O săptămână întreagă să nu auzi telefonul cum sună. Să nu îți fie dor, doar nu credeți că ți se face. Fără beep-uri că au intrat mesaje, whatsapp-uri, notificări te miri de care. O săptămână întreagă să nu te cerți cu nicio doamnă pe facebook. Să nu auzi copii care urlă, părinți care țipă. Să fie, în schimb, cu multe râsete colorate, de oameni mici și mari care se aleargă pe pajiște. Să adormi în chiotele lor din depărtare. Dincolo de poenița unde se spune povestea de seară și se face foc de tabără, să fie acel teren de fotbal, unde copiilor niciodată nu li se face foame.
De când n-ați mai auzit strigându-se:
-Haaaaaaideți la maaaaaasă!
Și răspunzându-se:
-Nuuuuu ne e foaaaame!
Timp de o săptămână n-am adormit cu ochii-n ecran și am deschis laptop-ul, țineți-vă bine, o singură dată. Mi-a fost frică să nu se strice sau să nu ruginească. Știți, când am ajuns acolo și mi-am dat seama că n-o să avem semnal la telefon vreme de aproape 7 zile, m-a luat cu frison pe șira spinării. Îmi venea să plec acasă. Efectiv, o senzație, de ziceai că n-o să-mi dai de mâncare. Mie, cea mai burtoasă dintre burtoase.
Știți, poza asta?
(Nu este wi-fi în pădure, dar promit că vei găsi o mult mai bună conexiune)
Fix așa a fost această săptămână.
