Ce e ”negreala” (sau ”colorațiile negre”) de pe dinții copiilor și cum am reușit să scăpăm de așa ceva

Lupta cu această negreală de pe dinții copilului meu a fost ceva foarte personal. Am întrebat în stânga și-n dreapta toți dentiștii și toți pedodonții pe care îi cunoșteam: ce sunt colorațiile negre care apar în epoca asta modernă? Și, mai ales, cum scăpăm de necaz? Vă dați seama, pentru mine, ca dentist și om obsedat de spălatul pe dinți, ca mamă care și-a spălat copilul înainte să-i apară primul dinte, era ca și când viața mă lua peste picior: ”Să te vedem acum, deșteapto!” parcă îmi zicea. Am suferit serios. Îmi e greu să scriu acest articol și să recunosc niște lucruri care încă mă dor. Dar așa e viața și e bine să știți ce se întâmplă și pe la case mai mari. Că lucrurile ne sunt date ca să învățăm ceva din ele și să ajutăm și pe alții dacă putem. Sper să pot.

Multă vreme mă simțeam ultimul om; de ciudă, am avut o perioadă în care nici nu-l mai spălam pe dinți pe ăsta mic. Pentru că mi se părea că nimic nu are niciun rost, mai ales toți anii ăia de facultate. Toate răspunsurile erau: ”N-ai ce face. Așteaptă să crească băiatul și îi faci periaj. Acum e prea mic și nu stă.”

Era să înnebunesc.

Am învățat internetul pe de rost, iar disperarea a ajuns la punctul culminant când o prietenă bună, rezidentă la pedodonție mi-a zis să nu îmi fac probleme, că această ”negreală” pe dinți nu e decât o problemă estetică și că mă deranjează pe mine doar. Că nu e o problemă de sănătate și să mă potolesc. Să nu stresez copilul, cum ar veni, ea cunoscându-mă bine și de demult. Acela a fost momentul în care am renunțat la medici și am început să caut homeopați. Uleiuri esențiale. Aș fi mâncat argilă fiartă cu orez eu, de trei ori pe zi, dacă asta l-ar fi ajutat pe el.

Eram pe marginea patului de la Sibiu, într-o duminică dimineața, înainte să ne întoarcem la București. Tudor avea fix patru dinți sus și patru dinți jos, când am văzut-o. Poate și niște molari, nu aș vrea să mint. Ne jucam de-a ceva, de eu îl lăsam cu capul în jos, printre pricioarele mele. Din spatele meu bătea o lumină puternică de dimineață, aproape ca la dentist, când am văzut-o. Mică și rotundă, în spatele lateralului superior drept. Am crezut că nu văd bine, așa că am repetat figura și am căscat ochii. Era adevărat. O pată neagră și urâtă, pe dintele copilului meu, într-un loc în care nimeni altcineva nu s-ar fi uitat în afară de mama lui.

Carie știam că n-are cum să fie pentru că el mare lucru în afară de țîță nu servea și de spălat pe dinți, îl spălam. L-am chemat pe tata de urgență, să se uite și el. Tata e dentist și e perfect de acord că, de cele mai multe ori, când vine vorba de pastă și periuță, eu exagerez. Dar nu mi-a zis că sunt nebună în acest caz, cum mi-aș fi dorit să fiu. A zis că da, se vede într-adevăr ceva.

Și am lăsat-o așa.

Data viitoare când am ajuns în Sibiu, am aterizat direct în cabinetul tatălui meu. Copilul mai fusese de câteva ori la controale, nu era ceva nou pentru el. Nu a plâns, nu era carie. Doar că, surpriză, apăruse deja o pată și în spatele celuilalt lateral. Fir-ar să fie, nu putea fi adevărat!

Nici nu știți cât m-am perpelit, cât m-am răscolit.

Adevărul este că bebelușul era prea mic să îi facem ceva fără să îl stresăm. Mi-am făcut o socoteală rapidă în gând: să vindec o trauma și o frică de dentist e ceva mult mai complicat decât să rezolv două pete negre de pe dinți, care nici măcar nu se vedeau la acel moment. Așa că am lăsat-o așa.

