După prima sarcină ”cu zero vergeturi”, vreau să reușesc și a doua oară (P)

După prima sarcină ”cu zero vergeturi”, vreau să reușesc și a doua oară miruna ioani

Deși nu m-a întrebat nimeni, să știți că după prima sarcină, n-am rămas cu nicio vergetură, doar cu o cicatrice care mai e doar pe jumătate urâtă: cezariana. Nu i-am pus nicio cremă, pentru că nu cred în miracole de acest gen și pentru că nici nu mă deranjează fizic absolut deloc. Aș vrea să repet partea cu ”nicio vergetură” și să spun ”așa e organismul meu, n-am făcut nimic special pentru asta”, ca vedetele alea slabe, care vorbesc despre metabolism de parc-ar fi o șaorma cu gânduri bune. Eu m-am uns, nene, în prima sarcină! Cu conștiinciozitate, din a doua zi după ce-am văzut testul pozitiv, m-am lăsat de cafea și m-am apucat de creme. Dimineața și seara, era ritualul meu. Acum, la a doua tură, cu voma în gât și un copil după mine, numai de ritualuri nu mi-a mai ars mie.

Voi ce ați folosit și v-a prins bine? Mi-ar plăcea niște recomandări, deși mai bine ar fi un polițist lângă mine, care să-mi dea amendă dacă nu mă tăvălesc în ceva hidratant. Unul înalt și brunet și dus pe la aceeași șaormărie de unde se hrănesc vedetele alea cu pătrățele și  metabolism nebun.

Faza e că am primit o sticluță de Bio Oil, iar ce citesc despre el sună tare bine. Mai ales partea cu ”recomandat din al doilea trimestru de sarcină”. Simt și eu că n-am ratat startul, că mai există o șansă! Când eram în UK, era foarte în vogă acest ulei, mi-am luat și eu o sticluță, m-am dat, dar următoarea chestie am cumpărat altceva. Deci nu m-aș grăbi să îi atribui succesul ”fără vergeturi” în exclusivitate. Plus că și materialul clientului e bun! Adică, ar face bine să fie 🙂

Vedeți, de când mă știu, am pielea uscată. Niciodată nu am suferit de acnee, nu mi s-a îngrășat părul. De când mă știu, cumpăr cele mai grase creme de față, de corp, de coate și de mâini. M-aș putea da cu o cutie întreagă de cremă de mâini și pielea mea încă să mai înghită. De asta, am și renunțat să mă dau cu cremă. Ce sens mai are, e un sac fără fund!

Aceasta nu este o poveste despre cum am descoperit un produs minune și pielea mea n-a mai fost uscată nicio clipă de atunci încoace. Aceasta este o poveste onestă despre o fată care se luptă cu scuame albe pe picioare și pielițe inestetice pe la degete cam de când se știe pe pământ. 

Picioarele mele îi fac concurență celor ale bunicii. Au celule desprinse din piele, care se iau pe prosop de zici că a nins în baie la noi. Au margini urâte unde se întâlnesc cu unghiile și cine are timp să le dădăcească și scalde în leacuri băbești? În UK, îmi luasem o pereche de mânuși de bambus, cu care dormeam noaptea, după ce mă dădeam cu cremă de mâini. Mânuși de cauciuc pentru spălat vasele, că nu aveam mașină. În fiecare zi, de luni până vineri, la ora 1.30, cremă de mâini la cabinet. După ce-mi luam prânzul, până povesteam cu fetele.

Acum mi se întâmplă des să-mi atragă unul sau altul atenția, ce piele uscată am pe mâini. De față, nu cred că își permite cineva să zică. Mâinile mele arată mai bătrâne decât ale doamnei din piață. Probabil, dacă s-ar face un test din acela de asociere, potriviți mâinile cu fața, nimeni nu s-ar gândi că-s ale mele.

În cea de-a doua sarcină, pielea mea nu mai strălucește. Din cauza grețurilor extraordinare, nu am suportat niciun fel de miros. Nici mirosul produselor fără miros. Am ajuns să merg la cabinet nemachiată, am speriat vreo două bucăți de pacienți, deși se poate ca ei să fi fost speriați by default. Pot folosi un singur săpun care parcă miroase a început de iarnă, deși el, teoretic, nu miroase a nimic. De fapt, mă deranjează mirosurile de sintetic. Ceapă, usturoi, n-am treabă! Dar chimicalele astea mă scot din minți. Știu că vreți să mă întrebați acum de deodorant, răspunsul e nu, n-am pus pe mine nici ăla fără miros. Abia mă spăl pe dinți, cu o singură pasta, da? Să fim fericiți că totuși se întâmplă așa ceva.

