Viața ca o cură de slăbire

Tu ai două șanse în viață: fie slăbești vreo 10 kilograme, fie te faci savant, mi-a spus tata cu sinceritate, din capul mesei din bucătărie. N-am luat-o ca pe un compliment, ci ca pe un pumn la ficat. Am trăit mult timp cu convingerea că pur și simplu n-o să mai slăbesc niciodată. Și că, dacă tot sunt o grasă inteligentă cum mă vede el, ce rost are să fiu o grasă nefericită. Adică, oricum încântată nu prea eram. 120 de prăjituri am mâncat o dată, în vreo 2 zile de Paști. I-a căzut fața bunicii mele când și-a dat seama în a treia zi că nu mai avem nici urme prin frigider. Apoi m-am întâlnit cu un unchi pe stradă și omul nu m-a recunoscut. Aveam 64 de kilograme.

Nu port niciodată maieu cu bretele. Și nici la piscină nu merg. Rochia mea de mireasă a avut mâneci trei sferturi, fiindcă nu aveam brațe cu statut. Am și acum în dulap două seturi de haine. Unul pentru 5 kilograme în plus, altul pentru 5 kilograme în minus.. Tricouri fără mâneci căzute, cu croieli precise, aproape scrobite un pic. Bluze care să sculpteze și să ascundă, care să avantajeze șuncile dospite la cald. Niciodată nu mi-am cumpărat chestii mulate. Nu înțeleg de ce ele există în magazine, nu e ca și când lumea e plină de fotomodele subnutrite. Aș scoate supraelasticul în afara legii, e un material menit să te frustreze din start. Știu deja când o văd pe umeraș, dacă o haină o să-mi vină acceptabil, dacă îmi crapă pe burtă ori îmi face obraji.

Toată viața mea a fost o cură de slăbire, noroc că s-a terminat înainte să mor.  Dac-aș socoti câte kilograme am pierdut în total, cred că acum aș cântări vreo minus 50.

Țin minte evenimente în funcție de ce dietă făceam ca pe niște asocieri ”sănătoase” cum e carnea lângă cartofi. Când am fost cu iubitul meu la Londra, tocmai terminasem un regim disociat. La balul bobocilor mâncam doar iaurt și orez. La prima vizită în Statele Unite, am intrat într-o criză de hipoglicemie de care nu știe nimeni nici acum. M-am tratat cu capul în găleata de înghețată; a fost prima chestie dulce pe care am găsit-o cu ochii închiși. Într-un concediu cu părinții la mare, am hotărât că mie nu-mi plac micii, fiindcă mâncam doar salate fără ulei. Și era o scuză bună de servit lumii care-și lingea muștarul de pe bot. Sau când am decis că nu îmi plac bananele și strugurii, după ce-am citit într-o carte că sunt fructele care îngrașă cel mai mult.

În atâția ani și atâtea cărți despre calorii citite și băgate la maț, am învățat foarte bine să mă cunosc. Știu să aproximez destul de precis cam cât rezist într-o cură de slăbire, cât pot da jos în cel mai scurt timp. Știu și ce urmează în partea de după, cum o să mă simt și cum o să mă-mbrac. Ce gust va avea prima ciocolată și cât de rău îmi va părea apoi. Cam cât de puțin o să-mi pese de TOT într-o clipă și cam ce scuze jalnice o să invoc. Miruna, doar nu ești o superficială. Lasă prostiile și bucură-te de viață. Cine te place te place așa cum ești este o minciună care ține de cald doar pe moment.

Acesta este un fragment din textul meu publicat în cartea ”Cum e să fii fată”, o antologie, pe care o lansăm în seara asta, la Cărturești Verona, de la ora 19.  Meli Melo oferă primelor 25 de  cumpărătoare/cumpărători ai cărților câte o surpriză, un accesoriu. Dar eu sper să nu veniți pentru cadouri. :)) Ci pentru autoare? M-am bucurat să văd că ați ghicit care e titlul poveștii mele, care se continuă cu un text mult prea personal. Poate o să vă surprindă, poate o să vă dezguste, habar nu am. Tot ce pot să vă spun: e cu happy end. Doar a ieșit o carte și-o viață din povestea asta! 😉

Cartea poate fi comandată aici. Deocamdată știu sigur că timp de câteva săptămâni nu va fi disponibilă cu reduceri pe site-uri ca elefant sau emag.

foto via Shutterstock, pisică la cură de slăbire