Cu o mămică m-am văzut în parc, alta a pus pe curier, una a venit cu Uber, două au transferat bani, un consultant în alăptare s-a oferit gratis. Alți 4 oameni au venit acolo, înțelegeți, din timpul lor! A fost o nebunie viața astăzi, dar, cumva, am reușit să le fac pe toate și, la ora 6, să fiu într-un loc. Vă mulțumesc că ați sărit. Și vă promit că nu va fi degeaba.
Context: vineri, la prânz, am cunoscut la metrou o femeie, care ținea înfofolit în brațe un bebeluș de 2 săptămâni. Povestea e mai lungă, o puteți citi aici. Ideea e că am văzut ceva în ea și am vrut să o ajut. Nu mi-a cerut bani, ci un cărucior și scutece. Eram în săptămâna alăptării, tocmai veneam de la 2 filmări, simțeam că putem schimba lumea.
Și oamenii au sărit. Cum v-am zis, și din străinătate, și cu donații de bani, cu multe scutece și cărucioare. Mă simțeam bucuroasă că putem face așa ceva. Mă simțeam norocoasă că îi cunosc pe oamenii ăștia, parcă erau marele meu cuib de bine. N-are cum lumea să fie un loc periculos când există persoane ca Diana, ca Georgiana, ca Eva, ca Sandra, ca Iulia, ca Mădălina, ca Petra și aș putea continua hăt. Mi se părea că putem face o schimbare în viața cuiva mic, a cărui mamă nu poate. Să ajuți un bebeluș de 2 săptămâni trebuie că e ceva destul de special.
Ramona Bunescu, consultant IBCLC, s-a oferit să o ajute să scape de laptele praf, pro bono. Dar mi-a zis Ramona: numai să vrea ea.
Dar nu a venit.
Sau nu știu ce s-a întâmplat, însă am o bănuială că nu e tocmai cu ambele picioare rupte, în spital. Anul intuiției, my ass.
Cert e că nu are telefon, eu nu am cum da de ea, iar la locul și ora întâlnirii nu a apărut. Nimeni nu o văzuse azi. O să vorbesc cu cei care au donat și vedem dacă mai facem ceva cu lucrurile strânse sau le dau pe fiecare înapoi.
Sunt foarte dezamăgită. Foarte. Nici nu vă imaginați.
Dincolo că mi s-a dus toată energia lui hai să schimbăm lumea, mă mai simt și super prost față de oamenii ăștia care s-au mobilizat în 12 ore. Că mai multe nu au fost. Un efort pentru mulți dintre noi. Știți ce mi-au răspuns când le-am scris ce s-a întâmplat? Că nu-i nimic și că sunt oricum minunată.
Minunata e supărată și nu știe de ce s-a băgat în așa ceva. Cred că aveam nevoie să văd că binele există pe lume și să-mi dau întâlnire cu el undeva. Don’t we all…
Ionescu Diana
Lasa, mai Miruna, asta a fost doar o proba. Stii, precum Harap-Alb si Praslea. Tu ramai pe pozitii, ca Universul te simte si nu te lasa cu dezamagirea.
Nu lasa speranta sa moara >:D<
Laura Craciun
E foarte-foarte complexa situatia. Stiu, din exterior nu intelegi decat ca doamna te-a lasat balta si atat. Ca asistent social pot sa iti spun ca nu are niciun sens sa o iei personal. Dar nici sa judeci prea aspru. Tu ai vazut acolo la metrou doar a mia parte din problemele acelei femei- varful aisbergului.
Lia
Este amar gustul, dar să nu fii dezamăgită. Cei care au crezut în tine vor fi acolo când vei striga încă o dată: haideți să ajutăm.
Este greu să faci un triaj printre aceste persoane. Și frustrant când vezi că nu își doresc schimbare sau mai bine. You rock!
Camelia
Binele oricum exista. Sar si eu cu un sfat necerut: pastreaza lucrurile si tine legatura cu ea, intr-o zi o sa vina ea. Poate n-a avut bani de bilet, poate a avut altceva de facut, sau poate pur si simplu n-a avut chef. Gestul si intentia sunt bune.
Eu am cateva paciente seropozitive mama, mama. Au consult la ora 10, ajung pe la 12 jumate, sau nu vin deloc sau vin intr-o zi cand nu sunt de consulturi, raman gravide cu incarcatura virala mare etc. Un vis!
Am tras doua concluzii:
1. nu mai pun intrebari si nu mai cer explicatii, ca oricum ma vor minti
2. le consult indiferent de ora la care vin, fiindca sigur au nevoie de mine daca au venit la spital.