Am schimbat pasta de dinți cu una mai scumpă și mai naturală, am frecat dinții ca un bolnav mintal. Mare greșeală din partea mea. Pentru că pasta asta de dinți a accelerat procesul de formare de negreală. Îmi vine să dau producătorul în judecată, deși nu prea pot dovedi ceva.

Ce sunt colorațiile negre, de fapt?

Colorațiile negre sunt niște colorații externe specifice (cauzate de factori externi, adică), de cauză necunoscută însă, care afectează între 2 și 21% dintre copii. S-a observat într-adevăr că, la copiii care au colorațiile negre nu prea apar carii. Ceea ce e bine, dacă te bucuri să ai un copil cu dinții negri și sănătoși. Sunt niște pete negre care apar cel mai frecvent aproape de gingie, de obicei pe fețele vestibulare și orale ale dinților, uneori și în șanțuri și fosete. Se crede că ar fi cauzate de niște bacterii cromogene, care se hrănesc cu fierul din salivă și alimente. Aceste bacterii ar fi putut fi luate de către copil de la mamă, de exemplu, poate chiar înaint de a-i apărea primii dinți. Pupatul pe gură și folosirea acelorași tacâmuri sunt mijloacele prin care asta se poate întâmpla. (Iar eu mă știam vinovată nu de pupat pe gură, ci de folosirea tacâmurilor, de care nu prea am ținut cont.)

Nu se pot îndepărta prin periaj obișnuit acasă, deși sunt des asociate cu o igienă proastă. O să folosesc acest cuvânt, proastă, în loc de ”deficitară” sau ”precară” sau alți termeni din ăștia de periat orgoliile părinților certați cu spălatul pe dinți.

Știți, e foarte nasol că rahaturile astea de colorații apar la copiii nespălați pe dinți și nu se curăță când începi să îi speli. E și mai nedrept că au apărut la copilul meu spălat pe dinți de mă-sa, după metode certificate, de când era mic, după timpi și recomandări și mama Soarelui, însă concluzia mea după toată această experiență e că am avut ceva de învățat. Poate ca să scriu acest articol, să fie de ajutor și altor debusolați. Poate ca să învăț să nu mai fiu așa obsedată și plină de prejudecăți. Poate, ca să învăț să îl spăl pe dinți corect și eficient, că nu mă declarase nimeni ”mama curățeniei pe dinți”. Poate ca să mă mai documentez și să plec capul un pic. Bine că nu a fost ceva mai grav.

Deci nu sunt carii?

E important să facem diferența între colorațiile negre și carii, pentru că uneori pot arăta la fel. Că nu, nu sunt. Diferența o cam face medicul dentist, deși mamele pot să dea cu  unghia, să vadă dacă există o denivelare în smalț sau dacă se ia negreala. Dacă e denivelare, e cel mai probabil carie, deși poate fi și fără ca mama să își dea seama. Dacă se ia cu unghia, precis nu e carie, ci jeg. (Da, fără cuvinte periatoare de orgolii părințești.) Mersul la un dentist e principalul sfat.

Colorațiile astea apar în jurul vârstei de 2-3 ani și nu reprezintă o patologie în vreun fel. Nu fac rău din punct de vedere al sănătății, ci doar din punct de vedere estetic. Părinții se îngrijorează și copiii pot fi afectați din punct de vedere psihologic și al încrederii în sine. E groaznic să ai dinții negri, oricât ai ști tu că te speli pe dinți!

Colorațiile negre sunt o formă de placă dentară diferită prin compoziția de săruri de fier insolubile, concentrație mare de calciu și fosfat.