Și, uite-așa, se face că sunt în săptămâna a 22-a de sarcină și nu m-am dat cu nicio cremă, cu nimic. Vergeturile nu sunt un capăt de țară. La fel, nici cicatricile nu sunt. Însă, dacă putem să ne lipsim de ele, să le prevenim și tot, de ce nu?

Se pare că 83% dintre femei au vergeturi, în timp ce doar 1 din 5 bărbați ”suferă” de așa ceva. Deși cred că lor nici nu le pasă! Vergeturile apar atunci când pielea se întinde sau se restrânge rapid, într-un timp scurt. Cea mai frecventă cauză e când te îngrași sau slăbești brusc. Eu nu m-am îngrășat mult în prima sarcină, deși au fost niște fluctuații, dacă e să fim cinstiți. Întâi am slăbit, apoi am recuperat, ulterior m-am îngrășat. Acum nu am ajuns încă la greutatea de la care am început la prima sarcină, cu diferența majoră că m-am îngrășat destul de brusc. Nu e o veste bună, știu. Am slăbit, am recuperat, după care m-am menținut o perioadă lungă și, în vreo 3 săptămâni, am pus 4 kilograme. Nu sunt o gravidă grasă, dar e totuși mult.

Vă zic două vorbe despre Bio Oil și două vorbe despre cum mi s-a părut.

Despre Bio Oil

După prima sarcină ”cu zero vergeturi”, vreau să reușesc și a doua oară miruna ioani

  • Are mutliple acțiuni: pe vergeturi și cicatrici e un dermatocosmetic, de fapt (disponibil în farmacii)
  • Hidratează pielea
  • Uniformizează nuanța neuniformă a tenului
  • E numărul 1 în 18 țări: v-am zis că auzisem și eu de el în UK, era hit printre fetele de la cabinet. (V-am zis că în clinica respectivă, am fost vreo 4-5 gravide consecutive, doar până la mine, iar localitatea se numea Wombwell? womb=pântec, well= bine )
  • Recomandat de Societatea Română de Dermatologie
  • Povestea acestui ulei e drăguță: un chimist german, Dieter Beier, își adună toată munca de-o viață în acest ulei, pe care îl lansează în Africa de Sud, în 1987. Pe vremea aceea, pe piață nu prea existau uleiuri, în vogă fiind cremele și loțiunile. Dar omul nostru credea cu toată ființa că, spre deosebire de cremele pe bază de apă, un produs pe bază de ulei creează un mediu aproape complet lipsit de oxigen pentru ingredientele sale active şi este ideal pentru îngrijirea pielii. Vitaminele şi restul ingredientelor naturale pot fi suspendate în baza uleioasă pe o perioadă nedeterminată, păstrându-şi intacte proprietăţile, adică nu mai e nevoie să adauge conservanţi. Dieter merge înainte, iar produsul stă cuminte pe rafturi în Africa de Sud timp pe 14 ani. Are consumatorii săi loiali, dar e încă un hit.
    În 2000, Dieter vinde compania spre frații Justin şi David Letschert
  • care primesc de la el cadou de ”nou patron” o cutie de pantofi plină cu scrisori de la clienți mulțumiți. Așa le vine ideea să se promoveze prin testimoniale. Fac rebranding, schimbă ambalajul și Bio Oil ajunge rapid să cucerească piața din Marea Britanie și SUA. În 2005 ajunge numărul 1 cel mai vândut produs de îngrijire din Africa de Sud și alte 11 țări.
  • Acum, o sticlă de Bio Oil se vinde în lume la fiecare câteva secunde.

Are uleiurile astea bune: de gălbenele, lavandă, mușețel, rozmarin și încă un ingredient specific, PurCellin Oil. Acesta este un ulei cu formula identică cu cea a uleiului de rață. Fiți atenți, ce interesant. Când rațele își curăță penele cu pliscul, secretă un ulei, care formează o peliculă extrem de subţire, non grasă şi nelipicioasă peste pene și  care le conferă luciu şi supleţe și le permite să plutească.
Mai are vitamina A și E în compoziție, fără apă.

