Adevărul e că n-ai făcut pace

O simt. E la usa. O cunosc pe nenorocita, traiesc cu ea demult.
Mai intai, nu dormi noaptea. Apoi, te miri ca nu mai poti.
Vine si pandemia peste tine, multumesti sfintilor ca au aparut probleme mai mari decat ale tale pe pamant.
Ce cinica gandire, un scuipat intre ochi. Asta meriti.
Urmeaza prabusirea, inca esti in secunda aia inainte ca avionul sa se izbeasca de sol. Nu va fi un sarut ca-n filme, ci o explozie pe cinste. Doar ca nu stii cine-o sa mai fie la aplauzele de final.

Stii senzatia de gol in stomac. E de la cadere. Ochii impaienjeniti. De la oboseala.
Nimic nu te mai multumeste.
Dai vina pe mailuri. Sunt prea multe.
Dai vina pe copii. Sunt prea deodata.
Dai vina pe barbat. E prea departe.
Dai vina pe vreme. Te intristeaza soarele de-afara cand nu te poti bucura de nicio raza.

Adevarul e ca n-ai facut pace. Cu idealurile alea. Cu dorintele tale. Cu ce iti imaginai ca inseamna viata. Credeai ca n-ai asteptari derizorii, niciodata n-ai visat la vile sau la margele scumpe. Ai crezut ca universul a fost bun cu tine, ca ai fost cuminte si desteapta, harnica si cinstita. De ce nu ajung lucrurile astea? De ce depinzi inca de altii sa fii fericita.

Adevarul e ca nu ai facut pace.
Asa zice mama.
Sa faci pace si sa mergi inainte.
Auzi, cica puterea e in tine. Doar esti o tipa desteapta, harnica si cinstita. Atunci de ce simti de parca se prabusesc avioanele si tu esti in toate? Pentru ca inca nu ai facut pace.

Asa zice mama. Iar ea chiar e fericita.
Pacientii o iubesc, copilul o cauta. Sotul ii face desene de mana. Nepotii o adora. Rabdarea ei nu se termina. E un om cu care traiesc in casa mama mea, o vad in fiecare zi ce mananca, ba as putea spune fara sa gresesc ca am vazut-o si pe dinauntru. Bine, nu-mi amintesc nimic, dar am fost pe-acolo. Am acte.

Sa faci pace.

Nu te vei mai enerva pe sosete desperecheate decat atunci cand vei adopta stilul numit “diversitate”. Oricum sunt convinsa ca sosetele se fabrica diferit colorate doar pentru ca producatorul stie ca Orice cos de rufe pierde sosete, iar omul cand ramane fara, normal, unele noi isi cumpara. De asta, mie-mi plac sosetele banale, fara modele. Astea-s ca barbatii aia care iti spun “pui” si tie si la toate de dinainte, ca sa va incurce fara probleme.

Nu stiu de ce scriu aici aceste vorbe, mai ales cand stiu cata lume citeste.

Cred ca vreau ca cineva sa ma salveze.
De la facut pace cand e atat de devreme sa traiesc fara soare.

Tu esti soarele, i-ar zice Christina lui Mer.
Deși, uneori, ai nevoie să nu fii.

Image by Natálie Šteyerová from Pixabay

Articolul anterior

Alături de personalul medical, supereroii acestei pandemii sunt părinții

Articolul următor

Micile bucurii din pandemie – un exercițiu (forțat) de recunoștință, dar care o să ne elibereze de gândul c-a fost totul un necaz

58 Comentarii

  1. Simo

    You’re my person 🙂 I feel you! Big hugs!

    0
  2. Daca afli raspunsul, imi stii adresa.

    1+
  3. Bogdi

    Iti multumesc, Miruna! Sunt in cautare de raspunsuri de mult timp, iar azi parca m-ai ajutat sa ma apropii mai mult de ele si de mine.

    0
      • Te înțeleg perfect, Miruna! Nici eu nu am reușit să fac pace, dar m-am resemnat cumva, ceea ce nu este chiar ce îmi trebuie, însă e un fel de closure, o chestie temporara. Te îmbrățișez tare-tare și sper sa găsești un sens în toate, chiar daca n-o fi pacea mult asteptata.

