Și bețivii au dreptul la medic și respect

Dincolo de gluma de mai jos, ca să înțelegeți puțin context:

La toată această scenă se benocla, mai aproape decât o făceam noi, un vecin octogenar, genul tuns regulamentar, care merge zilnic la piață și poartă șosete în șlapi. Un domn respectabil, își ținea mâinile la spate împreunate și observa. Un bețiv întins pe șosea. Toată circulația blocată. Na. Asta era situația. Un polițist care se chinuia să afle ce s-a întâmplat: -Domnule, cum ați ajuns aici? V-a călcat o mașină? V-a bătut cineva?
Domnul întins pe carosabil era pur și simplu incapabil să articuleze ceva, singurul cuvânt la care a reacționat a fost ”țigară”.

Și vecinul nostru cu șlapi, care, evident, a fost un om puternic și drept la viața lui, tot bodogănea. Nu înțelegeam exact ce zice, că nu eram așa în miezul acțiunii noi.

Paramedicul scosese vreo trei truse din ambulanță, care arătau ca niște valize destul de mari, a încercat să prindă o venă, domnul leșinat a reacționat cât de violent mai putea, i-au montat defibrilatorul, au încercat în repetate ori să stabilească o comunicare cu pacientul de pe jos. Timp în care vecinul făcea cercuri invizibile în jurul lor și, în continuare, bodogănea ceva legat de alcool și bețivi și că nu e posibil așa ceva. Să oprească circulația, la asta se referea.

Până când, paramedicul, o femeie zdravănă și ea, i-a zis și s-a auzit foarte clar, de parcă ar fi avut un microfon:
-Domnule, vă rog să terminați. Nu-l mai batjocoriți. Oricine merită respect.

M-a impresionat. Pentru că sunt sigură că n-o fi fost primul alcoolic desculț pe care femeia l-a tratat. Pentru că a scos din ambulanță tot: valize, truse, defibrilator, o targă. I-a montat guler cervical și se străduia evident să prindă o venă just in case. I-a vorbit calm și ferm, a repetat aceleași propoziții de mai multe ori. A rămas acolo, într-o luptă pentru viața cuiva care nu sunt foarte sigură că mai dădea doi bani pe ea. Dar știți ceva? Uneori avem nevoie ca alți oameni mai lucizi să creadă în noi. Să ne întindă o mână atunci când suntem jos. Nu spun că acest act medical a vindecat de alcoolism pe cineva, că, a doua zi, același domn i-a cerut o țigară soțului meu, duhnind a alcool. Dar măcar a încercat. Job-ul ei nu era de judecător. Ci de salvator. Ce lecție pentru toți!

Cred că lumea ar fi cu adevărat mai bună în ziua în care fiecare și-ar vedea de treaba lui, nu în sensul să nu-i pese de cineva, ci în sensul de a nu-și lua atribuții în afară de sfera sa. Rolul ei nu era să se întrebe de ce a băut, de ce era desculț, de ce purta un hanorac în mijlocul lui iulie, pe străzi.

Cred că lumea ar deveni mai tristă brusc, dacă am începe să ne tratăm pacienții așa cum se tratează ei. De când am început să practic stomatologia, mi-am propus să nu-mi cert pacienții care nu se spală pe dinți, ci să le arăt cum să se spele corect pe dinți, să îi ajut în problema lor și să le explic cu accent pe viitor. Pentru că trecutul nu îl mai putem schimba. Iar oamenii au nevoie de ajutor, indiferent de păcatele lor.

Ziua în care nu ne vom mai trata bețivii cu respect va fi una foarte tristă. Unii spun că nici fumătorii nu ar merita tratament medical, pentru că își fac singuri un mare rău. Alții spun că și obezii sunt la fel de vinovați, cum pot ei mânca așa de mulți cârnați, când diabetul le bate la ușă, iar presiunea arterială n-a mai fost în limite normale de ani întregi. Atunci, să-i scoatem din sistem și pe cei care merg la solar. Să nu-i uităm nici pe consumatorii de cola și gumă de mestecat. Cine nu aleargă 2 km în fiecare zi. Cine își vopsește părul și-și dă unghiile cu lac, înțeleg că se pot ascunde mulți microbi periculoși aici. Ai mâncat fructe fără să le speli și te-ai cam căcat? Plătește o taxă de nespălat. Ai alunecat pe-o coajă și ți-ai rupt un picior? Plătești taxă de ghinionist. Ai sunat la ambulanță că te sufoci? Întâi spune-ne ce înălțime și greutate ai.

În Anglia, se vorbea că urmau să schimbe sistemul în stomatologie la un moment dat (nu mai știu dacă s-a întâmplat), și să încadrezi pacienții pe categorii: verde, galben și roșu. Verzii erau pacienții ăia cuminți, cooperanți, care se spălau pe dinți, veneau la cabinet regulat și nu fumau. Galbenii erau ăia intermediari, care nu excelau, dar nici nu te luai de păr. Roșii erau ăia rupți în gură și căzuți în cap. Care n-au mai văzut periuța de dinți de când a rulat o reclamă la televizor, care nu știu ce-i ăla un detartraj, care beau și fumează de sparg. Pentru această ultimă categorie, casa de asigurări considera că nu merită să investească în ea. Că nu apreciază oricum și își bate joc de ce lucrare îi faci. Deci, dacă verzilor și galbenilor le-ar fi decontat, la ăștia roșii doar strictul necesar.

Nu știu cum vi se pare dv, eu am fost îngrozită de așa ceva. E drept că verzii meritau să li se deconteze dacă mușcau dintr-o sticlă de bere întâmplător, deși un verde n-ar fi făcut niciodată așa ceva. Dar roșii aveau cu adevărat nevoie de stomatolog. De sistem. Să îi ajuți cumva. Pe de altă parte, e superfrustrant ca tu să muncești în gura unui om ceva și el să nu dea doi bani sau un periaj o dată pe zi. Ce e gratis n-are valoare, știu. Dar ce greu e să judeci o situație de acest fel! Nu mi-aș dori niciodată să lucrez într-un sistem în care, dincolo de stomatolog, ar trebui să fiu și judecător. Nu asta-i ce meserie mi-am ales.

Cred că lumea va fi un loc mai bun, când vom înceta să ne mai judecăm și vom începe doar să ne ajutăm. Vă asigur eu că vine un punct, în care oricât ai lupta pentru dintele cuiva, pentru vena sau viața sa, orice efort e degeaba. Dar ce liniștitor e să trăiești știind că există cineva dispus să lupte până la ultima putere a ta.

foto Shutterstock