Ziua în care voi scrie o carte e tot mai aproape

Sâmbătă, un preot îi citea unui bebeluș într-o biserică, la botez, niște lucruri minunat de frumoase și reale, cum nu am mai auzit niciun preot să spună. Din viața adevărată, nu din cărțile de rugăciuni. Că-i dorește să aibă prieteni buni în juru-i, să îl călăuzească un mentor, să aibă mereu cine îl îngriji la nevoie și să îl iubească cineva chiar și atunci când nu merită.

Ieri am dormit două nopți într-una și mi-am dat seama că felul în care privim viața e dictat de nimic altceva decât de somn și de hormoni.

Mi-am regăsit niște prieteni, am stabilit că nu ne vom îmbogăți prea curând, așa că, mai bine să profităm de tinerețe și de picioarele care încă ne poartă, să ne poarte unii spre alții mai des.

M-am întâlnit cu niște oameni din întâmplare, care mi-au arătat cât de important e să simți și atât. Că viața are atâtea surprize, din care e păcat să nu rămâi cu nimic.

Nopțile de somn nu sunt prea scurte, amorul nu e deloc neconsumat, copiii nu sunt o corvoadă, iarna e normal să-ți fie frig afară. Viața nu e deloc cum ți se pare în momentele în care-i greu.

Nu, acesta nu este un fragment din nicio carte, deși aș mai sta încă o sută de nopți să o scriu. O port în mine, cu mine, știu despre ce ar putea să fie. Sunt la Sibiu și îmi e nemaipomenit de bine.