        0
        • Elena

          Inteleg perfect situatia descrisa. Dar am avut nevoie de trei ani sa inteleg ca trebuie sa fac pace in sufletul meu, trei ani de cand am facut cunostinta cu fiul meu si de cand fiinta mea a fost schimbata radical. P.S.: Pentru vesnicele sosete desperechiate inca am o punga speciala.

          0
    • M. A.

      Nu ai idee cum au picat cuvintele astea… Le-am simțit pe limba, cand mi le scoteam din suflet.
      Azi am simtit pentru a 1000 oara ca sunt invizibila. Ca nu mai reprezint decât un ajutor pentru copii și pentru restul familiei sursa aia interminabila de “se descurca ea cumva”.
      Azi m-am învinovățit pentru a 1000 oara ca îmi doresc sa ma întorc la servici, sa condult pacienti, cabd toată lumea îmi spune “dar mai stai și anul asta, uite ce nebunie e in spitale, cine știe ce aduci acasă. Și ce, dacă mai pierzi un an, îl recuperezi tu” și iar am devenit responsabila de binele tuturor, fara sa simt binele meu. Stau de 4 ani acasă.
      Azi sotul meu și-a făcut programare la tuns, la fel și soacra mea, (care locuiește în blocul vecin noua) , pentru ca doar are cine rămâne cu copiii. Nu, eu nu îmi fac programare pentru ca de fiecare data cumva ajung sa ma fac sa ma simt vinovata. Ca fur din timpul cuiva.
      Vreau… Sa gandesc limpede și sa îmi recapat curajul de a lua decizii.

      3+
  4. Ana

    Da, uneori simt la fel. Am tot ca să fiu fericită și totuși parcă nimic nu-mi iese . Nu demult mi-am dat seama, sună banal dar vorbesc serios . O partidă de dragoste parcă pune la loc toate gândurile pierdute . Am parte destul de greu și rar, din cauza copiilor care sunt mereu în preajma. Dar găsim soluții .
    Știu că nu e soțul lângă tine și probabil chestia asta mai pune o lopată peste probleme. Și soțul meu e plecat pentru 2 săptămâni , sunt singură fără ajutor cu doi copii. ( avem curte e ok).
    Deci nu am soluții , sunt alături in “suferință” . Încerc să fac și eu pace, poate îmi iese.
    ❤️

    2+
  5. Andra

    Stii, cred ca e un moment din acelea in care, cum ar spune englezul ‘just let yourself be’ , acorda-ti un mic ragaz pentru asta.

    2+
    • E foarte greu, când nu ai nici două secunde. Ca să le ai, trebuie să le furi de undeva, din timpul cuiva pentru ceva. Ori iei de la copil, ori iei de la job-uri, job-uri pe care nu le faci pentru șefi, ci pentru că îți plac. Job=uri care au nevoie de tine la fel cum ai nevoie de ele ca să nu înnebunești. E o simbioză între toate, e bine, dar e și greu.

      0
  6. Cricket

    Big hug! Te inteleg desi nu stiu ce sa ti spun, e complicat sa poti fi fericit. Nu stiu de ce si nu stiu daca e pt toata lumea la fel. Mie imi e frica sa nu ajung batrana si sa nu fi trait :(. Pt ca o mama, orice s ar spune, are multe limitari.

    5+
    • M-a întrebat azi mama dacă aș da ce am pe ceva. Răspunsul a venit imediat, fără să întreb măcar ce e acel ceva.

      E o întrebare bună, vezi și tu ce răspuns găsești.

      0
  7. Rox

    Exact la asta ma gandeam azi, la facut pace. Cel mai mic pui al meu are 10 luni, varsta la care vrea plimbat toata ziua, vrea sa exploreze si singur inca nu reusesti. Ma plimb cu el pana oboseste, uneori ma enervez, cand nu ma enervez oboseste mai repede si respir mai mult. Cel mare ma striga o data la doua secunde, vrea sa fac temele cu el, face teme cam doua ore pe zi. Mijlociul nu ma striga niciodata, nu cere nimic de la mine dar cand il iau in brate si dansez cu el se lipseste de mine si ofteaza de ma rup in doua! Azi am facut mancare cu bebe in brate, timp in care ceilalti doi se uitau cu tati la desene. Evident ca l-am injurat pe tati in gand ca nu imi ia copilul din brate. Pana cand am vazut bucuria de pe fetele lor impreuna. Care intotdeauna se inzeceste cand se uita si tati cu ei. Da, cand faci pace totul se rezolva!