Pentru gravide

După prima sarcină ”cu zero vergeturi”, vreau să reușesc și a doua oară miruna ioani
Recomandarea producătorului e să te dai de 2 ori pe zi, cel puțin 3 luni. Adică, folosit în acest fel, uleiul dă rezultate. Să nu ne așteptăm să vedem minuni dacă noi ne dăm cu el doar în zile de sărbătoare. Pe sistemul ăsta avut mama o pacientă acum mulți ani, pe vremea când oferea pastile contraceptive gratuit în cadrul unui program național. I-a dat o folie, i-a explicat și cu vorba, și în scris cum se folosesc. Vine femeia după vreo 3 luni, acuzând dureri pe sub burtă: Doamna doctor, nu știu ce am!
-Leano, doar nu vei fi iarăși gravidă! De ce n-ai mai venit la mine să îți dau pastile contraceptive?
-Păi nu, doamna doctor, că încă mai am.

Era gravidă din nou și convinsă că pastilele alea nu-s bune de nimic.

Acum, părerea mea: cine e să facă vergeturi o să facă și cine nu, nu o să facă. Adică, nu înseamnă că ne bazăm pe factorul genetic și nu ne mai dăm cu nimic. Știți oamenii ăia care zic: am avut un vecin în sat care nu se spăla pe dinți niciodată și a ajuns la bătrânețe cu toți dinții intacți. Sau oamenii ăia care zic: mănânc mult și la orice oră, nici la sală nu mă duc, metabolismul rapid mă ține la minus treijde kile. Și ce, asta înseamnă să nu se mai spele nimeni pe dinți? Că ai avut tu un vecin? Să mâncăm numai cartofi prăjiți toată noaptea, că a zis o tanti la televizor? Să nu ne mai ungem burțile, doar că o să facem oricum vergeturi? Factorul genetic nu îl putem schimba, însă obiceiurile da.

Cicatricile se înmoaie dacă le îngrijești cu o frecvență de 2 ori pe zi, cred că e ceva perfect normal. Orice piele hidratată va arăta mai bine decât una uscată, ca a mea. Doar că, dacă tot facem un efort din ăsta susținut, ideal ar fi să folosim și un produs de calitate, fără conservanți și alte porcării. Dacă vreți niște studii clinice pe Bio Oil, făcute de producător, vă invit aici.

Cum mi s-a părut Bio Oil

E totuși un produs pe care l-am mai folosit și e un ulei, deci nu aveam așteptări nerealiste. Nu sunt genul de femeie care să își imagineze despre o pereche de stilettos de 12 că sunt comozi 🙂 Acum, cel mai frică îmi era de miros. Mi-am făcut dușul regulmentar de dimineață (viața cu un copil de 3 ani și ceva îți permite deja să faci așa ceva fără public), după care m-am dat. N-am leșinat, mirosul e chiar plăcut și discret.

Mâna stângă căuș, torn cu dreapta și întind cât e burta de rotundă și de plină, să intre în piele. Cicatricea de la cezariană nu mi-o mai văd de mult timp, dar o hidratez și pe dânsa. Senzația mâinilor mele pe mine îmi place atât de mult, încât mă întreb de ce n-am făcut asta mai dinainte. De ce nu facem asta în fiecare zi. De ce nu ne iubim trupul cu gesturi din astea simple. Cine să aibă grijă de tine, femeie, dacă nici tu nu pui preț? Până să ies din transă, mă trezesc masată și hidratată peste tot. Picioare, mâini, m-am dat și pe față! Mi-am pus o rochiță răcoroasă și m-am uitat în oglindă. Pielea strălucea a sănătate, eu nu lipeam și nici nu duhneam. Uleiul are un miros doar când îl scoți din sticluță, nu rămâne cu tine pe piele peste zi. Așa ar și trebui să fie. Deși, s-ar putea ca unele gravide în fază mai incipientă să nu suporte nici atâta. Se absoarbe rapid, nu lipește, nu ai senzația aia de seră în propria ta piele după ce-l aplici. Pe față nu mi-au ieșit coșuri de la el, deși de la alte produse am mai pățit, pentru că astupă porii. A intrat la fel de bine în piele și în seara aceea și în dimineața următoare, semn că nu a fost doar pielea mea Flămânzilă-Răs-Lungilă.

Tot n-am reușit să mă ung regulat, dar e un început. Deloc ar fi fost mai bine? Voi face un update la acest articol după ce nasc și am un verdict mai concret asupra rezultatelor. Momentan știu doar că voi continua să îl folosesc.