Dacă vreți puțină chimie…

Chestia asta e un compus feric, cel mai probabil un sulfat feric, care se formează din interacțiunea dintre salivă sau fluidul gingival și sulfatul de hidrogen (produs de bacteriile din gură) și fier. Există studii referitoare la o legătură între colorațiile negre și anumite lanțuri bacteriene (actinomyces, lactobacillus sp, prevotella melaninogenica) [1,2]. Înțelegerea felului în care se depun acești compuși pe suprafețele dentare e importantă, însă deocamdată nu cunoaștem exact mecanismul. (Sunt incluse forțele electrostatice, van der Waals, hidratare, interacțiuni hidrofobe și legături de hidrogen). (sursa)

În limbaj popular și în limitele bunului simț, tot din punct de vedere chimic nu ajută dulciurile, sucurile (nu, nici cele naturale, stoarse de noi acasă), laptele îndulcit cu miere și lipsa spălatului pe dinți.

Am fost într-un concediu cu părinții mei, unde nu știu dacă l-a spălat mama pe Tudor de două ori pe dinți, pentru că eu pur și simplu nu mai puteam. Știți cum e când ești atât de gras, încât nu îți mai pasă ce mănânci? Așa supărată eram eu pe negreala asta. Căutasem, întrebasem. Pe doctori, google, pe alți doctori, pe grupuri. Aș fi citit în stele, dacă acolo scria ceva ce ne putea ajuta.

Ce nu a funcționat

• Teoretic, negreala asta se duce la un periaj profesional. Asta promiteau toți.

Practic, la noi nu a funcționat.

Copilul a stat la periaj mai cuminte decât 5 adulți la un loc, noi ne-am dat silința doi dentiști să curățăm problema. Nu se ducea.

Telefon din nou la colega mea rezident la pedo. ”Sunt disperată, ce mă fac. Nu trece cu nimic!” Atunci, ea mi-a zis că, în unele cazuri, nu se duce decât cu airflow. ”Airflow???” Îmi venea să plâng, pentru că nu exista nicio șansă de airflow la un copil de 2 ani și jumătate. Airflow-ul e un procedeu cu multă apă, pudră și aspirator de salivă care fac ca toate fiarele sălbatice. Era exclus, nici nu aș fi visat.

• Apoi am găsit o soluție intermediară, foarte neortodoxă, colegii mei dentiști să închidă acest articol ACUM. Gata, da? Mi-am făcut un fel de degetar sub formă de con dintr-o folie de plastic mai groasă, care avea vârf.  Pentru că unghia mi se înmuia de la saliva lui, după foarte puțin timp și nu mai curăța.
  În timp ce copilul dormea cu capul pe brațul meu stâng, cu dreapta frecam colorațiile cu acel vârf. Cele mai proaspete se duceau, cele mai vechi nu se clinteau. Dar ceva-ceva tot se vedea. Însă nu era o soluție reală, să fim serioși. Era o prostie, nu încercați așa ceva acasă. Tata m-a certat și meritam.
• Am dus copilul la un alt dentist, într-un loc special pentru copii, cu speranța că un străin va reuși. Am dat peste o troancă, am plecat super dezamăgiți. Ea n-a reușit nici jumătate cât am reușit împreună cu bunicul și bunica, la Sibiu. Dar cum să zic, nici măcar n-a încercat. A zis din start: e mic. Multe zeci de lei mai târziu, m-am lecuit: mi-am dat seama că e o problemă pe care eu trebuie să o rezolv.
• Cu gândul la airflow, mi-a venit altă idee: am cumpărat un air floss de la Phillips, foarte scump. Nu am căutat ofertă, nu am așteptat Black Friday, pe primul văzut l-am comandat. Mă gândeam că jetul ăla puternic de aer ar putea semăna puțin cu airflow-ul și că ar putea curăța. Simțeam că e soluția salvatoare, că va fi descoperirea secolului pentru folosirea acestui aparat! Aveam o cititoare din Brazilia în perioada aia cu care mă sfătuiam pe acest subiect, ea-mi zicea ce nu a funcționat la fetița ei, eu îi ziceam ce nu a funcționat la noi. Urma să încerc acest dispozitiv și să fac o grămadă de părinți fericiți dacă i-aș fi găsit o întrebuințare de acest fel.

