Singurul control pe care îl avem e asupra copilului, nu asupra lucrurilor care i se întâmplă lui

Citesc despre diverse frici pe care mămicile le au la început de grădiniță. Ascult prietene de-ale mele care și-au dat copilul în acest loc minunat, după ce au fost fermecate de o directoare pe care copilul o vede numai la serbări și sunt șocate că în prima zi s-a dat tort de ciocolată la desert și steluțe pentru cei care au pus jucăriile la loc. Că grădinițele au televizor și copiii acces la internet.

Nici nu știam că așa ceva, la doi ani, se poate! – Da, nici eu.

Copilul meu nu are acces la ecrane, mi-l strică ăștia dacă-l mai duc.

Io mă chinui să gătesc rețete sănătoase, fără zahăr și prăjeli, iar primul în meniul de grădiniță e un șnițel făcut în mult ulei.

Da, înțeleg perfect. Am fost și eu la o grădiniță, deși nu aș vrea să intru în detalii pe acest subiect. Spun asta, doar ca să știți că nu vorbesc de pe margine, nu stau pe tușă spărgând semințe și râzând de ce simt alții despre grădinițele din viața lor.

Locul perfect nu există, să ne maturizăm un pic. Unele sunt foarte scumpe, altele au ecrane prea mari, unele n-au educatoare calde, altele au pânze de păianjen și țânțari. Unele dau zahăr înainte de culcare, altele, pedepse pe pâine pentru ”cei răi”. Noi ne educăm copilul cu blândețe, nu-l pedepsim, nu-l bruscăm, nu carecumva să-l traumatizăm și să plătim în ședințe de psihoterapie greșelile astea.

Stați un pic, cuvântul ăsta, ”traumatizăm”, mi se pare unul abuzat, sărmanul de el. L-ați întrebat oare cum se simte? Când toată lumea-l folosește pe post de virgulă-n vorbire? Unu-doi, traumatizăm copilul. Să nu-l traumatizăm.

Cred că ar fi bine să ne stabilim o graniță între traumă și supărare. O să ne mai supărăm copiii, asta e. Că nu vrea Ionel să se spele pe dinți, uneori urlă foarte tare, deși n-am văzut copil care să urle încet. Că nu vrea să meargă la școală, să lase asistenta să-i înfigă acul în venă, că nu vrea să meargă la culcare. Totuși, îndrăznesc să sper că nu fiecare insistență de-a mea de a mai lua o bucată de pâine din farfurie se va continua cu o ședință la psiholog. Că nu fiecare tantrum la care nu reacționez ca la carte mă va costa încă o lună la terapeut. Îmi place să cred că și copiii se supără, la fel ca oamenii mari. Că le trece și învață ceva din supărările lor, nu că le uită, dar că nu le poartă cu ei.

Știți ce îl traumatizează pe copil mai rău decât un tort la grădiniță? Presiunea pe care părintele o pune pe el să fie perfect.

Știți ce îl strică pe copil mai tare decât desenele animate pe retină? Toată oboseala noastră și dorința de a scăpa de el.

Nu vreau să se simtă nimeni mai vinovat decât deja își pune problema, că a ales învățământul greșit. Chiar dimpotrivă, vreau să vă spun că nu există grădinița perfectă. Nici școala ideală nu s-a inventat.

Și atunci, unii au decis să-și educe copiii acasă. E asta ceva perfect? Habar nu am, îmi imaginez doar că e teribil de greu. Că e nevoie să fii super implicat, organizat, strict, toate astea. E ceva ce aș putea să fac? Nici nu mi-ar trece prin cap. Nu e pentru mine, mi-a plăcut atât de mult școala, încât, să o aduc la mine acasă ar fi ca-n filmul ”în pat cu dușmanul”. Nu e pentru mine, nu zic că e greșit.

Și fiindcă nu există locul ideal, alții s-au adaptat. Au căutat, au ales pentru copiii lor și asta a fost.