Mesajul acestui articol aș vrea să fie dincolo de cicatrici și vergeturi, pe care le putem iubi căci fac parte din noi. Dar pe vergeturi, după ce le-am iubit destul, putem scăpa de ele, vă rog? 🙂

Foto Shutterstock

#biooilromania #loveyourmarks #loveyourskin #momtobe #skincareroutine

Articolul anterior

Azi e dubla zi de sarbatoare, dar sa nu ne culcam intr-o ureche, lupta asta e inca la inceput

Articolul următor

Primul ”îmi pare rău”, când băiatul meu a înțeles că nu e despre firimituri

41 Comentarii

  1. Simo

    Bio oil si eu, am fost multumita.

    • Super! Multumesc, ma motivezi. L-am pus in bagaj, il am chiar acum la si pe mine 😉

      • Alina

        Salut! Stau in Germania si am folosit in primele 2 trimestre uleiul pentru gravide de la firma Weleda….pot sa zic ca am fost multumita de el, singurul minus a fost mirosul… in al treilea trimestru am trecut si eu pe BiOil si cu el mam tot dat pana la nastere dimineatza si seara si chiar si dupa am continuat sa ma dau cu el (pentru diminuarea cicatricei dupa cezariaza). Nu mi-au ramas deloc vergeturi… o fi uleiul… o fi pielea mea asa….

      • Simo

        Sa nu il tii in bagaj. Sa iti si dai cu el 😀

    • Ioana

      Hei, Ioana din Sibiu,prima burtica, 29 ani 🙂 34 sapt…de cate ori te vad prin oras ii zic sotului, e Miruna cu blogul acela 🙂
      Am descoperit acum 3 ani Bio Oil, e minunat ! In sarcina am alternat : bio-oil, crema din DM Me&Mom si ulei de migdale si din cand in cand un Xeracalm de la Avene pt o dermatita atopica. Inca arata bine pielea speeeer sa fie asa si in urm sapt 🙂 sarcina usoara !!!

  2. Ligia

    In ambele sarcini am pus același nr de kg. In prima m-am uns zilnic de câteva ori, dar prima vergetura a apărut după saptamana 39 și au continuat sa apara pana in săptămâna 42 orice am făcut. Sarcina nr 2, crema putina, când apucam, iar când am născut in săptămâna 39 nu aveam nicio vergetura noua. Deci exista speranțe sa scapi fără și de data aceasta, chiar și fără creme 😉

    • Hai, sa traiesti! 🙂

      • Cristina

        Eu am folosit unt de shea organic,.nu am avut si nici nu am vreo urma de vergetura. Un plus pentru untul de corp este si ca intra foarte repede in piele, iar un minus ar fi mirosul care unora nu le place, insa pe mine nu m-a deranjat.. ( ca pont l-am achizitionat de la Elemental)

  3. Otilia

    Si eu am problema cu timpul necesar de dat cu crema, dar încerc ca macar seara sa ma dau. De uleiuri nu prea am fost interesata ca ma gandeam ca raman uleioasa si nu stiam cum imi pun pijamaua fara sa se unga, asa ca am ales lotiuni pt gravide. Din cate am citit in articol vad ca nu e asa si ma tenteaza acum sa incerc.

    • O sa fii impresionata, nu e ca orice alt ulei. Dar e totusi un ulei. Nu ramane lipicios, intra in piele, cred ca o sa iti placa daca iti doresti un ulei.

      • Cristina

        Si eu marturisesc ca bio oil e super. Sunt singura din ultimele 3 generatii de femei din familia noastra cu factor genetic + pt vergeturi care nu a ramas cu vergeturi dupa sarcina. Bine, si sora mea (tot bio oil a folosit).Am vergeturi pe coapse, dar sunt dinainte de a afla de el…l-am folosit si pe sani cu acelasi rezultat, 0 vergeturi.
        Insa, permite-mi o corectie la text: acel ulei de-l secreta ratele, le ajuta sa nu se ude atunci cand plutesc, din text reiese ca uleiul le ajuta sa pluteasca.