Steluta
Eu cred ca sunt mai multe motive pentru care ea nu a mai venit; nu as invinovati o 😕 Cred ca sunt mai multe lucruri la mijloc si n as judeca o. Inlocuieste dezamagirea cu mandrie fata de tine (din cea buna), care sa te bucure ca n ai ramas indiferenta (cum o fac atatia) si ai vazut ca aceasta comunitate faina din jurul blogului, paginii de fb a blogului s a mobilizat si a creat o miscare pozitiva. Universul, Dumnezeu a facut asa cu scop; dar tu ai trecut provocarea cu brio. Pupaturi steluțești 😘😘
Adriana
Citeam povestea ta zilele trecute.
Parca aveam un deja-vu.
Ma întâlnisem și eu intr-o sâmbăta, cu o mămica care avea un Bebeluș. La fel, înfofolita sărăcuța, cu mâneca lunga, Căciulița și păturica, toată plină de bubițe de caldura, afara 30+ grade.
Avea exact aceeași poveste. Bebe doua săptămâni, și Nu are lapte.
Eu i-am promis niște hăinuțe de vara și un biberon. A venit după ele o săptămâna mai tarziu. O prietena ii promisese ceva lapte praf, nu știu dacă s-au mai întâlnit.
Mi s-a părut ciudat de asemănătoare povestea. Doar orașe și mămici diferite.
Miruna
Și ce crezi, că face cineva afaceri cu scutece sau biberoane second hand? Mă îndoiesc. Sau e o poveste doar de înmuiere a sufletului ca să scoți banul din portofel? It worked. Noroc că rămăsesem fără bani. Plătisem la restaurant și îmi uitasem restul acolo, și viața fără cash.
Androix
Nu știu de ce, dar nu prea ma pot opri din plâns!
Miruna
Androix, hugs!
Stefi
Dumnezeu intotdeauna are un plan. Sunt n ipoteze. Poate ca a vrut doar sa te deschizi mai mult catre oamenii care simti ca au nevoie si sa te implici. Ce urmeaza sa fie minunat, nu iese intotdeauna din prima incercare. Incearca in continuare. Ai in continuare incredere. Hai sa cautam sa ajutam in continuare. Poate pe doamna, poate pe alta doamna si tot asa. Daca nu stii ce sa faci daca doamna nu apare si nu apare poti cauta “Dragoste in actiune” pe fb. Bravo tie si incearca sa o gasesti din nou.
Zina7
Miruna, important e ca chiar ai vrut sa ajuți. Eu cred ca o sa te sune candva femeia asta. Cine stie ce i s-o fi întâmplat de n-o putut ajunge. Oricum tu esti un om minunat si cineva acolo Sus vede asta!
Madalina
Sa stii ca si eu sunt genul de om caruia i se inmoaie sufletul la astfel de povesti.
Doar ca, in timp, mi-am dat seama si am constatat amar ca unii isi merita soarta si, mai mult decat atat, nu vor sa miste 1 deget ca sa schimbe ceva.
Efectiv prefera statutul de amarat si lucreaza pe mila omului, asteapta sa fie cautati si rugati sa primeasca un ajutor, orice, numai sa nu fie ei nevoiti sa miste un pai.
Si uite-asa, mi-a trecut de tot mila.
Diana Preda
Steluța a punctat bine, este incredibil câtă solidaritate și susținere ai reușit să generezi cu un post pe facebook. Nu ai de ce să te învinovatesti, ai făcut cât de mult ai putut, având în vedere contextul și informațiile pe care le aveai. Eu am încredere că lucrusoarele strânse vor ajunge la cineva care are nevoie de ele, fie mămica lui Andrei sau altă proaspătă mămică.
Roxana
Gestul tau a fost cat se poate de normal. Esti mama si stii ce inseamna…speranta moare ultima. Poate va veni in cele din urma..ceva suflet are de vreme ce si-a luat copilul din maternitate. Cand am nascut eu am cunoscut o tipa de care se rugau dr sa isi ia copilul acasa. Nici nu a vrut sa o alapteze..
maddy
nu te simti prost fata de cei care au donat, oamenii au dat cu dorinta de a ajuta pe cineva, cu cele mai bune intentii ale lor.
redirectioneaza donatiile spre alt caz, poti intreba publicul tau ca in mod sigur cineva stie vreo femeie cu copil (copii) care poate fi ajutata.
Otilia
Am trait si eu o dezamăgire asemanatoare in adolescenta si citind acum articolul tau am resimtit tot ce am trait atunci. Eu am fost si mai naiva si am fost si a doua oara si a treia oara la locul de intalnire si persoana pe care voiam sa o ajut nu venea…
Adina Maria
Foarte foarte foarte foarte trist cand se intampla asa ceva.
