Rolul mamelor de băieți e să nu-i mai țină de mână când sunt mari. Să fie mame handsfree

Nu-l mai ține în brațe, că se învață.

O să sugă până intră la facultate!

Prea e după fusta ta.

Du-te la psiholog, nu e sănătos să îți placă așa mult de copilul tău. (v-o amintiți pe asta?)

Dă-l la grădiniță.

Prea-l cocoloșești.

Nu se îmbracă singur la 3 ani?!

Fă-l independent.

Nu mai dormi cu el în pat.

Le-am auzit pe toate la viața mea, cu primul copil.

Le-am făcut pe toate, unele sunt încă în desfășurare. Deși stă tot mai puțin în brațe și sunt singura care suferă că nu s-a învățat. Preferă să doarmă la el în pat și dezvelit, fără să simtă căldură de om, zice că îi place frigul și asta e. Nu mai suge, s-a oprit singur mult mai târziu decât gura lumii ar fi aprobat, doar că lui nu i-a păsat.

Și deși încă suntem destul de lipiți, știți ce au auzit urechile mele de curând?

Mami, nu mă mai ține de mână.

Și nu era că ne vede cineva, vreun coleg sau vreun prieten din parc. Eram prin spatele blocurilor din cartier, pe stradă eram noi și două ciori.

Venea de la el, așa simțea. Să nu-l mai țină de mână maică-sa.

I-am dat drumul imediat și sigur că m-am bucurat.

Dar l-am și auzit.

Vorbele lui răsună și acum la mine în cap. Îl admir enorm pe acest omuleț și pe toți pașii spre independență pe care i-a făcut. În ritmul lui, în drumul lui.

Nu mă simt părăsită, nici nu-mi vine să fug la psiholog.

Mă simt mândră și-mi vine să le spun tuturor:

AȚI VĂZUT?

N-ați avut dreptate deloc! Eu am știut mai bine ce e de făcut cu copilul meu. Iubirea nu e niciodată prea multă într-un singur loc. Brațele de mamă nu dau dependență, ci curaj. Sânii ei nu leagă, ci cresc aripi spre alte zări.

Să nu-i grăbiți pe copii. Calea spre independență e prin brațele părintelui. Poate prin patul lui (asta sună ciudat, dar înțelegeți la ce mă refer),  prin concedii, prin timp și atenție. Lăsați copilul să vă ghideze, ascultați de nevoile lui. Copilul e cel mai corect ghid care vă stă la dispoziție gratuit.

Nu știu cum e cu mamele de fete, că eu -în relația asta- am fost doar copil. Nici cu mamele de băieți nu știu cum e, că sunt foarte la început.

Însă din ce văd în jur.

Cred că rolul nostru e să le dăm drumul la mâini.

Doar să o facem la momentul potrivit.

Nici mai devreme și, Doamne ferește, nici mai târziu.

Știu că știți. Dar mai știu și că poate fi greu. Fiindcă Momentul Potrivit nu bate la ușă și nici nu așteaptă să-i deschizi. Cu el te trezești în casă la mult timp după ce a venit.

Se poate ca la noi, Momentul Potrivit să fi aterizat. Sigur că nu mă așteptam să fie la 5 ani și mi-ar fi plăcut să mai aștepte un pic.

Voiam doar să vă zic. Că sunt, pentru el, o mamă handsfree.

Și cred că efectul unei astfel de mame pe termen lung e că băiatul ei se va întoarce fiindcă știe că mereu e primit. Fiindcă se simte bine și respectat pentru cine a devenit. Și fiindcă știe că acolo, la maică-sa, poate fi liber.

În același timp copil, adolescent, rebel sau oricum ar vrea el.

p.s. Sigur că o mamă handsfree poate coexista cu o mamă Dămiapă, Ștergemălafund și Îmbracămăînpijama. Sau cu o mamă Ținemăînbrațepuțin.

Senzația mea e însă că nu pentru mult timp.