Părerea mea: cel mai mult contează educatoarea. Să fie o persoană caldă, îndrăgită de copii. Să vorbească musai corect și să se joace mult. Dar, haideți să nu îi spunem noi cum să se joace. Câte recompense să dea. Nu mă înțelegeți greșit, nu încurajez acest sistem de educare bazat pe pedepse și recompense, dar nici nu am avut vreodată în grijă mai mult de 2 copii. Nu cred că e ușor nici să fii-n papucii ei. Și, atâta vreme cât există o limită și nu se practică buline negre pe nas, pus la colț sau dat în palme, lucruri pe care ar trebui să le documentezi înainte de a înscrie copilul într-un loc, cred că e în regulă să ne relaxăm un pic.

Feedback-ul cel mai important e de la cineva care-și duce deja copilul acolo. Nu știu alții cum sunt, dar pe mine nu mă impresionează observații de genul: copiii lucrează mult, face tot felul de activități educatoarea cu ei. Serios, la 4 ani face activități??? Nu mă impresionează nici ”la 5 ani deja știe să scrie și să citească”. Doamne, cine i-a ciuntit copilăria să fie închis! Nici serbările nu mă impresionează, directoarea care știe exact ce să-ți spună ca să te simți măgulit (imaginați-vă că nu sunteți primul părinte pretențios care îi calcă pragul), nici jucăriile scumpe, hectarele verzi, quinoa în mâncare. Pe mine ”Doamna e o zână de femeie și iubita lui Teo”, venind de la mama lui Teo, mă face să nu pun alte întrebări. Asta căutam!

Normal că e important să fie curățenie. Să nu le dea griș cu lapte în fiecare zi. Să nu-i uite la tv de dimineața până seara. Dar ce copil se poate îndrăgosti de doamna educatoare uitându-se la televizor?

Lasă că-i dau eu quinoa de trei ori pe zi acasă. Pot compensa carența de legume din dieta lui, dar nu îi pot oferi dragostea pentru educatoare. Acolo zace cheia oricărui succes.

A început să-mi placă gramatica pentru că-mi plăcea de profa de română. Și de cea de germană. Asta, a doua, mă punea să copiez texte întregi, ca la xerox, deși exercițiul efectiv era să completezi conjugarea unui verb. Mi se părea o prostie, dar executam fix cum zicea ea, pentru că, în timp ce copiam, povesteam lucruri cu ea și, deși se făcea că nu înțelege decât dacă vorbeam germană, ceva mă fascina. Scriam și vorbeam și, cumva, le-am învățat destul de bine pe amândouă.

Învățătoarea noastră (care era una grozavă) ne dădea cu bățul pentru hartă, în palmă. Ne alinia în fața clasei și, jap, jap, jap. Țin minte cum suna tăios lemnul ăla prin aer și cum se înroșea palma de elev. Nu m-a traumatizat asta în niciun fel, deși nu garantez că am primit vreodată vreun jap din ăsta în palmă. Nici că mi se părea corect ce făcea ea.

Dar plasa de siguranță a copilului nu e la grădiniță și nici la școală. Plasa de siguranță e la părinți, acasă.

Dacă noi îi oferim toată atenția noastră în cele 30 de minute sau câte or fi când ne întâlnim seara, dacă nu ne amăgim că petrecm timp împreună, în fața desenelor animate, dacă noi acasă facem copilul să se simtă iubit, acceptat, nepedepsit, nerecompensat, asta e baza, oameni buni. Ăla e punctul de referință al omului mic.

Nu avem cum să-i ferim de toate buclucurile, de toate ingredientele vieții care au riscul să-i strice un pic. Dar îi putem învăța cum să reacționeze la ele. Să se ferească de violență și să nu o accepte în niciun fel. Să găsească bucurie mai mare într-o carte decât într-un film animat. Să înțeleagă de ce tortul nu e cea mai bună alegere și să se oprească după ce l-au gustat. Și, dacă le-o plăcea toată felia, să le acceptăm și ”acest defect”. Ca să facem toate astea, e nevoie să avem multă încredere în noi. Să fim noi cei fără de greșeală înainte de a arunca pietre în educatoarele de la grădinița aleasă. Și să avem încredere în puii noștri. Să îi acceptăm fără să-i judecăm, să nu îi pedepsim, să nu îi lovim, să nu le dăm acadele multe și nici desene animate.