Nu a mers. Aparatul nici nu e pentru așa ceva, nu îl putem învinui. Ca să nu mai zic ce greu era să îi dau cu jetul fix pe dinte, să nu se miște, să îi puște- Doamne ferește- în ochi. Nu recomand. Acum mi se pare periculos, deși nu a pățit copilul meu nimic. Ba la un moment dat i se părea distractiv și se juca mai mult apăsând pe buton.

Ce a funcționat

• Detartrajul cu ultrasunete, cu apa dată la minimum. 

Da, i-am făcut detartraj unui băiețel de 2 ani și jumătate. A fost ideea mea, pentru că știam din experiență că detartrajul scoate tot, numai răbdare să ai. Și eu aveam și răbdare și un tată dentist și un cabinet la dispoziție. Nu mă puteam lăsa!

Bine, bunicul lui i-a făcut detartrajul, eu l-am ținut în brațe, bunica ne-a încurajat. (Dar să nu mă spuneți că v-am spus, că el nu e dentist de copii și nici nu își dorește :P)

A venit copilul cu dinții negri și a plecat cu ei albi. A fost, și pentru el, de un impact fenomenal! A văzut diferența, era foarte impresionant. Îți creștea inima să vezi un băiețel atât de mic și atât de mândru de el.

Nimeni nu a plâns în tot acest timp decât eu, de fericire. Când Tudor a zis că să ne oprim, ne-am oprit. Ca el să aibă o amintire frumoasă era cel mai important. (Deși a fost prima oară la dentist la 6 luni, la control, deci era obișnuit 🙂 )

Nu a reușit să curețe tot-tot, e și destul de greu să faci asta, pentru că negreala e mare și vârful ansei de detartraj e foarte subțire. E ca și când ai vrea să colorezi o pagină cu un creion foarte ascuțit contra cronometru. Dar grosul s-a dus!!!

A fost cel mai mare cadou pe care mi l-a făcut tata în ultima vreme!!! (Nu vreți să știți cât m-a bălăcărit înainte, că n-o să stea copilul, că o să-l traumatizăm, că aia, că ailaltă. Și a stat copilul ca-n filme și bunicul a fost super fericit. Bunica a filmat momentul, e de pus pe facebook și viralizat :p) Am făcut dansul bucuriei, i-am sărit în brațe bunicului-dentist! Să-i dea Dumnezeu sănătate, să mai asculte de fiică-sa din când în când :))

• Schimbatul periuței de dinți după fiecare detartraj. 

Pentru că au mai urmat și altele, de fiecare dată când mergeam la Sibiu. Am schimbat periuța, deoarece fiind ceva bacterian, mi-am dat seama că trebuie să scap de nenorocirea aia de bacterie, nu să o transfer dintr-o gură murdară într-o gură curată.

• Am schimbat pasta de dinți.

Culmea a fost că atunci în concediu, în cele 2 săptămâni în care nu l-am mai prea spălat pe dinți, am obervat că aceste colorații negre nu s-au mai depus în același ritm galopant. Ceea ce mi-a dat de gândit. Și am început să îl spăl cu pastă cu aloe vera, singura fără fluor pe care o aveam în casă și în care aveam încredere pentru copilul meu. Țineți minte această pastă.

• Am respectat programul de spălat pe dinți cu sfințenie.

Regula de aur la noi în familie asta era: oricât de obosiți am fi, oricât de plictisiți, oricât de orice, noi ne spălam pe dinți. Dimineața și seara, câte 2 minute, pe ceas. Mă simțeam într-o cursă neloială cu această bacterie nesimțită, pe care nu o invitase nimeni la noi.

La o vizită la Sibiu, tata mi-a zis:
-Nu știu ce ai făcut, dar parcă e mai puțină negreală pe dinți.

Eu nu îmi dădeam seama, vedeam doar negru în fața ochilor, în general.