  4. Eu am folosit ulei de migdale in ambele sarcini. Il masam pe pielea umeda, dupa dus. Tot zero vergeturi. Poti sa il folosesti si pentru pielea din jurul ochilor (are efect foarte bun anticearcane) si pentru par, unghii sau pentru pielea uscata se pe picioare.
    Dar si de Bio oil am auzit multe lucruri bune, ma tenteaza sa il testez, mai ales daca zici ca nu miroase. Eu la un an si opt luni dupa nastere inca nu prea suport parfumurile.

  5. Gabriela

    Bio-oil si aici. Initial am avut alta crema recomandata de o colega, dar nu-mi placea mirosul. Bio-oil l-am folosit de prin luna a cincea pana la sfarsitul sarcinii si apoi putin pt cicatrice (unde n-a prea avut efect, dar cu bebe mic ma dadeam din an in Pasti). Mi-a placut ca intra repede in piele si nu ramaneai “uleioasa”. Vergeturi n-am avut, sau cel putin n-am observat vreunele noi in afara de alea din facultate cand am slabit brusc pentru ca… indragostita. 🙂

  6. Eu folosii ulei de migdale si ala primit cadou, nimic altceva din motive de alergii de piele . Copil de aproape 4 kile, nascut dupa termen, zero vergeturi.

    Parerea mea este ca prea putine cosmetice depasesc bariera dermei si nici macar chimicoasele nu ar fi ok, dar diferentza intre cu vergeturi si fara o face alimentatia si stilul de viatza din sarcina dar si dinainte – tot ce punem noi pe piele are efect nesemnificativ (riduri, celulita, vergeturi).

    • Si eu sunt de aceaasi parere. Desi sunt predispusa la vergeturi si am unele frumoase din adolescenta, in sarcina n-am facut nici o vergetura, desi nu m-am dat cu nimic – nu aveam putere, energie, si nici nasul nu ma ajuta, ca n-am suportat nici un parfum (am si alergie la parfumuri, ca sa fie meniul complet). Am avut o alimentatie sanatoasa, bogata in fructe, legume, nuci, si cam atat.

  7. Cris

    Problema cu mainile am rezolvat-o cu peeling cu bicarbonat de sodiu, uneori cu cateva picaturi de ulei, alteori pur. Pana acolo insa, nu vrei sa stii cate am incercat. Nici eu nu suport mirosurile, iar de mai bine de trei ani, pielea mea nu a vazut sapunuri, geluri de dus sau alte chimicale, doar sare din Marea Moarta si bicarbonat. S-a imbunatatit mult, chiar daca procesul de vindecare inca este in curs.

  8. Ioana

    Tot ulei de migdale dulci am folosit si eu, la ambele sarcini. Am fost multumita, nu am avut probleme cu vergeturile. Am folosit si Bio Oil la a doua sarcina, spre sfarsit. Am fost foarte multumita!

  9. Ana

    https://www.beautypedia.com/products/bio-oil/?archive_search=%2Fbrand%2Fbio-oil%2F
    Va recomand sa cititi aici înainte să folosiți Bio Oil. Faptul că nu v-a produs neplăceri nu înseamnă că e intr-adevar un produs bun.

    • Hmm, unele persoane se dau cu ulei de gatit pe piele si sunt multumite, desi el cu siguranta nu pentru asta a fost facut. 🙂

      • mi-ai adus aminte cee fain imi sunt mainile dupa ce framantam! da, uleiul de bucatarie (sau unt, dar unt am rarit la folosire) inmoaie bine pielea mainilor ) .
        Iaka asa ca sunt lenesa am maini uscate :)))

  10. Iulia B.

    Si eu am folosit Bio Oil incepand cu trimestrul 2 aproape in fiecare zi, uneori si de 2 ori pe zi, 0 vergeturi la final. Adevarul e ca nici nu m-am ingrasat foarte mult (10 kg), si burta a fost micuta (copil 2900 gr). Am mai incercat si ulei de cocos, dar Bio Oil mi-a placut mult mai mult. Ma dadeam peste tot, pentru ca si eu am pielea foarte uscata pe picioare, pe maini, pe fata. Aaaa… si toata sarcina am avut un prurit super enervant, iar cand ma dadeam cu ulei se mai calma, puteam adormi si eu.

  11. Maria I.

    Prima sarcina a fost cu putine vergeturi pe burta,doar picioaerele era marcate.La a doua sarcina,mi-a explodat pielea,cat de cat le-am controlat ca sa nu devina mai urate.Acum la a treia sarcina,fetitele ma dau cu crema pe burta,chiar daca e plina de vergeturi.tot imi spun ca TREBUIE sa imi iau uleiul de la Bio-oil dar uit..si timpul trece…

  12. Alina

    Am dat de el în Hong Kong, China și l-am folosit cu succes in USA.
    Long live Bio Oil!!