O să fie bine, vă promit.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Vineri, întâlnire cu cititorii în Sibiu. Veniți?

Articolul următor

Frauda în magazine online, de fashion: șapte semne că vei fi păcălită și falită

23 Comentarii

  1. Gabriela F.

    … Eu când am fost la creșe… Și nu o sa mai merg… Nu m.a primit ingrijitoarea… Ci directoarea… Care mi.a spus ca e normal sa se uite copiii la TV pana se aduna toți… Apoi no mie nu mi se pare normal… Sau ca nu ii scot iarna afara ca durează mult pana ii îmbracă…… Sau sa ii se schimbe tonul în discuție când aude ca suntem medici… Ai dreptate și nu m.am gândit serios la asta dar asa o sa fac… Educatoarea contează… Știu eu de ce te citesc 😅

    • Da, normal ca educatoarea!
      Nici eu nu sunt de acord cu ce zice acolo, dar e clar ca lor li se pare ca procedeaza corect. La fel cum unora li se pare ca bataia e rupta din rai. Asta e, valori diferite, mai cautam. De asta e bine ca suntem diferiti.

      P.s. si invatatoarea conteaza! Nu directoarea, nu prestigiul scolii, nu ce zice mama lui Gigel, care e in clasa a 2-a deja.

  2. Anca

    Usor de zis, greu de pus in practica. Eu in momentul asta nu mai stiu sa fac diferenta intre trauma si suparare! De cand a inceput gradinita copilul meu e “altul”. La noi in casa e liniste, copilul vesnic trist, plange mult, e apatic si efectiv sufera! Am incercat mai multe variante, sa fim empatici, apoi indiferenti, apoi veseli…nimic nu o scoate din starea de tristete! Tare as vrea sa stiu care e granita dintre trauma si suparare 🙁

    • Eu am trecut prin asa ceva in ro, asculta-ti copilul,ai incredere in el. Daca nu reactioneaza ok, ceva e in neregula acolo. La noi asa a fost. Am verificat atunci, tipau la ei, l-am luat instant de acolo
      Nu stiu ce sa zic, unde pui granitele. Al meu a avut cosmaruri noaptea cu pusul la colt inca 2 ani dupa ce am emigrat. Si inca 2 a tot povestit despre…

      • Anca, eu cred ca cel mai important barometru e copilul tau!!! Asculta-l pe el! Poate nu stie fetita ta cum sa puna in cuvinte, dar iti dai seama din comportamentul ei. Cand sunt mici, isi folosesc mai mult corpul sa se exprime. Uneori dau din maini si din picioare. Alteori nici ei nu stiu ce i-a apucat.

        Nuuuu, e o diferenta mare intre suparari si comportamente din astea vizibil schimbate. Si eu mi-as pune semne serioase de intrebare si as investiga.
        Oricum ar fi, ramai de partea ei, nu te indoi de copil!

  3. Zina7

    Ce noroc ca fetiță mea de 2,5 ani are două educatoare la grupa. Unde merge ea la grădiniță la grupa ei de 1,5-3 ani.sunt responsabile.penteu 14 copii 2 educatoare intre 7:30-15:30. Dacă se întâmplă să o duc mai devreme sau sa.o iau mai tarziu are grija de ea educatoarea din tura de dimineata ( de la 6 se deschide gradinita) sau de dupa masa ( pan ala 17:30 deschis) . Si…egal daca e vara sau iarna sau daca ploua sau ninge cel.putin 1,5 ore dimineata si dupa ora 15 (sau 14 -depinde de vreme ) se iese afara si in curtea gradinitei se intalnesc toti copii ( 70 cu vârste între 1 an si 6 ani).

