Tic-tac: Mai avem câțiva ani cu copiii noștri acasă

Tic-tac- Mai avem câțiva ani, prieteni miruna ioani

Toți patru în bucătăria noastră de la bloc, nu știu ce vorbeam și mă lovește soțul cu o întrebare: când îi cad dinții fiului cel mare. Peste un an-doi, nu cred că trei, a venit răspunsul din gura dentistului care încă zace în mine, răspuns care s-a simțit ca un pumn la ficatul mamei care nu prea zace, dar există în fiecare bucățică din mine.

Vai.

Bărbatu-meu are o poză de când era mic și știrb, fără un dinte din față și cu o lopățică lângă el, ca un semn care prevestește viitorul. Am recunoscut acel dinte în băiețelul care era el odată, cu privire ștrengărească și fără nicio treabă. Un pic din iubitul meu era în copilașul de altădată. Dacă ar fi știut băiețelul ăla, cu lopățica aia gigantă prin câte și mai câte o să treacă. Sau cum o să crească totul în jurul ei. Vorbim de lopățică. Dintele ăla permanent e primul semn de adult, pe care toată viața lor îl poartă. Că de aia îl bate mamă-sa la cap cu igiena dentară 😉

Ieri a fost o zi mare. Am trecut-o în borcan, sunt profund recunoscătoare. A fost prima dată când fiul cel mare s-a jucat aproape două ceasuri neîntrerupte, cu verișorii lui, care-s aproape de-o seamă, într-un loc pe care-l vedea pentru prima dată, fără să-i aibă pe părinții lui aproape.

Pe scurt: prieteni, am băiat mare.

Și aș fi pus un semn de exclamare, doar că extazul acelei discuții cu adulții, care mi-a crescut IQ-ul cu 5 puncte, e temperată de egoismul mamei căreia i-a zburat un pic puiul.

-Mami, mi-a plăcut atât de mult, încât nici n-am vrut să vii la mine!

Semn că își conștientizează zborul. Broscuțul meu, care se face mare.

Prieteni, e vară. Copiii noștri exersează. Ca berzele de pe hornurile caselor de la sate. Astăzi descoperă că au aripi; mâine, te trezești că-i toamnă.

Astă-seară, m-a invitat să stau cu el când face caca.
-Dar, mami, m-a avertizat, nu vorbești cu mine.
Nu vorbesc, dar vorbește el și poveștile astea de la baie sunt la fel de bune ca cele dinainte de culcare. Au un aer aparte și nu-i nicio mistocăreală.
Ăsta-i anotimpul tău, Miruno.

Mă uitam, în mall, la un tip care plimba, de mână, o fată. Înalt, îmbrăcat în stilul ăla pe care, să-l critici, te face să te simți în vârstă, cu niște gene întoarse, de puteai să îl întrebi ce dermatograf poartă, cu privirea aia peste lume și pasul ăla în față, pe care doar un tip mișto le are. Mă îndoiesc că tipul ăla o mai invită pe mama lui când intră-n baie. Nu, nici dacă-i promite că doar tace.

Ceea ce e perfect ok, nimeni nu și-ar dori să fie altfel, Doamne ferește.

E vară. O simt la orice mișcare. Mă bucur de fiecare weekend ca un copil mare. Bine, în afară de momentele când îmi vine să fug de-acasă, că orice om normal are și momente din astea :p

Prieteni? E vară! E șansa noastră. Să îi învățăm să țină lingura-n mână, să nu soarbă la masă, să ofere o floare, să complimenteze o domnișoară. Și, pe lângă datoria de a-i învăța lucruri (asta e o datorie care uneori ne pune în papucii de profesoară, deși orice doamnă de pe covor, în patru labe e mai distractivă decât cea mai grozavă profesoară, I rest my case), asta e șansa noastră de a le arăta că viața-i frumoasă. Că cerul e plin de stele. Că lumina e o nevoie omenească. Și că iubirea nu e o suferință prostească. Asta e șansa noastră să facem din ei oameni care să ne placă. Fix ca tipul din mall, care plimba o domnișoară. Tipul ăla care nu mai are niciun dinte de lapte, care nu mai cere legănat la culcare, nici asistat la baie. Tipul ăla nu mai merge cu părinții în vacanțe, nu mai stă la maică-sa în brațe, nu mai visează mașinute teleghidate.

