Tudor (1 an și 6 luni), pentru prima dată în Imaginarium, un magazin frumos, cu multe jucării și lucruri pentru copii. Căutam un cadou.
Ăștia aveau la intrare expuse cele mai minunate mașinuțe mari, din alea în care intră copilul cu totul, trotinete și triciclete. Unele galbene, altele roșii, unele retro, altele futuriste, ce mai, îmi venea și mie să mă dau.
Copilul meu, când le-a zărit, parcă a înnebunit. Niciodată nu l-am mai văzut așa. Entuziasmat, agitat, excitat. Era la mine în manduca, arăta cu degetul disperat spre ele: o, o, o. Ne-am dus aproape și am început să îi povestesc despre fiecare: că are o roată, două, patru, că e galbenă, roșie, verde, că are volan, pedale, ghidon, fiecare după chip și înfățișare. De obicei funcționează descrierile detaliilor și ne liniștim. Acum, mă asculta cu atenție, doar că, ce să vezi, cum terminam de vorbit, cum o lua de la capăt agitat: o, o, o, arătând cu degetul. I-am citit semnul unde scria că suntem rugați să nu atingem exponatele, i-am explicat că toate sunt mult prea mari pentru el, l-am întrebat dacă își amintește că are și el una la Sibiu.
Își amintea.
Doar că nu a folosit la nimic.
Am încercat să îi arăt alte jucării, funcționa 2 secunde, după care tot la mașinuțe ne întorceam. Până la urmă, am ieșit din magazin, i-am spus că ne-am uitat destul, dar tati își caută o cămașă, celălalt motiv pentru care ne aflam la mall. Cât poate să țipe un copil până să uite, mă gândeam.
E, mare greșeală, mare. Rău s-a supărat. Din o-o nu l-am mai scos și, oricum îl învârteam prin mall, tot în direcția Imaginarium arăta cu mânuța.
-Bine, până probează tati cămașa, noi mergem să mai vedem o dată mașinuțele, da? (Mami te iubește și nu vrea să fie o rea cu tine, chiar dacă nu îți cumpără toate mașinuțele pe care le vezi. Dacă tu țipi după ele în continuare, nu e fiindcă ești un răsfățat, ci fiindcă ea n-a știut cum să îți explice ca să înțelegi. Că te iubește chiar și atunci când nu îți cumpără mașinuțe.) O dată și gata, te duce mami dacă vrei.
A zâmbit. Era fericit.
Revenim în magazin, vânzătoarea mă întreabă dacă mă poate ajuta cu ceva. Drăguță, doar că eu aș fi vrut să intru în pământ.
O iau de la capăt: uite o roată, două, trei, uite care e roșie, verde albatră, asta e retro, asta e navă spațială. Mă asculta cât vorbeam, dar cum mă opream, arăta cu mânuța și făcea o-o într-o aproape turbare cum nu am mai văzut niciodată. Era prima noastră criză într-un magazin. Nu era de trântit pe jos și aruncat picioarele-n sus, asta nu a făcut niciodată, dar pe scara gravității din istoria lui personală, era sus de tot.
-Care-ți place cel mai mult, iubitule? l-am întrebat.
-O-o, spre Beetle-ul galben.
-Mda, și mie tot ăla cel mai mult. E tot un fel de Broscuță, doar că are altă culoare decât știi tu. Ți l-aș cumpăra, dar nu avem unde să-l ținem în casă. Plus că ai o mașină mai mare și mai frumoasă la Sibiu, cadou de ziua ta. Mai ții minte?
Da, mai ținea.
-Plus că e și cea mai scumpă mașină dintre astea. (Ceea ce și era). Costă cam cât ar trebui tati să muncească o săptămână întreagă, timp în care noi să nu mâncăm și să nu consumăm nimic. Ba nici în parc nu te-ar putea duce, fiindcă ar trebui să muncească non-stop. Ce preferi, o mașinuță care e oricum prea mare pentru tine sau să te duci cu tati în parc?
Și ce credeți. S-a gândit un pic și mi-a arătat ușa cu degețelul lui gras.
-Tati? Să mergem la tati?
A dat din cap. Și criza s-a terminat.
foto via Shutterstock, mașină de jucărie copil
o femeie
Te descurci minunat!
Mi-a luat multi multi ani sa inteleg ca copilul aude bine, nu trebuie sa ii repet. Dar uneori nu intelege ce zic si e musai sa exprim ALTFEL.
Miruna
Da, mai, eram la capatul imaginatiei, deja nu mai stiam ce sa inventez. Adevarul e ca ei adesea nu ai nevoie decat de un argument valid.
Mihaela Damaceanu
Ce tare! Ai aplicat ce ne-a invatat la SMFP. Nici prin cap nu imi trecea ca ar putea functiona la o varsta atat de mica. Dar iaca-ta!
Miruna
Exact! Apoi mi-am dat seama ca toate lucrurile astea pe care le citesti sau le auzi undeva iti vin la un moment dat in minte de nici nu stii de unde te loveste inspiratia cea buna!
Amy
Ultima parte este chiar emotionanta. 🙂 Broscutul tau a inteles si l-a ales tot pe tati. Cred ca lui tati i-a crescut inima cand a auzit povestea. Felicitari pentru cum ai manageriat situatia, nici nu cred ca cineva se putea descurca mai bine de atat! 😀
Miruna
Ei, da, lui tati ii creste inima destul de usor cand vine vorba de Broscutul lui 😉
Carmen
Hai că și mie mi-a crescut inima când am citit astăzi la Ioana că publici într-o carte despre cum este să fii fată. Bravo, Miruna!
Pentru carte, pentru cum ai scos-o la capăt cu mașinuțele și cu Tudor și pentru blog. Scrii des, variat, interacționezi fain cu fiecare comentator.
Miruna
Heeeeh, mulțumesc! Am scris și eu aici, dar nu cred că am scris suficient de bine, fiindcă puțină lume s-a prins. :*
ioana
Ai scris bine, dar un pic mai subtil. La cat de grabita e lumea in ziua de azi, unii poate nu au citit chiar tot…
Miruna
Așa e, din greșeli învățăm 🙂
Luminita
Ca sa citez pe domnul care ne repara aerul conditionat, cu ani in urma, asistand vrand-nevrand la o discutie cu Tudor al meu (avea vreo 3 ani, cred, si provoca discutii interminabile): “Da-mi place, doamna, ca aveti vorbele la dumneavoastra!”
Miruna
Eu aud des, vai, câtă răbdare aveți!
Roxana
Minunat!! ☺️
Miruna
🙂
Gabriela
E o metoda buna….si eu am folosit-o cu baietelul meu de 4 ani. Aceiasi situatie, in magazin, ” mami, vreau o jucarie.” I – am explicat ca avem prea multe jucarii si ca va primi una de ziua lui,dar evident nu a functionat. Apoi, ca si tine am intrebat ce prefera: o zi in parc cu mine/ tata sau jucaria. Si a ales jucaria. Sah mat pt mine.
Ana
Nu stiu exact unde am gresit, dar fetita mea face crize cu aruncat pe jos si țipat dinainte sa împlinească un an… 🙁