Sunt cumva convinsa ca ti-a bagat povestea doar doar poate scoti niste bani din buzunar.
Si ce enervant e ca undeva chiar exista mame care abia se descurca si care chiar au nevoie.
O.T Te-am vazut duminică in parc si am fost ca un copil ce il vede prima oara pe Mos Crăciun .”Hei,uite-o pe Miruna”
Silly me 😋
Gabriela
Draga Miruna, In primul rand vreau sa te felicit pentru avantul si entuziasmul tau. Nu in fiecare zi se intalnesc persoane care vor sa schimbe lumea si vor sa aduca binele in viata celorlalti. Pentru asta, chapeau! Continua!
Imi imaginez ca povestea asta te-a lasat foarte frustrata, dezumflata, dezamagita si cu mari semne de intrebare. Mai ales dupa toata mobilizarea si energia depuse. Descarca-te, scoate-ti furia. Apoi linge-ti ranile si reia-ti din nou entuziasmul. Lumea are nevoie de oameni ca tine.
Ceea ce ai reusit tu sa faci intr-un timp atat de scurt este minunat. Si iti poate da directia unui plan mai mare. Ce ai invatat? Si ce s-ar putea contura constructiv din aceasta experienta?
Acum multi ani, o prietena de-a mea, pe nume Cami, om de capatai, cu care locuisem vreo doi ani si cu care impartasisem nu doar apartamentul si jobul de student, ci si multe din suferintele unui imigrant, revenea pentru o scurta perioada la Bruxelles. Nu o mai vazusem de mult timp si eram foarte entuziasmata de vizita ei. Ca sa imi arat aprecierea si bucuria de a o avea din nou in preajma, in mintea mea am construit un plan maret cu locuri de vizitat, lucruri de facut, am planificat cine la mine acasa si concerte la care ne puteam duce. Ma gandisem la tot felul de lucruri despre care stiam ca ii vor face placere. Iar cand am impartasit planul cu o alta prietena comuna, in loc de suport, am primit urmatorul raspuns: « Ce egoista esti! Te gandesti doar la tine! ». Am ramas cu gura-cascata. Ca in mintea mea, eu planuisem o mie si una de lucruri pentru ea, prietena mea Cami. Voiam sa fiu gazda perfecta, desi alesese sa nu stea la mine, sa ii arat cat de mult imi lipsise si cat de mult ii pretuiam prezenta. E drept, aceasta a doua prietena avea obiceiul de a da raspunsuri mai din topor si destul de “violente” pentru sensibilitatea mea. Iar egoismul nu se numara printre valorile mele. In timp ce mie imi zburau in toate partile ganduri imbibate de consternare si dezamagire, am mai primit o intrebare, care mi-a deschis mintea: « Tu ai intrebat-o pe Cami ce vrea sa faca zilele astea? ». Si atunci, am inteles. M-a durut, dar am inteles. In avantul meu de organizator, de prietena entuziasta si luata cu japca de ambitiile mele de gazda perfecta, am uitat un lucru esential. Am uitat sa intreb. Si am presupus. Mi-ar fi facut viata mult mai usoara si mi-as fi scutit multe uragane emotionale si sentimentul de “a nu fi inteleasa” daca as fi intrebat-o de la inceput: Prietena draga, de ce ai tu nevoie ? Ce vrei sa faci zilele acestea? Cu ce te pot ajuta? Asa ca am lasat balta planul meu maret. Iar pe Cami si logodnicul ei i-am revazut alaturi de alti prieteni comuni. Am petrecut putin timp insa a fost indeajuns. Iar de invatat, am invatat despre mine ca imi place sa imaginez, sa organizez si sa construiesc. Si am mai invatat ca e bine sa pun intrebari si sa nu mai presupun nevoile altora, desi uneori intuitia are dreptate.
Succes! Invata! Continua sa construiesti! Si pastreaza-ti avantul! Si dorinta de a face lumea mai buna!
Miruna
Guys, a încercat să mă contacteze, doar că nu am putut răspunde atunci. Probabil va reveni.
cristina
Of Miruna… e bine ca sunt oameni saritori si vor sa ajute. Parerea mea e ca e nevoie de protectie si asistenta sociala. Doamna are nevoie de ajutor constant, de un “stat” care poate sa aibe grija de ea.
Eu cand vreau sa schimb lumea, vreau sa fac un “stat” mai bine echipat in a face fata provocarilor.
Asa cum a zis si Laura, ce ai vazut tu e doar varful si e ok ca vrei sa ajuti, dar lucrurile sunt f complexe.
Un fel de Satul Madalinei – podcastul DOR.