea, dar ea s-a referit la bunicii care nu se implica deloc, dar in acelasi timp se lauda cu cat isi iubesc nepotii. Nu e prea corect, stii? Am si eu un exemplu fix la fel in familie si e cel putin frustrant.
Plus de asta ma scoate din pepeni chestia asta cu gata v-am crescut, drscurcati-va! Wtf?! Copiii inceteaza a mai fi copiii nostri in momentul cand se muta de acasa? Copiii mei vor fi copiii mei si cand o sa aiba 10,20,30,40 de ani. Eu sa fiu sanatoasa si sa vrea ei, ca voi fi acolo cand vor avea nevoie de mine. De asta sunt mama lor. Nu i-am facut din obligatie si nu ii tin pana cresc si apoi pa. Sunt o parte din mine si asa vor fi pana o sa fiu o baba senila si ei oameni adulti. Deci daca ii voi putea ajuta o voi face din suflet, nu din obligatie.
Cristiana
Asa este, nu este doar in Romania problema, dar in experienta mea partea cu obligatia, mort copt, nu ai o viata, ca doar esti batran, sunt cam ale noastre – poate mi se pare mie, nu zic nu. Mentionam asta pentru ca unde locuiesc eu am chiar prieteni care platesc salariu mamelor ca sa aiba grija de nepoti, dar realizez ca asta suna SF pentru multi, a sunat si pentru mine pana m-am obisnuit. Si mentalitatea este complet diferita. Pana la urma tine de cum e vazuta viata la varste avansate.
Altfel, insist, fiecare face cum crede, ce poate si cum simte etc. Insa generalizarea si luatul la rost al tuturor “bunicilor” mi se pare nedrept. Poate nu am inteles eu articolul si mesajul Mirunei. In orice caz nu era un atac la adresa ei, nu are nevoie de avocat, era doar expunerea si a parerii mele, pentru ca e un subiect ce ma preocupa. Inteleg ca este foarte sensibil si dureros pentru multi dintre noi, dar cred si ca e utila dezbaterea, cata vreme este civilizata.
ada
Cred ca reprezinta extreme atat pretentia ca bunicii sunt obligati sa aiba grija de copiii nostri, cat si acordarea unui salariu bunicilor ca sa aiba grija de ei (chiar daca asa functioneaza lucrurile in tara in care locuiti).
Singurele care ar trebui sa guverneze aceste relatii de intrajutorare parinti-copii / copii-parinti sunt dragostea neconditionata si respectul reciproc.
Si asa am putea afla fiecare o cale personala de a fi in comuniune unii cu altii (parinti, bunici si nepoti), atat la bine, cat si la greu.
Conteaza ca parintii nostri sa aiba personalitati cat de cat compatibile cu ale noastre.
Uneori nu se poate asta, dar nu-i nimic, incercam sa cautam solutii si sa ne descurcam cu ceea ce avem.