    6+
  8. Narcisa

    Sa faci pace ! Frumos spus .Eu am facut pace si mi-am tot zis ca sunt tare si pot mai mult si tot asa mi-am crescut copiii de care sunt tare mandra si onorata ca au venit la mine.Unul viitor medic in cateva luni, Ea mai are 2 de medicina veterinara si ma tot intreb de ce trebuia sa faca ei ce este mai greu ?Si apoi sa sufere ?Si am tot facut pace cu mine pana am ajuns la psihiatru ..si acolo am primit o portie de pace cu mine cipralex si xanax la nevoie.Asa se intampla cand nu mai esti in stare sa faci singura pace cu tine. yoga , zen …hmmm zic.As vrea sa pot face pace cu mine usor …..

    2+
    • Of, felicitări pentru copii, Și pentru făcutul de pace, orice fel ar fi fost drumul prin care ai ajuns acolo.

      0
  9. Bib9

    Pentru ca mereu ni se spune de undeva din casca: nu ești destul. Nu ai slăbit destul, nu te îngrijești destul, nu câștigi destul, nu stai cu copii destul. Ne tot mint ca putem sa fim totul deodată și perfecte și noi punem botul si tragem prea mult de noi și ne simțim mereu vinovate ca ceva ceva am greșit sau am pierdut. Ma tot chinui și eu sa fac pace, dar nu îmi iese asa ușor cum le iese altora. Încerc sa fiu blândă cu mine și nu pot, după generații de femei muncite și cu care nu a fost nimeni blând, nu cred ca știu cum…

    9+
  10. Inka

    Ce iti imaginai ca inseamna viata?
    Care iti erau visurile?

    0
    • Credeam că e mai ușor, că poți dormi mai mult, renunța doar la unele lucruri, nu la toate, e o discuție lungă. Dar, acum că m-ai întrebat, îmi dau seama că totuși nu e chiar atât de rău. Mulțumesc.

      0
  11. Alina

    Offf!!! E greu si aceasta perioada poate fi destul de frustranta. Suntem inchisi in casa, avem tot felul de limitari, iar uneori, poate destul de des , ne vedem nevoite sa ne descurcam singure; privim in jur si ni se pare ca problemele celorlalti sunt mai mici…sau poate-i cautam pe cei cu probleme mai mari doar pentru a ne ridica singure moralul.
    Cred (si sper) ca e o perioada… cu totii avem perioade mai bune si mai rele… sunt perioade in care desi avem tot sprijinul celor de langa noi ni se pare ca nu suntem suficient intelese/ajutate/ascultate… la mine de obicei aceste perioade se termina cu un plans zdravan “de racorire” si apoi iese soarele.
    Incearca sa nu-ti mai bati capul cu ceea ce nu se poate schimba, maine e noua zi! O zi de care meriti sa te bucuri!
    Sper sa iasa repede soarele pe strada ta pentru ca esti un om tare frumos!❤

    4+
    • Îți mulțumesc, Alina. Pe mine mă ajută să scriu și să vorbesc. Doar că nu prea mai e loc de mine în spațiul pe care-l am.

      0
  12. Ana

    Postarea asta a fost….sare pe rana…nu ma mai regasesc in viata mea si nu stiu efectiv daca s o iau pe alt drum sau daca sa merg in continuare asa….sanatate, familie, cariera, casnicie, toate sunt foarte departe de ce visam eu acum 10 ani

    1+
    • Te cred. Nu știu ce să zic. Cariera probabil depinde de context, acum e un moment bun să faci o schimbare, să te reinventezi. S-ar putea să nici nu ai alternativă. În rest, nu știu ce să zic.

      0
  13. Alina

    O sa fie bine! Vei face pace la un moment dat! Nu total, dar un picut mai mult:-) Esti mortală cu sosetele, sunt coșmarul vieții mele, chiar mă gândeam daca mai exista familii unda rata lor de desperechere este la fel de mare sau cel putin aproape de a noastra:-) Avem deja spectacolul sosetelor regăsite, după ani de zile, de la mari departari-orasele bunicilor sau poate de la câțiva metri distanță!
    Pupici si mega unde cu energie, curaj, optimism si tot ce mai trebuie!

