Messi plânge – Ce îi putem învăța pe băieții noștri de aici

messi plânge miruna ioani

Poate ați văzut știrile. Leo Messi, acest mare fotbalist de care până și gospodinele au auzit, și care a jucat toată cariera lui la FC Barcelona a plecat de la acest club. Nu știu cât e de important că plecarea sa a fost din cauză că nu s-au înțeles cu banii. Asta e treaba lor.

Cert e că el și-a petrecut toată viața la Barcelona. Și că, în ultima conferință de presă înainte de plecare, a plâns. Nu, că i-a intrat ceva în ochi. A fost cu lacrimi, și muci, și bărbie tremurată. Cu batistă la nas.

Priviți.

Ce au de învățat băieții noștri din asta? Cei care l-au urmărit pe Messi de când erau mici? Și cei care au tricouri cu numele său înscripționat pe spate. Cei care se visează campioni de această talie.

Cât e de normal să plângi!

Când ești trist, emoționat, furios, e normal să plângi.

Dacă unul dintre cei mai mari campioni ai lumii plânge în fața milioanelor de oameni, cred că e în regulă să nu le mai spunem copiilor noștri:

”nu plânge, ești bărbat!”

Dacă unul dintre cei mai bine plătiți sportivi ai vremurilor noastre își șterge mucii cu batista în direct la TV, cred că îi putem scuti pe copiii noștri de

”ce urât ești când plângi”.

Dacă unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști ai lumii își dă voie să simtă exact așa cum simte, cred că e în regulă să nu le mai spunem copiilor noștri

”ești mare, e rușine să plângi”.

Dacă Messi, care-i doar unul singur în lume, are curajul să plângă în hohote, cred că e ok să nu le spunem copiilor noștri nimic despre plâns și doar să ne desfacem brațele să-i aplaudăm sau să-i îmbrățișăm.

Arătați-le conferința de presă. Și explicați-le doar că Leo Messi e trist, fiindcă pleacă și așa se întâmplă uneori la despărțiri. Că îi e greu, chiar dacă a fost decizia lui. Aveți răbdare să rămâneți la toată partea de aplauze din clip.

Restul îl vor înțelege ei.

Articolul anterior

Cum remineralizăm smalțul dinților la copiii cu demineralizare? Interviu cu dr. Valentin Sava, medic dentist pediatru (p)

Articolul următor

Recunosc, am fost un snob: 5 preconcepții cu care bulgarii mi-au dat peste nas (p)

1 Comentariu

  1. Cristiana

    DA! De subliniat ca nu a fost decizia lui, practic. Si ca in sala erau si copiii lui, 3 baieti, ceea ce e o lectie grozava pentru ei.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 121 queries in 0.420 s