Cristiana
Asa este, ada. Relatiile parinti-copii sunt sensibile pentru multi dintre noi si nu se rezolva brusc cand apar nepotii. Bine ar fi…
Livia
Ma amestec și eu din G după 32 de ani de viața aici. Nemțoaicele nu au lucrat cu anii după ce au născut copiii. Duceau lejer și fără graba copiii peste 3 ani la grădinița de la 8-9 la 12.00. Erau ff putine creșe cam 1-2 grupe a 10 copii pe cartier. Bunicile nemțoaice ajuta puțin poate din principiu, poate locuiesc in alte orașe sau mai departe de copii. Poate încă lucrează, bunicile de acum sint casnicele care au stat 10-20 ani acasă și acum încearcă sa recupereze ca sa aibă o mică pensie. Bunicile de acum ca mine de exemplu lucrează pina la 67 ani și la virsta asta la sf de sapt chiar k.o. Copiii mei s-au născut in G in 1993 și 2000. Am stat la un copil 5 luni acasă iar la celălalt 3 luni. A urmat creșă și mult, mult ajutor de la părinții mei. Tot ca Miruna ca sa dorm, cum intra mama pe usa fugeam sa dorm, sa fac un dus, poate sa fac o treaba pe care nu o reușeam cu copiii. Nu a venit mama la vase și nici la curățenie, dar m-a ajutat sa supraviețuiesc, sa îmi salvez serviciul, sa nu duc copiii bolnavi la creșă, grădinița, școala. M-a ajutat cu mincare gătită, la făcut lecții cu copiii, la o joaca cu ei. La fel și tata au fost amindoi 100% de mare ajutor in acei ani și pina in ziua de azi. Tata din păcate nu mai trăiește de 10 ani, dar mama la 86 ani încă ne ajuta cu mincare. Am divorțat de peste 20 ani și fără ajutorul lor cu toată organizarea și puterea mea nu reușeam. Primul copil a fost extrem de greu de crescut, dormea puțin, adormea greu și numai cu cineva lingă el. Eram k.o. Dar am mai scris asta. O sa ajut și eu cu tot ce pot, pe nepoți, pe nurori și pe mama. Dankeschön Mama
Minerva
Miruna, te contrazici de mai multe ori, poate-ar fi bine să iei o pauză și să reflectezi, că devine ușor ciudat felul în care îți dai cu stângu-n dreptul.
În articol scrii: ”mama își face timp să ne salveze mereu”, după care mai jos spui că doar o zi ai cerut ajutor, pentru care ai primit ”flit” (nu de la dumneaei, deduc).
Apoi, tu scrii că vă creșteți singuri copiii, dar și că aveți ”bonă cu normă întreagă”. Asta nu înseamnă că-i creșteți SINGURI. Singuri ați fi doar tu, soțul și grădinița.
Serios, mai gândește-te înainte de-a scrie.
Că pomenisem soțul… Miruna, când ai decis să aveți hai nu primul, dar al doilea copil, nu te-ai gândit că profesia lui (pe care spui că o accepți, cu tot ce presupune asta) nu-i va permite să se implice pe cât îți dorești tu? Și tot îl critici? Bravo, dă-i înainte, dacă tu crezi că procedezi bine, ce să zic….
Ana
Eu am noroc cu mama. Cu toate ca a trecut prin cancer de San, tot are putere sa ma ajute cu copiii. Ce i drept nu mai este ca înainte de operație, dar îmi place de ea ca nu se lasă. Sta la o strada distanță de mine. Nu va gândiți ca vine zilnic, sta și soțul(lucrează în ture). Soacra m ar ajuta săraca, sta la 160 km
si trebuie sa aibe grija de părinții ei, sunt bolnavi. Momentan sunt ok, pt ca sunt în concediu de maternitate, dar din septembrie încep munca. Sper să fie bine.
Miruna
Nu am cerut ajutor de la mama niciodata. Ea l-a oferit fara sa il cer, fiindca tine aproape de noi.
Acum a cerut sotul meu ajutor de la mama lui. Nu spun raspunsul, ca nu are sens.
Ne crestem singuru copiii, adica nu ni-i cresc bunicii. Iar bona o platim din banii nostri. Plus ca nu inteleg, pana acum eram pacatoasa ca am cerut ajutor, acum e grav si ca platim bona? Nu, frate, in Ro mamele trebuie sa se sacrifice pe altarul maternitatii, sa faca si job, si mancare, si sa creasca copii. Si barbatii tot asa. Pe tine, Minerva, nimic din ce as spune eu nu te-ar multumi.
Move on. Eu am scris acest articol dintr-o groapa. O sa traim intr-o lume mai buna cand femeile vor invata sa se bucure de necazul alteia in liniste.
Minerva
Dragă Miruna, ai dreptate legat de bonă, femeia lu’ Dumnezeu. Îmi cer iertare pentru felul în care ți-am vorbit.
Eu am zis doar că a avea bonă nu înseamnă că-i creșteți singuri. Atâta tot. E ceva absolut normal să ai bonă, doar de asta și există această meserie.
