Ce răspunde un copil isteț unui părinte ca să nu îl pedepsească

Eram astăzi pe o terasă, așteptam pe cineva la cafea. La masa de lângă mine, două tipe vorbeau. Știți cum sunt localurile astea moderne înghesuite, de ai impresia că trebuie să le plătești nota și vecinilor de masă, atât de adânc ți s-au uitat în suflet și farfurii. Și vorbeau femeile astea două pesemne despre copii.

-Mna, zice una dintre ele, și eu știu, îți dai seama. Știu tot, ce prostii face el la școală.

-Ei, cum le știi tu pe toate! îi zice prietena de cafea.

-Păi, da, că-mi scrie învățătoarea pe telefon. Iar mi-a scris săptămâna trecută, că l-a bătut pe Mihăiță la școală.

-Iar ți-a scris sau iar l-a bătut? întreabă prietena ușor nelămurită.

-Ei, na acuma. Și nu știu ce să mă mai fac cu el. Că vine acasă și-i dau să mănânce. Și, până una-alta, îl întreb. Alex, cum a fost la școală? El îmi răspunde: bine, am decupat ghiocei pentru felicitări. De exemplu. Și eu zic, bravo, și mai ce? Și el îmi zice, am alergat o tură întreagă de teren în pauză. Și eu zic bravo, altceva? Și el tot nu-mi zice că l-a bătut pe Mihăiță.

-Iar? întreabă prietena ușor nelămurită.

-Ei, na acuma. Și îți dai seama că trebuie să-l întreb: Alex, l-ai bătut pe Mihăiță? La care, el îmi răspunde de fiecare dată:

Nu-mi amintesc.

La care, pe mine, la masa de lângă, mă umflă râsul, puteam să jur că e banc. Mi s-a părut genial răspunsul, încuietor ca la fazan. Însă, după moaca deznădăjduită a femeii când am tresărit involuntar în sfertul meu de metru cub de pe terasă, mi-am dat seama că nu e banc. Ci doar un copil foarte isteț și un pic bătăuș. Deși nu-mi amintesc care dintre ele mai mult.

foto via Shutterstock, mamă pedepsește fiu

Articolul anterior

E adevărat ce se spune: după 30, înflorești

Articolul următor

Sibiu: cel mai prost client-service, în capitala bunelor maniere

19 Comentarii

  1. Larisa

    Asta e ca la audieri, pot sa jur. Cel mai bun raspuns, atunci cand te intreaba procurorul ceva si vrei sa iesi basma curata, este: “nu-mi amintesc…” :))

    1+

  2. Ha ha ha. Denis nu bate copiii. Nu a lovit nicioadata. Nu ma laud, nu sunt sigura ca eu am facut sa fie asa, dar cand face o prostie sau cand pur si simplu nu vrea sa imi zica ceva imi raspunde:NU IMI AMINTESC!

    2+

  3. Asta cu nu-mi amintesc e si la fiica-mea 😀
    In rest, nu am inteles cine pe cine a batut ca vazui de 2 ori bataie acolo: nu sunt de acord nici cu bataia intre copii dar mai ales sa nu bata invatatoarea vreun copil.

    A, si nici cu pedepsele nu sunt de acord – exista alte moduri de “corectare” a comportamentelor. Am apelat si eu din motive de… scuza (realmente am profitat de asta sa nu o lasam cateva zile la tableta unde se uita la un serial de pe nickelodeon). Si o mai penalizam la bani cand uita cate ceva la scoala: de atunci zau ca nu a mai uitat, cand a constientizat ca …. nu ii mai ajung de a 2a inghetata pe saptamana aia 😀

    0

    • ECARULAN

      Zi-mi si mie de modurile astea alternative, te rog. Nu mai pot …

      0

      • Prima constientizare a fost cand avea copila 3-4 ani: ma copia!!! daca facea ceva, facea ca asta vazuse acasa, iar cuvintele urate de la mine le-a auzit cu accent moldoveneasc (ca doar nu le-a invatat de la Mustafa Efe sau de la Li Fan). Asa ca am inceput sa lucrez cu mine, si e al naibii de greu si anevoios sa imi vindec traumele mele.