  13. Andreea

    Eu am trecut prin 2 sarcini fara vergeturi. Chiar cred ca e foarte important materialul clientului ca la a doua sarcina nu am avut timp sa ma dau cu nimic. La prima m-am dat cu unt de shea. Am luat la fiecare sarcina cam 15-20 kg.

  14. Andreea 2018

    La prima sarcina cu un singur bebe și 9 kg acumulate în total m-am uns conștiincioasă cu unt de Shea brut, nerafinat.La temperaturi de peste 25 grade parca devine ceva mai moale dar de felul lui e tare ca sapunul de țară.E lipicios, gras și …anti vergeturi. Miroase a…ceva crud, natural. Nu am făcut nici macar o vergetură. Am fost foarte atenta sa beau multa apa, ajunsesem la 3 litri pe zi, multe cruditati in loc de chestii nesănătoase.

    La 3 ani distanță am nascut o pereche de gemeni, 11 kg luate în sarcina. Am luat unt de Shea dar și unt de cocos tot bio și nerafinat. Cel de cocos devine aproape lichid la 24-25 grade.
    M-am uns foarte puțin spre deloc căci cum aveam copil mic, grețuri mari până pe la 18 săptămâni și timp pentru…mai nimic. Nu am făcut vergeturi, nici macar una. Am băut mai putina apa dar sănătos am mâncat pentru că făcea bine copiilor și sunt conștiincioasă daca trebuie.
    Personal cred că ține de gene. Eu nu am vergeturi din adolescenta și mama are extrem de putine.
    Hidratarea vine mai ales din interior, ar trebui sa bei multa apa daca nu o faci deja.
    Preturi normale la ingrediente de genul acesta, mai bio și o varietate imensa de produse eu am găsit pe http://www.elemental.ro
    Vacanta frumoasa!

  15. Onu Laura

    In prima sarcina am folosit ulei de masline si de argan si nu am nici macar o vergetura. La a doua sarcina, doar cand imi aminteam, aceeasi reteta. Nici de data aceasta nu am ramas cu vreun semn. E posibil ca si materialul sa fie de calitate😬, insa, cred ca si uleiurile au rolul lor.

  16. Si eu cred ca esti un caz fericit. Am o prietena care a ramas cu destul de multe vergeturi dupa sarcina, asta in conditiile in care nu a luat deloc multe kilograme si nici nu e genul care sa stea prea mult timp intr-un loc, deci nici vorba de sedentarism. Alimentatie ok, stil de viata sanatos, dar vergeturi la pachet cu bebe. 🙂

  17. maddy

    Ma asteaptam sa raman cu vergeturi dupa sarcina, mai ales ca aveam deja, din adolescenta. Am folosit produse Palmers (se pot comanda de pe iherb.com sau le gasiti in DM la pret dublu fata de site). Nu am ramas cu nici o vergetura.

  18. Iuliana

    Pe langa hidratarea pielii, eu mai folosesc BIO oil sa ma demachiez. Imi place la nebunie. Poate fi si autosugestie, dar am impresia ca mi a îmbunătățit vizibil tenul.

  19. Dana

    Hidratare si eu am alternat Bio Oil cu Palmer’s Cocoa Butter Massage Cream for Stretch Marks. Nu am ramas cu nicio vergetura, dar nu pot spune exact daca uleiul/crema si-a facut efectul 100% sau este si genetica si/sau alti factori. Dar recomand, cred ca preventia este benefica. Sarcina usoara in continuare :*

    PS: eu le folosesc si in prezent 😉

  20. Ioana

    Am “mancat” 3 sticle mari de bio oil in sarcina. Zero vergeturi desi m am ingrasat 23 kg. Cred ca si materialul e bun, tinand cont ca am slabit 16 kg intre timp si tot nu am vergeturi….
    Folosesc in continuare bio oil pe pielea umeda, masaj rapid sub dusul cu apa calda si excesul sters cu prosopul.

    Eu sunt fan uleiuri. Mi se par f usor de aplicat.