Și eu n-am spus că trebuie să se sacrifice cineva, știu cum e viața unei mame.
Cât despre ”bucuratul de necazul alteia”…. , trec și eu printr-o perioadă dificilă. De aceea m-am luat și de prințesa urbană pe blogul tău, cred că îmi e greu și mie acum. Mă rog, sunt destule care vin să te încurajeze, nu te împiedica de una care a avut o scăpare. Hai, duminică faină.
Miruna
Dragă Minerva, am căutat în istoria comentariilor tale pe acest blog și am observat că nu ai avut niciodată niciun cuvânt bun de spus despre nimeni. Ba te-ai mai luat și de prințesa urbană, că nu te-o fi întrebat femeia când a emigrat ce părere ai.
Ți-am editat comentariul, după cum vezi, ca să înțelegi că aici ești în sufrageria mea. Că ești o persoană abjectă și de ultimă speță, o femeie de care să îi ferească Dumnezeu pe toți oamenii în calea lor. Probabil te urăști pe tine atât de mult, încât nu îi suporți nici pe cei din jur. E un comportament tipic, nu e prima oară când îl întâlnesc.
Fiecare comentariu pe care îl vei mai lăsa aici va fi modificat să mă pupe-n fund. 🙂 Era mai ușor să te banez, dar nu la fel de distractiv. Hai, duminică frumoasă. Te mai aștept pe aici.
Mihaela
Eu nu inteleg si pace de ce vin pe blogul tau atatea femei care te dezaproba si te judeca. Ce tot vreti aici? E clar cum e Miruna, e clar despre ce scrie, daca nu s-a schimbat pana acum, n-o s-o faca nici de acum inainte.
Draga Minerva: bun, sa presupunem ca nu s-a gandit inainte de al doilea copil. Acum ce vrei sa mai faca? Se trezeste dimineata si ii e greu, are diverse probleme si asa se exteriorizeaza ea, scrie pe blog. Si nu il critica pe sotul ei, ci spune ca nu se poate baza prea mult pe ajutorul lui, din diverse motive.
@all: daca nu aveti o vorba buna, de ce mai scrieti? Vreti sa faceti rau, sunteti invidioase, vreti sa va simtiti superioare?
@Miruna: e clar ca ai nevoie de mai multe resurse, nu de mai putine ( adica sa strangi din dinti si sa nu te mai plangi, cum ti se tot recomanda aici). Ma gandesc la o solutie de urgenta cand e bona bolnava, sau la o intelegere cu o alta familie, sa lasati copiii la ei o dupa-amiaza/noapte, si alternativ ei la voi.
Din experienta mea, copiii dorm mai bine dupa ce sunt intarcati, poate ar fi si asta o solutie. Tot din experienta mea, da, dupa o pauza fara copii pare totul mult mai greu, iti dai seama cum ar putea sa fie si nu e si tot greul pare mai intens, brusc, pana te obisnuiesti iar.
Minerva
Dragă Mihaela, ca foarte multe dintra cele ce-o susțineți pe Miruna, nu citești totul, în schimb te repezi să sari în apărare. Acestea sunt exact cuvintele Mirunei, caută-le singurică, am încredere în tine că vei reuși să le găsești mai sus: ”Sigur ca il critic, as vrea sa fie mai prezent”.
Personal, nu ”vreau” să facă Miruna nimic. Nu o cunosc personal, este strict problema ei dacă alege să-i mănânce capul soțului, istovit după o zi de salvat vieți omenești în operații complexe, criticându-l că n-o ajută la stat cu copiii și la orice altceva mai decide ea că necesită sprijinul lui. Este fix treaba ei dacă optează să-și dinamiteze căsnicia. De la mine fusese cel mult un sfat dezinteresat, pe care probabil nu-l va urma, dar asta nu mă privește până la urmă câtuși de puțin.
Așa, mai aveai și alte nelămuriri?
Mihaela
Da, nelamurirea de baza, de ce esti asa de agresiva? Si in mesajul pentru mine esti agresiva, nu stiu daca iti dai seama, si nu inteleg care e motivatia ta.
