De fiecare dată când îi critici pe alții, TU de fapt nu mănânci prăjituri cu ciocoaltă

Știți testul cu ridichile? Am auzit de el de la Domnica Petrovai. Se dau acești cercetători care voiau să facă un studiu despre percepția gustului, dar, în final, au tras niște concluzii colosale despre total altceva.

via GIPHY

Era așa: Au luat un grup de copii, l-au împărțit în două și le-au zis că unii vor merge într-o cameră, unde vor primi să mănânce ridichi, în timp ce ceilalți vor merge într-o cameră unde vor primi să mănânce prăjituri cu ciocolată. Și i-au trimis. Copiii au mâncat, fiecare cât a poftit.

Când s-au întors, au avut de rezolvat o problemă grea de matematică. Dar grea, nenică. Probabil era din culegerea aia celebră și imposibilă, Ion Petrică. O mai știți? :))

Care copii credeți că au avut mai multă răbdare să găsească soluția și care s-au enervat mai ușor și au renunțat rapid?

Cei care au mâncat prăjituri au avut mai multă răbdare și s-au apropiat de soluție, cei care au mâncat ridichi nici n-au vrut să stea de vorbă, s-au enervat și au abandonat rapid.

Concluzia: Ăștia care mâncaseră minunatele ridichi erau deja frustrați în momentul în care au fost puși în fața unei situații stresante. Cei cu burta plină de prăjituri erau mega-fericiți, deloc frustrați, au intrat cu toată forța și disponibilitatea intelectuală să rezolve problema pusă pe masă.

Doamnelor și domnilor, puterile umane sunt limitate. Autocontrolul nostru se consumă pe parcursul unei zile cam ca hârtia igienică la wc. Nu există baie cu hârtie igienică interminabilă, cum nu există nici părinte sau soț cu răbdare infinită.

Copiii care au mâncat ridichi porneau deja cu o frustrare în rezolvarea problemei, de asta le-a fost greu să se concentreze. Cei care au mâncat prăjituri cu ciocolată se simțeau mulțumiți.

Așa că, e perfect normal ca, după o zi plină la serviciu, cu task-uri și colegi dificili, cu telefoane de dat, de primit și ședințe de supraviețuit, când ajungi acasă, tolba ta de răbdare și autocontrol să fi ajuns la fundul sacului. Și să izbucnești. Soțul te așteaptă pe tine să mănânce, de parcă tu îi mesteci bucatele-ntre dinți. Copiii au senzația că vii de la spa și te iau de nouă, cățelul n-a mai făcut caca de ieri. E normal să îți vină să îi vinzi pe toți măcar pentru o oră.

Soluția posibilă e de două feluri:

1. Fie găsești o activitate-tampon, între serviciu și ajuns acasă, prin care să îți încarci tu singur/ă bateriile. (Atenție, nu cred că se referă la o amantă! Ci mai degrabă la o oră de sport, dacă îți face plăcere – eu urăsc să transpir, deci nu mi se potrivește-, sau chiar 10 minute de stat în mașină înainte să urci. Făceam asta des în UK, după ce veneam de la job, stăteam în mașină și vorbeam cu mama 10 minute, aveam nevoie de acel timp în care să mă gândesc la altceva. Și nu aveam copii pe vremea aia, uneori nici soțul încă nu era acasă.)
2. Fie le spui copiilor și soțului că ai avut o zi grea și ai nevoie de 10 minute, o jumătate de oră. Faci un duș, stai pe balcon, cureți o podea (gusturile nu se discută). Că e important ca toată familia să cunoască și să respecte limitele celuilalt, iar eu cred că, atâta timp cât nu ceri câte 3 ceasuri pentru tine și nu faci asta de 2 ori pe zi, sunt niște limite sănătoase și compatibile cu principiul iubirii necondiționate pentru copii.

La cât mai multe prăjituri cu ciocolată, deși vedeți că ridichile-s grozav de bune în perioada asta din an 😉