  4. Alexandra

    Esti ca mierea pe rana . M-a binedispus articolul enorm .

  5. dia

    Tu poți sa scrii asta acum, ca puiul e acasă, dar dacă ar merge la grădinița și ar primi steluțe și televizor 30 de minute pe zi, sunt sigura ca nu ți-ar place😀Zic asta după multe alte articole de ale tale, nu ca și critica☺️Sunt de acord cu ce spui, ca sunt lucruri ca pedeapsa și lovitul care sunt inacceptabile și o felie de tort și un episod de desene animate care din când in când nu dăunează. Ușor cu teoria, mai greu cu practica. Si ca totul începe cu iubirea necondiționată a părinților, ca dacă asta nu e, atunci poate sa fie orice, ca e cam degeaba. Avem 2 locuri f. bine cotate in zona, dar eu recunosc ca sunt mai paranoica( in ceea ce privește chestiile esențiale și de evitat) și atâta timp cât copilul încă nu poate sa îmi spună dacă i se întâmpla ceva nasol( are 2 ani jumate), noi facem eforturi mari sa îl ținem acasă. Știu cât suntem de norocoși sa putem face asta. Aici oricum e creșă pana la 3 ani, pre-grădinița pe urma și de abia grădinița la final.

    • Stiu ce zici, dar ma straduiesc sa fiu totusi relaxata si sa imi respect eu regulile. Gradinita la care ma gandesc sa il duc cateva ore pe zi (si 2h la varsta asta ar fi destul) are tv. Intr-o saptamana cat am fost pe acolo, nu l-am vazut niciodata aprins. Am vazut, in schimb, alte lucruri care nu mi-au placut. Dar sunt mai multe cele care mi-au placut. Despre asta e vorba, in final.
      Bona are tv in casa, adesea il tine aprins. Eu nu sunt de acord cu chestia asta, dar am incercat sa nu fiu nici obsedata. Timpul pe care il petrece cu ea e oricum limitat la cateva ore pe zi, dintre care pe o parte le doarme si pe o alta parte le petrece la noi in casa ori in parc. Controlul e ca noi nu avem tv, nu ii punem youtube, din astea.

      Ieri a gasit o ciocolata alba pe masa si a vrut. I-am dat, ca ce era sa fac. Nu as vrea sa ii interzic astazi sa manance ciocolata, maine sa fumeze, iar poimaine il vad cu tigara dupa vreun colt. Voi avea grija de acum incolo sa gaseasca banane pe masa mai mult 🙂

      Scriu toate astea doar ca sa vezi ca nu e numai teorie. Si, cu toate astea, la multe restaurante cand mergem, el e singurul copil fara tableta. Facem drumuri intregi la sibiu (cate 6-7 ore) fara telefon. Astea sunt victoriile mele. Standardul il dau mama si tata, eu asta cred.

      • dia

        Asta ma duce cu gândul la o discuție cu socrul meu care spunea ca dacă ii interzic televizor și tableta/telefon, văd eu mai încolo😀La care eu i-am spus ca nu, nu ii interzic-dar nu îl expun. Adică nu ca mama se uita, dar tu nu ai voie. Nu m-am mai uitat la televizor de ani de zile. Acum cu tenisul s-a uitat soțul un pic și cand a intrat băiețelul 5 minute normal ca nu l-a închis. Nu folosesc telefonul cand sunt cu el decât in urgenta de la spital și rar altfel-sa ii trimit mesaj lui taica-sau când venim la cina-ceea ce lui ii explic atunci când poate cere telefonul și înțelege. Niciodată ca sa ma uit pe blog-uri:ca Facebook-ul e out de ani de zile. Deci încerc ca eu sa fiu model. Si cred ca fac bine, ca la cât imaginary play face știu ca e sănătos pt el cum procedam. Ca dacă ma vede mâncand o ciocolata, normal ca ii dau, nu ii spun ca el nu poate sa mănânce😀Dar aleg sa mănânc ceva de calitate😀