Pentru mine o explicatie e ca ai internalizat o gramada de mesaje toxice pentru femei, de exemplu “ca sa nu isi dinamiteze casnicia, o femeie trebuie sa suporte fara sa se planga”.
Nu sar sa ii iau ei apararea, ca nu are nevoie de apararea mea. Ma gandesc insa ca mai citesc pe aici mame tinere carora le e greu si care preiau mesajul asta ca trebuie sa stranga din dinti si sa le faca pe toate singure, pe deasupra si coafate si machiate, cum spunea cineva mai sus, si sa nu se mai planga atat.
Am si eu o fata de 24 de ani care poate va deveni mama intr-o zi si nu as vrea sa creada ca trebuie sa suporte greul de una singura pana ajunge sa cada de epuizare.
Societatea romaneasca e in general agresiva si nemiloasa cu femeile si e mare pacat ca si femeile contribuie la asta. Incepand de la nastere, cand toate asistentele stiu mai bine decat tine cat de tare te doare si cat de mult ar trebui sa te plangi (ideal, deloc).
Argumentul principal e cel expus si de tine, ca nu te-ai gandit inainte ( urmat eventual de ceva vulgar). Da, poate te-ai gandit, poate nu te-ai gandit, poate ti-ai imaginat altfel, poate ai crezut ca poti si acum vezi ca nu poti, etc. In general, daca ai crescut inconjurat de oameni empatici ai incredere in lume si spui cand iti e greu, pentru ca stii ca primesti intelegere si ajutor.
Si de asta spun, atunci cand esti de partea cealalta a acestor plangeri, daca nu ai intelegere si ajutor de oferit, poate e mai bine sa nu spui nimic.
Rele nu sunt nici discutille astea, ca aduc trafic, dar dupa cum spuneam, ganditi-va si ca le poate citi cineva ajuns la limita si care nici nu mai cere ajutorul de frica de a fi judecat cu asupra de masura.
Minerva
“ca sa nu isi dinamiteze casnicia, o femeie trebuie sa suporte fara sa se planga”.
Asta e manipulare de 2 lei snopul. Să suporte CE? Agresivitate, fizică sau verbală? Cu siguranță, NU. Nu despre așa ceva este vorba. Dar asta e o chestiune pe care o observ de multe ori la cele ce sar în apărare – scoaterea din context și victimizarea spornică.
Miruna spune în clar că știa de la început ce presupune serviciul soțului ei. Dar ulterior, îl critică pentru neimplicare. Mie astea mi se pare două chestii care se bat cap în cap. Nu am spus nicăieri ”să suporte”, deci dacă-mi pui cuvinte-n taste poți continua discuția de una singură. Ziceam doar să put her money where her mouth is, că sună mai bine în engleză…
În fine, n-are rost să continuăm și aici e soare afară. Rămâne fiecare la părerea ei și pace bună. Sănătate!
PS: simpatică explicația cu internalizatul; de când cu tutorialele youtube și cu ”coaching-ul” gratuit de pe net, toată lumea e cu psihologia, cu astea…. 🙂
PPS: nu eram agresivă, ci doar ironică, așa cum sunt de obicei față de cei care se reped să scrie fără a citi totul mai întâi. Dar cumva nu mă miră că pui semnul egal între agresivitate și ironie.
Mihaela
Pai poate si sotul ei i se plange ei ca i-a fost greu la o operatie prelungita, ca il ustura ochii dupa o garda, etc. Cum ar fi ca ea sa ii spuna: ei, dar inainte sa te faci medic nu te-ai gandit?
Ce sa suporte? Greul cu 2 copii mici, pe care incearca sa ii creasca fara batai si pedepse, ceea ce e mai greu decat pare. Tu ai spus ca isi va dinamita casnicia daca va continua sa il critice seara cand e obosit (alternativa fiind sa nu se mai planga si sa suporte greul in liniste).