    1+
    • Am primit. mulțumesc!

      0
    • Andra

      Mai dar eu una am realizat ca se pot purta si sosete diferite ca nu se cearta intre ele.Fiul meu e tare multumit cu o soseta rosie cu dinozauri intr-un picior si una verde cu dinozauri in celalalt. Cumpar seturi ca macar sa se potriveasca in lungime, am refacut standardul mai nou. 😬

      0
  14. Ioana

    Stii Miruna…de cate ori simt razboi in mine, ma gandesc ca poate ce imi doream eu imi era nepotrivit. Si daca am ajuns aici, acum, este ca cineva mai presus de mine a stiut ca pot mai mult 🙂 te imbratisez!

    2+
  15. cristinamariacarastoian1976@gmail.com

    Întotdeauna vă citesc articolele cu plăcere! Mă regăsesc în ele! 🤗

    0
  16. Mihaela

    Trebuie sa treaca anii, verile si iernile, ca sa intelegi ca, de fapt, asta e viata. Momente de depresie, in care trebuie sa te ghemuiesti in pozitie fetala si sa astepti rabdator sa treaca, momente de bucurie si lumina in care ti se pare ca ai facut pace cu tine insati si ti-ai regasit armonia pierduta la nastere. Trebuie acceptate toate asa cum vin. Dar nu e usor cateodata. Rabdare, dupa cum bine stii deja, o sa treaca. Nu are de-a face cu visele si realizarea lor, nu are de-a face cu bucuriile care te inconjoara. Are poate legatura cu fluxul si refluxul de energie interioara. Iar tu, Miruna draga, ai nevoie de o pauza acum, cred ca te-a ajuns oboseala. Imparte copilasii pe acolo, prin casa, si fa o plimbare lunga pe afara, poate gasesti o padure sau macar un parc. De maine e posibil. O sa fie bine.

    3+
    • Mi-a plăcut asta cu fluxul și refluxul. E tare adevărat. Doar că e prea dependent de exterior și asta ar trebui schimbat. Optimizat.

      0
  17. Gianina

    Buna Miruna. Stii, toti avem perioade mai bune sau mai putin bune! Toti avem si vise in așteptare pe care le vom realiza intr-o zi, nu a venit inca momentul!
    Ziceai la un monent dat de magneziu. Poate un pic mai mult magneziu, soare, plimbări, dragoste&imbratisari si ACCEPTAREA ca in acest moment al vieții noastre atat putem, sa ne iertam si acceptam si sa găsim in noi puterea sa mergem mai departe. Sa stim ca Dumnezeu nu ne abandonează, ca este cu noi mereu, noi suntem parte din EL si avem toate skill-urile necesare sa puteam sa ducem tot ceea de primim.

    Poate si o doza de plans zdravăn in miez de noapte cd dorm copii. Si un somn bun, legat ar face minuni. Stiu ca micuțului nu ii poate da nimeni altcineva laptic, dar poate o noapte/ sau zi in care sa ai laptic muls si sa i-l dea altcineva ……
    Te imbratisez tare, tare de tot si iti trimit multa energie si acceptare si sigur va fi bine! Va ieși soarele si pe strada ta, si a mea si a tuturor oamenilor! ❤️❤️❤️

    0
    • Plâng foarte greu și la filme, în general, plâng greu de tot. Magneziu nu am mai luat de vreo săptămână aproape, că i-am schimbat locul și uit. Dar bine că mi-ai amintit. Poate tocmai am găsit un remediu rapid.

      0
  18. Nikki

    Eu cred ca mai degraba ne amagim cu armistitii, in speranta pacii…care pace e un miraj, pentru cele mai multe trestii ganditoare.

    2+
  19. L.

    “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”

    O mantra pentru timpuri cand orice as face, parca nu imi sunt singura de ajuns. Totul e prea greu, prea mult, prea incalcit. Si am nevoie disperata de cineva care sa fie Adultul, iar eu copilul care sa lase greul pe umerii lui.

