Ieri a fost o ZI de pus în calendar. Trebuie să scriu despre asta, ca să am ce citi în toate celelalte zile care nu vor semăna cu asta. Practic, am dat mâna cu luminița de la capătul tunelului. L-am văzut pe Iisus Hristos. Dumnezeu mi-a spus ceva mai clar decât efectul sfântului magneziu pe pielea ta. O să înțelegeți imediat ce vreau să zic, că doar n-oi ține doar pentru mine un mesaj atât de important.
Cel mare are aproape 4 ani și jumătate, cel mic 10 luni abia împlinite. Începutul relației lor a fost unul ca-n filme.
Cel născut abia îl aștepta pe cel nenăscut să iasă din burtă. Apoi, el a ieșit și frate-său un pic s-a topit. Asta a durat mai mult decât ne așteptam, adică vreo câteva minute întregi. După care ăsta mic a chirăit și frate-său s-a bucurat tot mai puțin.
Am depășit faza în care zicea că-l face friptură sau să-l abandonăm. Cu greu:
-Uite, mami, ce drăguț e. Sigur îl ia cineva.
😉
(Ați înțeles cum a fost asta? Tehnici de persuasiune la 4 ani. Abia aștept adolescența.)
Faza asta nu am depășit-o de tot, deși parcă nici n-a fost așa rău. Adică, am auzit că sunt frați mai mari pe principiul ”fapte, nu vorbe”. Adică, le pun perna pe față fraților mai mici. Nu s-a întâmplat.
Dar nu e târziu.
Suntem vigilenți.
Însă ce am observat până acum a fost că așa cum mă port eu cu fratele cel mic așa se poartă cu el și fratele cel mare. A învățat de la mine nervii, blândețea, răbdarea și grija. S-a întâmplat să-l trântească, dar și să-l prindă înainte să-și dea cu capul de podea. Ori s-a întâmplat să-l ciupească, dar și să-i ia o hârtie din guriță.
Dar ieri a fost această zi în care l-am întâlnit pe Dumnezeu.
Să vedeți cum a fost.
Ne-am întâlnit cu niște prieteni la o terasă distanțată regulamentar. Într-o pădure, printre copaci. Aveau acolo și un loc de joacă, doar că fratele cel mare nu prea a avut chef. A rămas, în schimb, cu noi la masă. Și cu cel mic.
Cumva, cel mic a ajuns pe jos. Pe iarbă, printre ace căzute din ceea ce-i posibil să fi fost un pin. Atunci, minunea s-a întâmplat.
S-au jucat. Un bebeluș de 10 luni și fratele lui, pe o iarbă ninsă cu ace dintr-un pin. Am povestit liniștiți cu alți adulți. Un TIMP. Adică, am povestit cu ochii pe ei, bineînțeles. Dar am și vorbit, am și ascultat, nimeni nu trăgea de mine în acest timp, nu se auzea mamimami pe fundal, nici ua-uaaa, nimeni n-a făcut pipi, caca, un miracol în iarbă, vă zic!
A fost ca proclamarea independenței Republicii Mama E și Ea Om. Semnarea pactului de la PovesteșteCuAlțiAdulți. A fost ca implementarea decretului ViațaVaFiMaiUșoară foarte curând.
Dumnezeu nu le uită pe mamele obosite, vă spun. Dumnezeu ne iubește. Să vă amintiți asta, deși sunteți obosite coapte și cu corăbiile înecate demult.
La un moment dat, bebelușul și-a găsit drumul înapoi la mamă. Știam ce caută, așa că a găsit. Deja era și obosit. Nu obosit cât să doarmă, doar nu mai stătea drept fără să dea cu capul de ceva.
Și ăsta a fost momentul când Dumnezeu a vorbit.
Îl țineam în brațe pe cel mic, care nu prea făcea nimic. Adică, nici nu sugea, nici nu dormea, doar stătea. Și vine la mine cel mare. Îmi zice foarte serios:
-Mami, mi-l dai pe Victor să ne mai jucăm un pic?
foto Pixabay, arhiva personală de ieri,
Ziua în care frații s-au jucat și părinții au stat
LuminitaR
Adorabili!
M-am topit!
Miruna
Iti dai seama eu!
Diana
Cand incep sa se joace, sa rada impreuna(la mine cel mare l-a facut prima oara sa rada in hohote pe praslea) este ca un miracol. Acum, pe pandemie, fratii sunt cei mai buni prieteni si ma bucur nespus ca se au unul pe celalalt sa isi tina companie.
Miruna
Si la noi e la fel. Victor se uita dupa frate-sau mai mult decat dupa maica-sa. Practic, el e zeul suprem.
Alexandra
Ai mei au 5 ani fix, 2 ani și 10 luni.
În general mă scot din minți, am zile când nu ii mai suport, toată ziua mamamamamaa, mrrr mrr cârrrr cârrr fiecare vrea ceva încontinuu sau se bat/ceartă.
Darrr pe lângă asta, de ceva timp am observat și eu această Luminiță și văd ce bine e sa fie 2 copii de același sex și sa fie diferență mică intre ei. Au început să se joace împreună tot mai mult, să aibă conversații doar ei 2, să se bucure unul de altul, etc. Ăstia mici oricum progresează mult mai repede decât bebe1, ca au cu cine să se joace și sa vorbească.
Cred că mai am 1 an și scap eu de tot de jucat și o sa se joace doar între ei! Fingers crossed!
Ps: Atât de bine relaționez cu articolele tale de când ai 2 copii….
Miruna
E un club aparte acesta al mamelor cu doi copii.
Ana
Da,da,da! Bine simți 😍
Și ai mei se joacă deja împreună de ceva timp. (Aproape 5 ani și 15 luni )
Miruna
Ma incurajezi!
Alexa Stanescu
Yep, ti se umple inima de fericire si nu crezi ca se poate intampla!
A vazut cel mare ca cel mic misca ceva mai mult probabil si ca e bun si la joaca:)
Si eu am patit-o si de atunci uneori am 5 min de semi liniste pt ca mai stau cu gura pe cel mare care il care pe frati-su ca pe sacul de cartofi:)
Dar te topesti!
Miruna
Da, asta simt si eu. Cel mic e mai independent, nu mai cere tot timpul in brate, ba chiar ii place sa exploreze singur mai mult. Which is great, doar ca inca tb sa fim cu ochii pe el.
Ioana
Si se tot vor mai juca 🙂 mai ales dupa ce cel mic va fi pe la vreun an jumate asa, o sa inceapa usor usor sa comploteze. Va fi fun, you’ll see 🙂 si noi am asteptat cu sufletul la gura perioada asta care sa semene cu ce vedeam in filme :))))) si acum, cand au 4.5 si 2.5 ani, yey, parca suntem acolo. Se joaca mult impreuna, vorbesc asa de frumos si se organizeaza ei…dar si cand se intampla sa se supere unul pe altul….inca nu merge fara interventia unuia dintre noi :))) e fun, nu ne plictisim deloc!
Miruna
Imi place cum suna 🙂
Cristina
❤️
Simo
Wow, ce baieti mari ai! 🙂
I wouldn’t make it… cu doi, zic.