  6. Miruna, ce frumos ai zis-o! Nu am mai comentat demult la tine dar acum nu m-am putut abtine.

  7. Roxana

    Si eu consider ca cel mai mult conteaza educatoarea/invatatoarea. Legat de mancare, fetita mea era in extreme cealalta…nu manca mai nimic la gradi,doar 5 linguri de supa cu paine. Si nu a murit de foame. Se uitau si la desene,ba chiar parintii din grupa noastra au fost cu ideea achizitionarii. Poti sa te opui,dar nu poti fi mereu contra curentului…
    Revenind la doamna educatoare… au fost 2 care din pacate s-au schimbat in fiecare an. Deci 3 ani de gradi si 6 doamne.. Sa stiti ca e absolut incredibil ce calitati de adaptare nebanuite sunt in copiii nostri. Mai mult sufeream eu cand auzeam ca pleaca doamnele… Irina mergea sa se joace. La un moment dat o anune Frau(nu dau nume),a fost si ea la germana… i-a spus mamei sa imi transmita ca la germana e ok,dar la matematica e praf😂😂😂.
    Eu ,tot prin mama, i-am transmis sa o lase repetenta…
    Cand a mers la scoala nu stia sa scrie si sa citeasca(stia alfabetul ,avea un catel care canta alfabetul in engleza si un puzzel, nu a invatat mecanic). Iar acum e clasa a IV si stie sa scrie ,sa citeasca ,sa rezolve probleme si sa faca si proiecte. Nu are activitati la care sa mearga impotriva dorintei ei. Merge doar la engleza, din pacate germana s-a pierdut… tocmai pentru ca asa cum spuneai nu a placut una din doamne si asta a fost!!
    Poate are trebui sa revenim.. ma ia si pe mine valul cand vad cate activitati fac ceilalti copii de varsta ei,dar cand ajung acasa imi revin.
    Citeam candva ,nu mai stiu ce autor care spunea” copilaria este cel mai frumos si mai pretios cadou pe care il pot face parintii”. Nu vreau sa aiba program de corporatista de la 10 ani.
    Stiu ca toate incercam sa facem cele mai bune alegeri, dar uneori apar obstacole care nu tin intodeauna de noi!😛

  8. Numai viata decide diferenta intre trauma si suparare. Si aici o sa interpretez fix situatia zisa de tine: copil lovit la harta peste degete – tu nu ai nimic, poate din indiferenta sau obisnuinta, dar eu am avut frica de scoala si cosmaruri pt asta, fiind un copil cuminte si ne-altoit pana atunci (nu e bai, au venit dupa aia in viata mea…). Ca parinte insa putem alege – si un parinte bun isi pune intrebarile daca alege bine sau nu, faptul ca te intrebi daca ii da gris cu lapte in fiecare zi si ca vrei sa discuti cu educatoarea si sa vezi cum se comporta cateva minute inseamna ca esti asa cum trebuie: un parinte implicat.

    Altfel, din experienta de parinte de copil ce a mers in 4 institutii in ultimii 9 ani, pot zice ca exista un indice imediat ca ceva nu e in regula: sanatatea. Unde s-a simtit bine nu mi s-a imbolnavit copila, de 8 ani nu a mai avut nici macar o raceala, dar cand una din invatatoare a fost extrem de dura a inceput sa somatizeze si sa zica de o durere aici, de o durere acolo, etc.

    • Excelent punctat! Faza cu sanatatea.

      Si nu, nu cred ca bataia cu batul de la harta e ceva de laudat, ba dimpotriva. E ceva ce eu nu as accepta pentru copilul meu. Violenta e un dealbreaker.
      Totusi, am invatat multe de la acea invatatoare si am indragit-o. Insa cred ca ar fi putut gasi alternativa la acele lovituri.

      Ce vreau sa spun insa e ca, fiind acasa un copil iubit, nelovit etc, pe langa mine au trecut aceste lucruri fara sa ma marcheze in vreun fel. Fara sa le iau personal. Atat.