Următoarea dată când am mers la Sibiu, nu ne-am mai dus la detartraj, că tata avea dreptate… Pentru două puncte pe molarii inferiori drepți, am zis că putem lăsa pe next time.

Între timp, eu prestam: spălat pe dinți, pastă cu aloe, spălat pe dinți, schimbat periuța și săptămânal. Dulciuri Tudor nu mânca oricum, pentru că făcea ca titirezul, patiserie nu, țîță da. Însă dieta nu am bănuit-o niciodată, chiar nu era cazul la noi. La alăptat nu aș fi umblat.

Vorbesc întâmplător cu o tipă despre dinții copiilor și îmi spune că fetița ei a avut aceste colorații negre pe dinți. Eu nu prea vorbeam despre asta decât cu cei care credeam că m-ar putea ajuta, altfel era un subiect destul de jenant. Dar ea a deschis subiectul și mi-a zis că fetița ei a scăpat cu pastă de dinți cu aloe vera, de la Forever Living.

Fix pasta noastră!!! i-am zis.

Nu am fost eu ferm convinsă de minunea asta, dar nici tipa respectivă nebună nu părea. Așa că, și în ziua de astăzi, băiețelul meu se spală cu această pastă de dinți și nu mai are niciun punct de negreală în gurița lui. Iar detartraj nu am mai făcut de anul trecut.

M-am gândit mult dacă să scriu acest articol sau nu. Nu aș vrea să credeți că fac reclamă la această pastă de dinți, pentru că nu o vând eu și nimeni nu m-a plătit să scriu acest articol. Deși aș vrea să-i fac reclamă, pentru că știu că face bine. Și pentru că mai știu ce disperată eram să găsesc o soluție. Că aș fi fost etern recunoscătoare oricui mi-ar fi sugerat ceva care ar fi putut să funcționeze. Nu e o pastă de dinți minune, nu e o cremă, tot trebuie copilul spălat pe dinți. Ăsta e un efort susținut. Dar cât e mic, până ajunge să coopereze la stomatolog, periajul simplu de acasă nu curăță ce deja s-a depus, însă combinația cu pastă la noi a funcționat. Poate voi nu reușiți să faceți copilul să stea la detartraj la 2 ani și jumătate, poate nu aveți un bunic dentist, dar o pastă vă puteți permite. Cu toată încrederea și asumarea, v-o recomand.

Știu copii mici care merg regulat la periaj din cauza acestor colorații negre, iar între periaje arată înfricoșător. E drept că nu e ceva legat de sănătatea lor, ei nici măcar nu își dau seama poate, dar nu e drept să îi lăsăm așa, dacă putem face ceva chiar și numai pentru aspectul lor.

Plus că bacteria asta se poate transmite și la dinții adulți, dacă vreți să știți. Cu cât scăpăm de ea mai repede, cu atât mai bine.

Dacă aveți și alte soluții care au funcționat pentru copiii voștri, vă rog să le scrieți în comentarii pe blog, ca să rămână să fie citite și de alți părinți. Pasta respectivă de dinți e de la Forever Living, o companie MLM. Eu nu fac afacerea (am mai scris despre asta pe blog, doar consum produse), iar dacă vreți să o luați de la mine, vă rog să nu îmi scrieți, că nu mă ocup cu vânzare de așa ceva.

Update 2024:

Alte paste de dinți care au avut succes, din ce știu de la mame: cea de la Apivita și cea de la Amway. Posibil să fie datorită conținutului de propolis.

Băiețelul meu a scăpat de atunci, mai apar uneori puncte dar numai pe dinții din spate. E riguros cu igiena dentară. Între timp se spală singur pe dinți, merge regulat la detartraj și periaj, după care schimbăm cu sfințenie periuțe. Fratele lui nu a luat această bacterie până în acest moment.

p.s. Pasta de dinți care nu i-a făcut bine e de la Weleda. Îmi pare rău, pentru că e un brand curat, pe care altfel îl apreciez.