Marti, inainte sa plece, i-am zis lui Eme (bonei) ca cel mai bine ar fi sa ramana acasa la ea o vreme. Cel mai bine pentru umanitate, desigur, de parca umanitatea ar da doi bani daca eu innebunesc.
Dar, pana ei s-au jucat de-a taximetristul si eu am scris un articol, pac, au aparut inca 3 cazuri in Bucuresti.
Cu 24 de ore inainte, nu era niciunul.
Stiti, eu nu sunt in cea mai roz perioada a mea cu nervii. Am avut si zile mai bune, in care m-am simtit mai frumoasa la trup si mai fericita la suflet. Mno. Stiti cum a fost asta? Ca-n scena asta din Sex and the city, cand Charlotte zice ca ar fi distrusa sa-si prinda barbatul cu bona, pentru ca nu poate pierde bona! Asa si eu, doar ca am vorbit singura-n oglinda.
Daca ma vedeti la stiri, sa stiti ca povestea cu coronavirus e pura coincidenta.
Deci prima zi, asteptari jooooooase.
I-am explicat lui Tudor cat de bine care-i situatia, ca o sa ne distram tare, dar vom avea nevoie de niste reguli noi, de criza.
Nu mai mancam cand ne e foame, mancam cand poate mama incalzi mancarea. Uneori nu poate, ca Victor vrea sa manance. Sau in brate. Nu in marsupi. Nici in scoica. Intelegeti, am un bebelus cu personalitate.
Regula 2. Nu tipam doi oameni deodata. Mai ales cand bebelusul plange, nimeni altcineva nu are voie sa tipe.
Regula 3. Cand mama il culca pe bebe, nu avem nevoie sa bem apa, sa mancam mere, pere, banane, capsune, sa ne jucam de-a baba oarba, prinselea, v-ati prins.
Regula 4. Nu iesim din casa, dar compensam cu
regula 5. Facem cinematograf cu film lung o data pe zi. Am facut, copilul n-a avut rabdare nici sa-si piarda pantoful; asta mic al meu in continuare prefera sa-i citesc o carte.
Acum e seara cand scriu, adica noapte, ei dorm si pe mine ma apuca dragul. Am scapat cu bine de prima zi de #stauacasa. Nu ne-am scos ochii. Nimeni n-a sarit pe fereastra. Nici macar nu ne-am certat prea tare. Am mancat la masa, am citit o carte-ntreaga. Ba am dat si cu aspiratorul, am sters si cu mopul.
Si totul, dar totul i se datoreaza baiatului meu cel mare. Sa-mi petrec timpul cu copiii mei e o bucurie, presimt ca o sa fiu tot bucuroasa in urmatoarele zile.
Bine, pana se termina mancarea.
Voi cum ati facut cu copiii?
foto Shutterstock
Laura
Pentru că nu am niciun ajutor, nu tu mamă, nu tu soacră care să vină, nu tu bonă, depindem exclusiv de instituțiile de învățământ. Așadar sunt învățată, cumva, cu aceste perioade în care sunt doar eu cu fetele acasă, încă de când erau mici. Acum sunt mai mari și le pot lăsa și singure în casă cât plec eu la plimbare cu câinele.
Doar că acum s-au schimbat datele problemei, așa cum ziceai și tu, alte reguli de criză. Cam așa la noi. Cel mai rău îmi pare că nu mă pot bucura de pomi înfloriți în anotimpul meu preferat, dar noi să fim sănătoși.
PS: Pentru că am decis să scriu și eu zilnic despre cum e acasă cu copiii în această perioadă, îți pot „fura” hashtagul? 🙂
Irina
Pe Isa n-am mai lasat-o la gradi de pe 12, desi Sebastian e relaxat. Acasa nu avem ica o rutina, in afara de cea a somnului. Avem regula cu spalatul pe maini si neatinsul pe fata. M-am simtt ca o politista pe alocuri. Cand i-am spus lui Sebastian sa se spele pe maini inainte de masa, desi el abia iesise din bucatarie, unde gatise, mi-a aruncat o privire intrebatoare. Deci si eu am stat mai bine cu nervii pana pe la jumatatea lui februarie.
Manu
Sunt ziua 6 de #stauacasa singura cu 3 copii, gemene de 4 ani și 8 luni si bebe de 4 luni. #rezist încă, sâmbătă vin intăriri, mama si bunica. Ne descurcăm bine, eu si sotul ne-am împărțit responsabilitatile. Suntem mult, mult mai organizați. Deci, se poate!
o femeie
Fiica mea e la scoala, aici sunt doar cateva sute de cazuri, inca nu au inchis scoli doar azile de batrani (nici nu mi-am dat seama ce multe sunt, am identificat deja 3 pe raza de 500m de unde stau, si toate de lux!!! , mai sunt si altele mai mici ..), au afisat sa rarim vizitele la spital (aici se intra orice ora din zi pana la 20 seara, nu ca in romania cu program de vizite).
In metrou suntem sardelutze. Daca kinetoterapeuta imi da voie, o sa incep sa vin pe jos si sa alerg de la job acasa (sa castig timp).
Cristina
Copiii sunt o bucurie; fără ajutor, ne ocupam de copil eu si sotul, nu am simțit niciodată ca inebunim, ca trebuie sa evadam, ca abia asteptam sa o dam la gradinita. E un privilegiu sa cultivi acești bulbi,din care, in solul potrivit (iar solul suntem noi, parintii) , cresc cele mai frumoase flori. Sa faci copii ca e la moda si ca e ok sa ii creasca societatea e usor. Pentru cei mai dedicati si conștienți, atenția se îndreaptă asupra întregului ansamblu numit copil.
Miruna
Da, fix asta cred și eu, doar că e foarte diferit să stai cu un copil sau cu mai mulți, e foarte diferit să stai cu ei și să fii nevoit să muncești în paralel. În rest, tot ce ai zis tu mai sus.