  9. maddy

    “că în prima zi s-a dat tort de ciocolată la desert și steluțe pentru cei care au pus jucăriile la loc. Că grădinițele au televizor și copiii acces la internet.”

    fantastic cum un lucru bun poate fi considerat rau. din perspectiva unui copil, cat de bine poate sa fie sa primesti tort in prima zi de gradinita! treci peste emotii, peste faptul ca parintii te`au lasat cateva ore in alt mediu, cu copiii si educatoarea, parca ai alta dispozitie, nu? prima zi de gradi e o sarbatoare si e normal sa fie tort daca sarbatoresti ceva 🙂
    si la TV se pot uita la programe de muzica si gimnastica, sa faca si ei in sala de clasa la fel.
    lighten up, people.

    • Faza cu tortul e ca pe unii copii chiar ii agita zaharul din el. Si parintii iau acasa o planeta de energie, nu pe copilul lor. De asta poate fi enervant daca e un obicei.

  10. Dan

    Sotia mea este educatoare la o gradinita de stat. Gradinita mare, cu program prelungit (8-18), cu 10 grupe de copii.
    Sotia are la grupa mijlocie 29 de copii inscrisi. Din care vin zilnic 27-28.
    Cadrul didactic are un plan de invatamant pe care trebuie sa il respecte. Deci da, se fac o multime de activitati la 5 ani, ba chiar si la 4 si la 3 ani. Cadrul didactic trebuie sa urmeze programa si sa consemneze acest lucru in documente (celebra “planificare”), documente care vor fi cerute cand vin controlalele de la inspectorat.

    Are la grupa TV si calculator. Soc si groaza, uneori (dupa amiaza, dupa somn) le mai pune muzica sau desene animate pe Youtube. Unii copii se uita, altii se joaca. Nu a ramas nimeni traumatizat de la acest lucru.

    Programul zilnic se desfasoara dupa acelasi tipar: intalnirea de dimineata, cand copiii se saluta intre ei, activitati conform programei, masa de pranz (12-13), program de somn (pana spre ora 16), alte activitati pana la ora 18.

    Mancarea – NU au voie prajeli sau sosuri grele, cu grasime.
    Au supa/ciorba, carne fiarta sau fripta, paste, piure, mancare la cuptor etc. Multi copii nu mananca, sunt invatati cu mancarea de a casa, altii vor cartofi prajiti pentru ca numai asta mananca acasa, altii vor cat mai multa paine etc.

    Gustarile sunt fie fructe (mar, jumatate de banana, piersica, pepene) fie dulciuri – batoane Barny, Nesquick, Magura sau chestii coapte in bucataria gradinitei (pandispan, placinta cu mere/dovleac/visine)

    Se iese rar in aer liber. Curtea gradinitei nu este un loc de joaca sigur pentru copii, cu niste echipamente de joaca vechi (leagane, balansoare) si cu diverse “capcane”. In aceste conditii, cadrul didactic nu isi asuma riscul de a iesi cu copiii (cei 27-28) in aer liber, mai ales ca nu are alte ajutoare.
    Exclus sa se iasa pe ploaie, ninsoare, frig, vant. Cadrul didactic nu isi poate asuma o astfel de raspundere, copiii nu au “antrenamentul” de a iesi afara pe vreme rea si nici hainele necesare. Multi vin bolnavi, tusesc, le curge nasul. Sunt unii parinti care isi trimit copiii cu haine sau accesorii nepotrivite (rochite de printesa, camasi sau tricouri de firma, lantisoare de aur la gat) si apoi se supara ca educatoarea nu a avut grija ca cel mic sa nu se murdareasca sau ca si-a pierdut lantisorul.
    Educatoarea nu poate sa imbrace 28 de copii ca sa iasa apoi afara. La grupa mica sau mijlocie, cei mai multi nu se pot imbraca/incalta singuri. La grupa mica unii au in continuare scutec. Nu isi cunosc hainele sau vor hainele altor copii. Unii nu vor sa iasa afara, ei cu cine vor fi lasati in clasa?