        Cateva din ideile aplicate: reguli reguli; in situatie de pedepsit tras deoparte imediat din situatie. Discutie pe tema data in care o las pe ea sa vb(greu pt mine, o femeieee.). Dat exemple personale. Refacut impreuna si a 2a oara corect. Colaborare. Povesti educative (mai mult inventate, ca nu am multe bune din copilaria mea…) – la povesti m-a ajutat si deschis calea un vecin ce ne-a imprumutat povestile ce le-a inventat si scris pt fiul lui!!! – si aici vorbim de un tata ofiter.

        E f. greu sa ma schimb ca si eu prima data imi trece prin cap furie si nervi, ca eu vin dintr-o familie unde pedeapsa si utilizarea fricii era ceva firesc, ajunsese fratele meu sa zica: “poti sa ma bati, da’ apoi sa ma lasi afara). Asa ca drumul e luuung, abia sunt la inceput. Dar sunt pe drumul bun.
        Nu sunt de acord cu recompensele si pedepsele si asta e o alegere mai mult intuitiva decat rationala,dar daca vrei cauta ca sunt multe articole pe tema asta. Am incercat sa ii apreciez efortul si nu rezultatele, si sa o incurajez.
        E drept, am mare noroc ca lumea in jur nu loveste copiii si conteaza asta ca inspiratia. Am rupt relatii doar pt ca am considerat ca copiii lor sunt abuzati(lovitul e abuz, repetat ca eu te-am facut eu te omor e abuz, etc).

        1+

        • ECARULAN

          Asta cu povestile ar fi util, da, m-am tot gandit si eu, dar nu stiu cum sa-mi aleg cuvintele ca sa ma fac inteleasa – are 3 ani si 8 luni. Nu-mi place sa-l pedepsesc, imi e jena de mine si nici nu o fac, doar ca unele chestii care ar veni ca ‘consecinta directa’, mie imi par tot pedepse(de genul ‘nu mai lovi peretii cu masina, daca nu poti, mergi si te joaca cu ea afara si daca nu vrei cu ea afara, nu poti sa te mai joci cu ea…’).
          Deci pedepse nu, batai nu, doar ca imi ies din fire si il cert de nu se vede – care e un fel de bataie verbala, nu? De tipat nu prea tip, doar ca sunt verbal dura – fara vreun succes, exceptand ca imi descarc eu nervii.
          Si asta cu regulile, gresesc teribil si nu-mi dau seama ce sa schimb – adica, cum trebuie sa fie formulata o regula ca sa inteleaga ca pe sor-sa, care e un bebelus, ca de altfel orice copil mai mic, nu-i punem in pericol(insert orice chestie periculoasa – tras de maini, picioare, rasturnat peste/in preajma .etc)? Ma infurii de n-spe mii de ori pe zi din cauza asta sa repet ca ‘ce faci e periculos, opreste-te’.
          Altfel spus, si el cunoaste foarte bine expresia ‘nu mai stiu’ cand n-are chef sa vorbeasca despre ceva :))

          0

          • Ecarulan, in primul rand eu am lucrat cu mine. Reactiile cu NU fa aia, NU mai pune mana, NU mai striga etc. le am si eu , dar la mine sunt reactii negandite si vin din exemplele copilariei. Copilaria mea a fost una abuziva. Mi-a trebuit sa inteleg ca pt copilul eu asa ceva ar fi fost dureros. Furia care o simteam (si inca o simt) e furia mamei (mama mea a avut curajul sa recunaosca si sa zica ca nu trebuia sa faca copii ca ea nu are rabdare cu ei) si eu ani de zile am copiat aceste reactii. Si inca copii.
            Apoi dintr-o carte am invatat ca pt copii dorinta e mai puternica decat ratiunea pana pe la 4-5 ani (si iti confirm, ca doar fiica mea a ajuns la 9 ani):adica un copil aude ca nu e voie sa puna mana pe cutit dar dorinta e mai puternica si intinde mana si il ia.

            Si de aici incolo sunt multe de zis: am incercat de scos NU-ul (nu am reusit complet dar multe fraze le-am regandit si zis fara NU ). Si pus empatie si tratat si iubit copila asa cum as fi vrut sa primesc eu in copilarie si nu am primit.