Cu fiul cel mare, mai avem zece ani. Hai, doișpe.

Promit să merg cu el la fiecare căcare unde sunt chemată.

Să-l iau de mână pe fiecare bordură de unde vrea să nu cadă.

Să-i șterg toate petele de la gură.

Să-i citesc a mia oară o carte.

Să-i fac, la orice oră, tăiței cu lapte. (Tăițeii sunt noul orez)

Să-l duc la “Scufița roșie” până se face verde-albastră.

Să-l aștept din parc până se satură.

Să-i dau înghețată oricât ar fi de frig afară.

Să-l culc lângă mine până se duce singur la el în cameră.

Căci va veni ziua când se vor întâmpla și lucrurile astea.
Prieteni, e vară.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Înregistrarea emisiunii de la Europa Fm, cu Mirela Retegan

Articolul următor

Medic: Copiii care au fost în weekend la urgență, cu test de gripă pozitiv, azi nu mai aveau nimic

8 Comentarii

  1. Gabriela

    Bună lecție, mai adu-ne aminte din când în când! 🤗

  2. Ioana

    Vai, ce frumos ai scris… Câteodată e atât de greu cu doi copii mici (ai mei au aproximativ vârsta alor tai), tânjesc uneori după o zi de spa, dar sigur îmi va fi dor de perioada asta mai devreme sau mai târziu.

  3. Anne

    Unde ati vazut scufita rosie in bucuresti? E cerere mare si la noi

  4. Ioana

    Treaba cu Scufita Rosie o fi universala? :))) noi la Tandarica am vazut-o de vreo 3 ori…:)))
    Vai cum suna asta, Miruna…”mai avem vreo 10 ani”…nu m-am gandit niciodata asa…insa e foarte adevarat.
    Te imbratisez

  5. Anamaria

    Foarte fain și cald spus, Miruna.
    E încă vară și aici și ne bucurăm de ea. Chiar dacă pentru noi aproape au trecut cei 12 ani de care vorbeai mai sus. Nu mă mai invită cu ea la baie de ceva vreme :). Dar mă îmbrățișează uneori și îmi spune că e obosită și agitată și are nevoie să o țin în brațe (e cu vreo două palme mai înaltă decât mine :)). Sau povestim și când îmi sună telefonul mă avertizează să răspund, dar să îi spun lui tata că acum vorbesc cu ea și pe el îl sunăm mai târziu. Și da, ne spune că vacanțele cu noi sunt faine, dar și cele 10 zile din câmpul de cercetași, cu prietenii ei, sunt grozave.
    E vară încă și o savurăm. Alung într-un cotlon gândul că în 3 – 4 ani va pleca la facultate.

  6. Roxana

    La noi mai sunt vreo 4-5 ani si nici nu vreau sa imi imaginez.. deja trebuie sa incep sa ma redescopar , sa stiu cine sunt eu,dincolo de “mama”. Stiu ca voi fi mereu aproape,dar aproapele va fi cel pe care il va considera ea… ma bucur ca ma lasa inca sa ii usuc parul.
    E un articol care ma pune pe gaduri..

  7. Alexandra

    Hey!!!
    M-ai facut sa plang.
    Tot te iubesc, dar ai dreptate.
    Doamne cat as vrea sa il mai am mic, mic…..
    🤗🤗🤗

  8. Narcisa

    Da,am plans.al meu copil este acum mare si nu l-am vazut din Ianuarie …sta la Bucuresti…100 km mai la est de Pitesti ..Ultimele examene ca sa facut doftoroi.Doftoroiu mamei drag….pot sa numar pe degete de cate ori ma sunat… de maxim 5 minute am vorbit.Banalitati pentru ca il enerveaza sa il intreb ceva.Imi este dor de el cand era mic si il astept acasa. Acum cativa ani O prietena plangea si spunea ca isi doreste o seara de Craciun ,o seara , o zi cu fii ei care sunt plecati in Anglia.Plangea pentru ca mama parca nu mai exista pentru fiul ei atunci cand are prietena ,nevasta.Si eu am fost si sunt nevasta dar nu mi-am separat sotul de mama lui .Sa va bucurati de copii cat mai sunt langa voi ….apoi zboara !ah urasc mama closca

Leave a Reply

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 141 queries in 0.544 s