    Ce este important: copiii nu sunt batuti, nu sunt jigniti sau umiliti, nu sunt pusi in genunchi la colt sau inchisi in debara. Se dau smile-uri sau stelute drept recompense, sunt dati exemplu unii copii care au un comportament frumos si cam atat.

    • Mirona

      Imi pare rau pentru sotia ta. 🙁 Nu sunt sarcastica.
      Banuiesc ca trebuie sa fie foarte greu sa stii ca nu poti sa ii scoti afara, ca nu ii poti lasa sa se murdareasca etc. Pentru mine ar fi ciudat sa imi iau copilul acasa curat bec sau sa nu fie scos afara daca nu ploua torential.
      Iar cu mancarea, mi-e groaza.

  11. In ianuarie a inceput Malvina “scoala”, adica echivalentul gradinitei. Eram obisnuita de la cresa. Am avut un soc. Doamna educatoare un pic cam rigida (a facut ochii cat cepele cand i-am zis ca fetei mele nu ii plac sosetele, ziceai ca i-am zis ca umbla dezbracata prin clasa!) plus destul de dura cu parintii pe care insista sa ii educe sa ii respecte instructiunile intocmai.
    Recompensa copiii cu un biscuite mic daca ziceau buna dimineata, ii trimitea langa perete (nu la colt) daca calcau pe de laturi.
    Na, dupa doua saptamani imi venea sa ii fac un tantrum in fata clasei. Eu eram oripilata. Fii-mea vesela si incantata, nu a plans niciodata cand am lasat-o la scoala. :O In vacante o “suna” pe Madam si ii povestea diverse.
    Asa ca mi-am inghitit nervii si am zis sa las copilul sa isi gestioneze relatia cu educatoarea, atata vreme cat nu vad semne de depresie (somatizari, lipsa pofta de mancare, tristete, frica etc.). Am stat in banca mea si am observat.
    In plus, cred ca e tare important pentru copii sa inteleaga ca exista si altfel de oameni si interactiuni, ca doar la 25 de ani nu o sa fiu eu primul lor sef.

    Inca ceva… Ne-am gandit si sa schimbam scoala. Din motive tipice de adult gen ar putea arata mai bine, jucariile nu sunt noi, secretara nu coopereaza, directoarea nu imi place. Si din nou ne-am calmat. Pentru ca Malvina e fericita, evolueaza si ne zice ca ii place. Vine acasa cu cantece noi, face chestii noi, invata diverse.
    Normal ca mai are si suparari, dar si eu am si imi place jobul meu si oamenii cu care lucrez. Totusi, am zile cand pe unii i-as face afis.

    Anul asta educatoarele ei au cu totul alta abordare fata de Madam din ianuarie – iunie. Eu zic ca e o experienta foarte utila pentru copilul meu.

    Sa nu uit ceva apropo de cresa. Nu sunt de acord cu cry it out, nu am practicat acasa etc. Dar inteleg si accept ca femeile alea doua de la cresa au o grupa de 10 bebelusi care dorm, se trezesc, li se face foame, fac pipi si caca pe rand. E imposibil sa nu ajunga vreunul sa planga cateva minute pe zi. E imposibil. 4 maini, 10 copii!
    A contat mai mult sa stiu ca mi-au adormit copiii in brate in primele zile, sa ma duc sa ii iau seara si sa ii vad lipiti de ele pentru ca erau obositi, sa o vad pe fii-mea ca si acum se duce cu drag la femeile alea si vorbeste cu ele. Si ca fii-miu nu are nicio greata dimineata cand il lasam la cresa. Pleaca impuscat. Uneori ma intreb daca sunt o mama asa de naspa. :))))

  12. Foarte bun articolul, ma bucur sa vad ca se mai aduce aminte din cand in cand care este realitatea, sunt multi parinti care nu mai constientizeaza diferenta intre trauma si suparare, astfel copilul dezvoltand un comportament rebel.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 171 queries in 0.462 s