Da, mi-e dor de tocuri și de rochie, dar mai dor o să-mi fie de ei după ce n-or mai vrea să-și petreacă revelionul cu mamă și cu tată.
Luna: December 2021 (Pagina 1 din 5)
Înainte să intru (în tabără) la primul atelier de comunicare non-violentă care avea ca temă cuplul, mi-am făcut temele ca o elevă silitoare. Am trecut în revistă toate păcatele soțului. Mă îndoiesc să fi uitat vreunul. Aproape abia așteptam să intru acolo și toată lumea să îmi dea dreptate.
Toata lumea vorbeste de filmul ala de pe Netflix. Anul trecut a fost un titlu, anul asta e altul, la anul o sa fie inca unul. Am prins si eu cu un ochi discutii, ca n-am prea stat cu telefonul in mana zilele astea.
N-am avut treaba, fiindca sunt la mama acasa, dar nici viata din aia cu mananca, roaga-te, iubeste. Adica, viata mea e mananca si roaga-te sa dormi. Daca nu-ti iese, mai mananca un pic, fiindca e singura alternativa de energie.
Si cum imi doream sa adoarma copiii odata (ccea ce inca nu s-a intamplat, desi ii ignor pe intuneric de vreo 20 minute), ca sa prind si eu macar genericul la film, am inceput sa butonez prin pozele de azi.
Astazi au fost multe poze frumoase pe net. Oameni fericiti, in jurul brazilor perfecti, cu copii frumos imbracati, care spun poezii negresit.
Eram pe jos langa brad, in genunchi. Desfaceam cadourile pentru Victor, rupeam un pic din ambalajul lui; un pic din al meu.
Azi a fost o zi din aia. La unspe noaptea am deschis un colet venit de dimineata si mi s-a parut ca e primul lucru pe care il fac pentru mine.