    2+
  20. Anne

    Am rezonat bine cu articolul, desi surprinzator coming from you, te-ai sacrificat atat de tare pe altarul mamiceniei incat am crezut ca fix asta iti doresti. La mine a fost clar de ce nu puteam face pace mult timp si alunecam din ce in ce mai jos: nu-mi dorisem copii, mi-era groaza si sila de sarcina, basca multe cazuri de vieti busite si copii cu probleme grave in jurul nostru din cauza unor nasteri cu complicatii… in fine, pt EL, care isi dorea atat de mult, am facut doi copii, care turned out absolut minunati. Daaar ma pot bucura de ei/de noi de putin timp, de cand s au marit, acum au 4 si 6 ani. O sa fie bine, o sa redevii tu cu gandurile si nazuintele tale cand vor fi mai mari si se vor desprinde. Hang in there, imi pare rau ca te simti rau

    2+
    • Nu m-am sacrificat, am făcut alegeri în fiecare zi legat de ce simțeam și cum îmi doream. Doar că, venirea celui de-al doiea copil a schimbat multe, totul într-un fel. Nu am un model de referință, încă învăț ce e bine și ce e rău, sunt și eu un copil care învață să fie mamă de doi și încă ceva pe lângă.
      Dacă aș mai fi o dată, aș face fix aceiași pași. Limitarea mea e legată de somn, am nevoie de el ca de aer și atunci nu am timp. Lipsa asta de timp mă sufocă. Haosul din viața mea mă îneacă. Poate vreau să fac prea multe deodată. Dar știu că viața nu așteaptă și sunt lucruri pe care, dacă nu le faci astăzi, mâine nu mai au niciun rost.
      Va veni un moment în care o să mă înec, după care va veni un moment în care voi învăța să înot prin această nouă mlaștină. Cunosc prea bine această ordine a episoadelor, am mai trecut prin ele. Iar altă variantă nu există. Nu se termină la înec, asta e vestea bună.

      Poate ajută pe cineva să danseze pe altarul sacrificiului meu și să își spună ”iată, a dat totul și tot în iad a ajuns”. Dar asta nu e despre mine, ci despre el.

      1+
      • Anne

        Te inteleg perfect la faza cu somnul, si intuisem ca e despre asta… nu am dormit 4 ani de zile in maternal, am tras paiul cel scurt, copiii mei nu dormeau noaptea:( lucru care ma va afecta mereu, nu mai am cum sa mai recuperez. Sunt mai inceata, ma exprim mai greu, nu tin minte mai nimic, incurc evenimente/perioade/persoane. Iar eu nu m-am ocupat de altceva decat de copii, nu am avut alte proiecte si inca sunt praf. Nici nu pot sa mi imaginez cat de obosita poti sa fii daca si lucrezi. Mi se parea ca te-ai sacrificat pt ca alaptat aaani de zile, renuntat la meserie etc, mi se pare greu… e pe fond de oboseala caderea ta, o sa-ti revii. Mai trage un an si apoi va fi din ce in ce mai normal… usor nu exista cu doi pitici

        1+
        • Vai de mine, 4 ani nu ai dormit? Nimeni nu intelege asta decat o mama. Sa dormi intrerupt nu inseamna somn.
          Si eu sunt varza cu creierii, am inceput sa fac greseli in relatia cu colaboratorii mei, greseli pe care niciodata nu le-am facut.

          Invat sa lucrez cu noua eu. Imi setez remindere, asta e.
          Deci te inteleg perfect. Nici eu nu cred ca voi recupera vreodata.
          Si da. Am 4 ani plus de alaptat si tura a doua tocmai a inceput 🙂

          1+
          • Anne

            Da, sunt apropiati ca varsta copiii, am legat doua maternale… exact cum spui, somn intrerupt, nu reuseam sa trec de REM. imi spunea la un moment dat un psiholog ca exercitiile de relaxare profunda, tehnicile de respiratie ar putea ajuta sa recuperezi oboseala, dar nu am avut rabdare sa intru in starea aia niciodata. Maybe at one point te poate ajuta.

            0
  21. andra

    Pe mine ma incearca asemenea sentimente cand imi lipseste ceva: am o nerealizare, o lipsa, un esec. Ma ajuta sa imi ofer mai mult, niste rasfatzuri, un masaj, sa ies din rutina zilnica, sa ma intalnesc cu oameni dragi, sa mi fac cadouri, sa mi cumpar ceva special si de calitate amanat de mult, sa planific o vacanta, o mancare fancy, o comedie, bucurii… toate stim ce ne place, toate stim ce ne umple pe dinauntru. Am o prietena care isi ridica moralul redecorand prin casa. Cand ceva nu mai merge, solutia e shimbarea, sau macar planificarea ei. La probleme mici ajuta remedii mici, la probleme mari remedii mari.