Eu nu sunt dintr-o generatie care si-a format parerile urmarind tutoriale youtube si nici obtinand coaching gratuit pe net.
Sunt pedagog de meserie, dar nu despre asta e vorba.
Inainte de toate sunt o femeie care a observat cu tristete ce efecte are lipsa de empatie asupra mamelor, dupa cum spuneam, incepand de la nasterea copilului.
In al doilea rand sunt mama si mi-ar parea rau sa se loveasca si fata mea de atitudinile astea.
Multa sanatate si tie, bucura-te de soare, si aici e tare frumos afara.
Sa stii ca ma bucur mult pentru tine daca esti stoica si razboinica de felul tau, dupa cum arata si numele 🙂 si treci prin viata cu mai multa usurinta si nepunand totul la suflet. Dar nu toata lumea e asa, altora li se pare greu ce tie nu ti se pare, poate ca si invers. Cred ca stii deja ca unui om deprimat nu e bine sa ii spui sa zambeasca, viata e frumoasa si nu are motive sa fie trist, ca nu il ajuti cu nimic, mai mult rau ii faci daca nu ii dai voie sa simta ceea ce simte.
Ma opresc si eu aici si iti doresc numai bine.
Livia
Citesc cu atita plăcere de ani de zile acest blog cu toate dialogurile dintre mame. Totuși ramin trista după un comentariu răutăcios și nu înțeleg pur și simplu de ce alte femei/mame trebuie sa lovească in acest mod. Mamele nu trebuie sa își consume toate resursele și puterile un primii ani de viața ai copiilor. Mai urmează atitea de azi înainte.
Nikki
Miruna, înainte de orice, nu e ok sa nu dormi ani de zile 5 ore legate. Știu ce reacție vei avea la sfatul pe care îmi permit să ți-l dau, dar ți-l dau: înțarcă copilul.Orice greu e mai ușor de dus daca dormi noaptea. Ești medic și știi că suptul după doi ani e doar o forma de manifestare a atașamentului, dar la vârsta asta a copilului poate fi înlocuită cu alte forme. Eu înțeleg până la un punct acest ,,fac totul pentru copii”, dar daca urmarea e că tu, ca mama, clachezi, cine are de câștigat?
Miruna
Eu nu simt alaptarea ca fiind o problema. In acea perioada nu dormeam fiindca scriam, asta ma tinea mai mult treaza. De alaptat pot si fac asta si in somn, doar ca na, e somn intrerupt.
Doar ca alaptatul e mult mai simplu decat alternativa. Decat sa ma trezesc de 2-3 ori pe noapte sa dau apa/lapte sau sa legan, mult mai comod e cu sanul.
Dar combinatia de atunci a fost mega proasta, m-a epuizat. Greseala insa nu a fost alaptatul, ci faptul ca nu am luat un ajutor mai devreme. Eu practic am muncit din secunda doi dupa nastere. Chiar daca la blog, chiar daca de acasa. Am construit ceva in anii aia. Nu imi pare rau de nimic, atat intelegeam atunci. Plus ca adoram tjmpul cu copilul, nu simteam nevoia de altceva.
Miruna
Livia, s-a dezlantuit jihadul acum. Cred ca nici eu n-ar fi trebuit sa raspund.
Ecarulan
Ce titlu incendiar! 🙂 Iti creste tensiunea pana sa apuci sa incepi de citit articolul 🙂
Voiam sa zic si eu ceva, desigur, pentru ca de ceva vreme m-am tot gandit ce fel de bunica o sa fiu eu, daca o sa ajung la statutul ala vreodata. Si am ajuns la concluzia ca probabil nu voi fi o bunica care sa vrea sa se implice. Cu siguranta, in cazuri majore sau daca mi se cere ajutorul punctual, vin si ajut fara discutii. Dar altfel, nu ma consider o mama buna, nu ma descurc cu copiii deloc, doar cu ai mei cat de cat, nu ma recomanda nimic ca bunica. Plus, cu siguranta ca notiunile de parenting se vor schimba in 20 de ani, deci poate ca nu as putea sa ma updatez, adaptez si as fi criticata si tot restul. Pana la urma, e totusi greu sa fii de ajutor sau sa vrei sa ajuti when you are not good enough.
