Tic-tac: Mai avem câțiva ani cu copiii noștri acasă

Toți patru în bucătăria noastră de la bloc, nu știu ce vorbeam și mă lovește soțul cu o întrebare: când îi cad dinții fiului cel mare. Peste un an-doi, nu cred că trei, a venit răspunsul din gura dentistului care încă zace în mine, răspuns care s-a simțit ca un pumn la ficatul mamei care nu prea zace, dar există în fiecare bucățică din mine.

Vai.

Bărbatu-meu are o poză de când era mic și știrb, fără un dinte din față și cu o lopățică lângă el, ca un semn care prevestește viitorul. Am recunoscut acel dinte în băiețelul care era el odată, cu privire ștrengărească și fără nicio treabă. Un pic din iubitul meu era în copilașul de altădată. Dacă ar fi știut băiețelul ăla, cu lopățica aia gigantă prin câte și mai câte o să treacă. Sau cum o să crească totul în jurul ei. Vorbim de lopățică. Dintele ăla permanent e primul semn de adult, pe care toată viața lor îl poartă. Că de aia îl bate mamă-sa la cap cu igiena dentară 😉

Ieri a fost o zi mare. Am trecut-o în borcan, sunt profund recunoscătoare. A fost prima dată când fiul cel mare s-a jucat aproape două ceasuri neîntrerupte, cu verișorii lui, care-s aproape de-o seamă, într-un loc pe care-l vedea pentru prima dată, fără să-i aibă pe părinții lui aproape.

Pe scurt: prieteni, am băiat mare.

Și aș fi pus un semn de exclamare, doar că extazul acelei discuții cu adulții, care mi-a crescut IQ-ul cu 5 puncte, e temperată de egoismul mamei căreia i-a zburat un pic puiul.

-Mami, mi-a plăcut atât de mult, încât nici n-am vrut să vii la mine!

Semn că își conștientizează zborul. Broscuțul meu, care se face mare.

Prieteni, e vară. Copiii noștri exersează. Ca berzele de pe hornurile caselor de la sate. Astăzi descoperă că au aripi; mâine, te trezești că-i toamnă.

Astă-seară, m-a invitat să stau cu el când face caca.
-Dar, mami, m-a avertizat, nu vorbești cu mine.
Nu vorbesc, dar vorbește el și poveștile astea de la baie sunt la fel de bune ca cele dinainte de culcare. Au un aer aparte și nu-i nicio mistocăreală.
Ăsta-i anotimpul tău, Miruno.

Mă uitam, în mall, la un tip care plimba, de mână, o fată. Înalt, îmbrăcat în stilul ăla pe care, să-l critici, te face să te simți în vârstă, cu niște gene întoarse, de puteai să îl întrebi ce dermatograf poartă, cu privirea aia peste lume și pasul ăla în față, pe care doar un tip mișto le are. Mă îndoiesc că tipul ăla o mai invită pe mama lui când intră-n baie. Nu, nici dacă-i promite că doar tace.

Ceea ce e perfect ok, nimeni nu și-ar dori să fie altfel, Doamne ferește.

E vară. O simt la orice mișcare. Mă bucur de fiecare weekend ca un copil mare. Bine, în afară de momentele când îmi vine să fug de-acasă, că orice om normal are și momente din astea :p

Prieteni? E vară! E șansa noastră. Să îi învățăm să țină lingura-n mână, să nu soarbă la masă, să ofere o floare, să complimenteze o domnișoară. Și, pe lângă datoria de a-i învăța lucruri (asta e o datorie care uneori ne pune în papucii de profesoară, deși orice doamnă de pe covor, în patru labe e mai distractivă decât cea mai grozavă profesoară, I rest my case), asta e șansa noastră de a le arăta că viața-i frumoasă. Că cerul e plin de stele. Că lumina e o nevoie omenească. Și că iubirea nu e o suferință prostească. Asta e șansa noastră să facem din ei oameni care să ne placă. Fix ca tipul din mall, care plimba o domnișoară. Tipul ăla care nu mai are niciun dinte de lapte, care nu mai cere legănat la culcare, nici asistat la baie. Tipul ăla nu mai merge cu părinții în vacanțe, nu mai stă la maică-sa în brațe, nu mai visează mașinute teleghidate.

Cu fiul cel mare, mai avem zece ani. Hai, doișpe.

Promit să merg cu el la fiecare căcare unde sunt chemată.

Să-l iau de mână pe fiecare bordură de unde vrea să nu cadă.

Să-i șterg toate petele de la gură.

Să-i citesc a mia oară o carte.

Să-i fac, la orice oră, tăiței cu lapte. (Tăițeii sunt noul orez)

Să-l duc la “Scufița roșie” până se face verde-albastră.

Să-l aștept din parc până se satură.

Să-i dau înghețată oricât ar fi de frig afară.

Să-l culc lângă mine până se duce singur la el în cameră.

Căci va veni ziua când se vor întâmpla și lucrurile astea.
Prieteni, e vară.

foto Shutterstock