  21. Kinga

    Nu am folosit nimic, că sunt leneșă. 😜 am avut noroc. Însă nu m-am îngrășat prea mult. Prima dată 11 kg, la a doua doar 7 kg. Și bebe doi a fost mai mare. Nu mă întrebați cum. Am incercat să beau multă apă, să fiu hidratată. La ambele mi-au spus că e sarcină cu risc, voi naște prematur. Trebuia să mă mir la tavan. Am rezistat 2 săptămâni. Credeam că înnebunesc. Mi-am asumat riscul să nu stau la orizontală. Am “vorbit” cu copila că eu o țin tare dar și ea să mă ajute. Am reușit. Ce vreau să zic, că mă durea fix undeva dacă o să am sau nu vergeturi. Și cam așa ar trebui să fie. Astea nu sunt “probleme”, și dacă da, să nu aveți niciodată probleme mai mari. Serios.

  22. Hey! E foarte mare vâlvă acum cu acest ulei. Știam și eu de el în UK, dar l-am ignorat lamentabil la vremea aia :))

    Am căutat articolul asta special pt că știam că ai scris și tu despre Bio oil before it was cool :)) si voiam să îți reamintesc, daca îți face plăcere și ai timp, sa revii la un moment dat cu un feedback acum după ce ai nascut. Te-a ajutat?

    Eu l-aș folosi pentru hidratare, dar sunt curioasa și cum a decurs cu el sarcina ta dpdv vergeturi & piele. Pup! ❤️

    • Nicio vergetura! Nimic! Dar nu pot spune ca l-am folosit cum scrie in prospect, cu regularitate. Insa cu altceva nu m-am dat… asa e la a doua sarcina, probabil. E foarte misto oricum.

  23. Ioana

    Buna ziua! Am o nelamurire legata de Bio-Oil si asocierea in sarcina. Din mai multe surse(dermato-skincare) am aflat ca vitamina A ar fi contraindicata in perioada de sarcina, si, din cate am vazut, acest produs contine si vit A. Intreb pentru ca in acest moment, sincer, nu imi dau seama care este adevarul 🙂 Ma puteti ajuta cu un sfat, va rog?

    • Cata vitamina A iei din bio oil… sincer, nu mi-as face griji. E un produs special pentru sarcina. Felicitari si sanatate!

      • IOANA

        Va multumesc frumos! 🙂

        • Madalina

          Buna ziua,
          Urmarind si eu indicatiile dr.dermatologi am aflat ca Bio Oil este un mare nu pt ca contine extrem de mult parfum, dar si retinil palmitate (vit.A) ceea ce e interzis in sarcina. Acum eu sunt in saptamana 33 de sarcina, super panicata pt ca il folosesc din trim.2.
          Sper din suflet sa nu fi impactat bebelusul in nici un fel si pt linistea mea nici nu cred ca il voi mai folosi pe cel ramas 🙁 Incepusem a 2.a sticla mare..

          • Madalina, cata vitamina A poate contine ca sa fie asa nociv? Eu nu mi-as face griji, adica nu e ca si cum
            Excludem vit A in sarcina,
            Mancam in continuare morcovi si alte alimente care contin vit A… ideea e sa nu ai exces.

            Cat despre parfum, intr-adevar are un miros, nu stiu daca e extrem de puternic sau nu, cred ca si asta e subiectiv. Inteleg asta f bine, fiindca in prima sarcina aveam un singur gel de dus pe care il suportam dintre tiate cele fara miros. Iar dupa ce am nascut, sa nu il mai vad, nu il mai suport.

            Stai linistita, Bio Oil e testat, multe femei l-au folosit, nu s-a intamplat nimic. Sigur ca poti opri folosirea lui de acum inainte, dar nu mi-as face griji. Nastere usoara! 🤗

          • Andra

            Si mie mi-a recomandat medicul meu dermatolog (care a trecut si ea prin 2 sarcini) sa NU folosesc BioOil, din cauza vit A si a ingredientelor care nu sunt tocmai ok (mai au si alte elemente). Eu am descoperit uleiul de sarcina de la Lili&Mu, care are doar ingrediente naturale. Imi place la nebunie cum miroase, intra repede in piele, nu pateaza si nu raman uleioasa, doar ca se gaseste mai greu. Nu ma intereseaza ca majoritatea femeilor au folosit sau folosesc BioOil, doar pentru ca e popular nu inseamna ca medicii dermatologi care au dubii in privinta acestui produs nu stiu despre ce vorbesc. Sa crezi ca nu a patit nimeni nimic este o pura speculatie.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 210 queries in 0.422 s