Miruna
e foarte onest ce spui. Problema e când apare o diferență între discurs și fapte. Să îți declari independența e perfect în regulă. Plus că e posibil să te răzgândești până atunci de vreo 10 ori 😛
Ecarulan
Asa e, e posibil sa ma razgandesc pana atunci. Dar nu ma astept ca talentele mele ‘bunicesti’ sa se imbunatateasca 🙂
Si m-am mai gandit la ceva, daca nu o sa-i ‘plac’ pe partenerii copiilor mei, cu atat mai greu sa ma implic. Dar daca mi se cere ajutorul, ajut cum pot, cum as ajuta pe oricine indiferent de simpatiile mele 🙂 un om care are nevoie de ajutor e un om care are nevoie de ajutor.
Georgiana
Am vazut zilele trecute un filmulet cu o mama care nu avea ambele brate. Si-asa isi lua ea copilul din patut, il ingrijea. etc. Ea merita empatie, nu una careia i se sufla in cur in permanenta. Mai lasati-ma cu empatia asta de fatada, toate sunteti empatice pe bloguri,ce sa zic…
Miruna
Am înțeles acum de unde vine toată agresivitatea ta. Am căutat prin comentariile lăsate pe acest blog, cele mai multe sunt veninoase. Un exemplu, la întâmplare:
”Da, recunosc:sunt misogina (sau mixandra? ) pt ca din nefericire am cunoscut numai femei rele si tupeiste care la un moment dat in viata mi-au facut rau si am avut de suferit din cauza lor. Pe mine femeile m-au facut sa sufar mai mult decat barbatii si de aceea am o parere f proasta despre majoritatea si nu mi-o voi schimba. Femeile sunt mai rele ca barbatii. Punct.”
Aștept să nu mai urăști femeile, Să vezi atunci ce frumoasă e viața.
Elena
Oamenii care spun rautati din pacate nu o fac “intentionat” ci sunt oameni care asa au fost crescuti(de astfel de modele), repeta niste mecanisme invatate. Nu apasa pe butonul “hate” le vine natural. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa le spunem ca nu e ok ce zic, ci sa-i compatimim in sinea noastra( am citit ca o supravietuitoare in lagar se uita la ofiterul care-i chinuia si se gandea ca e frustrat ca s-a certat cu nevasta etc
Alex
Pfai de capu’ meu, hatereala ce i acilea…Iojo, A.V., Georgiana, Cristiana, Ada, Minerva si alte cruele, tati, voi pe ce planeta traiti? Lipsa iubirii la voi isi spune grav cuvantul…sper la un moment dat sa primiti lumina (=iubirea) care e indreptata neconditionat catre voi in fiecare secunda.
In alta ordine de idei, am intrat si eu in calitate de tatic sa citesc daca scrie pe undeva de ajutorul bunicilor in cresterea nepotilor sa vad care e trendul, fiind in primul an ca tatic si simtind ca impreuna cu sotia mea nu mai facem fata oboselii atat fizice cat si psihice.
“Este nevoie de un sat întreg pentru a creşte un copil!”, spune un înţelept proverb nigerian de care toti cred ca ati auzit si nu stiu daca cruelele sunt informate ca pana sa vina urbanizarea cu schimbarile ei cu tot, pana sa vina Bucur cu oile pe campie si sa intemeieze Bucurestiul, la sat se intampla totul si se intampla ca o mama nu era lasata niciodata singura, avea tot timpul ajutor de la rude, vecini, de la tot satul, si toata lumea ajuta pe toata lumea.
Nu am reusit sa ducem asta mai departe in viata urbana si de aici dezechilibre in educatia si formarea copiilor, tot mai multi copii sunt depresivi, anxiosi, etc…
Nu mai putem sa comparam viata de atunci de la sat cu viata de acum de la oras, dar nu ne impiedica nimic in a cere ajutorul bunicilor in a ne ajuta cu cresterea copiilor ba chiar sa avem pretentia de a ne ajuta.
