Primul caz de coronavirus în București și 7 lucruri de învățat copiii, ca să se protejeze când nu suntem lângă ei miruna ioani

Nu pentru că ar fi mare brânză acest coronavirus nou (adevărul e însă că nu prea știm), ci pentru că e bine să fim proactivi, mai bine prevenim decât tratăm. Și pentru că n-am întâlnit om pe lume care să-și dorească o boală pentru al său copil. Bine, în afară de bunică-mea care mereu zicea “mai bine să facă acum, cât e mic”.

În epoca vitezei și a joburilor de 10 ore, cel puțin, noi nu ne mai permitem nici măcar o noapte nedormită de la muci. Și cum nu putem fi sfânta umbră a copiilor pe care i-am făcut, cum nici nu ne dorim asta, iată câteva lucruri simple și de bun simț, pe care le poate face orice prichindel oricând, dar cu atât mai mult ACUM:

  1. Să se spele pe mâini cu săpun, corect, înainte de masă, după ce intră în casă, înainte și după pipi și caca. Arătați-le cum.
  2. Să nu împartă tacâmuri, pahare, prosoape.
  3. Să tușească și să strănute în cot. “Pune mâna la gură” nu mai e valabil demult.
  4. Să nu bage mâna în nas, în gură. Nici în nasul și gura altora, adică prieteni, colegi, frați.
  5. Să bea apă, e foarte important, să țină mucoasele umede. Dacă puteți, măsurați.
  6. Să sufle mucii.
  7. Să nu mănânce de pe jos. Măcar o vreme 😉

Și să-mi fie recunoscători că n-am băgat-o pe aia cu ”să mănânce broccoli o dată pe zi” ori ”să se spele pe dinți”. Deși ar trebui 😉

foto Shutterstock