    1+
    • Andra, eu știu exact care e motorul acestor neajunsuri. Nu vine ca o surpriză. De asta trebuie să încetez cu copilăriile și să nu mai sper.

      0
      • dia

        Eu cred ca e infernal de greu sa lucrezi de acasă cu copii mici. Cine poate sa facă asta? Știu single moms fără nici un ajutor care lucrează 6-7 ore adunate pe zi cu copii de 1-3 ani… fără nici un ajutor.. nu îmi pot închipui.. ambii părinți care lucrează de acasă in “ture” și jumătate de noapte sa poată face cu schimbul statului cu copiii.. tata ce lucrează de acasă cu 2 copilași și mama e essential worker in spital in ture… nu îmi pot imagina. Și astea sunt cazurile “norocoase” in care părinții sunt sănătoși și au un job…

        1+
        • Da, e foarte greu.
          Gandeste-te ca eu sunt cu 3 adulti in jurul meu. Parintii mei si bunica. Bunica face mai mult decat e omeneste posibil lavarsta ei. Leagana, adoarme, se joaca. Bai, suntem 4 persoane, tu intelegi? Dar fiecare mai avem cate ceva de facut pe langa copii. Si ne impartim cumva, dar e destul de provocator sa zic asa. Nu iti imagina ca doarme cineva mult.

          0
          • Denisa

            Te citesc in fiecare zi, am mai spus, postarile tale sunt rasfatul meu zilnic, timpul meu de citit ceva interesant, adevarat, scris din suflet.
            Nu stiu daca se cuvine sa pun un link in comentarii, cand am citit asta m-am gandit la tine.
            https://www.instagram.com/p/B6Fz9DAHg2W/?hl=en

            0
  22. A.

    Sincer, articole ca acesta și comentariile mă fac să nu-mi mai doresc copii. Plănuiam ca la anul să încercăm, dar mi se pare că peste tot toată lumea (inclusiv sora mea și alte prietene) se plânge de cât este de greu. Înțeleg că provocările sunt mai mari in pandemie, cu toate schimbările, dar cumva percepeam acelasi vibe și înainte. Chiar îmi este frică să ajung in situația in care nu dorm 4 ani…

    0
    • Răspunsul e că depinde cât de mult îți dorești copii. Dacă îți dorești așa-și-așa, mai mult de teama că vine un moment când degeaba ți-i mai dorești, dacă trenul a trecut, atunci o să vezi că e foarte greu. Dacă ți-i dorești no matter what, atunci te vei informa despre cum e acel greu și vei căuta să înveți de la fiecare alt părinte câte ceva.

      Adevărul e că fiecare greu e diferit și că oamenii reacționează în felul lor. Exemplele pe care eu le-am avut în jurul meu, de oameni cu copii, au fost de un greu cu care eu nu m-am întâlnit. Mie mi-a fost mult mai ușor decât mulți pe care îi vedeam cum se chinuie înainte.
      Citește însă și despre părțile bune. Poate te vor încuraja. Să ai copii înseamnă și să nu dormi, dar nu înseamnă doar atât. Însă, repet, e ceva foarte personal.

      Cât despre articolul meu, nu sunt copiii de vină pentru nemulțumirile mele. Ba ei mi-au schimbat viața în feluri de bine, pe care nici nu le bănuiam. Dacă 4 ani sau 10 de nesomn e un preț corect? Habar n-am. Dar știu sigur că, pentru mine, viața petrecută la Netflix sau dormind ar fi fost departe de ideal.

      0
  23. Ana

    Pentru ca citind blogul tau am senzatia ca vorbesc cu o prietena este principalul motiv pentru care te citesc de multi ani ( nu mai stiu cati). Scrii autentic si echilibrat, fara sa te rasfeti si fara epitete inutile. Nu tot timpul sunt de acord cu parerile pe care le exprimi aici dar cred ca tocmai asta mai aduce un gram de autenticitate. Imi pare rau ca treci printr-o perioada grea dar ma bucur ca ai langa tine oameni dragi care ar face orice pt tine.

    0
  24. Violeta

    Esti mai fericita decat vrei sa crezi. …

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 269 queries in 0.468 s