Celor care ma iau cu bulshit din ala ca nu te a pus nimeni sa faci copii, ca asuma-ti, ca nu ii obliga nimeni pe bunici sa se sacrifice pentru a creste nepotii, ca lasa i sa si traiasca viata…n am ce sa le zic doar ca vorbeste ura din voi, sau prostia, sau orice altceva care nu are legatura cu realitatea si viata in care traim.
Ca aoleo ca sunt bunicii bolnavi si ca ii chinui sa i pui sa aiba grija de nepoti….cum adica? Doar daca bunicul/bunica tine butelia cu oxigen dupa el si e in scaun cu rotile sau are probleme cognitive de sanatate, sau e o persoana cu dizabilitati, hadicapat, doar atunci nu as avea pretentii la el sa nu ma ajute cu cresterea nepotilor.
In caz ca nu se afla in situatiile mentionate de mai sus, sau asemanatoare, pai atunci te deplasezi pe ruta nepot/nepoata in cel mai scurt timp posibil, cu sau fara invitatie.
Fiindca nu ti ai gasit tu acuma bunic si pensionar alta ocupatie sa faci cine stie ce agricultura pe la tara sau altceva ce ti nazare prin cap, ocupatia ta e sa ti ajuti copii sa si creasca copii, acuma cat sunt la inceput si e foarte greu. Fiindca ei sunt tineri acum si ei isi construiesc o cariera si ei trebuie sa si pastreze locul de munca, nu tu.
Poate cruelele nu stiu ce inseamna sa ai regresii de somn dupa regresii de somn, cresterea dintisorilor, nopti nedormite dupa nopti nedormite, ore intregi de plans in puterea noptii cand abia te mai tii pe picioare sa legeni copilul ca sa adoarma, nemaigandindu-te la ce ora te vei trezi de dimineata ca sa incepi serviciul, nu mai conteaza. Si astea sunt lucruri care se intampla in mod normal la majoritatea copiilor sanatosi, nu mai spun de mame/tati care poate se confrunta cu diverse boli ale copiilor.
Pace voua, nebunelor!
Miruna
Auleu, Alex, inteleg din comentariul tau ca v-a ajuns cutitul la os si oboseala e pana peste. Imi pare rau, vreau doar sa iti spun ca e foarte bine sa cauti ajutor. Fie ca vine de la bunici sau din alta parte. Important e sa mai legi doua ore de somn. O sa fiti alti oameni.
Lasa cruelele, fiecare reactioneaza in functie de propria ei poveste/situatie.
Iti zic ca o sa se mai complice un pic, dar spre 3 ani-3 ani jum devine mai usor, mancati toti asezati la masa, legati cateva ore de somn, copilul intra intr-un echilibru cat de cat, nu mai sunt dinti de iesit, e ok. Sigur ca incepe gradinita si pornesc virozele, dar macar mai ai pauze intre timp. Totul e sa rezisti pana atunci cu mintea intreaga.
Hugs to you.
Lavinia
Citesc si plang! Ca alta varianta nu prea am… 3 copii,serviciu in ture , in weekenduri, sarbatori legale pentru ca domeniul cere continuitate.
3 bunici in viata, o bunica proaspat decedata de 6 luni.
Ocazional bunicul( cel singur) vine si aduce fata de 8 ani acasa de la scoala si ii transmite nemultumirile referitoare la mine( ca nu ma ocup de ea, ca nu ii dau teme la mate extra de facut, ca nu fac mancarea buna, ca nu are suficienta carne.. etc), ceilalti bunici ( parintii mei), alcoolici, vesnic cu scuze ca nu pot veni( au treaba, stau mai departe, fac sfestanie, fac mancare, fac curatenie, ii doare piciorul etc).
Sotul plecat in afara la munca, natura jobului
Citesc si plang