            A fost cadere si ridicare in primul rand pt mine ca om. Am plans si inca mai plang. Mai am multe iesiri nervoase dar si multe momente cand alta data as fi urlat si astazi ma vad zambind si verbalizand.

            M-a ajutat si psiholoaga, si carti citite (desi uneori ma gandesc ca ce am citit m-a ajutat la teorie, dar nu rezolva nimic in practica fara efort colosal din partea mea, fiecare pas a insemnat enorm efort, dar nu vreau sa mosteneasca si fiica mea aceleasi comportamente cu furii si nervi si tzipat – pt ca e abuz).

            4+

          • o femeie, dar nu ai da si tu niste titluri de carti 🙂

            Si eu incerc sa fiu cat mai calma, cand sare fii-mea calul, dar nu-mi iese mereu. Asa ca o mai cert. De lovit nu se pune problema, am plecat la drumul asta in 3 pe ideea ca nu o cotonogesc, asa ca e in siguranta.

            0

  4. ECARULAN

    Mda – nu prea am din copilarie exemple negative, ce sa zic, sunt o persoana foarte furioasa din totdeauna. Si psihologii nu-mi plac deloc :))) Si dermatologii :))
    Cred ca am nevoie de niste cursuri de comunicare – cam de aici incep si se termina problemele mele. Mi se pare ca vorbesc o limba straina :(((

    0

    • Diana

      Ecarulan, pe mine m-a ajutat o carte, How to talk so your kids will listen and listen so your kids will talk. Are si mult bullshit american, dar am invatat cum sa reformulez chestii astfel incat sa nu intre in defensiva si sa-l ia pe nu in brate. Tot pe la 4 ani ai lui am citit-o, cred ca e o perioada la ei. Noi l-am pedepsit f f rar si la chestii grave si pe loc, gen a iesit din raza in care are voie sa se joace nesupravegheat. In rest, repetat, repetat, ton mai apasat cand e cazul, dar nu tipat si nu luat niciodata cuvantul inapoi. La noi asa a functionat, dar na, nu e mereu perfect nimic. Insa daca te straduiesti sa faci totul cum poti tu mai bine, ai sa vezi rezultatele peste cativa ani 😊

      1+

      • daaa, e f misto cartea! O am si eu, citita dinainte de a avea copii.

        0

        • Diana

          Da, eu am aplicat-o si la conversatia cu sotul, f eficienta. Gen, nu ‘te rog sa speli vasele’ , ci variante incepand de la vasele ar trebui spalate, nu-mi place cand vad chiuveta plina. Desigur, asta a devenit si banc in casa, ca mi s-a raspuns : sa se spele vasele! :)))

          1+

          • ECARULAN

            Da, am uitat de cartea asta! parca am citit despre ea pe blogul tau.
            Dar sa zic ca am un deja-vu acum: parca m-am plans de problemele astea de comunicare si acum un an??! Cumva le-am rezolvat, acum vin problemele de comunicare de la 4 ani si tot asa pentru fiecare varsta…

            1+

  5. Genial! Copiii se pricep să le aranjeze atât de bine 🙂

    0

  6. f. fain despre fara pedepse scrie Otilia. Si da idei f. frumoase!! De, stie sa exprime ce am descoperit eu pas cu pas, verbalizeaza ce am simtit: copilaria incorecta a mamei altereaza maternitatea.
    O ador pe Otilia, cititi-o, va rog.

    http://otiliamantelers.ro/copiii-au-nevoie-si-de-aripi-si-de-radacini-de-vorba-cu-dr-laura-markham-despre-cresterea-copiilor-autonomie-si-limite/

    0

    • Am citit, am dat share. Minunat! Zice așa: ”Și pentru adulți este greu să își pună limite, cu atât mai mult pentru copii.”
      Mă tot gândesc, oare cât timp voi mai putea mânca înghețată așa ca o purcică? E prima limită pe care mi-e greu să o respect. Apoi cea cu ecranul, nu mai zic… noroc că acum doarme. Și râde .)

      1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 197 queries in 0.324 s